2,406 matches
-
asupra literaturii de masă. În jurnal ea ocupă spațiul foiletonului. Apare o nouă specie „romanul foileton” conceput special pentru o astfel de apariție cotidiană cerută de un public în continuă creștere. Tendința este de evadare din cultură, ieșirea din intelectual, livresc și didactic. Este o literatură care „distrează”, destinde, încearcă să ocupe în mod plăcut timpul liber, iar „pe măsură ce literatura se intelectualizează, șansele unei contra-literaturi, la polul opus, de compensație pur psihologică în direcția visării și imaginației, cresc.” Acest lucru nu
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
al cărei personaj este tatăl său mort. În Vadul negru se asistă la o încercare ratată de sinucidere, trăită în transă de protagonist, tematica fiind complicată cu motivul pseudofolcloric al locului rău. Captivantă ar fi putut să fie, prin sugestiile livrești, Omul care și-a împușcat umbra, unde cazului de alienare i se atribuie o motivație puerilă (un sublocotenent care urma să plece pe front își împușcă, preventiv, umbra). Ș. a scris și câteva piese de teatru scurt, mai toate mediocre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289607_a_290936]
-
factură intelectuală, experimentală; în general pare elaborată rațional, fiind rece, comunicând idei și vibrând mai puțin de emoția spontană. Unii critici (Petru Poantă) îl așază în descendența culturală a familiei de spirite Eliot-Pound-Saint-John Perse, iar în exercițiul său poetic prezența livrescului pretențios devine o constantă dominantă: „Și-acum - despre iubire. / Doar pentru fiecare făptură e minunea certă / în care înflorește marginea neantului (...) Poate fi antiteza - cum altfel? insolubila - / dintre împătimire și analiza ei / dintre descripția-în-act și imaterialul umbrei / de dincolo de peștera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285926_a_287255]
-
poeților apăruți în anii ’60, val identificat de regulă prin termenul „șaptezecism”. Poetul nu se sustrage aerului de familie: un modernism târziu, obosit cu distincție, lipsit de mari investiții energice, rafinat și calofil, uniformizând într-o dicție stinsă eterogenitatea influențelor livrești. Abia al cincilea volum de poezie, Spiritul însetat de real (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), a provocat receptivitatea criticii. Motivul ține de accidental: poezia lui R. oferă un caz neproblematic de evoluție nesinuoasă, discretă, de augmentare prin proliferare (și nu prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
o miză dificilă. Timpul celor aleși (1999), varianta necenzurată a romanului Totdeauna toamna (1988), se prezintă ca un interesant potpuriu de formule romanești și ca aglomerare, uneori fastidioasă, de ițe tematice. Roman polifonic, demontabil și prin deschiderea mai multor fișiere livrești (cel mai evident vizând pastișarea „trucajului” mitologic din Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov), Timpul celor aleși poate fi citit ca roman de descriere a mediilor (monden-universitare), ca eseu filosofic altoit pe o poveste de dragoste (tratată excesiv romanțios), dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
concentrează fascinația romancierei pentru timpul-clepsidră, deturnabil spre trecut sau proiectabil spre mitologic. Ei joacă rolul de catalizatori ai metamorfozelor sufletești suferite de „cei aleși”, lingvista și romanciera Maria și esteticianul Vizanti, între care ajunge să se țeasă, printr-un intermezzo livresc, o poveste de dragoste. Prin formula romanului în roman - acestea sunt capitolele eliminate de cenzură în prima ediție - se deschide altă breșă ficțională sau metaromanescă, iar scrierea primește implicații parabolice sau mistice. Riscul investirii de tip bovaric în propriul personaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
rom., I, 472-476; Ion Pop, Viața din paranteze, VTRA, 1996, 3; Mihai Dragolea, Reduta parantezelor, VTRA, 1996, 3; Andrei Bodiu, Discurs împotriva alienării, VTRA, 1996, 3; Al Cistelecan, Păcatul unui trecător prin teoria textului, VTRA, 1997, 1; Virgil Podoabă, Revelația livrescă, VTRA, 1997, 1; Dorin Ștefănescu, Indiferența creatoare, VTRA, 1997, 1; Grigurcu, Peisaj, II, 114-117; Al. Cistelecan, Exerciții de diletant, VTRA, 1998, 6; Mihai Dragolea, Resursele unei mari oboseli, VTRA, 1998, 6; Gheorghe Grigurcu, Un antinietzschean nietzschean: Livius Ciocârlie, VR, 1998
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
dramaturg, S. publică cele dintâi texte la revista „Teatrul”, în 1966. Exerciții de teatru scurt, remarcabile prin verva și fluența dialogului, acestea vor fi adunate în volumul Dispariția (1967). Li se adaugă, cu începere din 1970, seria pieselor de sorginte livrescă, rame ale dilemelor de odinioară și de azi, scrieri care aveau să îi confere un loc aparte în peisajul dramaturgiei românești. Reunite în volumul Socrate. Platon. Diogene câinele (1974), trei piese aduc în scenă spațiul Antichității elene și se fac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
Este un pericol împotriva căruia Florin Mugur trebuie să lupte pentru a evita în viitor agravarea sa pe linia sporirii elementului artificial. Esențial însă, ni se pare că, de cele mai multe ori, versul său este de un lirism firesc, spontan. Nota livrească nu e în nici un caz dominantă”. Cum era de așteptat, aceste volume de debut nu îndrituiesc speranța ieșirii din matcă; era încă prea devreme; aflat între două mari aniversări: în 1952 - cinci ani de la proclamarea republicii, în 1954 - zece ani
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
care Biserica Catolică (și Vaticanul ca atare) gândea demersul de presă ca formă de adaptare la realitățile societății moderne. Autorul ne proiectează, mai ales în primul capitol, Biserica Catolică și mijloacele de comunicare socială, într-o analiză bazată pe surse livrești occidentale asupra felului în care Vaticanul a reacționat la maniera modernă de constituire și afirmare a identităților, modul în care s-a impus ideea de presă catolică, forme de control asupra mesajului și răspândirii lui prin presă, constituirea unei doctrine
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât să amuze, când, de fapt, contrariază. Personajul După ce Fluxul conștiinței a pulverizat personajele în cuvinte, frânturi de gând, gesturi reflexe și meditații livrești, literatura Desperado readuce eroul în povestire. Autorul imaginează pe cineva anume. Nu contează că acel cineva are o comportare stranie, un trecut nemărturisibil, gânduri așa de încâlcite că nimeni în text sau în afara lui nu le poate ordona. Tragic sau
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Henry James), lectorul ghicește ce poate, și opera lasă gustul amar-dulce al neîncheierii. Hibridizarea Amestecul de genuri literare a fost născocirea Fluxului conștiinței, la începutul secolului XX, marea inovație a lui James Joyce, Virginia Woolf și T.S. Eliot, împreună cu textul livresc. Autorul Desperado merge pe drumul deschis de moderniști: el scrie roman poematic și poem romanesc, ambele puternic contaminate de dramă, eseu, critică și istorie literară. El reciclează toate tehnicile, din toate timpurile, într-un carusel al tehnicilor literare. Cuvântul e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei. De ce trăiește eroul Desperado, atunci, dacă ce va fi e deja amintire? Probabil că el tinde spre un nou tip de poveste, în care timpul a explodat, trecutul, prezentul și viitorul plutesc în vid
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
recompus de lectură, dar e vorba neîndoielnic de un proiect al scriitorului, pe care cititorul trebuie să-l afle în final. Fără descifrare, textele Fluxului conștiinței nu trăiesc. Inovațiile moștenite de romanul britanic contemporan sunt așadar inovațiile Fluxului conștiinței: hibridizarea, livrescul, interiorizarea, răsturnarea cronologiei, refuzul intrigii și al unui deznodământ eliberator, refuzul sentimentalismelor (îndrăgostiții fericiți până la adânci bătrânețe), personajul mozaicat și, nu în ultimul rând, revoluționarea/reorientarea lecturii. Am discutat până acum hibridizarea, livrescul, interiorizarea. Răsturnarea cronologiei înseamnă de fapt contrazicerea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
contemporan sunt așadar inovațiile Fluxului conștiinței: hibridizarea, livrescul, interiorizarea, răsturnarea cronologiei, refuzul intrigii și al unui deznodământ eliberator, refuzul sentimentalismelor (îndrăgostiții fericiți până la adânci bătrânețe), personajul mozaicat și, nu în ultimul rând, revoluționarea/reorientarea lecturii. Am discutat până acum hibridizarea, livrescul, interiorizarea. Răsturnarea cronologiei înseamnă de fapt contrazicerea cronologiei. Tecutul nu mai e cauza prezentului și nici prezentul cauza viitorului. Prezentul se hrănește din trecut și viitor și le risipește. Știm viitorul de la prima pagină (cine vrea să sară peste mijloc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al Doilea Război Mondial. The Waste Land nu este numai un început pentru Stream of Consciousness în poezie, nici numai un premergător al hibridizării genurilor, care e ultima modă la acest început de mileniu. Poemul creează și starea de spirit livrescă, însoțită de ironia parodiei, dar și de pioșenia și umilința în fața istoriei literare. Eliot citise mult când a scris The Waste Land, și voia în același timp să spună "știu că nu sunt singurul, dar putem și noi". De aici
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
was the Grape of Burgundy But the winepress of the Lord thundered Over that grape of Burgundy And we left in a hurgundy. (Hurry up, Joyce, it's time!) Notele poemului sunt în mod cert actul de naștere, manifestul poeziei livrești. Eliot le-a alcătuit mai mult pentru a se feri de acuzația de plagiat și le-a dat spre publicare la cererea editorului, care a scos poemul într-un volum independent și a vrut să-l facă mai impunător. După
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru că și-a îndreptat criticii să caute "potcoave de cai morți", indicându-le surse mitologice și cărți savante drept cheie a unor trăiri atât de intens subiective și a unor încercări exacerbat inovatoare. El nu este savant sau rece, iar livrescul inaugurat de The Waste Land nu cere explicații exterioare textului, chiar dacă sunt citați alți scriitori. Dacă încercăm să identificăm contextele citatelor și să prelungim explicația, descoperim o ironie distrugătoare. Eliot își murmură refrene culturale și se amuză să le răsucească
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
an cu Ulysses de Joyce (1922), Eliot este inovatorul absolut. Niciodată după el poezia nu s-a mai putut scrie cum se scria înainte. Tărâm pustiu este încă un poem de referință absolut, el poate fi considerat Magna Charta poeziei livrești și eliptice. Notele de la sfârșitul poemului consemnează sursa tuturor citatelor incorporate, care sunt departe de a fi puține la număr. Interesant, însă, este că toate aceste citate sunt folosite cu ironie, drept care contextul lor original nu mai are nicio importanță
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
3. FUNCȚIONAREA TIPARULUI (DET) N1 de N2 ÎN ROMÂNA ACTUALĂ Am urmărit în presă, pe site-uri și pe forumuri sub ce forme și cu ce valori apare utilizat tiparul sintactic studiat. Am pornit de la observația că există o componentă livrescă a realizărilor construcției, actualizată mai ales în literatură și în limba standard, și o componentă familiar-argotică, foarte expresivă, prezentă în limbajul cotidian, în presă și pe internet, uneori strict dependentă de datele "de ultimă oră" ale contextului cultural, politic și
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
al metacunoașterii de tip modernist. V. este unul din scriitorii încă neatinși de imperativul conjuncturii, fiind, probabil, actual și atunci când îi va fi trecut „vremea literară”. Mai puțin simptomatic - excesele în ambele direcții, în partea realului și în cea a livrescului, îi sunt străine -, V. rămâne tocmai de aceea rezistent. După 1989, în afară de activitatea de traducător (din Henry Miller, Joseph Conrad, Țvetan Todorov), publică „literatură de sertar” - jurnalul Atena, Atena! (1994), datat 1988, și un volum de publicistică, Sticla de lampă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Caiete critice”, „România literară” ș.a. Din 1997, este redactor-șef al revistei „Viața românească”. Intimitatea verbului anunță un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărți nici în volumele următoare. Temele predilecte sunt destinul, dragostea, cunoașterea, adevărul, memoria, existența/inexistența, moartea, timpul/eternitatea, jertfa, idealul/realul, tăcerea/cuvintele, toate puse interogativ sub semnul principiului coincidenței contrariilor („Drumul în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
cu o ritmică muzicală, chiar dacă sunt construite aparent eteroclit, au o logică sinuoasă, oscilând între afirmația și negația metaforică, fiind uneori discursive, cu o structură de tipul premise-concluzie, unde premisele iau forma unor povești-alegorii cu personaje simbolice, cu ambigue implicații livrești, biografice ori filosofice. Tratat de tehnica renunțării (1982) cuprinde proză poetică: poeme în stil aforistic, variațiuni eseistice despre muzică și reverberațiile ei sufletești, „istorii”, false povești-parabole abstracte cu personaje emblematice (filosoful și zeița). Scrisoarea lui Hipparc (1984) este un lung
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
1982) cuprinde proză poetică: poeme în stil aforistic, variațiuni eseistice despre muzică și reverberațiile ei sufletești, „istorii”, false povești-parabole abstracte cu personaje emblematice (filosoful și zeița). Scrisoarea lui Hipparc (1984) este un lung poem ermetic-filosofic în douăsprezece capitole, un babilon livresc scris într-un limbaj abstract, neologic, în cadențe largi, amintind de sonurile peanilor antici. În volumul Pluralitate (1988) se remarcă al treilea ciclu de poeme, cu versuri scurte, distihuri ori terține, în care aceleași teme sunt tratate într-un limbaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul primenitor al cuvântului („iar sufletu-mi rămâne de-a pururi în cuvinte” - Rugăciune către luceafăr). Din pudoare, trăirile mărturisite în acest monolog elegiac sunt prefirate printr-un filtru livresc, prin care se străvăd și plăsmuiri de mitologie sau din literatură, ce colindă reveriile contemplativului: Ulise, Oedip, Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]