11,179 matches
-
În Thomas Green (coord.), Folklore: An Encyclopedia of Beliefs, Customs, Tales, Music, and Art, vol. I, ABC-Clio Inc, Santa Barbara Tomasi, Luigi, 2002, „Homo Viator: From Pilgrimage to Religious Tourism via the Journey”, În William Swatos, Luigi Tomasi (coord.), From Medieval Pilgrimage to Religious Tourism: The Social and Cultural Economics of Piety, Praeger, Westport Townsend, Joan, 1997, „Shamanism”, În Stephen Glazier (coord.), Anthropology of Religion: A Handbook, Greenwood Press, Westport Trousson, Raymond, 1981: Themes et mythes, Les Editions de l’Universite
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Winkelman, Philip Peek (coord.), Divination and Healing: Potent Vision, The University Of Arizona Press, Tucson Winthrop, Robert, 1991, Dictionary of Concepts in Cultural Anthropology, Greenwood Press, New York York, Michael, 2002, „Contemporary Pagan Pilgrimages”, În William Swatos, Luigi Tomasi (coord.), From Medieval Pilgrimage to Religious Tourism: The Social and Cultural Economics of Piety, Praeger, Westport Young, Alan, 2003, „Royal Entries”, În Denis Kennedy (coord.), The Oxford Encyclopedia of Theatre and Performance, Oxford University Press, Oxford Zuesse, Evan, 1987a, „Divination”, În Mircea Eliade
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cît., p. 20. 917 Idem, p. 21. 918 Ibid. 919 V. Lucrețiu Pătrășcanu, " Curente și tendințe în filosofia românească ", în Scânteia, 2-115, 1945 : Blaga est accusé d'être un " écrivain mystique à influence médiévale " (" un mistic cu un vag parfum medieval ") qui s'oppose au " matérialisme dialectique [...] qui seră, sans doute, le fondement des systèmes de pensée et de recherche de l'avenir " (" materialismului dialectic [...] care va sta, fără îndoială, la baza sistemelor de gândire și de cercetare ale lumii de
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
dramatică, mai riscantă și mai întunecoasă din istoria neamului nostru, cuprinsă între 602-970. Cum au trăit autohtonii (românii) în acest interval de 350 de ani? Pe bună dreptate, creștinarea și nașterea românilor, urmată de corolarul firesc al acestora, întemeierea statelor medievale (cele "două libertăți românești", cum le-a numit Iorga), au fost considerate de istoricul român Gh. Brătianu ca "o enigmă și un miracol istoric". Brătianu a preluat formularea aceasta de la istoricul francez Ferdinand Lot, impresionat, la rândul lui, de tenacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
scitică a trecut în literatura populației supuse Constantinopolului. Tradiția apostolatului Sf. Andrei în Scythia, neverificată, a generat, la rândul ei, legenda creștinării de către acesta a românilor, rușilor, gruzinilor și altor popoare din zona Mării Negre. Pe de altă parte, în onomastica medievală, numele Andrei lipsește, iar Sf. Andrei nu i s-a dedicat nici o biserică. Pornind de la toate cele enumerate mai sus, Petre Ș. Năsturel ajunge la următoarea concluzie: tradițiile populare ce fac din Apostolul Andrei evanghelizatorul românilor sunt lipsite de orice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
barbare" e dovedită de actele conciliilor V-VI (691-692). Prin urmare, nu a existat o discontinuitate totală între creștinismul secolelor IV-VI și cel din secolele următoare (VII-X), precizare importantă pentru înțelegerea evoluției istorice din spațiul românesc.59 II. Creștinismul medieval (secolele VII-X) Decăderea creștinismului în Dobrogea Decadența politică și militară a Imperiului, la sfârșitul secolului VI și începutul secolului VII, invaziile avaro-slave (584-587), ruperea limesului dobrogean (scythan), în 614, și constituirea hanatului bulgar în sudul Dunării (680-681) au deschis o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele VII-X, Scythia se numea Istros. Avem de-a face cu o forma mentis, rezultată din congruența fondului local de sorginte antică și romană-bizantină cu accente ale cultului oficial și ecouri heterodoxe (R. Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești). Ritul funerar, în Dobrogea, în secolele VII-X: se constată o realitate discutabilă, și anume, coexistența înhumației cu incinerația. Mormintele de incinerație au fost puse pe seama slavilor, păgâni, sau bulgarilor, dar mulți arheologi români consideră că ele aparțin populației autohtone
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fundamentali ai acestui proces. Schimbările survenite în evoluția de ansamblu a limbii, în secolele VII-X, au avut rezonanță și în limbajul religios. În acest interval, liturghia din biserica nord-dunăreană se făcea în latină (latina vulgară), dovadă conservarea în scrierile bisericii medievale a expresiei liturghice "Doamne meserere" (cf. Petre Ș. Năsturel). Pe de altă parte, de la o anumită dată, secolele VIII-IX, unele momente ale liturghiei (predica) se desfășurau în română. Ca și în alte limbi neoromanice apusene, la începutul secolului al IX
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca limbă moartă de cultură. Aceasta este limba în care s-a citit și cântat liturghia și la români, timp de secole, până în secolul XVII inclusiv, și în care s-au scris hrisoavele domnești, letopisețele, actele particulare și toată literatura medievală românească. Pentru scrierea în noua limbă s-a alcătuit și un alfabet propriu, chirilic, de la numele apostolului slavilor, Chiril, numit popular "buchii", folosit și de români, până la mijlocul secolului al XIX-lea. Ucenicii celor doi frați (apostoli), sfinții Clement și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost nevoită să trăiască sub dominația schimbătoare a triburilor alogene. Dar aceste populații alogene, inferioare ca număr și grad de civilizație, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice ale autohtonilor, care și-au continuat drumul lor firesc spre rânduielile medievale și desăvârșirea etnogenezei românești. În evoluția romanității nord-dunărene, relațiile strânse cu regiunile din sudul fluviului au avut o importanță primordială. Fără legăturile cu Imperiul, populația autohtonă din Dacia și chiar religia creștină în haină latină ar fi fost serios periclitate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care le deținem, scrise și arheologice, arată că în această perioadă istorică, societatea autohtonă din teritoriile de la nordul Dunării de Jos a cunoscut o serie de transformări social-economice și politice, cu însemnate consecințe pentru închegarea comunităților umane și cristalizarea civilizației medievale. Civilizația autohtonă, în secolele VII-X, cu trăsături pregnant romanice, atestă o numeroasă populație românească, deja închegată etnic și lingvistic. Existența acestei populații autohtone, în spațiul de la Dunăre, Carpați și Mare, este rezultatul unui proces istoric complex, principalii factori fiind trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
minereurilor și tehnica de prelucrare a metalelor, putea să producă unelte, arme și podoabe. Meșteșugurile erau practicate, în această perioadă, pe meleagurile noastre. Pe primul plan, se afla prelucrarea metalelor, în special a fierului, metalul cel mai însemnat pentru societatea medievală. Din acest metal erau făurite uneltele agricole, armele, piesele de harnașament, obiectele de uz casnic. Prelucrarea metalelor, a fierului, era un meșteșug specializat. Vestigiile ce atestă acest meșteșug sunt bogate: atelere de fierărie de la Străulești, Lacul Tei-București, Șirna și Budureasca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în obște, sociale, juridice și militare-inclusiv reglementarea raporturilor dintre comunitate (obște) și migratori (alogeni)-ale funcției respective sunt încredințate acelor "mai mari ai satelor" (seniores villerum), conform documentelor latine ale slavilor apuseni, identificați cu jupanii elemente dominante ale viitoarei societăți medievale. Astfel, în cadrul așezării de la Udești (jud. Suceava), din secolul al VII-lea, o locuință este mai deosebită prin construcție, inventar bogat și variat monede de aur ce aparținea unui fruntaș al obștei. Funcția putea să fie administrativă sau militară în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
structura social-economică a comunităților umane cunoștea o evoluție deosebită. Constituirea marilor domenii funciare villae, instituția colonatului, instituția patronatului a unor principes locorum, dezvoltarea meșteșugurilor, a organizațiilor profesionale (corporații-colegii), dezvoltarea schimbului de mărfuri, economia bănească, adâncirea diferențierii sociale anunțau trăsăturile societății medievale. Dar năvălirile barbare de la sfârșitul secolului al VI-lea (avari și slavi) și cele din secolul al VII-lea (bulgari) au întrerupt această evoluție deschisă spre feudalism și a dus la abandonarea Dobrogei invaziei slave și bulgare, Imperiul a păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la noi s-a continuat fără întrerupere, de la obștea primară (primitivă) la cea dacică, sub stăpânirea romană, și, în sfârșit, la cea din vremea migrațiilor, prefeudală, obștea clasică, ce a dăinuit o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii țărănești. Satul românesc medieval este rezultatul așezării unei obști, reunită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii țărănești. Satul românesc medieval este rezultatul așezării unei obști, reunită prin legături de sânge, pe un hotar ce dă putința îndeplinirii tuturor îndeletnicirilor străvechi: păstorit, agricultură, pescuit, vânătoare, ocupații casnice (olărit, tors, țesut). Satele sunt așezate pe un teritoriu alcătuit prin alipirea, adesea la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Conducerea ei ținea socotelile cetei pe răboj și repartiza sarcinile fiecăruia față de nevoile obștii.15 Existența așa-numiților jurători, judecată penală și civilă, prin 6, 12, 24, 48 de judecători, se prezintă ca o instituție comună celor mai multe obști din Europa medievală. Dar, la români, ea a fost atât de puternică încât juriul alcătuit din elemente locale a putut constitui o apărare (pavăză) eficace a drepturilor obștilor libere împotriva încercărilor de aservire feudală până la mijlocul secolului al XVII-lea. Unii cercetători au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și bisericii, a făcut ca o sumă de principii juridice ale obștilor să fie incluse în organizarea statală a țărilor române. Astfel, pe lângă judecata jurătorilor, care reprezintă garantarea obiceiurilor locale prin participarea obligatorie a sătenilor aleși din satele vecine, statul medieval românesc a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești. Statul medieval (feudal) a mai păstrat și dreptul de preemțiune rezervat, în caz de vânzare a pământului, membrilor obștii și ai obștilor înrudite. Apoi s-a mai păstrat responsabilitatea penală colectivă (dușegubina) pentru ucideri și responsabilitatea fiscală a satului.16 Conducerea obștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întâlnim în documente conducători de obști cu titluri precum pârcălabi, vătămani ș. a. Organizarea proprietății colective (devălmașe) și a conducerii obștilor dobândește, în istoria românilor, un aspect specific în așa-numitele "sate umblătoare pe bătrâni". În istoria obștilor vechi (antice) și medievale, la toate popoarele, nu doar la români, erau sate care păstrau amintirea unui strămoș comun, conducătorul gintei, familia cea mare. Un aspect specific românesc al organizării pe ginți se observă în satele de moșneni sau răzeși, umblătoare pe bătrâni. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al desțelenirii pământurilor păduroase de la deal sau de sub munte. În acest pământ nou, cucerit de om, s-au întemeiat sate libere, așa încât alături de satele vechi de tip dacic, intrate în parte în stăpânirea boierilor, s-au întemeiat satele de moșneni medievale, cu pământ cucerit pe seama pădurii. Aceste sate pot fi recunoscute (identificate) după numele lor-plural al unui onomastic (Onești, Albești, Berivoești), numele propriu este al moșului, adică al conducătorului (întemeietorului) genealogic al cetei colonizate (apoi, al boierului). Această denumire denotă că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numele se referă la oamenii obștei, nu la pământul stăpânit de ea. Aceste nume sunt răspândite pe întreg pământul românesc, ceea ce arată (indică) generalitatea stăpânirii obștilor, în istoria românilor-în Muntenia, aceste sate se află mai ales în zona deluroasă. Satele medievale de moșneni alcătuiesc o zonă oarecum unitară în regiunea deluroasă, pe pământurile cucerite asupra pădurii desțelenite-astfel sunt cele mai multe sate de deal, acoperite odinioară de păduri. Geograful Gh. Vâlsan arată că există un lanț de luminișuri între dealuri și munți, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Târgoviște. În schimb, în Moldova, avem un șir de cuiburi de populație, unde sunt așezate cele mai multe sate răzeșești, în formă de bazine rotunde, sate înconjurate din toate părțile de coline împădurite (Vrancea, Tg. Ocna, Cașin, Tazlău, Câmpulung Moldovenesc). Aceste sate medievale de moșneni și răzeși sunt cele care au trecut de la faza locurească la cea "umblătoare pe bătrâni", cu origini vechi, păstrate de tradiție. La temelia tuturor satelor românești stă o ceată de neam întemeiată de urmași ce s-au menținut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sau în Țara Făgărașului, tot ținutul era împărțit în moșii cu forme regulate-ceea ce dovedește că nu e vorba de așezări colonizate la întâmplare, ci de o reglementare a hotarelor stabilite de o autoritate superioară, recunoscută de toți. Întemeierea statelor medievale românești, în secolul al XIV-lea, a găsit satele cu hotarele lor stabilite din "veci", cum spun hrisoavele. Așezarea hotarelor satului se datorește vremii în care obștile (satele) erau reunite sub o conducere militară, a unui voievod sau județ. Voievodatele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
superioare-cnezate și voievodate. Aceasta denotă caracterul statornic al populației românești în "mileniul tăcerii". Au fost atestate structurile fundamentale ale societății autohtone, în cei peste o mie de ani, care separă momentul dispariției suprastructurii politice romane în Dacia de constituirea statelor medievale de-sine-stătătoare. Recapitulând, am văzut că după 275, forma generală de organizare social-politică pe teritoriul vechii Dacii a constituit-o obștea sătească, apoi uniunile de obști, care au preluat funcții importante ale structurilor statale anterioare. Mărimea acestor organisme social-politice era variată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]