20,801 matches
-
pe tăcute, pe înfundate. Intră în grupuri de cîte cinci, caraghioși și înspăimîntători totodată, cinci cămăși negre cu centură și diagonală, cu insigna în piept, albe, galbene, albastre, depinde de rang, cu stilet la șold, încruntați, mestecă mărunt, încet, își mișcă alene capul pentru a privi în jur, de parcă ar avea gît de lup. Clienți, domnule Mihail, se ridică încetișor și părăsesc grădina aproape în vîrful picioarelor. Toți sînt tunși miliărește, cu ceafa rasă pînă aproape de creștet și poartă pe căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
firesc să fie așa. Iar eu fusesem adus acolo de către Bîlbîie. Iar asupra lui Bîlbîie era limpede că atârna o întrebare grea, atît de grea, încît putea să-l strivească. Stoicescu s-a apropiat de Bîlbîie, acesta nici măcar n-a mișcat, stătea ghemuit pe ladă, cu bărbia în pumni. "Ce-ți veni camarade cu Consiliul? De ce te interesează Consiliul?" Leonard Bîlbîie a ridicat aproape imperceptibil din umeri, "mi-a venit și mie, cred că e la mintea cocoșului să te întrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sânilor femeii, la răni, la suferința orbului...“ Și deodată se văzu cum trupul muritor al lui Simon Magul putea fi văzut desprinzându‑se de pământ, Înălțându‑se drept, tot mai sus, mișcând lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru‑i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cartea pe brațe, Îi citeam biografia uitând pur și simplu de timp. Cărțile erau, ca În bibliotecile Evului Mediu, legate cu lanțuri groase de o verigă din raft. Mi‑am dat seama de asta În clipa În care m‑am mișcat din loc, ca să mă trag mai la lumină cu volumul uriaș. Brusc, m‑au trecut fiori, mi se păruse că zăbovisem mult prea mult, Încât domnul Cerber (așa‑l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Istoria este pentru Cartea morților suma tuturor destinelor umane, totalitatea Întâmplărilor efemere. De aceea se Înregistrează orice activitate, gând sau faptă generoasă, orice cotă trecută Într‑un registru, fiece firicel de pământ rămas pe o lopată sau undă care ar mișca din loc o cărămidă dintre dărâmături. Activitatea pe care tata o desfășura după război În cadrul Cadastrelor statului, unde se făceau noi măsurători de teren, care ulterior se Înregistrau În alte cadastre, normal, ca după orice perioadă de vicisitudini ale istoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
două vise, ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să‑l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să‑și slăvească zeitățile păgâne, căci, de bună seamă, afară era lună plină. 8. Nu s‑ar fi Încumetat să scoată un sunet, În afară de rugăciunea pe care‑o Îngâna Întruna În sinea sa, abia mișcându‑și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s‑ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încât toți s‑ar fi prăvălit În adâncurile neguroase pe deasupra cărora bâjbâiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Încât putea vedea de după umerii purtătorilor săi că stânca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vârfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mâinile, Înainte să apuce vânjoșii lor purtători să‑i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atât de bine după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tânărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu‑l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
până în fundul râpei, aflat la șase sau șapte metri mai jos, si, în minutul în care continuă să ardă, Tapú Tetuanúi reuși să distingă figură însângerata a uriașului, care părea o păpușă de cârpa strivita de pământ. Nici macar nu se mișcă, dar, fără să știe de ce, Tapú Tetuanúi era convins că nu e mort. Smulse încă trei ramuri, le prinse laolaltă formând un fel de torța, si la lumină ei caută cel mai bun mod de a coborî, cu riscuri minime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în vârstă se străduiau să curețe noroiul care-i acoperea trupul, pentru a încerca să descopere, în încâlceala tatuajelor, vreun indiciu cu privire la locul său de obârșie. Cineva aduse niște apă, pe care i-o aruncară pe față, iar oribilul barbar mișcă din cap, deschise ochii, se uită în jur și își arată încă o dată dinții ascuțiți și gălbui, cu un mârâit care nu pe puțini îi făcu să se dea cu un pas înapoi, temându-se de o mușcătură. — Cine ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mod atât de barbar, decât să spună de unde venea? Câtă cruzime putea dovedi față de dușmani, dacă se comportă astfel cu sine însuși? Gestul neașteptat îi luase prin surprindere pe cei prezenți, care câteva clipe furăincapabili să reacționeze sau să se miște măcar, si, doar când șuvoiul de sânge care îi izvora din gură îi acoperise complet tatuajele de pe piept, Hiro Tavaeárii întinse mâna spre el și ordona sec: —Duceți-l la Hinói Tefaatáu, să-i oprească hemoragia cu o piatră încinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
timp, acuma eram deja băgați la apă. Dar merită riscul! murmura Chimé. Sigur că merită!... Intenționa să mai adauge ceva, dar nu o făcu, pentru că ochii i se opriseră pe incomparabila silueta a spectaculoasei Maiana, care se apropia de ei mișcându-se în felul acela al ei care-i făcea pe bărbați, numai văzând-o, să simtă o căldură insuportabila între picioare. —Uită-te la ea! șopti. Îți vine s-o mănânci, iar mie îmi place la nebunie s-o mănânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la oarecare distanță, asigurându-se că nu se vede nici un om, apropie vasul de țărm, unde războinicii lui Roonuí-Roonuí debarcară și luară pozițiile adecvate pentru a putea respinge un eventual atac. Două iscoade pătrunseră printre copaci, și nimeni nu se mișcă de pe postul lui până când acestea nu se întoarseră, asigurându-i că insula era pustie. Din acel moment, Miti Matái îl lasă la comanda pe Roonuí-Roonuí, în virtutea unei tradiții seculare, care stabilea că, în orice situație, puterea trebuia să se afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe fundul oceanului dintr-o singură lovitură, încercând să-și dea seama dacă este vorba despre o simplă bucată de lemn fără nici o valoare sau ea conține vreo ființă vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe bordul Mararei. S-ar fi putut crede că cei treizeci și ceva de oameni se transformaseră în statui de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să se întoarcă acasă. Zâmbi când își aminti. I-am lăsat să creadă ce vor, m-am însurat cu fata unuia dintre șefii lor și am petrecut câteva luni încercând să-mi refac forțele slăbite și obișnuindu-mă să mă mișc în afara spațiului îngust al unei pirogi. Nu pot nega că au fost vremuri frumoase, încheie. Foarte frumoase. Și-atunci de ce n-ai rămas? insistă bună femeie. Oare nu-ți iubeai soția? — Ba o iubeam, recunoscu el. Dar inima mea aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
logică trebuia dublată, fără îndoială, de o mare experiență și de o capacitate aproape inumana de observație. Cum putea un om normal să-și dea seama că, între nenumărații nori care alunecau la orizont, era unul anume care nu se mișcă din loc? Și cum putea un om normal să-și dea seama că adâncimea și mișcarea valurilor s-au modificat? Era ceva ce ținea de vrăjitorie! Sau mai bine zis de magie; acea magie care le permisese vechilor navigatori polinezieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp să mențină echilibrul, pentru a nu pune în pericol ambarcațiunea. Atunci dulgherul începu să se miște cu agilitatea unei maimuțe, atârnat de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din os, pe care un ucenic de-al lui i-l trecea înapoi, din interior. Un observator străin de cultură acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
obligându-i pe toți, inclusiv pe dulgherul ocupat cu reparațiile navei, să-și îndrepte privirile într-acolo. —Octar!!... —Auziți-o!... Nu-i o ființă umană. E un demon care merită o mie de morți, fiindcă nu numai că n-a mișcat un deget ca să ne aline suferințele, ci dimpotrivă, s-a distrat împreună cu animalele alea. Totuși, continuă să fie regina, bombăni acru Roonuí-Roonuí. Și ce-o să se-ntâmple când o să apuce frâiele puterii? Noaptea și întunericul cel mai adânc se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se datora unui joc din încheietura mâinii: împingeau apă cu pagaya plana, după care reveneau la poziția inițială tăind apă cu muchia ascuțită. Acest sistem presupunea, evident, un efort dublu și un antrenament asiduu, prin care vâslașii ajungeau să-și miște brațele și încheieturile în mod automat și într-o sincronizare perfectă cu colegii, căci, altfel, efectul ar fi fost exact cel contrar. Însă Navigația la Râma era o materie obligatorie pentru toți băieții din Bora Bora, încă din ziua când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
domnului Whittier că trebuiau să fie mereu pe picior de plecare, să schimbe ascunzătorile, să fugă pentru a rămâne în siguranță. Reverendul Fără Dumnezeu, strângând în mâini un album de Barbra Streisand, cu buzele lui despicate semănând cu niște caltaboși, mișcându-se în timp ce citea versurile din broșură, spuse spre reportofonul Contelui Calomniei: — Sigur, am crezut că o să avem un sistem stereo aici. În obiectivul videocamerei Agentului Ciripel, Bucătarul Asasin ridică în dreptul feței lui grase lingura plină din care sufleul de spanac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toate astea doar aruncând o privire la chioșcul de ziare. Sau intrând într-un taxi cu radioul dat tare. Îți cumperi un acvariu, îl așezi în locul televizorului, și tot ce primești e o șopârlă atât de proastă încât, atunci când menajera mișcă o piatră din loc, șopârla crede că a fost mutată la mai multe mile distanță. Atunci când casa îți devine întreaga lume se numește „închidere în cocon”. Domnul și doamna Keyes - Packer și Evelyn - n-au fost întotdeauna așa. Înainte, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Valeții dau fuga de-aici până la garajul din josul străzii. Mulțimea de noi îmbogățiți se uită la secundarele care se rotesc pe ceasurile lor cu diamante. Bețivul o împinge pe zdrențăroasă cu fața în umflătura din pantaloni. Buzele ei se mișcă în jurul petei umede care se lățește tot mai mult. Buzele zdrențăroasei, îi spune Evelyn lui Packer, cunoaște buzele astea. Se aude un mic sunet, genul de sonerie ascuțită care-i face pe toate alea care așteaptă valetul să-și caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Cineva care să-i spună fiecăruia ce să facă. Domnul Whittier geme acolo, mângâindu-se pe coapse. Doamna Clark se apleacă asupra lui. Cu sânii atârnând, spune: Hai, ajutați-mă careva să-l duc în camera lui... Și nimeni nu mișcă. Avem nevoie ca el să moară. Încă mai putem s-o transformăm pe doamna Clark în personaj negativ. Apoi Miss America o spune. Se apropie de omul culcat pe burtă, cu cămașa scoasă din pantaloni, cu elasticul chiloților ițindu-se de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
erau cu toții legați, ca într-o ghirlandă de floricele, dincolo de timp. Oamenii ăștia arătau cam de vârsta lor pe casetă, însă acum probabil erau între două vârste. Erau tineri, cu mușchi lungi, bine reliefați la picioare și brațe, dar se mișcau rapid, ca și cum s-ar fi uitat afară din cadru la un cronometru. Ca să-și smulgă câte un zâmbet, Tess și Nelson spuneau pe rând ce vor face cu banii. Vor cumpăra o casă. Vor călători în Mexic. Vor face filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]