2,604 matches
-
niciodată explorate, pe care le zărești de la geamul vagonului-restaurant al unui tren transcontinental. La capătul Împărăției fermecate a ierbii, se Înălța, ca un zid, pădurea. Acolo hoinăream, examinând trunchiurile de copaci (partea vrăjită, tăcută a unui copac) În căutarea unor minusculi fluturi de noapte denumiți În Anglia Pugs - mici vietăți delicate care ziua se lipesc de suprafețele pestrițe cu care se amestecă aripile lor plate și abdomenele Întoarse În sus. Acolo, pe fundul mării de verdeață străpunsă de razele soarelui, mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mică bufniță. Printre banalele suveniruri achiziționate la Biarritz Înainte de plecare, suvenirul meu preferat nu era nici micul taur din piatră neagră, nici scoica sonoră, ci un obiect care astăzi pare aproape simbolic - un toc din spumă de mare cu un minuscul cristal incastrat În partea sa ornamentală. Îl țineai aproape de un ochi, Îl Închideai pe celălalt și, după ce scăpai de clipitul genelor, vedeai Înăuntru o miraculoasă panoramă fotografică a golfului și a șirului de stânci care se termina la far. În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
umezeala le dădea mai multă strălucire), păreau vulgare și stridente, dar, pe de altă parte, când țineai Între două degete și ridicai spre lumină plăcile de sticlă ca atare, ele dezvăluiau o lume minunată - miniaturi străvezii, mici tărâmuri de vis, minuscule lumi cu delicate nuanțe luminoase! În anii următori, am redescoperit aceeași frumusețe precisă și tăcută pe fundul strălucitor al tubului magic al unui microscop. Pe sticla plăcuței destinate proiecției, dimensiunile unui peisaj erau reduse și acest lucru Își stimula imaginația
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oară conștienți unul de celălalt În ajunul Crăciunului din 1904 (eu aveam cinci ani și jumătate, el, șapte), În Wiesbaden: Îmi aduc aminte că a ieșit dintr-un magazin de suveniruri și a alergat spre mine cu un breloc, un minuscul pistol de argint, pe care era nerăbdător să mi-l arate - și dintr-odată, s-a Întins pe trotuar, dar n-a plâns În timp ce se aduna de pe jos, nebăgând În seamă genunchiul care-i sângera și ținând Încă strâns În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de argint, pe care era nerăbdător să mi-l arate - și dintr-odată, s-a Întins pe trotuar, dar n-a plâns În timp ce se aduna de pe jos, nebăgând În seamă genunchiul care-i sângera și ținând Încă strâns În mână minuscula armă. În vara lui 1909 sau 1910, m-a inițiat plin de entuziasm În posibilitățile dramatice ale cărților lui Mayne Reid. Le citise În rusă (fiind În toate privințele, cu excepția numelui de familie, mult mai rus decât mine) și, când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
iarmarocul din zloata presărată cu confetti de pe bulevardul Gărzii Călare În Săptămâna Mâțișorilor, cu vacarmul lui de scheunături și pocnituri, cu jucăriile lui de lemn, cu strigătele vânzătorilor de rahat și cu acei diavoli cartezieni denumiți amerikanskie jiteli („locuitori americani“) - minusculi spiriduși din sticlă care se ridică și coboară În niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
publicitate, dar cam deprimantă (Îi plăcea să recurgă la ceea ce el numea franceza colocvială) pe Boulevard Arago, la Paris; nu știu Însă cum se făcea, dar nu reușea niciodată să se apropie destul pentru a observa totul În detaliu și minusculul aparat de fotografiat extrem de scump ascuns În mâneca trenciului lui nu era atât de bun pe cât crezuse. În ciuda unei răceli zdravene, călătorise până la Regensburg unde decapitarea era efectuată violent cu securea; se așteptase să fie un spectacol grandios, dar, spre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru a ridica botul căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un vehicul gri ca un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca de automobil și arcuri bogate, și atât de mare că nu Încăpea În minusculul nostru ascensor. Se balansa pe trotuare cu o mișcare lentă, maiestuoasă, misterioasă, ținând În el captiv bebelușul culcat pe spate, bine Înfofolit În puf, mătase și blană; doar ochii i se mișcau, cu prudență, și uneori Își ridicau privirea cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spune Șendrea. Crezi? Crezi că Papa nu știe cine dă cu gura și cine dă cu spada? Mie-mi trimite binecuvântări apostolice și pe Mateiaș îl poleiește cu aur... Cine-i "acel Stephan al Moldovei"? Un mărunt voievod al unei minuscule țărișoare... Și, pe deasupra, "uno mizerabile schismatico pravoslavnico" am zis bine? Ce câștig pot să aduc Sfintei biserici apostolice? Pe când "Carissimul filio nostrum Matias Rex"... Taler cu două fețe "Sfântul" aista... Ne duce cu șosele și momele... Își răcește gura în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ustensile, a căror folosință copilul nu o cunoaște... Tabloul e scăldat într-o lumină deosebit de vie. Copilul înregistrează scena și adoarme pe loc. Bărbatul și femeia nu au observat nimic, nu vor ști niciodată că au fost „filmați” de un minuscul aparat spion - memoria unui copil de trei sau patru ani. * Dintre amintirile mele cele mai timpurii: mă aflu pe malul unui lac, ce mi se pare imens; e o zi închisă de toamnă, bate vântul; o barcă (unde și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca într-un tablou (idilic: ne aduseseră, mie și lui Jeni, multe jucării), surâzători, unchiul cu o pălărie de vară, moale, pe cap, și, ca să se armonizeze, parcă, cu ea, cu o față cu trăsături de asemenea moi... * În curtea minusculă a casei de pe Pietroasa nu se putea ține un câine. Cu toate acestea, părinții ne-au luat unul, pe care l-am botezat Astra și pe care, după câteva luni, a trebuit să-l dăm doamnei Bugnariu, directoarea școlii unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe o notă de nemulțumire, în primul rând față de mine însumi... Mi se rezerva o minunată surpriză... Pe la ora unu noaptea, după ce ne ridicasem de la masă și lumea începuse să se împrăștie, rămăsesem câțiva, un mic grup, în holul îngust, minuscul al restaurantului. Ca la plecare, unii se duseseră la garderobă (era un început de primăvară cu nopți încă reci), alții la toaletă... Deodată, Marin Preda, care nu-mi adresase până atunci nici un cuvânt, cu care nu izbutisem nicicum să comunic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prin opresiune a oamenilor, a transformării lor în mecanisme teleghidate prin hipnoză, în manechine înlemnite de spaimă. În Roșii și albii, un lanț de trăgători pornește la pas la atac îndepărtându-se tot mai mult de obiectiv până ce devine aproape minuscul. Atunci răsună salva inamicului și soldații cad rigid ca niște bucăți de lemn, ca niște pioni pe o tablă de șah. Inteligența care le calculează mișcările rămâne invizibilă. O lumină crudă se revarsă asupra întregului păienjeniș de relații care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mea, Excelența Sa, cu un zâmbet, mă întrebă la rândul său: "De ce să nu vorbim românește?!" Era născut în România, copilărise și studiase la noi și avea tot felul de amintiri plăcute despre anii petrecuți "în țară". Deși bugetul ambasadei era minuscul și fondurile de protocol ca și inexistente, mai dădeam și eu din când în când mese în ambasadă pentru șefi de misiuni, directori din ministere, oameni de afaceri, membri ai diasporei. Mobilizam toate tovarășele, inclusiv soția, discutam un meniu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
11 septembrie 1973, prin decesul Președintelui Salvador Allende, în urma bombardamentelor artileriei și aviației palatul intrând în lucrări de restaurare, încheiate în 1981. Centrul Santiago, cu numeroase artere pietonale și magazine moderne, elegante, constituia un punct de atracție, deși salariul nostru minuscul nu ne permitea decât să "admirăm". (La încheierea misiunii, trecând pe aici pentru o vizită "de rămas bun", soția a văzut într-o vitrină o pereche de cizme turcoaz, cu intarsii de piele albă, o minunăție! Am întrebat de preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Mă simt, de mulți ani, cumva exterior simpozioanelor, reuniunilor și conferințelor, fie ele și naționale "cu participare internațională". Sunt reticent, nu mă entuziasmează o conferință de câteva zile în programul căreia se introduc (nu pot fi respinse) acele date minore, minuscule detalii care, atestând hărnicia autorilor, nu spun, de fapt, nimic nou. Acum însă, surpriză: o sesiune vie, trecutul devine "activ", iar temele vizează viitorul. S-a discutat, mult și foarte interesant, despre: 1. istoria și "moralitatea clonării", 2. avortul, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la bord. Cabina largă, mobilată și luminată, de la pupa, era a căpitanului, ea servea ca salon de reuniune a ofițerilor, cameră a hărților, a instrumentelor de navigație și a obiectelor de valoare. Secundul și alți ofițeri puteau avea cușete separate, minuscule, cu mobilier rudimentar, dacă dimensiunea navei le permitea. Echipajul locuia, mânca și dormea îngrămădit în spațiul mic, de la mijlocul vasului, făcut și mai mic de scările de acces pe punte și dedesubt, la magazii, de prezența tunurilor, a animalelor vii
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
reviste germane împrumutate de fratele meu de la Biblioteca Universității din Iași, l-am făcut (sau m-am făcut, cum vreți să spuneți), pe tânărul Rhonda și arheolog... Săpăturile lui au fost publicate într-o serie de volumașe ilustrate, de format minuscul, pe care le mai păstrez și acum. Era, probabil, o predestinare, mai ales dacă se ține seama că, peste câțiva ani, la Universitate, m-am înscris la filologia clasică, și numai covârșitoarea personalitate a lui Vasile Pârvan, ca și succesul
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
pe care nu de puține ori îl aprindeam eu însumi, și la lumina becului electric prins în grinzile din „bagdadie”, redeveneam repede un mare om politic englez și făuream un discurs necruțător la adresa... Ungurilor asupritori ai Românilor ardeleni, sau redactam minuscule opuscule arheologice. Ar fi multe [22] de spus despre toate acestea și despre felul în care au trecut cei doi ani de bejenie, dar ar însemna să mă abat prea mult de la subiectul propus, așa că renunț. Încă din primăvara anului
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
rugăm ca să ajungă Providența... Ai nevoie de Providență?... A ajuns Providența». Așa cum spunea Catehismul care circula în acel timp, divina Providență e cea care susține totul și pe toți: firul ierbii și stejarul bătrân, floricica de pe câmpie și crinul candid, minusculul colibri și vulturul maiestuos. Desigur, Providență este și inteligența, voința, străduința, tehnica, știința aplicată. Providență este «capul pe gât și brațele noastre! Dar atunci când se vorbește despre Providență în instituții de caritate ca a noastră, acestui cuvânt i se dă
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
precum un vis ce se așează vestitor în mijlocul potecilor nocturne ale somnului, preschimbându-l din locaș al odihnei în sălașul imaginilor revelatorii. Privindu-l, tresar, fiind atins de fiorul unei modulări răscolitoare ce-mi luminează interiorul, transformându-l într-o minusculă lumină stelară care palpită naufragic în talazuri de noapte existențială. Este visul din care nu îți dorești trezirea deși inevitabilul acesteia plutește precum umbra unei profeții ce se va împlini negreșit. Acest vis este organizat într-un temporal diferit de
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
aceea a popoarelor agrare statornice. Dimpotrivă, imigrații sunt gălăgioși, gesticulanți, zgomotoși, carnivori, ofensivi, cu o mare aptitudine la o "civilizație" ce nu e decât o ignorare totală a geologicului. Tabăra de corturi se preface în oraș. Satele ungurilor sunt niște minuscule orașe, orașele românilor sunt niște mari sate. Alături de celții moderni, noi avem ca și chinezii o puternică expresie rituală și stereotipă. Observația milenară s-a fixat în proverbele obiective, și individul nu mai face inutile sforțări de cunoaștere. La lirismul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
roțile galbene, coșul verde și capra neagră atârnată în curele". Descrierea casei lui Talpan unde poposește băiatul e gogoliană. De acum apar și bătrânii automatizați într-un singur tabiet sau idee fixă, boierii vegetabili, cuconii și cucoanele trăind din câteva minuscule elemente sufletești. Totdeodată se glorifică oamenii rudimentari, cu frică de complicațiile civilizației, precum Petrea Dascălul, care uimește pe doi lorzi veniți pe aceste meleaguri la vânătoare prin chipul cum cu o pușcă veche în vârf cu o lumânare împușcă ursul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
funcție este de a revela corespondențele oculte între toate părțile lumii. Poemul cel mai izbutit, plin de superbe versuri și de apropieri, este Cântecul greierului, în care nu se face deloc descripția insectei, ci se studiază raporturile între această formă minusculă și durabilă cu întreg câmpul cosmic, până la Geneză: Sunt poate milioane de ani de-atunci, - o, Soare! De când tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e un metaforist pe urmele lui Jules Renard și pagina lui e plină de comparații ca: "serele ca niște palate de cleștar"; flori cu fețele palide "ca niște convalescente îndărătul unor geamuri de spital"; firele de iarbă "ca o armată minusculă în pas gimnastic". Ca și Jules Renard, el mânuiește bine umorul animist, vorbind de somnolența jovială a butoiului, de apariția apocaliptică a instrumentelor agricole. Toată poezia cotețului e realizată în fixarea notei esențiale a animalului, într-un soi de caractere
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]