2,584 matches
-
puterii (podoabele) și la relațiile proxemice (interdicția de a fi mai sus decât șeful). La fel, În cel de-al doilea caz, consumul ritualic al substanțelor sacre consfințește ierarhiile și relațiile de putere. Sacralitatea substanțelor este validată printr-o construcție mitologică elaborată, referitoare la originea lumii cosmice și sociale și la relația privilegiată dintre divinitate și cel desemnat să conducă. În felul acesta, elementele puterii devin simbolic inteligibile și acceptabile, iar semnificațiile ritului și ale mitului converg spre a legitima puterea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
9). Comemorările Împărtășesc două trăsături comune: formalismul și performanța. Dar ele se deosebesc de alte rituri prin faptul că se referă la persoane și evenimente cu valoare de model, indiferent dacă acestea sunt considerate a avea o rădăcină istorică sau mitologică și prin faptul că mai au o caracteristică proprie, pe care aș defini-o drept reconstituire rituală -, iar aceasta este o calitate esențială În procesul de formare a unei memorii comune. (P. Connerton, 1995, p. 61) Comemorările au, la fel
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
centru (copacul din spațiul reședinței Nehru unde a fost Îngropată o urnă) și, implicit, o nouă rută de pelerinaje, iar pe de altă parte, prin asocierea cu un loc sacru a fost afirmată legătura dintre prezent și trecut, politic și mitologic. Într-adevăr, răspândirea cenușei peste muntele unde credințele susțineau că ar fi trăit zeul hindu Shiva, afirma continuitatea dintre divin și uman (altfel spus, oferea Încă un mod de divinizare a Indirei Gandhi) și, pe alt palier, legitima aspirațiile politice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
derizoriului, ele au configurat mai multe constructe rituale cu semnificații structural constante și conjunctural extrem de variate. Măștile au putut figura, la polul consacrator, divinitățile din lumea de dincolo sau figuri eroice ale unor personaje din mitologie sau din istoria transfigurată mitologic; la polul degradator, ele au funcționat ca efigii ale personalităților politice sau religioase contestate sau ale entităților (regalitatea, imperiul englez, catolicismul) care trebuiau delegitimate. Procesiunea a putut avea un caracter celebratoriu, marcând comemorarea unor momente cu semnificație religioasă sau politică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
terminologie care implică anumite clasificări tematice. Cu toate acestea, chiar dacă, dintr-o perspectivă postmodernă, poate fi acuzată că este un simplu exercițiu de reificare, o asemenea tipologie este utilă din punct de vedere didactic, deoarece permite orientarea În furnicarul formelor mitologice. Criterile de clasificare pot fi variate: În Tratatul de istorie a religiilor (1992), Mircea Eliade Își construiește o parte a analizei În jurul eroilor mitului (figurile uraniene, zeii solari, divinitățile lunare, divinitățile acvatice, figurile telurice și chtoniene, divinitățile vegetației) și o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
i-ar fi sortită dacă soarele ar dispărea cu adevărat. Dar prezența aceasta este și interpusă, ceea ce Înseamnă că Îndepărtează riscul unei conjuncții totale, al cărei rezultat ar fi o lume arsă (C. Lévi-Strauss, 1995, p. 359). Dintre nenumăratele constructe mitologice consacrate explicării originii focului și a consumului de alimente coapte, mitul prometeic a suscitat numeroase interpretări. Voi urma aici analizele subtile ale lui Jean-Pierre Vernant (1995), care se referă Îndeosebi la episodul instituirii primului sacrificiu În onoarea zeilor. Zeus Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a se hrăni În permanență); b) instituirea eternității zeilor - prin alegerea „hranei” eterice formate din fumul oaselor arse și parfumurile libațiilor, zeii nu mai depind de hrana materială, hărăzită putreziciunii și degradării; c) definirea modelului canonic al sacrificiului. Următoarele secvențe mitologice dezvoltă interpretarea decăderii umanității: Dar Zeus, În mânia lui, nu-și oprește aici răzbunarea. Înainte chiar de a crea din pământ și apă prima femeie, Pandora - care va aduce oamenilor toate relele de care nu știau Înainte: nașterea, prin eliberarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cosmogonic (zămislirea oamenilor de către Deucalion și Pyrrha, după potopul trimis de Zeus pentru a pedepsi „generația de bronz”), fie prin „Judecata de Apoi” (care evaluează faptele săvârșite de oameni și zei) și prin instaurarea lumii eterne, paradisiace. În multe sisteme mitologice, culte și religii, acest fapt apare ca o „profeție” - textele consemnează decăderea omului și anunță atât sfârșitul apropiat, cât și condițiile și formele renașterii și instituirii unei lumi mai bune (miturile milenariste); b) prezentarea sfârșitului vieții individuale și a călătoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ideea instaurării domniei Răului pe pământ este Însă exprimată prin numeroase metafore de factură țărănească: oprirea ciclului procreației, inversarea normelor sociale, distrugerea naturii, Înlocuirea vegetației cu metalele etc. Dar pe lângă aceste imagini apar numeroase alte imagini provenite din alte universuri mitologice: Momentul sfârșitului lumii va fi declanșat de o picătură de sânge a Sfântului Ilie, a Sfântului Ioan Botezătorul sau a lui Enoch, care vor duce o luptă pe viață și pe moarte cu Anticrist. Lupta va avea loc pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
păcat, la fel ca aceea a Blajinilor (I. Taloș, 2001, p. 157). Motivele creștine (lupta dintre Dumnezeu și Diavol, domnia lui Anticrist, arderea lumii, purificarea prin Împărtășirea cu vin și pâine, sângele și trupul Mântuitorului etc.) sunt Împletite cu motive mitologice provenite fie din substratul local, fie din mitologiile indo-europene, fie din imaginarul oriental: mitul celor trei vârste ale umanității, uriașii - oamenii - blajinii sau rohmanii (vezi sinteza dezbaterilor În A. Oișteanu, 1998), motivul Pământului sprijinit pe un stâlp și mereu amenințat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
primul caz, prin practici magice și ofrande În al doilea (sinteze În K. Burridge, 1972, pp. 127-136; M. Eliade, 1997, pp. 141-145; M. Harris, 1991, pp. 309-311; E.A. Hoebel, E. Frost, 1976, pp. 52-54) Miturile „marii treceri” În unele sisteme mitologice sau religioase, „marea trecere” este prezentată ca o călătorie plină de dificultăți, la capătul căreia sufletul va descinde Într-un spațiu al odihnei veșnice. Chiar dacă cei vrednici au parte de un statut privilegiat, diferența de acces la un asemenea tărâm
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dificultăți, la capătul căreia sufletul va descinde Într-un spațiu al odihnei veșnice. Chiar dacă cei vrednici au parte de un statut privilegiat, diferența de acces la un asemenea tărâm Între cei aleși și ceilalți nu constituie axa majoră a constructelor mitologice: Oedip Își scoate ochii, pentru că pe Câmpiile Elizee Își va Întâlni mama și nu are nici puterea, nici nu dorește să fie obligat să o privească În ochi pe aceea care i-a dat viață și cu care, mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dus de Îngeri, pe care va călători către Rai (vezi C. Brăiloiu, 1981; I. Ciubotaru, 1999; I. Ghinoiu, 1999; S. Larionescu, 2000; S.F. Marian, 1995). Alte texte vorbesc despre traversarea unei ape uriașe, traversare care implică o confruntare cu figuri mitologice psihopompe: bradul, șoimul, vidra, șarpele: Sufletul despărțit./ De multe mâhnit/ Pleacă și se duce,/ Marea o ajunge./ Vinea marea, mare/ Vine-n turburare/ Greu urlând/ Și urducând,/ Toate spăimântând, ș...ț/ Iar În râpa mărilor,/ Unde-i bradul zânelor/ Trecătoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu obiectele magice ajutătoare: bănuțul pentru tâlharii de la vămi, găina de pomană pentru stingerea focului, paloșul pentru a fi dat Sfintei Maria, apa aruncată pe mormânt pentru a fi băută pe lumea cealaltă etc.). Religia creștină a cunoscut numeroase elaborări mitologice și reconfigurări doctrinare ale lumii de dincolo, fracturată Între două mari planuri, unul consacrat celor credincioși (Paradisul) și altul rezervat celor care au Încălcat prescripțiile canonice (Iadul). Iată una dintre primele configurări mitologice ale locului de pedeapsă eternă, așa cum apare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
etc.). Religia creștină a cunoscut numeroase elaborări mitologice și reconfigurări doctrinare ale lumii de dincolo, fracturată Între două mari planuri, unul consacrat celor credincioși (Paradisul) și altul rezervat celor care au Încălcat prescripțiile canonice (Iadul). Iată una dintre primele configurări mitologice ale locului de pedeapsă eternă, așa cum apare ea În Apocalipsa lui Pavel, text a cărui geneză este plasată În Egipt, Între anii 240 și 250. La intrarea În infern, numeroși păcătoși stau spânzurați În copaci de foc, atârnați de picioare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Cristos sunt azvârliți Într-o prăpastie fără fund, de unde se ridică un fum negru și o duhoare insuportabilă. (G. Minois, 1991, p. 83) Miturile eroicetc "Miturile eroice" Diferența dintre eroi și divinitățile supreme este un construct specific mai degrabă sistemelor mitologice indo-europene. Aici, anumite acțiuni ale zeilor supremi sunt continuate de personaje cu statut semidivin (de obicei, născute din unirea zeilor cu pământenii), dotate cu puteri ieșite din comun și hărăzite unei vieți de lupte continue cu diverșii dușmani ai oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
semn al vârstei virile Îi flutură Încă pe umeri. Iason e un adolescent Întârziat: nu suntem În miezul unei realități sociale, ci al mitului. (J.-P. Vidal-Naquet, 1985, p. 180) Dimpotrivă, alte toposuri ale acestor mituri trimit la anumite „concepte” mitologice, specifice funcției războinice. În esență acestea ar fi: a) furor sacer - războinicul nu Începe lupta Înainte de a atinge o stare de transă, de depășire a condiției sale umane și de transfigurare Într-o ipostază aproape non-umană, În care puterile Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să creeze chiar un cult al vedetei respective (J.-P. Albert, 1998; H. Berlioz, 1983; P. Centlivres, 2001; M. Pouchelle, 1983; G. Segré, 1997); filmul și literatura promovează mitul eroului descoperitor (B. Riffenburgh, 1993), benzile desenate fabrică eroi cu aureolă mitologică (F. Maguet, 1998), iar constructele simbolice vehiculate de mass-media aduc În prim-plan mitul eroului sportiv (J. Lule, 2001) sau cel al eroului care se sacrifică pentru salvarea celorlalți - descrierea eforturilor pompierilor de a salva vieți după atentatul din 9
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din Sudan ori adaox-malesk la indienii Tsimshian din America de Nord). Cultura populară românească nu ne oferă mituri, evidente prin ele Însele, ci texte și manifestări simbolice care cuprind segmente sau trimit la structuri cu atribute mitice. Așa cum observă C. Eretescu, ...informația mitologică este distribuită inegal În diferite clase de texte. Lirica În ansamblu, snoavele, teatrul popular, așa-zisa literatură gnomică, folclorul copiilor, unele subclase ale cântecului epic (jurnalele orale, baladele familiare) sunt neesențiale sub raportul conținutului mitologic, alte clase de texte (legendele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Așa cum observă C. Eretescu, ...informația mitologică este distribuită inegal În diferite clase de texte. Lirica În ansamblu, snoavele, teatrul popular, așa-zisa literatură gnomică, folclorul copiilor, unele subclase ale cântecului epic (jurnalele orale, baladele familiare) sunt neesențiale sub raportul conținutului mitologic, alte clase de texte (legendele, povestirile și cântecele epice fantastice, descântecele, colindele sau cântecele ceremoniale de moarte) sunt saturate de mit și, deci, relevante pentru o cercetare din această perspectivă (C. Eretescu, 1976, p. 123). Drept urmare, este greu să susținem
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1977; Gh. Mușu, 1982; Gh. Nițu, 1988; A. Oișteanu, 1987; R. Vulcănescu, 1986), fie din structurile indo-europene În varianta lor greco-latină (O. Buhociu, 1979; I.A. Candrea, 1928; M. Coman, 1980, 1983; I. Evseev, 1983 etc.), fie Într-un fond mitologic regional (P. Caraman, 1983; A. Ionescu, 1978; A. Olteanu, 1998; I. Taloș, 1978, 1997 ș.a.). Cercetătorii care au văzut În mit și mitologie realități culturale de sine stătătoare (și nu epifenomene ale genurilor folclorice) diferă sensibil În ceea ce privește plasarea lor În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
interpretări, toate având drept scop identificarea mitologiei populare cu una străveche, preromânească, preromană și, eventual, predacică. În felul acesta, În loc să fie studiat În modul său normal de funcționare, ca manifestare a gândirii folclorice și a unei civilizații rurale vii, corpusul mitologic a ajuns un pretext pentru un alt tip de discurs, devenind un instrument pentru construirea unor ipotetice (și nu rareori fanteziste) „mitologii”, dacice, predacice, tracice ori pelasgice. Tocmai pentru că nu are o existență vizibilă, ușor identificabilă etnografic, o mitologie trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rareori fanteziste) „mitologii”, dacice, predacice, tracice ori pelasgice. Tocmai pentru că nu are o existență vizibilă, ușor identificabilă etnografic, o mitologie trebuie descoperită, dedusă din multitudinea formelor de manifestare după care se ascunde. În ceea ce privește modul de identificare a figurilor și istorisirilor mitologice (prin decuparea lor din ansamblul manifestărilor folclorice), cercetătorii mitologiei românești se Împart În două mari familii spirituale și două școli de gândire, pe care le-am putea numi, convențional, metaforică și metonimică. Pentru reprezentanții primului curent, analogiile, oricât de superficiale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se Împart În două mari familii spirituale și două școli de gândire, pe care le-am putea numi, convențional, metaforică și metonimică. Pentru reprezentanții primului curent, analogiile, oricât de superficiale ar fi, validează automat etichetarea unui element folcloric drept constituent mitologic și echivalent al unui alt fapt dintr-o altă mitologie. Analogiile sunt adeseori construite prin salturi peste milenii și meridiane, salturi care eludează funcționarea specifică a elementelor discutate În epocile și civilizațiile din care au fost scoase. Acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
raționament se regăsește În lucrările de pionierat (A. Marienescu, Poesia populară, 1859; E. Niculiță-Voronca, Studii de folclor, 1908 și 1912; Nicolae Densusianu, Dacia preistorică, 1913 etc.) dar și În texte mai recente (R. Vulcănescu Mitologie română, 1986; G. Nițu, Elemente mitologice În creația populară românească, 1988; V. Kernbach, Universul mitic al românilor, 1994; Andrei Oișteanu, Grădina de dincolo, 1980; Motive și semnificații mitico-simbolice, În cultura românească tradițională, 1987; Nicolae Branda, Mituri ale antropocentrismului românesc, 1991). Pentru acești autori, constructele speculative apar
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]