3,297 matches
-
dinamice viziuni simultaneiste, nu se dispensează de tiparul strofic tradițional, profitând chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar în Ulise, mișcarea însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curând de modernismul moderat decât de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua în Zodiac și mai ales în Petre Schlemihl, certificând înrudiri whitmaniene (detectabile
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat încă în Integral, la Arghezi sau Bacovia), dintr-o perspectivă ce se apropie adesea de „modernismul moderat”. În orice caz, iconoclastia avangardistă n-a afectat la el nici o clipă încrederea în poezie și în poem, întâmpinate, cum am văzut, cu un sentiment cvasireligios: Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părând a trăi exclusiv
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ROMÂNIA Theodor CODREANU TRANSMODERNISMUL EDITURA JUNIMEA, IAȘI, 2005 I. NOUL ANTROPOCENTRISM 1. Ce putem alege. Unul dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi, poetul Daniel Corbu, își încheia cartea dedicată temei, în spiritul unei democrații culturale, cu invitația alegerii între modernism și postmodernism: "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care se află, cum e normal, în contradicție, "omul recent" mai poate alege: Pelicanul sau Babița?!"1 Decizie extrem de înțeleaptă, care, totuși, îndeamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ANTROPOCENTRISM 1. Ce putem alege. Unul dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi, poetul Daniel Corbu, își încheia cartea dedicată temei, în spiritul unei democrații culturale, cu invitația alegerii între modernism și postmodernism: "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care se află, cum e normal, în contradicție, "omul recent" mai poate alege: Pelicanul sau Babița?!"1 Decizie extrem de înțeleaptă, care, totuși, îndeamnă, mai degrabă, ținând cont de pledoaria cărții, spre Babiță, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina 2, de exemplu, ia zis modernism, tocmai spre a evita disjungeri precare. Așa sar legitima și curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina 2, de exemplu, ia zis modernism, tocmai spre a evita disjungeri precare. Așa sar legitima și curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist s-a manifestat, în realitate, ca o neoavangardă de o factură aparte. Totuși, apariția postmodernismului este cotată de cei mai mulți doctrinari ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist s-a manifestat, în realitate, ca o neoavangardă de o factură aparte. Totuși, apariția postmodernismului este cotată de cei mai mulți doctrinari ca fiind o nouă paradigmă culturală, delimitabilă net nu numai de avangarde, dar și de modernism. "Experierea" neoavangardistă a postmodernismului românesc pare cu atât mai contrariantă, cu cât postmodernismul a fost perceput de către teoreticienii occidentali ca un abandon al tuturor avangardelor. Jean François Lyotard, citat, de altfel, și de Daniel Corbu, o spune pe șleau: Se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sfârșit cu marea mișcare a avangardelor. S-a convenit, ca să spunem așa, să se surâdă sau să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la postmodernismul literar, ca extremă a modernismului, deci mai "perimată" decât modernismul însuși. Or, dacă Liviu Petrescu are dreptate că postmodernismul generației 80 nu este un fenomen de imitație, deci de simplă sincronizare cu cel anglo-saxon
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
așa, să se surâdă sau să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la postmodernismul literar, ca extremă a modernismului, deci mai "perimată" decât modernismul însuși. Or, dacă Liviu Petrescu are dreptate că postmodernismul generației 80 nu este un fenomen de imitație, deci de simplă sincronizare cu cel anglo-saxon, ci o dezvoltare organică, pe teren național, atunci trebuie să căutăm
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la postmodernismul literar, ca extremă a modernismului, deci mai "perimată" decât modernismul însuși. Or, dacă Liviu Petrescu are dreptate că postmodernismul generației 80 nu este un fenomen de imitație, deci de simplă sincronizare cu cel anglo-saxon, ci o dezvoltare organică, pe teren național, atunci trebuie să căutăm în ce constă nota particulară
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este transcendența, care trimite atât la ontologic, cât și la epistemologic. De la Nietzsche, considerat strămoșul postmodernității filosofice, și până la Vattimo sau Lyotard, toate se-nvârt în jurul transcendenței, discursurile contestatare rostogolindu-se în două valuri masive, corespunzând, în linii generale, cu modernismul și postmodernismul. 2. Noul antropocentrism postmodern. Când spun că maniera este fațada nimicului, nu mă refer la manierismul teoretizat de un Hocke, fiindcă acesta, la marii poeți barochiști, nu este manieră. La Góngora, de pildă, e stil. Firește, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
decisivă asumându-și-o simbolismul târziu al lui Mallarmé. Hugo Friedrich vizează tocmai această schimbare de paradigmă în poezie, a treia în istoria poeziei, după observațiile lui Alexandru Mușina, care-și ia măsuri de precauție de a nu distinge între modernism și postmodernism două paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
paradigmă în poezie, a treia în istoria poeziei, după observațiile lui Alexandru Mușina, care-și ia măsuri de precauție de a nu distinge între modernism și postmodernism două paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Alexandru Mușina, care-și ia măsuri de precauție de a nu distinge între modernism și postmodernism două paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență. El interpretează, de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
măsuri de precauție de a nu distinge între modernism și postmodernism două paradigme diferite, la răscruce de ere. Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență. El interpretează, de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea transcendenței înseși, eliminarea ei din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că, ocolindu-i, s-a întors, finalmente, spre ei, iluzionându-se că poți regândi Ființa fără Dumnezeu. Părăsise, într-adevăr, filosofia creștină, dar pe cea occidentală. Astfel de observații a putut face Blaga asupra lui Nietzsche. Așadar, transcendența goală din modernism nu înseamnă eliminarea oricărei transcendențe. Or, adepții autonomiei postmodernismului față de modernism interpretează din acest unghi afirmația lui Jürgen Habermas că modernismul a rămas un proiect neîncheiat, iar elementul ontologic decisiv al încheierii ca postmodernism devine abandonul total al oricărei transcendențe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că poți regândi Ființa fără Dumnezeu. Părăsise, într-adevăr, filosofia creștină, dar pe cea occidentală. Astfel de observații a putut face Blaga asupra lui Nietzsche. Așadar, transcendența goală din modernism nu înseamnă eliminarea oricărei transcendențe. Or, adepții autonomiei postmodernismului față de modernism interpretează din acest unghi afirmația lui Jürgen Habermas că modernismul a rămas un proiect neîncheiat, iar elementul ontologic decisiv al încheierii ca postmodernism devine abandonul total al oricărei transcendențe. Cu această premisă se poate vorbi de o "încheiere" a proiectului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
creștină, dar pe cea occidentală. Astfel de observații a putut face Blaga asupra lui Nietzsche. Așadar, transcendența goală din modernism nu înseamnă eliminarea oricărei transcendențe. Or, adepții autonomiei postmodernismului față de modernism interpretează din acest unghi afirmația lui Jürgen Habermas că modernismul a rămas un proiect neîncheiat, iar elementul ontologic decisiv al încheierii ca postmodernism devine abandonul total al oricărei transcendențe. Cu această premisă se poate vorbi de o "încheiere" a proiectului modernist și de inaugurarea unei noi paradigme, în care ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ființa ca Dasein nu mai are nevoie de nici un fel de transcendență pentru a se susține. Altfel spus, lumea centrată pe om își este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
își este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează spațiul sacru). Nu mai există puncte de referință absolute, ordonatoare. Sistemul de referință e deplasat, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului precum Kafka, Beckett sau Eugen Ionescu. Antropocentrismul modernist-existențialist putea fi "inuman", "torturant". Noul antropocentrsim se dorește eliberator fără limite, într-o postistorie globală, capabilă să asigure fericirea planetară. Întoarcerea ființei umane la joc este semnul indubitabil al noului umanism, garanția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
temporale prin energiile Sale"18. Părintele Stăniloae dă răspuns anticipat postmodernilor și tuturor filosofiilor care proclamă autarhia lumii, dintr-o perspectivă pe care e mai lesne s-o califici transmodernă. Așadar, la întrebarea dacă n-avem de ales decât între modernism și postmodernism, e posibil un al treilea răspuns: ni se deschide înainte calea transmodernității. Între deism și panteism, Părintele Stăniloae lucrează cu un nou concept de lume, în perspectiva unui nou antropocentrism solidar cu teologia patristică și ortodoxă, în general
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
etnocentrism (generator de războaie devastatoare între marile națiuni europene) și occidentalocentrism cu tendințe spre globalocentrism. Primul centrism a dominat secolul al XIX-lea, culminând, însă, în al XX-lea; al doilea se dezvoltă paralel și în antiteză și coincide cu modernismul; al treilea evoluează spre globalism, evocând paradigma postmodernismului. Paradoxul ultimului centrism e că se sprijină pe o ideologie anticentristă, dar care tinde să dezvolte un singur Centru Statele Unite ale Americii, ca valoare democratică supremă, într-o lume care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
generate de creștinism. După Milan Kundera (Le Débat, nr. din 27 noiembrie 1983), Dumnezeu mort a cedat locul culturii, încât Biblia a devenit din Cartea cărților doar o carte între alte cărți. Și ne găseam încă în ultima fază a modernismului, când pariul era cultura. Într-o lume policentrică (dar cu un singur Centru!), s-ar fi dobândit o victorie decisivă împotriva monotoniei etnice, pe care mai încercase s-o doboare internaționalismul proletar. Rămâne obscură sintagma monotonie etnică, ea inducând ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se cădea în elitism, mass-media a decretat vremea show-bussiness-lui, a publicității, a filmului american contra celui european, care e anacronic prin problematizare și finețuri artistice. Tradițiile au fost abandonate ca rămășițe penibile ale trecutului. A trecut pentru totdeauna și vremea modernismului "disperaților", al lui Kafka, al lui Emil Cioran, al lui Eugen Ionescu și al altora: "Inutile d'être désespéré".75 Postmodernismul, adaugă Alain Finkielkraut, ne-a deschis porțile unui "Disneyland al culturii". De altfel, moda Disneyland a invadat și Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]