3,219 matches
-
Și atunci toată întristarea i-a dispărut ca prin farmec. Nu mai era singur. Dumnezeu îi alina inima... Parva fiind aproape de Năsăud, doamna Bologa venea în fiecare lună să-l vadă, să-l mângâie... Dar Apostol părea acuma vesel și mulțumit. Cartea îl pasiona. La sfârșitul anului școlar, mergând acasă în vacanță, prezentă cu bucurie tatălui său un certificat strălucit. ― Te felicit! îi zise Bologa, după ce citi cu luare-aminte, strîngîndu-i mâna ca unui prieten. Strângerea aceasta de mână îi făcu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa e român, eu sunt ungur... Așa-i?... Tu ce ești, băiete? se întoarse apoi deodată către soldatul care nu mai isprăvea de strâns masa cealaltă. ― Soldat! răspunse omul, uluit și luând poziția reglementară. ― Firește, toți suntem soldați, făcu Varga, mulțumit. Dar te întreb: ce neam ești? ― Croat, să trăiți! murmură soldatul fără să clipească. ― Ei, vasăzică croat, urmă locotenentul către ofițeri. Și sunt sigur că dincolo, în sala cea mare sau în tindă, vom găsi și polonezi, și sârbi, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tu nu poți pricepe, Varga! Ne pierdem vremea. Tu ești băiat de treabă, ești erou, dar încolo... ― Încolo, adică înspre ideile tale, nici nu doresc să mă apropii, căci pe acolo te întîlnești cu Curtea Marțială, răspunse repede Varga, râzând mulțumit. Urmă o tăcere și apoi deodată glasul lui Cervenko, tânguitor ca o mustrare tîrzie: ― Suferință ne trebuie, multă, imensă... Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea! Apostol Bologa se uită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
glob de lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare... Apoi iar auzi, de astă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
palma. ― Da, da, ai dreptate! Aici e lumina și suferința... Aici e toată lumea! zise Cervenko cu o sclipire în ochi. Apostol Bologa trecu înainte prin șanțurile întortocheate, cu spatele încovoiat, cu ochii strălucitori, cu sufletul plin de încredere, împăcat și mulțumit, parcă s-ar fi purificat într-o baie de virtute. 9 Pe la amiază, pe când Bologa dormea încă, un zbârnâit strident, la căpătâiul lui, îl făcu să sară drept în picioare, îngrozit, ca și cum s-ar fi prăbușit adăpostul. În telefon răcnea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
seamă că nările generalului sunt înfundate cu păr și se gândi că trebuie să sforăie urât noaptea și că nu l-a mai văzut de la execuția cehului. Karg îl ascultă cu luare-aminte, dând din cap și măsurîndu-i uneori, cu priviri mulțumite, de sus până jos; apoi, la sfârșit, îl bătu prietenește pe umăr, murmurînd: ― Te-am propus pentru medalia de aur... Fii sigur că vei avea-o!... Soldați ca d-ta ne trebuiesc și merită toate distincțiile... Bravo, Bologa!... Sunt mândru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prin cele două pâlnii de obuze, poate ajunge nesimțit la șanțul cel vechi, căci posturile de ascultare sunt mai departe... La cellalt capăt al șanțului va chema... Atâtea vorbe rusești știe... Pe urmă... Lumina rachetei se stinse și Bologa rămase mulțumit. La cinci fix, când începe să se subțieze întunericul, va porni... Mai are deci două ceasuri. Era atât de hotărât, că nu simțea nici emoție, nici nerăbdare. Aștepta, cu ochii înainte spre țintă, cu gândurile slobode. Vremea trecea peste dânsul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
minute crăpă ușa, scoase pe jumătate corpul și zise binevoitor: ― Bologa, vino... te rog... Excelența-sa dorește... Întâlni ochii lui Varga întrebători, dar strânse din urechi, cu fața mâhnită de regretare că "așa-i ordinul"... Generalul Karg era vesel și mulțumit. În sfârșit obținuse, cu chiu cu vai, să fie propus pentru ordinul "Maria Theresia". Ședea lângă fereastră, cu picioarele-i scurte întinse comod, cu fața-i negricioasă întoarsă spre Apostol Bologa, care intrase și salutase printr-o înclinare militărească. ― Ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trecu dincolo înseninat... Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre, cu blide înflorite pe pereți. La mijloc masa așternută îl aștepta, iar în soba de cărămidă duduia un foc zdravăn. Apostol își roti privirea, mulțumit, și se opri brusc văzând lângă sobă o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu năframă roșie-aprinsă în cap, cu niște ochi mari negri, care parcă râdeau, cu buzele umede și pline. Acuma își aduse aminte că a mai văzut-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
visurile acestea palpită tot rostul ființei mele, zise Apostol cu o privire atât de sfredelitoare, încît Klapka se feri ca dinaintea unei sulițe de foc. N-aș vrea eu să nu mă mai gândesc la nimic și să trăiesc așa... mulțumit? Uneori îmi zic că sunt ridicol și totuși nu mă pot opri... Asta-i nenorocirea! Klapka se simțea foarte bine aici. Se împrietenise aievea cu colonelul. Toată iarna luptele conteniseră, așa că nici o primejdie nu-l mai amenințase. Se mai gândea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotință copilărească și de aceea îi înapoiază verigheta. " Uite ce simplu și cum nu mi-a venit în minte!" își zicea scriind adresa, mulțumit, parcă ar fi găsit o comoară. Scotoci prin sertare și în sfârșit dădu peste ce căutase adineaori: o cutiuță căptușită cu catifea albastră. Își scoase verigheta din deget și o puse în cutiuță, iar cutiuța o împachetă frumos și o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Doamna Bologa petrecu un ceas spăimântător, frîngîndu-și mâinile, plângând și mai dojenind pe Rodovica asta, care "s-a obrăznicit și s-a lenevit de tot, că nu-i chip să mai trăiești cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin și mulțumit. ― Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând. ― I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cu bucurie în glas și cu o flacără de fericire în ochi. Trei zile înainte de împlinirea lunii, locotenentul Apostol Bologa primi ordin telefonic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bagajele sunt mai ușoare fiindcă domnul locotenent a lăsat acasă multe mărunțișuri nefolositoare la război. Apostol nu se putu stăpâni să nu se amestece: ― Lasă, Ilona... De ce să te ostenești tu? Poate duce soldatul și mai greu... Fata groparului zâmbi mulțumită, parcă numai atâta ar fi așteptat, și pe urmă, în vreme ce Bologa își continua drumul, începu să descoase pe Petre, pe ungurește, cum au petrecut acasă, deși Petre nu-i prea înțelegea întrebările. Apostol cu vreo câțiva pași înaintea lor, auzea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezi grase. Lângă poartă, răzimat de uluci, stătea un infanterist foarte murdar și zdrențuros, cu casca pe ceafă, cu o mutră păroasă de maimuță, vorbind cu cineva din tindă, vesel și mulțumit și arătîndu-și mereu dinții albi, lucitori. Privirea lui Apostol vru să-l ignoreze, dar inima lui întrebă: "Cu cine vorbește infanteristul?" Era sigur că tăifăsuiește cu Ilona, și fața i se strâmbă de mânie, aproape fără să-și dea seama
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
preoteasă că a primit un oaspe. Cerdacul se răsfăța în căldura blândă a dimineții. Pe masă, căteva muște se alungau împrejurul unei pete de cafea neagră. ― Deunăzi m-am supărat pe tine, părinte, zise Apostol către preotul care se întorcea mulțumit. Eram atât de amărât, poate mai amărât ca azi, și n-ai vrut deloc să mă înțelegi și nici măcar să-mi dăruiești o vorbă bună! Imputarea din glasul lui Bologa înnoura o clipă fața preotului, ca și când i-ar fi reamintit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i o superstiție... Oricum, te-ai născut într-o zodie cu noroc, Bologa!... Mai întîi pentru că ai scăpat de front... Aici parcă nici n-ai fi în război... ― Adevărat, parcă nici n-ar exista războiul! făcu Bologa cu un surâs mulțumit. Sunt ca un funcționar bătrân, ori ca un cal de tramvai. Toată ziua cu aceleași registre și foi de muniții... notez, controlez, adun... O mașină de cancelarie... Adevărat! Nu mă mai gândesc la război și chiar la nimic... În realitate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă. Generalul Karg se plimba mulțumit, cu mâinile la spate, cu o țigară de foi între dinți, slobozind rotocoale albastre. Avea fața cam buhăită, ca după un somn lung, cu visuri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de scris și începu să claseze niște hârtii. Generalul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în fața multiplului telefonic, și pe Varga, alături, îndoit de șale, plecat puțin înainte, trăgând cu urechea. Apoi auzi strigătele aghiotantului și ascultă cu luare-aminte. ― O patrulă de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dicta plutonierului introducerea obișnuită, Apostol Bologa se așeză pe un scaun, între cele două mese de scris, liniștit și stăpânit numai de un simțământ supărător de rușine. Apoi pretorul citi raportul lui Varga de două ori, dând din cap foarte mulțumit, desfăcu pachețelul și examină cu mare atenție fiecare lucrușor, zâmbind uneori ca omul care-și vede confirmate presupunerile, crescând astfel în propria-i prețuire. ― Iar acuma te rog să răspunzi, scurt, militărește, la întrebările ce ți le voi pune! murmură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chiar în cazul d-tale, să recurgă la minciuni. Omul, când a săvârșit ceva, să aibă curajul răspunderii! Apostol nu-și putu stăpâni un zâmbet auzind sfaturile pretorului și mai ales tonul marțial cu care i le spunea. Pretorul însă, mulțumit cum era, nici nu se mai uită la el și dădu să plece. Își aduse aminte c-a lăsat servieta pe masă. ― A, da, să nu uităm, zise atunci, căutând în servietă și scoțând o scrisoare: Poftim! s-a găsit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nimic. Apoi, foarte agitat, își ridică gulerul hainei peste gâtul gol. ― Înainte! răsună deodată peste sfârâitul torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să pornească, dar nu-și putea urni picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de făclii și zgomot de bocanci târâți anevoie. Apoi, din stânga, izbucni brusc un hohot de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fundamentală. Nu are a face nimic cu voința, cu nizuirea. Tipuri a perfecțiunii. Norma pentru realitate pe care ea n-o împle niciodată. P. 1p. * Procesele senzuale nu vin la conștiință pentru a urmări trecerea din starea nemulțămită în cea mulțumită. Obiectivitatea previne dorința, într-asta ar consista plăcerea estetică. În timpul modern s-a certat mult dacă plăcerea consistă numai în forma și nu în cuprins. Secte: Estetica formei Estetica cuprinsului - Gehaltsaesthetik (Hegel) - forma (la Herbart). Orce estetic consistă singur pe
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
a analiza cererea candidatului! Și începu să-i pună întrebări dintr-un carnețel pe care-l tot răsfoia. La prima întrebare avea destule surse pe pereți și a găsit una care i s-a părut mai la obiect. Burlacu părea mulțumit si i-a adresat altă întrebare, probabil din statut. În continuare nu se mai potrivea cu nimic adecvat de pe lozinci, iar ce avea în raza vizuală era insuficient. Disperat a întors capul poate vedea ceva si a început s-o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
membru de partid însă nu am știut noi și acum sunt mândru că îmi este coleg! Normal, nu a mai vrut nimeni să adauge ceva despre Lică... se pare că epuizase subiectul. Când a părăsit sala i-a tras Berti mulțumit o scatoalcă de l-a încovoiat; era de două ori mai mare decât Laur, - Greu te mai prinde omul la ședințe! Ai văzut... n-ai murit! Peste câteva zile vine Radu, șoferul lui de pe basculantă și-i șoptește, - V-a
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
însă și ea a fost inspirată de același gând, bun sau rău, trăgând mereu cu coada ochilor spre mine; asta presupune că au și ochii un trup, fără suflet... că tărtăcuță nu găseai în nici un caz la mine. Mimi era mulțumită de cum mă prezentam; corespundeam pretențiilor unei femei cu cap... o ființă neobservabilă, nesemnificativă și de cum m-am comportat de la început, plin de ifose, insignifiant, ignifug, insipid, inodor, incolor și tot restul... adică imperceptibil, insesizabil, într-un cuvânt, de nebăgat în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]