9,277 matches
-
lumești: strângeau dările de la țăranii care stăteau pe moșiile mănăstirești, de la preoții de sat, se judecau cu boierii, răzeșii și cu alte mănăstiri pentru moșii și hotare. Vom exemplifica cu mănăstirea Răchitoasa, care era aproape de satele comunei Filipeni, în procese nesfârșite cu răzeșii din Oțelești pentru hotare și încălcări de proprietate, dar nicăieri nu se spune că ar fi întemeiat sau întreținut vreo școală. De asemenea, arhicunoscuta mănăstire Moldovița, ctitoria inițială a lui Alexandru cel Bun, reconstruită de Petru Rareș, ale
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
încheiau proceseverbale. Toți mergeau la arie și, cu toate că acolo se desfășura o muncă grea și continuă, trebuiau să citească presa cu realizările regimului. Să adăugăm activitățile cultural-artistice la școală și la Căminul Cultural, participarea la instruiri de toate felurile, ședințe nesfârșite pe tema permanentă: lămurirea, munca de lămurire, înțelegerea politicii partidului. Cea mai mare realizare a școlii și a învățătorilor din perioada 19481955 a fost alfabetizarea întregii populații. Mulți nu știau deloc carte, alții rămăseseră cu una sau două clase, erau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
aveam să mai dispun de ziua Întreagă pentru a mi-o petrece cu Clara. Bernarda, care sub Înfățișarea ei severă ascundea o fire de mamă iubitoare, sfîrși prin a se atașa de mine după ce mă tot văzuse și revăzuse la nesfîrșit și, În felul ei specific, hotărî să mă adopte. — Se cunoaște că băiatul ăsta n-are mamă, domnule, obișnuia să-i spună lui Barceló. Mie mi se face o milă de el, sărăcuțul. Bernarda ajunsese la Barcelona la puțină vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și-a iertat tatăl. Cu puțin Înaintea zorilor, avînd cu mine doar o lampă cu ulei, am pătruns Încă o dată În Cimitirul Cărților Uitate. CÎnd am făcut-o, mi-o imaginam pe fiica lui Isaac străbătînd aceleași coridoare Întunecate și nesfîrșite cu aceeași hotărîre ce mă călăuzea și pe mine: salvarea cărții. La Început am crezut că Îmi aminteam ruta pe care o urmasem la prima vizită În acel loc, de mînă cu tata, Însă curînd am Înțeles că Întorsăturile labirintului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
murdar și puțea a luni Întregi de viață În stradă. Sărmanul nici nu avea idee Încotro Îl duceam, și am remarcat În privirea lui o anumită teamă și o neliniște crescîndă, pe care se străduia să o ascundă sub vorbăria nesfîrșită. CÎnd am ajuns la prăvălie, cerșetorul mi-a aruncat o privire plină de Îngrijorare. — Haideți, intrați. Aceasta e librăria tatălui meu, căruia vreau să vă prezint. Cerșetorul s-a chircit Într-un mănunchi de jeg și de teamă. — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fictive, și izbutea ca acele cărți să-i fie ori dăruite, ori vîndute pe o nimica toată. Transformarea cerșetorului În cetățean exemplar părea miraculoasă, una din acele istorii cum le plăcea să povestească preoților din parohiile sărace, spre a ilustra nesfîrșita milostenie a Domnului, Însă care sunau Întotdeauna prea perfect ca să fie adevărate, aidoma reclamelor la soluții pentru crescut părul de pe tramvaie. La trei luni și jumătate după ce Fermín Începuse să lucreze În librărie, telefonul din apartamentul de pe strada Santa Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-n praznic. Nu o dată o surprinsesem pe Bea zîmbind În sinea ei dinaintea prostiilor proferate de logodnicul sublocotenent. Atunci ea Își ridica ochii și mă observa, impenetrabilă. Eu Îi zîmbeam cu acea cordialitate slăbită a dușmanilor aflați Într-un armistițiu nesfîrșit, Însă Îmi feream repede privirea. Mai degrabă aș fi murit decît să recunosc, Însă În adîncul ființei mele Îmi era frică de ea. 13 La Începutul acelui an, Tomás și Fermín Romero de Torres hotărîră să-și unească iscusința Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Timpul răcește lucrurile astea. Nu mi s-a părut niciodată că Julián l-ar fi urît. Poate că ar fi fost mai bine așa. Impresia mea e că Își pierduse complet respectul față de pălărier ca urmare a bîlciului repetat la nesfîrșit. Julián vorbea despre toate astea ca și cînd nu i-ar fi păsat, ca și cînd ar fi făcut parte dintr-un trecut pe care Îl lăsase În urmă, Însă asemenea lucruri nu se uită niciodată. Cuvintele cu care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de penumbre cu acea necunoscută și s-o asculte spunînd cum gesturile și tăcerile mele Îi aminteau de Julián Carax. — Da, am bîiguit. A Încuviințat fără să spună nimic și m-a Însoțit pînă la ușă. Holul mi se păru nesfîrșit. Îmi deschise ușa și ieși pe palier. Dacă Îl vezi pe tata, să-i spui că sînt bine. Să-l minți. Am salutat-o cu jumătate de glas, mulțumindu-i pentru timpul acordat și Întinzîndu-i mîna cordial. Nuria Monfort a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe sfârșite, iar tehnologiile pentru coloranți și pentru armarea corăbiilor nu mai progresează. Conflictele sociale se accentuează, salariile cresc, țesăturile din lână produse la Amsterdam se scumpesc mereu. O lecție pentru viitor: nici un imperiu, chiar dacă pare etern, nu durează la nesfârșit. în alte zone ale Europei, burgheziile își manifestă nemulțumirea și reclamă libertăți; se dezlănțuie naționalismul. Un semn precursor care nu înșală este următorul: capetele încoronate de la toate curțile Europei cer acum muzicienilor să aleagă pentru operele lor librete scrise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
alienare, toate dovezile că democrația de piață nu reprezintă, pentru imensa majoritate a oamenilor, decât o gigantică escrocherie morală, vor deveni principalele focare ale revoltei. Aici se vor afla cei mai mulți ucigași în serie, iar lumea va asista la un șir nesfârșit de fărădelegi. Spre deosebire de revoluționarii comuniști de altădată, care pretindeau că acționează în numele edificării unei noi societăți în locul orânduirii capitaliste, cei mai mulți dintre noii contestatari nu vor propune nici un sistem de substituție. De când a eșuat comunismul, nici o utopie nu mai pare disponibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
industriile alimentare, renta funciară și interesele birocratice legate de acestea, în detrimentul industriei, al profitului, al mobilității, al inovației și al tehnologiilor dezvoltării. Ulterior, România a trăit mereu în nostalgia unui trecut preamărit, în respectarea castelor sale birocratice, reconstituindu-le la nesfârșit. Pe de altă parte, România a neglijat mereu să-și creeze o forță navală, o marină militară și comercială suficient de puternică. Nu a știut să dea prioritate dezvoltării unui port, deși bazinul agricol și industrial adiacent ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
retragerii guvernului, când și cum trebuia să se facă, cu discreție sau fără, cu sau fără imagini de televiziune, cu sau fără fanfare, cu ghirlande pe mașini sau nu, purtând sau nu, drapelul național fluturând pe aripi, și un șir nesfârșit de amănunte pentru care a fost necesar să se recurgă, și nu de puține ori, la protocolul de stat, care, niciodată de la întemeierea națiunii, nu se aflase într-o astfel de încurcătură. Planul de retragere la care s-a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
din experiență și, de îndată ce-i trecea durerea, își vâra cu tandrețe reptila din nou în sân. Viața îi era o tragedie scrisă în limbajul farsei funambulești. Pentru că nu râdeam de el, îmi era recunoscător, și turna în urechile mele compătimitoare nesfârșita sa listă de necazuri. Lucrul cel mai trist în privința acestora era caracterul lor grotesc, și cu cât erau mai patetice, cu atât parcă-ți stârneau mai tare râsul. Dar cu toate că era un pictor atât de prost, avea un sentiment foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era absolut liberă. Dar când am ajuns la spital - o clădire severă și mohorâtă, a cărei vedere era suficientă să-ți dea junghiuri în inimă - și după ce am fost trimiși de la o autoritate la alta, în sus pe niște scări nesfârșite și pe niște coridoare lungi și goale, și l-am găsit pe doctorul care se ocupa de bolnavă, ne-a spus că pacienta se simte prea rău ca să primească vreo vizită în ziua aceea. Doctorul era un omuleț cu barbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bucată de lemn. Nici un fel de afectare a unei distincții nu poate ascunde o minte banală. Pentru observatorul perspicace, nimeni nu poate produce nici măcar în treacăt o operă fără a-și dezvălui ascunzișurile cele mai profunde ale sufletului. Urcând scara nesfârșită a casei în care locuia Strickland, mărturisesc că eram puțin emoționat și nerăbdător. Mi se părea că mă aflu în pragul unei aventuri surprinzătoare. M-am uitat plin de curiozitate prin cameră. Odăița era mai mică și mai goală decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
civilizației e măturată din cale și ai senzația că oamenii sunt puși față în față cu o realitate sumbră. E o atmosferă deopotrivă intensă și tragică. În cârciuma în care ședeau Strickland și cu Nichols un pian mecanic răspândea la nesfârșit și foarte tare muzică de dans. De jur împrejurul încăperii oamenii ședeau pe la mese, aici vreo cinci-șase marinari zgomotoși în beția lor, dincolo un grup de soldați, iar la mijloc, înghesuite laolaltă, dansau câteva perechi. Marinarii bărboși cu fețele arse de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
odăii sale, cuprinzând cu o privire nerăbdătoare interiorul micii chilii. Părea să fie totul acolo. Își controlă scrierile, adunate Într-un teanc pe masa de scris, În dreptul ferestruicii, și prețiosul manuscris al Eneidei. Își trecu mâna peste pergamentul uzat de nesfârșitele consultări. Erau toate, da, dar nu În ordinea În care Își amintea că le lăsase. În timpul cât lipsise, cineva pesemne că Îi cotrobăise, căutând să-i afle secretele, de care mai apoi să se folosească Împotriva lui. Un surâs batjocoritor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că ele nu ar fi legate Într-un volum indisolubil. - Cu siguranță, mintea lui Dumnezeu cunoaște orice Întâmplare, iar Înainte-vederea sa a impus cu Înțelepciune mașinăriei universului mișcări repetate și eterne. Dar tocmai Înțelepciunea lui a conferit lumii noastre sublunare nesfârșita varietate a devenirii, pentru ca noi să fim liberi să făptuim și să creștem. Liberi să căutăm binele. Și orbi În privința celor viitoare, pentru ca pe această ignoranță să ne Întemeiem făptuirea conștientă. - Chiar crezi asta? - Cu siguranță, Adam nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bătătorit ce se Întindea pe lângă San Piero, Încă flancat de ruinele caselor ghibeline distruse cu furie, după Înfrângerea acestora din 1266. Acolo, Încorporând largi porțiuni din vechile ziduri În noua construcție, se clădea viitorul Palat al Prioratului, cu turnul său nesfârșit. Dar, deocamdată, oficiile Comunei erau Împrăștiate prin căsuțele din jur, Închiriate În acest scop. Secretarul Comunei locuia la primul etaj al uneia din ele, chiar la Începutul străzii ce dădea către Piață. Sub el, ca și la subsol, zăceau arhivele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de combinații care este numai aparent infinit. - Douăzeci și șase de mii de ani? Dar acest timp nemărginit nu e decât o clipire În ochiul lui Dumnezeu, obiectă Dante. Cum ar fi posibil ca puterea lui infinită să repete șa nesfârșit identicul? Oricât de vastă, Împărăția sa ar reveni la nimic În mod periodic? Și iarăși cele șapte zile ale Facerii, de fiecare dată, și de fiecare dată Începutul luminii și drumul ei prin beznă? - De ce nu, messer Alighieri? replică Marcello
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lacrimile Îi scaldă ochii și sughițurile Îi zguduie pieptul. Apoi simți o căldură ce i se redeștepta Înăuntru. Își ridică fața. Pietra, Încetând să-l mai mângâie, Își plecă buzele spre ale sale. Atunci Îi prinse gura Într-o sărutare nesfârșită, În timp ce mâinile Îi urcau de-a lungul gambelor ei, ridicându-i tunica până la pântec. Sărută pielea Întinsă, presărată ușor cu pistrui, iar apoi o trase spre el pe pat, smulgându-i veșmintele, și se afundă În trupul ei ca Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
captivate de ultimele Întâmplări din noaptea precedentă. Începuse să cerceteze o urmă care Îi fulgerase prin minte, dar imediat firul se rătăcea Într-un hățiș de ipoteze neconcludente. Adunarea se prelungea de câteva ceasuri bune, Împrăștiate asupra unei multitudini parcă nesfârșite de deliberări nesemnificative. Însă, de câteva momente, ceva Începuse să Îl deranjeze, ceva ce se insinua În toate acele discuții ca un sunet distonant, strident. - Ar fi de semnat actul... auzi răsunându-i În urechi. Unul dintre priori se apropiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu zâmbetul de altădată, pe care nimic nu-l mai lumina, și care i se părea, de aceea, infinit de departe de el. Începură apoi zile stranii. Era în continuare război, poate mai mult ca oricând: drumurile deveneau dârele unui nesfârșit furnicar cenușiu, plin de fețe bărboase și epuizate. Zgomotul tunurilor nu se mai oprea, zi sau noapte, și ne marca existența ca un orologiu macabru ce învârtea cu limbile lui imense trupurile rănite și viețile moarte. Cel mai rău este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
strălucitor dat pe spate și ochi azurii scânteind de viață. Un bărbat foarte frumos și singur. Îl vedeam mereu ca pe condamnat etern, cum se spune că erau la greci, împingând bolovani sau lăsându-și ficatul să fie mâncat la nesfârșit. Poate că făcuse o greșeală Crochemort, o greșeală sumbră care îl urmărea? Poate că plătea astfel pentru ceea ce făcuse, prin singurătate și prin mirosul de hoit, el care, dacă s-ar fi dat cu lavandă sau parfum de iasomie, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]