2,919 matches
-
cum putem explica din împrejurări asemenea diferența dintre individ și individ. Făceți ca toate aceste colori să fie egal de strălucite, egal de poleite, egal de favorizate de Lumina ce le formează și fără care ele ar fi pierdute în nimicul neesistenței, căci în întunericul nedreptății și a barbariei toate națiunile își sunt egale în abrutizare, în îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; ci când Lumina abia se reflectă în ele, ea formează colori prismatice. Sufletul omului e ca un val sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
încât simulacrele tind să construiască o lume absolut fictivă, expurgată de orice referențial identitar. Eul se diluează apocaliptic până la dispariție, tinzând către un grad zero al sinelui. Este ceea ce am putea numi idealul lui Nimeni, masca pură în spatele căreia tronează nimicul. După Mihail Diaconescu, un hipermodernist, în acest înțeles, ar fi Alain Touraine prin cunoscuta lui carte Critique de la modernité (1992).222 3. Para-modernismul. Mult mai prizat pare a fi paramodernismul, având alte raporturi cu modernismul și postmodernismul. Spre deosebire de postmodernism, paramoder-nismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cuvânt, ar fi murit de groază în șapte zile"436. Aici se ascunde același vis cu al Terezei, cel cu femeile goale: "kitschul este un paravan în spatele căruia se ascunde moartea". În spatele spectacolului și artificiilor de 1 Mai se ascunde nimicul. Sabina îi surprinde pe criticii occidentali când spune că dușmanul ei nu este comunismul, ci kitsch-ul. Or, ea redescoperă kitsch-ul în Marele Marș al lui Franz în Cambodgia și în doctrina criticilor de artă din Elveția și din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de îndată ce este conștientizat. Într-adevăr, asta se-ntâmplă, prin excelență, cu lumea lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se iluzionează a căuta
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a.in". Tipul "conceptual": subiectul reamintește cuvântul prin înțelegerea lui, deci îl asociază cu cuvântul "terorist". Aceste două feluri de memorizare au loc în structuri neuronale diferite. Toate aceste etape fiziologice ale "precunoașterii" inconștiente, adică ale "necunoașterii", reprezintă granița dintre "nimic" și "ceva". Creierul analizează informațiile sau stimulii care depășesc pragul de cunoaștere conștientă. Stimulii primiți sub acest prag se șterg, devenind "nimic", printr-un proces de ștergere. Acest filtru al creierului, cunoscător conștient, a condus la afirmarea dualității dintre cunoaștere
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
pragul de cunoaștere conștientă. Stimulii primiți sub acest prag se șterg, devenind "nimic", printr-un proces de ștergere. Acest filtru al creierului, cunoscător conștient, a condus la afirmarea dualității dintre cunoaștere și conștiință, care nu este altceva decât delimitarea dintre "nimic" și "ceva", deoarece sub cunoaștere conștientă există "nimicul" subliminal, pasager, care se șterge. Spiralogia consideră activitățile subliminale ale creierului ca fenomene interesante, de analizat și de studiat, care aparțin unui microunivers incert, și nicidecum cunoașterii, care nu poate fi decât
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
prag se șterg, devenind "nimic", printr-un proces de ștergere. Acest filtru al creierului, cunoscător conștient, a condus la afirmarea dualității dintre cunoaștere și conștiință, care nu este altceva decât delimitarea dintre "nimic" și "ceva", deoarece sub cunoaștere conștientă există "nimicul" subliminal, pasager, care se șterge. Spiralogia consideră activitățile subliminale ale creierului ca fenomene interesante, de analizat și de studiat, care aparțin unui microunivers incert, și nicidecum cunoașterii, care nu poate fi decât conștientă. Stanislas Dehaene 1 și Jean-Pierre Changeux 2
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
contrast! Între candidatul la Însurătoare, care fără să i se mai poată pretinde o conversație de salon Împănată cu vorbe franceze, sau măcar curat rusească, chiar și În moldoveneasca lui țărănească nu găsea alte teme de conversație decît banalitățile și nimicurile vieții de toate zilele, și tînăra pețită, o romantică visînd la eroii literari, de o noblețe și o vitejie supraomenească și de o eleganță neîntrecută. E de Înțeles de ce Ortografia și gramatica românească le-a deprins după Cursul primitivu de
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
informațional la care au ajuns țările puternic dezvoltate, ca și cele în dezvoltare? Sau, așa după cum este prezentată în literatura de specialitate, cum de a ajuns cuvântul globalizare să fie considerat o mantră (T. Brăilean)<footnote Brăilean, Tiberiu - Globalizarea. Nenumele nimicului, Editura Institutul European, Iași, 2004, subcap. 3.11 footnote>, o marotă, lozincă, paspartu, capabil să deschidă porțile tuturor misterelor prezente și viitoare (Z. Bauman)<footnote Bauman, Zygmunt - Globalizarea și efectele ei sociale, Editura Antet, București, 1999. footnote>, sau chiar un
ABORDAREA GESTIUNII STRESS-ULUI ÎN MEDIUL MICROECONOMIC by Alexandru TRIFU, Carmen Raluca IONESCU () [Corola-publishinghouse/Science/83167_a_84492]
-
distructivă a undelor. Paradoxal, din cele 4 particule elementare am obține ... nimic ! Nu este vorba de o violare a principiului conservării masei sau energiei, ci de faptul că materia poate trece într-o stare nemanifestată. Cu alte cuvinte, zero sau nimicul nu înseamnă întotdeauna zero, ci poate însemna și echilibrul perfect, simetria perfectă a două (sau mai multe entități. Implicit, dacă inversăm fenomenul prin ruperea simetriei vom obține doi fotoni. Acești fotoni, în prezența unui câmp electric foarte intens ar da
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
este cea mai elocventă exemplificare a raționalității. Se știe exact care sunt regulile, modul de reacție al fiecăruia poate fi prevăzut, principiile după care se acționează sunt aceleași pentru toți: principiul hedonistic și interesul individual. Nimic mai simplu și totodata nimic mai eficient, totul desfășurându-se conform principiilor declarate ale liberalismului. Capitolul II Bazele istorice ale problematicii II.1. Conceptul de libertate în istoria filosofiei II. 1.1. Conceptul de libertate în Antichitate În istoria gândirii filosofice, întrebarea dacă omul poate
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
iar valoa‑ rea artei izvorăște numai din unirea frumosului cu adevărul, frumosul fiind deci transfigurarea veritativă a materiei prin care spiritul ajunge să vor bească. Minciuna și vacuitatea sensului însă ne aruncă în prăpastia tăcerii și în abisul mortuar al nimicului, deoarece adevărul este tot ceea ce avem ca să putem rezista negativului. Așadar: „adevărul este pus în operă”. În operă se înfăptuiește „deschiderea ființării întru ființa ei: survenirea adevărului”11. Nu toate operele de artă sunt la fel de importante. Unele joacă totuși un
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
Libertatea reală este libertate gravitațională și ea trebuie distinsă de libertatea idealizată și „pură“. Într-un spațiu al libertății non gravitaționale se poate întâmpla orice. Dar tocmai pentru că se poate întâmpla orice, într-un asemenea spațiu nu se întâmplă nimic. Nimicul este spațiul libertății non gravitaționale, este „spațiul“ în care totul e cu putință și în care nu se întâmplă de fapt nimic. Spațiul libertății non gravitaționale este spațiul pre-ființei. Prima limită care face cu putință existența libertății este însuși faptul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
gravitaționale, a libertății care trebuie, ca să se poată manifesta, să depindă, să atârne de ceva. Ființa creează cadrul de referință al libertății, ea este însăși condiția ei gravitațională. Ceva ajunge să fie înseamnă: ceva a ieșit din indeterminarea absolută a nimicului, din nelimitarea lui, și a primit limita ființei. Drumul care deschide către libertatea gravitațională începe astfel cu însuși faptul de a fi. Așa se face că - agent al libertății gravitaționale - prima limitație pe care trebuie să o suport este tocmai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a fi. Dar faptul de a fi, la rândul său, este, în el însuși, o pură indeterminare. A fi ce? Acest „ce“ este limitația suplimentară care, ea abia, scoate ființa din indeterminarea ce ar face-o să se confunde cu nimicul. Faptului de a fi pur și simplu trebuie să i se adauge acela de a fi conștient de faptul de a fi pentru ca libertatea gravitațională să poată lua naștere. Ființa și conștiința ființei sunt condiții de existență ale libertății gravitaționale
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care astfel suprimă libertatea gravitațională. Ca libertate supremă, libertatea coboară până la rădăcina ei ultimă, până la faptul de a fi, decizând asupra condiției ei supreme și alegând să nu mai fie. Sinuciderea este transferul morții în sfera libertății și astfel recuperarea nimicului ca stare anterioară umilirii mele. Pentru că mă hotărăsc împotriva lui a fi, împotriva primei și supremei umilințe - ca altcineva sau nimeni să se fi amestecat în ființa mea fără acordul meu -, îmi hotărăsc în mod suveran ființa drept nimic și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca formă supremă de necondiționare este eroul. Pentru că șantajul faptului de a fi nu mai funcționează în cazul lui și pentru că frica își pierde astfel temeiul, forța ei se destramă și ea poate fi acum învinsă. Eroul nu opune ființei nimicul, ci alt mod de a fi, chiar dacă se întâmplă ca acesta să fie dobândit prin moarte. Pentru că el este pregătit de moarte, pentru că poate reintegra nimicul, condiționarea purului fapt de a fi își pierde acum puterea asupra lui. „A fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
forța ei se destramă și ea poate fi acum învinsă. Eroul nu opune ființei nimicul, ci alt mod de a fi, chiar dacă se întâmplă ca acesta să fie dobândit prin moarte. Pentru că el este pregătit de moarte, pentru că poate reintegra nimicul, condiționarea purului fapt de a fi își pierde acum puterea asupra lui. „A fi liber“ devine mai puternic decât faptul de a fi și dovada acestei puteri se face, la limită, prin moarte. Iată de ce moartea poate să devină suprema
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a fi își pierde acum puterea asupra lui. „A fi liber“ devine mai puternic decât faptul de a fi și dovada acestei puteri se face, la limită, prin moarte. Iată de ce moartea poate să devină suprema ipostază a ființei. Alegerea nimicului în locul ființei se face nu de dragul nimicului, ci al unei alte calități a ființei: aleg să nu mai fiu, pentru a fi cu adevărat. Dar frica - și deopotrivă frica învinsă - este un concept de relație. În frică eu atârn de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui. „A fi liber“ devine mai puternic decât faptul de a fi și dovada acestei puteri se face, la limită, prin moarte. Iată de ce moartea poate să devină suprema ipostază a ființei. Alegerea nimicului în locul ființei se face nu de dragul nimicului, ci al unei alte calități a ființei: aleg să nu mai fiu, pentru a fi cu adevărat. Dar frica - și deopotrivă frica învinsă - este un concept de relație. În frică eu atârn de ființa „celuilalt“, a celui care îmi provoacă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la atitudinea care rezultă dintr-o excelentă întâlnire cu limita. Dacă existența limitei reprezintă suprema garanție a ființei, atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este reeditat întocmai în Geneză. Înainte de a deveni cumpănire, stare proiectivă a Facerii, plutirea lui Dumnezeu peste ape este pura bântuire care însoțește plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie deasupra adâncului, a prăpastiei - abyssos - nu este doar starea elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea ce rezultă din contemplarea unei lumi fără repere. Neliniștea existențială pe care o sugerează prăpastia (Abgrund, „realitate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că demult, când încă nu existau oameni și natura se juca după voie cu minunile, era o mică pasăre, numită Phoenix. De îndată ce zburătoarea simțea că i se apropie sfârșitul, își aduna în cuib rămurele uscate, frunze ofilite și multe alte nimicuri bune de ars. Phoenix se așeza la mijloc și cuibul se aprindea de la Soare. Dacă se întîmpla ca vântul să nu împrăștie cenușa, când lumina lui Helios ajungea în locul unde fusese cu un an înainte, minunea se împlinea. Din pulberea
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
convingeri reale, ale vieții" - de care vorbea Părintele Justin Pârvu - elitele interbelice creștine credeau în realitatea concretă a Întrupării. Astfel, omul devine real în virtutea acestui fapt major, mărturisind un crez al Adevărului. Intelectualul interbelic creștin nu era un sacerdot al nimicului, ci un protector permanent al realului ca sursă primordială de respirație firească a vieții. Ancorat în orizontul istoric, de care nu încerca să fugă, atent la realitate, fără a pierde din vedere dimensiunea sa spirituală, intelectualul interbelic creștin împlinea vocația
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a formula o critică, în aceste condiții, este echivalent nu cu a emite o judecată, ci, cu un limbaj teologal mai vechi, a ține scaun de judecată. Acum, ceea ce este normal sau nu este comparat cu o ordine obiectivă - neexistând nimic subiectiv în această formulare a criticii -, stabilită după voia sau canonul lui Dumnezeu, fapt pentru care se constituie într-un îndreptar apodictic pentru judecata omenească. Tot ceea ce este natural și adevărat în viața religioasă este încapsulat în învățătura Bisericii. De
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]