2,422 matches
-
Ghazal Poezia de dragoste(ar. ﻏﺯﻞ, "ghazal") din perioada ’umayyadă reprezintă prima manifestare în literatura arabă a temei iubirii. În "Istoria arabilor", Philip Hitti subliniază că: „Deși mulți barzi preislamici compuneau pentru odele lor ("qașīda") un preludiu erotic ("nasīb"), niciunul nu crease doar poezia de dragoste ("ġazal"). Lirica arabă se naște din acest preludiu erotic al vechii "qașīda", sub influența cântăreților persani și a textelor lor”. Iubirea apare descrisă în literatura arabo-islamică atât
Poezia ’umayyadă () [Corola-website/Science/329355_a_330684]
-
să îl roage să revină la Konya. Shams se întoarce,însă persecuțiile au reînceput și în 3 decembrie 1247, acesta a dispărut, pare-se asasinat. Foarte îndurerat de această dispariție Rumi a compus, în amintirea maestrului său preaiubit, culegerea de ode care îi poartă numele:”Diwan-e Shams-e Tabrizi” ,operă imensă consacrată acestei iubiri, terestră în aparență ,dar care e ,în realitate,o ipostază a iubirii divine. Tariqa este un termen arab cu întelesul de”cărare, drum, cale”și a primit,în
Ordinul Mawlawiya () [Corola-website/Science/329370_a_330699]
-
poetică. Totuși, poezia s-a dovedit a fi cea mai conservatoare dintre artele arabe. Secole de-a rândul, poezia nu a încetat să exprime spiritul deșertului. Chiar versificatori moderni de la Cairo, Damasc și Bagdad nu consideră anacronic să își înceapă odele adresându-se urmelor (aTlaal) tribului iubitei, ai cărei ochi sunt asemuiți și acum cu cei ai unei vaci sălbatice (maha). În afară de poezie, dreptul - în special reglementările maritale - este poate singurul domeniu în care s-au păstrat clar elemente ale vieții
Baššār ibn-Burd () [Corola-website/Science/330934_a_332263]
-
fi unchiul regentului Abu’l Misk Kafur (cel în fața căruia poetul a preferat satira în loc de elogii). Poezia arabă din timpul secolului al 10-lea a fost influențată decisiv de către perceptele Arabiei preislamice, principalele opere fiind scrise sub formă de qasida (odă). Studiile asupra compoziților din poezia arabă clasică sunt destul de rare. În acest context, opera unui celebru poet precum al-Mutanabbi și un gen important precum madih sunt puțin cunoscute și înțelese ca modele de compoziție și fascicule tematice. Apogeul carierei lui
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
Bizanțul. Admirația poetului pentru prințul său a marcat operele acestuia și în planul sentimentelor transmise, versurile sale fiind dominate de emoții de mare rezonanță la adresa familiei al-Dawla. Climatul oferit de Sayf al-Dawla i-a permis poetului să evolueze de la monotonia odelor clasice, atât de comune artiștilor neexperimentați, la opere care să cuprindă detalii semnificative și evenimente relevante. În timp ce se afla la curtea emirului hamdanid Sayf al-Dawla, în perioada 948-957, acesta a compus numeroase panegirice în care elogia luptele anuale purtate între
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
purtate între anii 950-956 împotriva bizantinilor și a conducătorului lor, intitulat ”domestikos”. Mutanabbi îl însoțea pe prinț în toate campaniile militare și consemna pentru posteritate în poemele sale cele mai importante victorii militare. Un celebru exemplu din această perioadă este oda referitoare la recucerirea orașului Hadath, ocupat de Bizantini. Poemul are o calitate epică deosebită, influență care se explică prin originile yemenite al autorului și fascinația acestuia pentru poezia “Amorium” scrisă de Abu Tammam (805-845): Poezia lui Motunabbi din această perioadă
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
urmat de mai multe raiduri în Northumbria, care a dus la probleme continue în titlurile engleze și la asasinarea Episcopilui William Walcher la Gateshead. În 1080, William l-a trimis pe fiul său Robert Curthose în nord, în timp ce fratele său Odo i-a pedepsit pe oamenii din Northumbrians. Malcolm a făcut încă o dată pace, iar de această dată a ținut peste un deceniu. În timp ce conducea un marș spre nord, Malcolm a fost atacat de către Robert de Mowbray, Conte de Northumbria, ale
Malcolm al III-lea al Scoției () [Corola-website/Science/330997_a_332326]
-
și a fost ales de nobilime pentru a-l urma pe unchiul său, Eadred, ca rege al țării. Scurta sa domnie a fost marcată de conflictele permanente cu familia sa, și în special Dunstan și cu Biserica, sub conducerea Arhiepiscopului Odo. Potrivit unei legende, dușmănia de moarte cu Dunstan a început în ziua în care Edwy nu a reușit să participe la o reuniune de nobili. Când Dunstan l-a găsit în cele din urmă pe tânărul monarh, el a fost
Edwy al Angliei () [Corola-website/Science/331029_a_332358]
-
Flandra. Un partid pro-Dunstan și pro-benedictin a început să se formeze în jurul domeniului din estul Angliei care îi aparținea lui Athelstan și îl sprijinea pe fratele mai mic a lui Edwy, Edgar. Frustrat de obligațiile împăratului și susținut de Arhiepiscopul Odo, marii seniori din Mercia și Northumbria și-au schimbat loialitatea față de fratele lui Edwy, Edgar. În 957, decât să vadă țara coborând într-un război civil, nobilii au fost de acord să împartă împărăția de-a lungul Tamisei, Edwy păstrând
Edwy al Angliei () [Corola-website/Science/331029_a_332358]
-
fratele său mai mare, Regele Eduard I al Angliei, care a fost înjunghiat mortal la Pucklechurch (Gloucestershire), în ziua de Sf. Augustin, pe 26 mai 946. În același an, pe 16 august, Eadred a fost sfințit de Arhiepiscopul de Canterbury Oda la Kingston (Surrey), unde a primit teritoriile din Țara Galilor. Cronica Anglo-saxonă din anul 946 a întregistrat că Eadred "a redus toate teritoriile din Northumbria sub controlul său, iar scoțienii i-au acordat jurământ că i se vor supune". Cu toate
Edred al Angliei () [Corola-website/Science/331028_a_332357]
-
și negru, rareori roșu, pe un fundal alb, ilustrând impactul vizual și sonor transmis de poem,sub percepția artistului. Urmărește atingerea unui echilibru între textul scris și imaginea vizuală, dar uneori caută opoziția, tocmai pentru a ilustra sentimentele transmise de odă. Picturile din această perioadă devin tot mai ermetice, căutând să atingă o simfonie bidimensională, greu de interpretat. Una din figurile preferate în operele sale și pe care a utilizat-o în mod frecvent, este silueta sumeriană, cu trupul tubular și
Arta Contemporană în Spațiul Arab () [Corola-website/Science/337434_a_338763]
-
regelui Lothar al Franței. Când Carol de Lorena s-a hotărât să își manifeste drepturile asupra tronului, el a fost sprijinit de către Albert și de cei doi nepoți de frate ai acestuia, conții Herbert al III-lea de Meaux și Odo al II-lea de Blois. Cei doi l-au sprijinit pe Carol în comploturile sale și au continuat să creeze probleme noului rege chiar și după ce Carol a fost capturat și închis. Albert a fost depășit atunci când s-a produs
Adalbert I de Vermandois () [Corola-website/Science/328416_a_329745]
-
a regelui Carol I al Neapolelui cu Beatrice de Provence, în 1265. Ei au avut un fiu, Carol, care a murit de tânăr. A doua căsătorie a lui Robert a fost cu Iolanda (d. 11 iunie 1280), fiică a contelui Odo de Nevers, în cca. 1271, cu care a avut cinci copii:
Robert al III-lea de Flandra () [Corola-website/Science/328432_a_329761]
-
implicată într-o relație cu biserica din Auchy, căreia i-a oferit un număr de donații. În 1060, s-a apelat din nou la ea pentru a se realiza o nouă alianță matrimonială, de această dată cu mai tânărul conte Odo de Champagne. Se pare că Odo ar fi fost cumva dezamăgit, dat fiind că contele de Champagne figurează într-un singur hrisov emis de Guillaume Cuceritorul și că nu a primit nicio posesiune în Anglia după cucerirea acesteia de către normanzi
Adelaida de Normandia () [Corola-website/Science/328450_a_329779]
-
din Auchy, căreia i-a oferit un număr de donații. În 1060, s-a apelat din nou la ea pentru a se realiza o nouă alianță matrimonială, de această dată cu mai tânărul conte Odo de Champagne. Se pare că Odo ar fi fost cumva dezamăgit, dat fiind că contele de Champagne figurează într-un singur hrisov emis de Guillaume Cuceritorul și că nu a primit nicio posesiune în Anglia după cucerirea acesteia de către normanzi. În 1082 regele William I și
Adelaida de Normandia () [Corola-website/Science/328450_a_329779]
-
și în Essex, find una dintre puținele femei normande care să dețină posesiuni în Anglia cu drepturi depline. De asemenea, i s-a conferit senioria de Holderness, care va fi deținută după moartea ei de către cel de al treilea soț, Odo, care între timp fusese dezmoștenit de posesiunile sale de pe continent (Troyes și Meaux); stăpânirea a trecut ulterior asupra fiului lor, Ștefan. Adelaida a murit înainte de 1090. Adelaida a fost căsătorită în trei rânduru; mai întâi cu contele Enguerrand al II
Adelaida de Normandia () [Corola-website/Science/328450_a_329779]
-
-lea de Ponthieu (d. 1053) cu care a avut o fiică: Cu al doilea soț, contele Lambert al II-lea de Lens (d. 1054), a avut de asemenea o fiică: Cel de al treilea soț, din 1060, a fost contele Odo de Champagne (d. după 1096), cu care a avut un fiu:
Adelaida de Normandia () [Corola-website/Science/328450_a_329779]
-
al IV-lea de Flandra. În 1022, atât Balduin cât și fiul său, Eustațiu, împreună cu conții din Normandia, Valois și Flandra au avut o întrevedere cu regele Robert al II-lea al Franței, pentru a forma o alianță împotriva contelui Odo al II-lea de Blois, care sfidase autoritatea regală. Însă atunci când împăratul Henric al II-lea a urit în iulie 1024, alianța s-a dizolvat, dat fiind că regele Robert s-a reconciliat cu contele Odo al II-lea. În
Balduin al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/328447_a_329776]
-
o alianță împotriva contelui Odo al II-lea de Blois, care sfidase autoritatea regală. Însă atunci când împăratul Henric al II-lea a urit în iulie 1024, alianța s-a dizolvat, dat fiind că regele Robert s-a reconciliat cu contele Odo al II-lea. În contextul acestor schimbări de alianțe și din motive care rămân neclare, Balduin de Boulogne a fost ucis în luptă în jurul anului 1027, în timp ce lupta împotriva contelui Enguerrand I de Ponthieu, care ulterior a luat de soție
Balduin al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/328447_a_329776]
-
sau Iolanda a II-a de Nevers, (n. decembrie 1247 - d. 2 iunie 1280) a fost contesă de Nevers. Iolanda era fiică a ducelui Odo de Burgundia cu contesa Matilda de Nevers. La moartea mamei sale din 1262, Iolanda a devenit contesă titulară de Nevers, care titlu presupunea și stăpânirea asupra comitatelor de Tonnerre și Auxerre. Cu toate acestea, în 1273 mediatorii din Parlamentul de la
Iolanda de Burgundia () [Corola-website/Science/328467_a_329796]
-
De asemenea, în 969, el a obținut Marca de Anvers și Ename, iar între 974 și 998, a fost și conte de Hainaut și Mons, ca Godefroi al II-lea. Godefroi era fiul contelui Gozlin de Bidgau și Methingau, cu Oda de Metz. El a fost frate cu arhiepiscopul Adalberon de Reims, care l-a încoronat pe Hugo Capet ca rege al Franței. El a fost fondatorul Casei de Limburg și al Casei de Ardennes-Verdun, o ramură colaterală a Casei de
Godefroi I de Verdun () [Corola-website/Science/328500_a_329829]
-
Bar, care guverna în Lorena Superioară, s-a stins în 1033, odată cu moartea vărului său Frederic al III-lea, împăratul Conrad l-a numit pe Gothelo duce în ambele ducate lorene, astfel încât el a reușit să apere teritoriul împotriva lui Odo al II-lea, conte de Blois, Meaux, Chartres și Troyes (viitorul comitat de Champagne). În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
ambele ducate lorene, astfel încât el a reușit să apere teritoriul împotriva lui Odo al II-lea, conte de Blois, Meaux, Chartres și Troyes (viitorul comitat de Champagne). În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să creeze un stat independent între Franța și Germania. Cu această ocazie, Odo a murit în luptă. Gothelo a murit la 19 aprilie 1044 și a fost înmormântat în
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
comitat de Champagne). În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să creeze un stat independent între Franța și Germania. Cu această ocazie, Odo a murit în luptă. Gothelo a murit la 19 aprilie 1044 și a fost înmormântat în biserica abațială de la Bilsen. Fiul său Godefroi i-a succedat în Lorena Superioară, însă împăratul Henric al III-lea a refuzat să îi acorde
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
prin inițiative și generos în caracter. El a fost considerat drept unul dintre cei mai hăruiți principi ai vremii sale. Toate acestea l-au făcut foarte popular în poezia și literatura medievală. Chiar și în ziua de azi există o odă închinată lui, atât de cunoscută încât a devenit potențial candidat pentru imnul Brabantului de nord. Ioan I era un pasionat al turnirelor. De asemenea, era faimos pentru mulții săi copii ilegitimi. În 3 mai 1294, în timpul unor festivități matrimoniale la
Ioan I de Brabant () [Corola-website/Science/328507_a_329836]