3,686 matches
-
a ajuns și la spirale nesfârșite ale cruzimii și patologiilor mentale! Aceste "spirale" își privesc finitudinea în față. Astfel, grație Internetului, spirala și-a modificat regimul, trecând de la vorbe și reprezentări lingvistice la imagini virtuale, obscene, violente, depersonalizate și depasionalizate. Oroarea sexuală se înscrie în ordinea capitalist-istorică a alienării unor suflete abandonate social-politic, neintegrate într-o lume meschină și închisă în proprile sale răutăți și acte impotente! Agresivitatea sexuală, sexul rece sunt echivalări ale impotenței contemporane! În felul acesta, pasiunea modernă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mai degrabă proasta întrebuințare a acestei idei, dată pe mâna unor intelocrați, corupți de către o putere politică, întotdeauna interesată să corupă și, implicit, să-și subordoneze umanul. În această "elită" (politicieni și intelocrați) vedem și Auschwitz-ul, și Gulagul, și toate ororile Politikului din secolul XX. Îi vedem pe toți dictatorii moderni și contemporani ale căror idei și planuri ar fi rămas fără efect, dacă nu ar fi fost ajutați de intelocrați. Toți acei specialiști într-ale cunoașterii și științei, practic, au
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Socialistul Scheidemann intră în această formație, iar cînd se pune problema abdicării lui Wilhelm al II-lea, SPD nici nu se gîndește la răsturnarea monarhiei, ci cum să evite orice formă de revoluție socială, asemănătoare celei sovietice de care are oroare. Divizarea sau slăbiciunea celorlalte forțe care se reclamă a fi socialiste vine în avantajul său: USPD numără printre membrii săi partizani, dar și adversari ai Revoluției sovietice, precum Kautsky; Spartakiștii, pradă unei represiuni dure, sînt insuficient organizați pentru a mobiliza
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
morții lente, clipele terifiante pentru privitor ale spînzurării lui Svoboda fascinează și pietrifică, precum privirea Meduzei. Deși "înfricoșat" și "întărîtat", Bologa se lasă cotropit de o înțelegere "închisă", de dincolo de el, sens față de care, cel puțin în aceste momente de oroare vizuală, gîndirea personajului apare ca un mediu permisiv, pasiv. Mai tîrziu, atunci cînd află motivele dezertării lui Svoboda (neluate în seamă, ori trecute sub tăcere de orice tribunal pe vreme de război, așadar ignorate și de Bologa, la prima sa
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu nouri și apoi, coborînd pe pămînt repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome, uitîndu-și tunurile și mînia, uitînd tot, parcă ar fi visat." (s. n.) Versantul obsesional al personajului se conturează mai ferm. Furia și oroarea se manifestă întîi ca o apărare involuntară față de invazia necontrolată asupra eului. Concomitent, bărbatul se lasă pătruns de unda cotropitoare. Luptînd împotriva dispersiei propriei voințe, Apostol sfîrșește prin a-și depăși spaima, prin a-și uita mînia, în îmbrățișarea hipnotică
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu disproporția comică, slujind ironiei, Ioanide sfidează triumfător și în amor: "posedat de Eros, strivește, mușcă. Centaurul în cavalcadă". Dezerțiunea comică a lui Hagienuș și a lui Suflețel de la locul scenei surprinse între Ioanide și Ioana nu este ceea ce pare. Oroarea de indiscreție (Hagienuș?), postura nepotrivită de voyeuri fără voie nu ar fi dat un asemenea impuls energetic retragerii lor. Scopul este vehicularea grabnică a imaginii în sine, desprinsă parcă de autor din romanul Donnei Alba scena sărutului carnasier. În suita
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
episcopului de Mondoñedo, legat de literatura română prin aceea că o operă a sa "a devenit Ceasornicul domnilor al lui Nicolae Costin": Francesco Antonio de Guevara. "Prin Menosprecio de corte y alabanza de aldea, Guevara profesează un ruralism și o oroare de viața citadină, care, atunci, în plină Renaștere, sînt semnul unui romantism blînd, în limitele clasicismului, caracterizat printr-o ușoară mizantropie și prin setea de liniște. Cartea, care face satira vieții de la oraș, ridică satului un imn curat sămănătorist (...). La
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Îngîmfat și trufit, el făcea o glorie din boala lui și disprețuia pe toți ceilalți camarazi, ca pe niște inferiori cu care nu sta de vorbă." Vestea venirii unuia care orbise "din senin, la un chef", zguduie umila lume a ororilor, cu așteptarea uneia mai mari. Începutul romanului tratează într-o sinecdocă glorioasă ("Spitalul se trezea în zori zguduit de vestea că peste noapte sosise 'un caz' grozav") tema apariției unui candidat în privința supremației, date aici de singura, paradoxală, "calitate" palpabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
copilărie evenimente ce par a ține de joacă sau de schimbul afectiv. Începând din adolescență, își dau seama că fusese vorba de explorarea zonei genitale, de jocuri care au înțeles erotic sau chiar de un abuz sexual. Apare astfel vinovăția, oroarea față de propriul trecut, reproșul la adresa părinților care nu știau sau nu făceau nimic pentru a împiedica să se întâmple toate acestea. Prima sângerare Oricât de pregătită ai fi, prima menstruație - numită menarhă - te ia prin surprindere. În primul rând, pentru că
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
generațiile tinere: cum a fost posibil? Toată lumea admite, firește, că istoria nu e un bulevard răsărit impecabil de sub triunghiul demiurgului, ci e un complex de fenomene suscitând prea adesea perplexitatea noastră. Nu demult, istoricii germani au fost drastic chestionați cu privire la ororile nazismului. Cum de a fost cu putință genocidul practicat de acesta în lagăre și închisori? De ce nu s-a opus o rezistență eficace? Unde erau elitele care aveau datoria să deschidă ochii lumii asupra situației? "Cearta istoricilor", cum a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
este matematică, și forma cea mai dramatică și violență a iraționalului"32 spune el însuși. Sábato crede că, în ciuda prezentului "amar" pe care il trăim și care ne obligă că, prin gesturile și faptele noastre, să exprimăm "neliniștea, pericolul și oroarea", nu trebuie să uităm speranța, curajul și solidaritatea dintre oameni, pentru că "în fața violenței și morții semenilor noștri, trebuie să rezistăm ca să salvăm absolutul acela în care viața și valorile nu sunt moneda de schimb, ca să atingem, astfel, măreția umană"33
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
faci și plăcut? Își răspunde el însuși: dacă tot nu poți să fii fericit în această lume, măcar să încerci să nu fii, cel putin, atât de nefericit"42. Omul fiind produs al hazardului, prima catastrofă pentru el este însăși nașterea, oroarea inițială pentru omenire. Momentul nașterii este pentru Cioran un stigmat obsesiv, căci, daca metafizic se poate elibera oricând prin sinucidere, în plan social, se simte privat de această libertate, este sclavul acestui accident rizibil care este nașterea: "E ora trei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
împăcare cu sine și cu lumea, acceptare fără îndoială, or, el este departe de acest fel de împăcare. De aceea nici nu iubește oamenii, pentru că prea s-au împăcat cu ce li s-a dat. Spune că oamenii îi stârnesc oroare, deși nu este un mizantrop și că, "dacă ar fi atotputernic, Dumnezeu sau Diavolul l-ar suprima pe om". Despre el se spune totul în Facere. Atras de ceea ce îl tăgăduiește, omul a optat pentru pericol, adică pentru Istorie. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a se desfată cu spectacolul belelelor acestora"33. Pentru Sábato, apropierea de Dumnezeu înseamnă apropierea de oameni, iar iubirea și speranța sunt "parte din om, ca parte din dumnezeire". Copiii, tinerii întruchipează în viziunea sa "toată puritatea acestei specii". Întreaga oroare a secolelor trecute și prezente în lungă și dificilă istorie a omului este inexistentă pentru fiecare copil care se naște și fiecare tânăr care începe să deschidă ochii. Fiecare speranța a fiecărui tânăr este noua, din fericire, pentru că durerea "se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
aceștia au purtat-o și pe care hispanistul român o reda în ultima sa carte dedicată unor 33 de barbati iluștri văzuți de aproape și altfel 59: "Cea mai mare parte a exegeților operei mele se opresc, într-adevăr, la oroare și nu iau în seamă micile, dar foarte importante acte de eroism și speranța, uneori sub formele cele mai modeste, din sufletul servitoarei Hortensia Paz, al analfabetului Carluccho, vânzător de ziare de chioșc, ca și al altora. A fi observat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
viziunii sumbre asupra realității, speranța este cea care îl ajută să se ridice și cu el orice suflet capabil de iubire. Crede că unul din purtătorii de speranță este tânărul, credința lui în tineri fiind justificată, pentru ca, spune Sábato, "toată oroarea secolelor trecute este inexistentă pentru un tânăr care se maturizează. Orice tânăr este purtătorul unei noi speranțe, pentru că tineretul dorește să schimbe lumea aceasta putreda"92. În tineri vede purtătorii cei mai puri de absolut: "De altfel, eu vreau să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
spun tânguirile tangourilor. Carlos Gardel a pus bandă sonoră culturii argentiniene din Río de la Plata, creând ceea ce se numeste "cele o mie de fete ale tangoului". Tangoul este vocea prietenoasă a confidentelor, el trezește pasiuni, este un seducător care are oroare de stridente, de excesul de exteriorizare și de lumină. Tangoul nu este numai o formă muzicală, ci cuprinde în el "o întreagă atitudine a omului, existențiala, filosofica, este interlocutorul sau: " Spune, tu, tango, emoția, / tu, suflet al mahalalei"". Marisa Donadio
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran să-l ajute pe om, "acea abstracție prezumțioasa și detestabila cum spune Fernando Savater în Eseu despre Cioran 61, posesoare de drepturi și obligații pe care nici un cititor, nici eu, nici Cioran, nu le putem îmbrățișa fără surprindere sau oroare"? Continuă Savater: "Cioran nu-l iubește pe om, nu-l măgulește și nici nu-l reconfortează, dar nici nu se erijează în judecător al semenilor săi de pe o poziție de forță sau de automulțumire: nu se preferă celorlalți"62. În ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
neliniște impersonala este soluția tuturor celor care fug și se ascund de exuberanta vieții, viața nu se poate evita prin explicații, prin filosofări; viață trebuie trăită, indurată, iubita sau urâtă, adorata sau temută, într-un amestec alternant de fericire sau oroare dat de însuși ritmul ființei, de toate oscilațiile și disonantele acesteia. Filosoful nu riscă nimic, rostul lui este să exprime gânduri, rod al rațiunii, care însă nu egalează măreția vieții descrise prin muzică, literatura, poezie; universul se descrie, nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
al istoriei. Față de Cortázar, Sábato transfera centrul de greutate al narațiunii de la întâmplările uimitoare, fantastice, la investigarea cutremurătoare a psihologiei abisale, fără a renunța la jocul inteligenței, ci, dimpotrivă, acordând primul loc trăirii grave, intense, a dramei omului amenințat de oroarea apocalipsului, dar și însuflețit de posibila lui salvare printr-un catharsis care include puritatea, eroismul, meditația și creația artistică: "Artă și literatura trec dincolo de eu, intrând în profunzimea lui. Prin această dialectica existențiala, atingem universalul prin intermediul individualului: când eu simt
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
În plan universal, triunghiul poate fi format din autori existențialiști și ai filosofiei absurdului direct indicați de Sábato însuși: Dostoievski, Kafka, Sartre, Camus. Cu Kafka are în comun coșmarul și metamorfozarea monstruoasa, dar Sábato trece dincolo de scriitorul din Praga, ducând oroarea până la o viziune generală, apocaliptica, buclă absurdului fiind compensata de buclă speranței, inexistentă la Kafka. Angela B. Dellepiane, unul din exegeții sabatieni, spune: "Similitudinea cu Kafka este evidentă. Că și protagonistul din Metamorfoza, Pablo (este vorba despre Pablo Castel, personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
fi o canalie, culminând cu degradarea generalizată din ultimul român sabatian, Abaddón, Exterminatorul, care îl atacă chiar pe autor, obligându-l să coboare printre personajele sale și să împărtășească tragică lor cădere. În faza să ultima, râul la Sábato atinge oroarea și se proiectează apocaliptic asupra întregii civilizații, prin apariția unor teme noi și teribile: tortură, ca formă supremă de dezumanizare, dar și escaladarea cruzimii, stupidității și infamiei care domnește în albumul de atrocități reunite de Nacho 89. Cinismul lui Quique
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
satiră implacabila, ce ia locul ironiei din românele anterioare, în timp ce figurile se transformă în caricaturi, iar faptele, în parodii. În fața acestei coborâri incomensurabile în malefic, există exegeți care își opresc interpretarea la demonologia lui Sábato, uitând că în opera să oroarea se opune, dar se și completează dialectic cu speranță. Forță germinativa a vietii transpare de dincolo de iadul în care coboară personajele sabatiene, dar viața se hrănește mai departe din înseși contrariile ei, pentru că se ridică deasupra calamitaților exterioare și interioare
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de momentul morții și se întreabă de ce și pentru ce am trăit și suferit, am visat, scris, pictat sau, pur și simplu, am reparat scaune... Poate că așa pot ajuta să găsim un sens transcendental în această lume plină de orori, de trădări și invidii, de nedreptăți, de tortúri și genociduri. Dar și de păsări care imi încălzesc sufletul când le ascult ciripitul în zori de zi, sau când bătrânul meu motan mi se așează pe genunchi, sau când mă uit
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
se autoexileze la Paris pe vremea dictaturii lui Primo de Rivera, fugind de o Spanie "idiotizata, sub jugul celei mai stupide, mai lase și mai de neînvins dintre tiranii", vremuri pe care le evocă mai tarziu nu fără a simți "oroarea față de acele dimineți infernale de singurătate în Paris". Trăiește singur într-o pensiune de la numărul 2 din rue La Pérouse, unde, chinuit de dorul de țară, scrie eseul Cómo se hace una novela (Cum se scrie un roman), pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]