3,729 matches
-
Elisabeta] cu Strada Ocnei [cea mai veche stradă din această parte a Sibiului]), numită multă vreme Dragoner Platz „Piața Dragonilor“ (aflată pe drumul ce lega Poarta Ocnei [Sibiului] cu Piața Mică). Denumirea, păstrată până în perioada interbelică, provine de la numele dragonilor (ostași ai gărzii militare austriece: Dragoner Wache „Garda / Straja Dragonilor“) care au funcționat, în epoca habsburgică, într-o clădire din piațetă. O gardă militară (având rolul de poliție comunitară pentru Orașul de Jos) a existat însă aici încă din perioada medievală
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fapte mie mai târziu semnificative: încă mă târam în patru labe când trebuia să fiu îndeosebi supravegheat, căci plăcerea mea era nu numai să rod var de pe pereți, dar și să mănânc noroi uscat și balegă de cai de pe bocancii ostașilor; iar când am început să mă țin binișor pe două picioare, am profitat degrabă de posibilitățile de mișcare ce-mi stăteau acum la dispoziție spre a fugi de acasă. Dispărusem - și o zi întreagă s-au căznit o seamă de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
nostalgică, din această perioadă a tuturor începuturilor, anterioară în orice caz „aventurii“ cu Irma și de aceea totuși cu contururi mai vagi, are altfel de conținut. Să nu fi împlinit încă patru ani când de acolo, din Călugărițelor, ordonanța tatei (ostașul rămăsese în serviciul mamei și al bunicilor), un flăcău voinic, înalt, spătos, cu figura atrăgător blajină, mă lua de mână sau mă ducea în cârcă la scaldă, la Someș, undeva în dreptul pădurii Hoia, la poalele ei dinspre oraș, unde apa
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
lui sexuale cu slujnica de vizavi. Insistam ca amănuntele să fie cât mai precise, în timp ce sexul lui, și așa mare în micile mele mâini, sporea văzând cu ochii. După ce totuși trebuia să mă retrag în pătuțul meu cu plasă, căci ostașului îi era teamă să nu ne surprindă „domnul locotenent“ (eu aș fi adormit bucuros pe genunchii lui, cu „privighetoarea“-n mână, cum zice Boccaccio, sau măcar la pieptul lui), îmi purtam cu nostalgie degetele la nas, să simt mirosul de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cea bună, care nu părea deloc interesată de pagubă, singură învinovățindu-se de a fi așezat clătitele unde nu trebuie și încercând să mă liniștească: ceea ce nu era ușor, căci eu muream de groaza reîntâlnirii cu părinții, încât la venirea ostașului am implorat-o să ne însoțească și să le explice că nu eu eram de vină. Severitatea părinților mei mă scotea din fire, așa cum pe dânșii îi scoteau din fire neastâmpărul meu, agitația permanentă, pretenția de a mi se da
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
austriacă - mă încânta husarul...) și Iancu Jianu, film românesc, în care vibram din rărunchi pentru haiduc; amintirea lui mi-o redeșteaptă și azi partea ultimă din Simfonia scoțiană de Mendelssohn - se vede că această muzică acompania filmul. Atracția sexuală față de ostașul din casă a continuat și ea să se manifeste. Seara, după ce-și lepăda hainele ca să se culce, mă înfățișam în odaia ordonanței, dornic să „mă joc“ cu sexul lui - dar câte seri, tot atâtea eșecuri ce nu mă dezarmau
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
din casă a continuat și ea să se manifeste. Seara, după ce-și lepăda hainele ca să se culce, mă înfățișam în odaia ordonanței, dornic să „mă joc“ cu sexul lui - dar câte seri, tot atâtea eșecuri ce nu mă dezarmau: ostașul ăsta, român ardelean, mă respingea cu cea mai mare hotărâre, nelăsându mă nici să mă ating de trupul lui și amenințându mă că mă spune „domnului căpitan“. Nici o atracție nu mi-a stârnit, în schimb, soldatul care îmi da lecții
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mine, rușinea lui fuseseră și mai mari. Au urmat, de-a lungul începuturilor liceale, alte câteva experiențe sexuale, dintre care notabile sunt încă un „succes“, durabil, și, durabil de asemenea apoi, un eșec, ambele din lumea cazonă. Întâiul dintre acești ostași atacați de mine (ambii, ordonanțe), un voinic îngăduitor, care mă supraveghea în serile când ai mei plecau la spectacol sau erau poftiți undeva (acum nu mai făceam scandal, nici nu șantajam), mi-a devenit partener ideal. Cum amândoi eram în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
prin târg, căci îl însoțeam la cumpărături și alte treburi în afară, când, fără grabă, alături de soldatul ce-mi menaja pașii de copil, introduceam mâna în buzunarul lui de la pantaloni, care, spart fiind, îmi permitea să-i contactez sexul. Celălalt ostaș, tot voinic, dar cu trăsături aspre, parcă ușor ciupit de vărsat, foarte devotat ofițerului pe care îl servea, învățase de la tata să lege cărți, utilizând în acest scop masa specială din curte și presa de lemn, albă și nouă, ce
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dus în capitală, de unde s-a întors cu un vagon întreg de cosmetice franțuzești și garderobă de curtezană, spre stupoarea și amuzamentul nostru, poate nu și al bietului maior, care va fi gustat și el din biciușca exersată pe spinarea ostașilor armatei române. De când ne-am instalat aici, în caracterul meu s-a produs o remarcabilă transformare: m-am intelectualizat brusc, încetând să caut prieteni și devenind extrem de singuratic, iarăși spre îngrijorarea părinților mei, care mă îndemnau acum să fac sport
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fiind și unicul dintre toți care frecventam familiar librăria. Este epoca în care tata, ofițer la vânătorii de munte încă, deși cu diploma de doctor în drept în sertar (diplomă care mie nu-mi spunea nimic), pleca la instrucția cu ostașii purtând în geantă sau în buzunar câte un volum din cele galbene ale Editurii Flammarion: Oraisons funèbres de Bossuet sau Lettres de Madame de Sévigné ori altele. Pe rafturile mele, se aflau numai cărți românești, în special din „Biblioteca pentru
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mea supremă consta în această imobilizare sado-masochistă, vampirică a prăzii, ca a șarpelui în lungile momente dinainte de a-și înghiți victima. Am auzit apoi, după terminarea războiului, că partenerul meu de voluptăți tainice din cinematografe și parcuri a căzut ca ostaș în stepa rusească. Îl chema Nicu Ordeanu și arăta a orășean. Mai arătau și alții a orășeni, numele de familie al unuia era Ochialbi și unchiul său cânta ca violonist în Filarmonica din București; altul, Ion Belu (Nelu), s-a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
detesta din motive politice) pe această temă - a fost însă apărat de Vatican, care a contestat acuzațiile. Ca amănunt picant, mătușă-mea mi-a povestit că, trimițând odată ordonanța (bărbatul ei fiind militar) cu niscaiva treburi la grădina lui Dăianu, ostașul s-a întors încântat de „domnul părinte“, care se arătase atât de bun cu dânsul, sărutându-l pe obraji, mângâindu-l pe piept după ce-i deschisese tunica și cămașa. „E o boală“, a comentat ea, încercând să-mi explice faptele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
grația divină“. „Intolerant ca toate marile dogme“ (Blaga va zice că „lupul este setos de sânge ca o dogmă“), arată autorul acestui Crez de generație, prefațat de Nae Ionescu, „naționalismul concepe societatea ca pe o mare armată“, naționalistul fiind „un ostaș în slujba unei credințe“, care „se comportă ca și cum ar face-o într-un război“ - „Esențialul este spiritul de jertfă“, luptătorul naționalist fiind chiar mai mult decât atât: „erou, preot, ascet, ostaș“ laolaltă. „Oameni tragici și sintetici“, acești naționaliști, „demiurgii lumii
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
societatea ca pe o mare armată“, naționalistul fiind „un ostaș în slujba unei credințe“, care „se comportă ca și cum ar face-o într-un război“ - „Esențialul este spiritul de jertfă“, luptătorul naționalist fiind chiar mai mult decât atât: „erou, preot, ascet, ostaș“ laolaltă. „Oameni tragici și sintetici“, acești naționaliști, „demiurgii lumii noi“, mânați de parola mussoliniană vivere pericolosamente, citată ca „cea mai lapidară concretizare a vitalității creatoare“, exaltă „valoarea etică a forței“. Încercând să-și înaripeze cuvintele ca și Eminescu, profetul său
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mă alintam, jucam tenis, volei... Într-o anumită vară a vieții mele eram singura mamă care ieșea cu copiii pe stadion. Toți ceilalți copii din bloc ne însoțeau, eram înconjurată de 10-12 copii. Alergam, jucam fotbal sau „Țară, țară, vrem ostași!”. Am pierdut pofta de a râde. Nici să plâng nu pot. Nu îmi mai manifest sentimentele! Natura mea acum e de om trist. Ce crezi, veselia e ca mersul pe bicicletă? Ți-aduci aminte cum se face? Și oare ce
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
sfârșitul sutei XV-a românii sunt în Ardeal și Țara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile în viața politică. Trăind sub voievozi proprii și sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori și apărători de cetăți, pururea buni ostași, epoca de aur din țările noastre, începută cu Mircea și încheind cu Ștefan cel Mare, e o epocă de aur și dincolo"435. Ilustrarea anecdotică a tezelor devine o tehnică curentă în publicistica eminesciană, jurnalistul valorificând valențele persuasive ale istorisirii
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cele mai grele epoci a războiului din Balcani. Întoarcerea armatei române de pe câmpul de luptă este primită cu bucurie de români, iar presa acelei perioade slăvește, într-o serie de articole publicate pe parcursul lunii decembrie 1877, actele de vitejie ale ostașilor români pe front. Polemicile însă nu întârzie să apară, iar publicațiile conservatoare, ilustrate de Timpul și România liberă, atacă dur guvernul liberal, acuzat că a dat dovadă de neprevedere în raporturile cu Imperiul Țarist. Nedreptatea pe care Rusia o face
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
din locuitori dă un tablou demografic cu o dinamică negativă a acelei perioade. Situația Moldovei de Nord se înrăutățise mult din cauza intervenției, după 1683, a polonilor, care ocupaseră o serie de localități și puncte fortificate, ca mănăstiri și cetăți, iar ostașii lor prădau până în apropierea Iașilor. La aceasta s-au adăugat și cele două campanii polone, din anii 1686 și 1691, conduse de Ioan Sobieski,care au ajuns până în Buceag, ca și luptele date de el cu oștile turco-tătare,care au
Monografia Geografică a Comunei Şipote by Ditot Creangă Liliana () [Corola-publishinghouse/Science/91874_a_92402]
-
în tindă Noi stăm cu ochii pironiți și fără de suflare: Sunt îngerii din cer veniți, Cu ler, la Domnul mare! Ei cântă-nălțător și rar Cântări de biruință, Apoi se-ntorc și plâng amar De-a Iudei necredință, De spini, de-ostași, și c-a murit... Dar s-a deschis mormântul Și el e-acum în cer suit Și judecă pământul Și până nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam nici unul. Sărac ne-a fost, dar cald și drag În casă-ne
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
în tindă Noi stăm cu ochii pironiți și fără de suflare: Sunt îngerii din cer veniți, Cu ler, la Domnul mare! Ei cântă-nălțător și rar Cântări de biruință, Apoi se-ntorc și plâng amar De-a Iudei necredință, De spini, de-ostași, și c-a murit... Dar s-a deschis mormântul Și el e-acum în cer suit Și judecă pământul Și până nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam nici unul. Sărac ne-a fost, dar cald și drag În casă-ne
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
apoi pe teritoriul sârbesc. Mai târziu făcea haz că fusese ultimul maghiar care a părăsit cu arma în mână Transilvania. Sosise la timp pentru a lua parte la răscoala din vestul Ungariei: căpitanul Maderspach, la începutul toamnei 1921, în fruntea ostașilor săi - adică a bosniacilor căliți în războiul mondial, care i se alăturaseră -, a luat parte la luptele duse împotriva jandarmilor austrieci. Puțin mai târziu, a luptat de partea celor din partida regelui ungar Carol al IV-lea, în lupta de la
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
armatei, desfășurată de-a lungul frontierei ungaro-române, la o vârstă venerabilă, și-a cerut reactivarea ca ofițer. Voia să fie de față la intrarea în Transilvania a armatei regale ungare. Niciodată nu și-a mai putut revedea munții cei dragi. Ostașul vârstnic a fost repartizat la muncă de birou. Tocmai transporta niște acte cu colegii, când, după trecerea frontierei, camionul s-a răsturnat. Maderspach nu se așezase în cabina șoferului - aerul de acolo mirosea urât (spunea el), și călătorea întotdeauna pe
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
pornit să ia în stăpânire "toate teritoriile locuite de români". De la sfârșitul lui noiembrie, la Cluj a început în mod răzleț o organizare armată sub conducerea colonelului Kratochvil Károly. Formațiunea militară, numită la început Detașamentul Secuiesc, apoi Divizia Secuiască - cu ostași care în majoritate nu erau secui - dispunea, la începutul lui decembrie, de două mii de oameni, dintre care doar unul din trei avea armă. Marea Adunare anunțată de către Consiliul Național Maghiar Transilvan pentru Cluj, după trei săptămâni, s-a ținut la
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
Armata română s-a avântat din nou în atac abia după declararea Republicii Ungare a Sfaturilor și a ajuns după câteva săptămâni la Tisa, unde s-a oprit din nou. Mare parte a Diviziei Secuiești a depus armele în fața românilor, ostașii i-au fost internați. Cu această operațiune militară ajunseseră sub administrație românească aproape toate teritoriile ungurești pe care România le revendica. Numai în privința Banatului mai existau anumite discuții: în Arad au sosit trupe franceze, la Timișoara mai întâi unele sârbe
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]