19,586 matches
-
-L preda”. În timpul spălării picioarelor, câteva versete mai jos, Isus ține să amintească: „Voi sunteți curați, dar nu toți”. Îndată după spălare înfige iar cuțitul în rană: Veți semăna cu Mine, dar nu toți, fiindcă, zice Psalmul: „Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea” (Ps. 40,10, după LXX). În fine, urmează lovitura de grație. Isus le mărturisește apostolilor că unul dintre ei Îl va preda. Aceștia încep să se privească nedumeriți, ca în Marcu și Matei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în Marcu și Matei. Dar imediat scenariul se schimbă: la pieptul lui Isus stă misteriosul ucenic „pe care Isus îl iubea”. Petru îi transmite acestuia întrebarea: despre cine vorbește Domnul? Iar Domnul răspunde: „Este acela căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. și întingând bucățica, a luat-o și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariotul (’Eke‹nÒj ™stin ú ™gë b£yw tÕ ywm...on kaˆ dèsw aÙtù. b£yaj oân tÕ ywm...on
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariotul (’Eke‹nÒj ™stin ú ™gë b£yw tÕ ywm...on kaˆ dèsw aÙtù. b£yaj oân tÕ ywm...on șlamb£nei kaˆț d...dwsin ’IoÚdv S...mwnoj ’Iskariètou..)”. După înghițirea bucății de pâine, „atunci a intrat în el și Satana” (kaˆ met¦ tÕ ywm...on tÒte e„sÁlqen e„j ™ke‹non Ð Satan©j). Isus adaugă porunca, uitându-se doar la Iuda: „Ceea ce ai de făcut (exact: ce faci) fă repede!”, cuvinte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește în inima ucenicului când acesta bâjbâie între credință și necredință. Scena hotărâtoare se petrece la Cină: Isus îi oferă „bucata de pâine”, dar Iuda o refuză, spune Origen. Prin acest refuz al darului special făcut de Isus într-o împrejurare specială, lui Iuda i se retrag toate darurile spirituale primite până atunci, inclusiv pacea sufletească. Origen citează aici Luca 10,6: „și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
12,1; 13,1), în Enoh etiopian (83; 85) și în Enoh slav(on) (1,3). Pentru revelația în stare de „trezie extatică”, prototipul îl constituie Daniel 10,2-6: În zilele acelea, eu, Daniel, țineam doliu trei săptămâni de zile: pâine după pofta inimii n-am mâncat, carne și vin nu s-au apropiat de gura mea și cu mireasmă nu m-am uns până la împlinirea celor trei săptămâni de zile. În ziua a douăzeci și patra din luna întâi, mă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un târziu, L-am auzit vorbind cu glas tare. Eu nu vedeam pe nimeni, așa că mi-am spus că se pregătește să moară dacă vorbește, așa, cu nimeni. Se ridicase în picioare și-și ridicase și glasul: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!" Apoi, a dispărut pentru o clipă, topindu-se în lumina dimineții. Mi s-a făcut teamă, fiindcă rămăsesem agățat în cutele hainei Lui. Când m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dărâmături. Am înțeles când au găsit piciorul altarului. Au muncit toată ziua, dar spre seară altarul era ridicat. Și așa, în lumina asfințitului, au citit din carte Sfânta Liturghie. Nu mai erau ostii, dar pe altar au pus bucățelele de pâine pe care le aveam la noi în pivniță. Când l-am întrebat de unde are cartea, fiindcă noi nu aveam decât Biblia, tata a surâs și a spus că niciodată cuvântul Lui Dumnezeu nu moare și nici nu poate fi omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cânte. I-am pus-o în mânuțele ei mici. Era grea. Dar fetița a ridicat-o, a dus-o spre fețișoara ei... vedeam cum îi curgeau lacrimile amestecate cu boabe mari de sudoare... atunci m-am gândit că nu numai pâinea adusă la altar e din darul Domnului și sudoarea omului, dar fiecare lucru pe care-l facem e așa... Stătea, cu vitraliul greu în mână, plângând și răsufla rar, tot mai rar... Apoi s-a lăsat jos, lin, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
își văzu prietenii dormind în poieniță. Ursei, câinele, stătea acolo și-i păzea, așa cum făcea de obicei la stână, cu oile soarele era sus și îi era foame. Când deschise pumnul, ce să vezi ! Înăuntru era o bucățică mică de pâine albă, pătrată, cât o înghițitură. Își trezi prietenii și fiecare avea în mână o bucățică de pâine mică, pătrată, mirosind a soare, a trandafiri de dulceață, a zăpadă și țurțuri... O mâncară. Era bună și dulce, atât de dulce cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la stână, cu oile soarele era sus și îi era foame. Când deschise pumnul, ce să vezi ! Înăuntru era o bucățică mică de pâine albă, pătrată, cât o înghițitură. Își trezi prietenii și fiecare avea în mână o bucățică de pâine mică, pătrată, mirosind a soare, a trandafiri de dulceață, a zăpadă și țurțuri... O mâncară. Era bună și dulce, atât de dulce cum niciodată nu fusese vreo mâncare. Se uitau uimiți unul la altul, nu le venea să creadă. "O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
hainele lui de sărbătoare. Când ajunse lângă ei, se scotoci în buzunarul de la piept și scoase un ștergărel mic, alb, își făcu semnul crucii, îl despături și ce să vezi ! Pe inul alb ca zăpada erau câteva bucățele pătrate de pâine albă câte una pentru fiecare. "V-am adus ceva de la biserică!" Bătrânul le spusese dimineață să meargă la biserică, fiindcă așa se cade, duminica să se sature cu trupul și sângele Lui, dar parcă nici nu-l auziseră și alergaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
umărul bătrânului. Îi părea rău, în inima lui de câine, că n-a putut să meargă cu bătrânul. Fiindcă el știa demult ceea ce copiii abia acum aflaseră : somnul și hrana, bucuria și îndestularea vin de acolo, din bucățica aceea de pâine pe care aproape că n-o vezi de mică ce e. De aceea oamenii trăiesc mult și se bucură. Fiindcă, atunci când rătăcesc drumul, vine El, îi caută, îi găsește și-i ia la pieptul Lui. Și-i hrănește cu trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar nu mă puteam mișca... măcar bine că nu mă dureau rănile... Cei care mă vedeau, credeau că sufăr... dar rănile astea nu dor... era o înșelătorie, într-un fel: ceilalți treceau și aruncau lângă mine câte-o coajă de pâine, ba vreunul mai milos și câțiva bănuți... vecinii se bucurau "îmi câștigasem culcușul pe noapte" și mă luau acasă în noaptea aceea... a doua zi, iar și iar apa... mereu, apa... Ajunsesem să știu oamenii numai după cum arătau în apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răi... acu' nici nu mă mai lăsau chiar lângă apă : "Moșule, ți-ai trăit viața ! Ce-ai să mai faci, chiar dacă te vindeci ?!" Mă gândeam că într-o zi i s-o face milă unuia, să mă omoare și așa, pâine vedeam tot mai rar, bani nu-mi mai aruncaseră demult, care cum trecea mă înghiontea... se săturaseră să mă vadă... eram ca o piatră în drumul lor... de la o vreme nici nu mă mai uitam la apă... ce folos ?! Măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i mai spun prostii că nu mă mai lasă să merg de capul meu unde-mi văd ochii. Ce era să-i mai spun : că atunci când m-a luat în brațe, parcă înflorise toată via și miroseau brațele lui a pâine caldă și a struguri, și a câmp reavăn, și a soare, și a ploaie și-mi era bine și cald ca atunci când mă mângâia mama să adorm... Și, nu știu cum, când s-a întors să spună ceva de copii și împărăție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aurie crescând am crezut că e lumina asfințitului, dar nu era așa : luneca din hainele lui, ieșea din el, pe urmă nu mai era deloc el, era numai lumina și pâlpâia ca o flacără aurie și caldă și aromind a pâine, și struguri, și flori, și câmp reavăn, și ploaie, și rouă, și ierburi și viață... apoi s-a topit ca în lumina soarelui de amiază și iar s-a făcut lumina asfințitului și, încetul cu încetul, l-am văzut iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Așa că întrebarea a pus-o mai mult pentru ceilalți decât pentru mine: "Tu L-ai văzut pe Duhul Sfânt ?" Doar știa ce am să-i răspund : sigur, văzusem "roua Duhului Sfânt", făcând să lumineze mâinile preotului, așa, când cobora în pâinea și vinul de pe altar, fiindcă preotul făcea cruce deasupra lor... Sigur, văzusem și cum, după aceea, lumina era altfel în biserică (se spunea că e de la vitraliu, dar vitraliul era întotdeauna acolo, în timp ce lumina nu. Lumina aceea, aurie și caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și înțelege. Fiindcă mă iubește mai presus de viața Lui. Meșterul Porților ... Înainte vreme, fiecare sat avea o poartă. O poartă a lui, ca să știe lumea că e "ograda noastră" și că nu se intră oricum. Acolo te întâmpinau cu pâine și sare și cu apă, dacă era cald, sau cu vin, dacă era nuntă, sau țuică fiartă, dacă era ger, tot de acolo plecau nuntașii, pe acolo intra preotul în sat și când venea întâia dată i se așterneau scoarțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Cerului " Până la urmă tot am reușit să scap!" îmi zisei când am ajuns jos, pe pământ. Uf ! tare mai era întuneric de unde veneam ! Și pustiu ! Doar niscaiva fire praf ce se adunaseră acolo, într-un colț, și câteva firimituri de pâine, uscate și colțuroase și ele... le pierise și graiul de când erau uitate acolo. Și oricum, n-aveam ce vorbi cu ele ! La ce bun ?! Am încercat să le spun să ieșim la lumină, dar nu m-au auzit sau numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar fi mâncat. Cine bagă în gură o biată sămânță rătăcită cine știe de când în buzunar ? Doar și firimiturile alea de pâine stăteau uitate acolo... Ei, asta e ! Răbdare, mi-am spus. Răbdare, să vedem unde ajungem. Doar n-o să rămână în pustiu !" Și am așteptat... am tot așteptat... Acu' mi-era groază nu cumva să cad, că acolo rămâneam. Și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aveam altă treabă iar al meu rămăsese pe loc, mi-am zis să văd ce căutau aici, pe vârful muntelui (și eu cu ei împreună, proastă ce eram! De ! Cap sec de sămânță neagră ! mi-ar fi zis firimiturile de pâine din buzunar... Dar se vede treaba că alea așa de tare mă disprețuiau, că nici nu se gândiseră să-mi vorbească vreodată... Da' acu' era târziu... Mintea de pe urmă o fi bună la oameni așa auzisem da' mie nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
l-am pus lângă bărbat știa el ce să facă, iar oaia venise și ea acolo. Unchiu-mio dăduse jos cojoaca de pe el și o așternuse lângă femeie, văru-meu lăsase ușurel vasul cu apă tot acolo, ceilalți : unul o bucată de pâine , altul o ciozvârtă de oaie care ce avea ; la copil nu se cade să mergi cu mâna goală. Pe urmă, ne-am așezat și noi, așa, acolo, că, dacă suntem mai mulți, se face mai cald. Și era liniște. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe cap, batjocorit și părăsit... de toți, și chiar și de taică-su', pe care auzisem că-L strigase când murea... Dar eu Îl văzusem pe El, pe Rege și împărăția Lui, nesfârșită în lumină și mirosind peste tot a pâine caldă și... dar ce să vă mai spun, că tot n-o să mă credeți. Parcă acuma unde fusesem?! Acolo, în piață, să-L caut. Pe urmă m-am dus încet-încet pe drum, până unde spuneau oamenii că fusese omorât... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am așteptat să se trezească ai casei (asta mi-ar mai fi lipsit, încă o chelfăneală și, mai rău decât toate, să mă închidă în casă), am luat haina care-mi era și pătură și așternut, am înșfăcat ceva din pâinea care rămăsese de aseară și am plecat. Mama adormise într-un colț, acolo unde stătea când m-am culcat, cu ochii la drum: de când murise El, prinsese obiceiul să stea uitându-se pustiu, așa, în lungul drumului, parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de oraș. Drumeții se mai opreau aici, se așezau la umbra lui (atât cât putea să dea și el umbră în pustiul acela), își mai trăgeau sufletul și, dacă aveau ce mânca, mâncau. Am scos și eu o bucată de pâine da' apă nu luasem. Așa că am băgat pâinea la loc și m-am întins. Deodată, drumul mi se păru greu: cenușiu și lung, numai piatră, piatră și praf; și foame... și sete... oare drumul spre Împărăția Lui să fie chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]