3,713 matches
-
ei, moș Costache, tutorele meu, este tot așa de avar și de lipsit de simț familial. Ceea ce mă surprinde este că pe toți, aici în București, îi văd lipsiți de solidaritate de sânge. În familia în care mă aflu, unul pândește pe celălalt, și-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari mârșăvii. Nu pot să-mi închipui iubirea fără apropierea statornică între cei care se iubesc. Că dragostea degenerează, încetul cu încetul, în altceva, admit. Dar există
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
iritație. - Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol. - Ce e, Costache, spune-mi mie, fără să faci sforțări, îlîntrebă acesta cu compătimire. Bătrânul, cu o tremurătură de furie a întregii fețe, aproape comică, zise plîngător: - Pu-pungași... mă-mă-mă pândesc să să mă fure... să mămoștenească pîn-pîn-n-am murit... să-i dai afa-afară pe toți, pe toți, să nu văd de-decît pe fe-fe-tița mea și pe Felix, vreau să-i dau fe-fetiței mele ce-i al ei, am să-ți dau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dădeau artose, la Antim, la Sfinții Apostoli, La Mihai-vodă, și chiar mai departe și, punîndu-ne în rând, goleam în câteva clipe tava și treceam la altă biserică, încît ne luaseră popii la ochi și puneau câte un dascăl să ne pândească. Mai păcăleam și pe babe. Erau unele care împărțeau lumânări și noi ne îndesam, ghiontind pe alții, ca și când am fi fost străini unul de altul, iar după ce luam lumânările femeii ne așezam pe două rânduri, cu ele în mână aprinse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
până la un loc pe Felix, apoi se despărți și Felix avu încredințarea că fata merge la Pascalopol. Bătrânul închise ușile și ferestrele, trase perdelele și, întocmai ca în rândul trecut, se auziră bocănituri de ciocan în sufragerie. Stănică nu mai pândea la geam, fiindcă era chiar în casă. Intrase în odaia lui Felix, puțin după plecarea acestora și, înainte de a se închide ușile, se coborâse în ciorapi pe scară și privise în sufragerie pe gaura cheii, unde nu văzuse mare lucru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în al meu. Uite, acum te rog chiar să te duci la Pascalopol și să-l rogi să vină după-amiază, că l-a chemat papa, cum a fost vorba. Pascalopol veni, și bătrânul puse pe Otilia și pe Felix să pândească întîi prin toată curtea și apoi să se ducă sus. Apoi, sugând un muc de țigară, moș Costache vorbi văietăreț: - Am strâns niște bani și nu știe nimeni, pentru Otilica,dacă eram sănătos îi făceam o căsuță colea, poate tot
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din nou hârtiile în jurnale și sfori și depuse pachetele sub saltea, cu ajutorul lui Pascalopol, care, după puțină vreme, nemaiavând nici un rost, dădu să plece. Când deschise ușa se izbi, piept în piept, cu Stănică. Moș Costache izbucni: - Ce tot pândești dumneata pe la uși, n-am nevoie de spioniîn casă la mine, fiecare să stea la casa lui, ce, poate crezi că am bani în casă? Stănică făcu un gest jignit, privind cu înțeles spre Pascalopol: - Vezi cum ești dumneata, iubite
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu o curea lată (nu purta niciodată bretele). Așa ieși în oraș de mai multe ori moș Costache. Seara, însă, își punea săculețul sub pernă și pantalonii sub saltea. Văzând că bătrânul pleacă de acasă, Stănică se hotărî să-l pândească, mai mult din curiozitate decât din vreun interes, și avu norocul să prindă momentul când bătrânul ieșea din casă. Deși erau orele cinci, afară era întuneric, și ceața udă împiedica vederea la distanțe mari. Învelit într-un palton gros și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fe-fetiță. - Dacă crezi, zise acesta, cu oarecare indiferență, ca sănu-l sperie, dă-mi-i. - A-ajută-mi! Bătrânul încercă să-și tragă cureaua cu mâna, dar, neputând, rugă din ochi pe moșier. Acesta, ajutat de doctor, îl dezbrăcă cu băgare de seamă, pândit cu încordare de bolnav, și găsi sacul și buzunarul, din care scoase pachetul de hârtii înfășurat cu sfori. La cererea bătrânului, desfăcu pachetul și obținu alte trei mai mici. Bătrânul i le smulse din mână. - Domnule doctor, mai mă fac
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
târziu. Fiindcă nu se putea scula ușor din pat, rugă pe moșier să-i vâre săculețul cu monede și cele două pachete de hârtii sub salteaua care era aruncată, pentru uzul lui, peste canapea. Când Pascalopol isprăvi treaba, bătrânul, care pândea îngrijorat, șopti cu spaimă: - Ochii, ochii! Și arătă cu mâna spre geam. Cei doi bărbați priviră și nu văzură nimic, dar li se păru a auzi pași scârțâind pe zăpadă. - Nu e nimeni, liniști Pascalopol pe moș Costache, umblă lume
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
redîndu-ne pe bunul nostru unchi. Vă vom fi în veci recunoscători. ("Mama ta de pezevenghi, gândi Stănică, în sinea lui, te-a adus grecoteiul să strici viitorul meu!") - Bătrânul, explică Pascalopol doctorului, în trăsură, are o familie lacomă, care-l pândește pas cu pas, ca nu cumva să lase averea domnișoarei pe care ai văzut-o și care e fata lui vitregă, din a doua căsătorie. - Delicioasă fată, caracteriză doctorul pe Otilia, păcat! - Mă silesc, zise Pascalopol, ca pentru el, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și sufletul înalt către tării i-a tresărit și a intrat, a ajunat și-a cinstit. Dar iată că, în viață, peripețiile instructive se țin lanț, dovadă că și de la celălalt capăt al străzii o cafenea înviorătoare observă că-l pândește, botezată de data aceasta spăimos, prevenitor, moralist, Fărădelegea. Iar numai pe anumite străzi, observă, de toți ocolite, nu păreau a nu exista asemenea locuri desăvârșite, gospodărești, în care te puteai aduna, întrema și gândi, puteai consuma și mâzgăli cugetațiuni pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aproviziona întreaga gospodărie (bineînțeles, la preț de restaurant de lux) cu măsline, cașcaval, ness sau cu oricare alt produs delicat. Cu dezlegarea de a transporta în strada Perone întregul purcoi de haleală, închiriind un taxi. Papașa, la volanul taxiului oprit, pândea, prin vecinătățile Casei de Comenzi, să vâneze vreun barosan și-o vânase pe Gabi, escrocînd-o și oferindu-se s-o ajute să-i descarce marfa direct prin debaralele din Perone. Stăpâna plătind, cîntărindu-l din ochi și plăcîndu-l și pe noul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
coborî încetișor, punând cîte-un picior înaintea altuia, pe treptele inegale, cu suficientă atenție. Se gândi că miezul nopții zburase de mult, bănuind că era ora 2. Pe ultimele trepte însă, fu izbit violent de-o mogâldeață - bețivan probabil - care-l pândise, posibil, din beznă și care-l buși de-un perete împodobindu-i beregata cu tăișul unui cuțit, cu care-l împungea, destul de convingător, în pielița tresăltîndă a mărului lui Adam. Își imagină fulgerător dacă bețivanul o să se descurce, de acum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ritm, icoana, încît sânii (acceptabil conservați, cu floare amăruie, arămie, discretă), (împreună cu bordurile părului tuns cască) să-i fluture lateral, dreapta-stînga. Întocmai cu detaliile anatomice ale unei sălbatece amazoniene care-ar dansa. Ori precum draperia unei diligențe purtate în cavalcadă. Pândea cu ochiul în icoană și-l înhăța la fix. - Sinistrate, ieri ai avut scaun? - Ieri am avut scaun, răspundea conciliant Sinistratul. - Te-ai spălat aseară pe dinți? - M-am spălat aseară, de două ori, pe dinți. - După-amiază, ți-au zburat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rotire spre stânga, împroșca un șuvoi disproporționat pe pantaloni. - Și atunci, eu l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele de sub terasă. Dibuise un rucsac
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să-i fure, atunci când va preda poezia pe care era obligat s-o scrie acum, unui alt sinistrat. Suflă în mâini să vadă dacă răsuflarea i se aburește. Deși era o noapte de aprilie năprasnică, răsuflarea nu i se aburea. Pândi ca Petruța să dispară în cămăruțele cu marchiză, pentru a-i aduce un felinar străvechi, de ceferist, de pe vremea lui Pazvante și-o lanternă metalică, lucioasă, chinezească și, abia atunci, pudic, zvâcni, ca o sălbăticiune, de sub plapumă și își trase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ura în acele momente liceul. - Mai bine mă duc la muncă cum a făcut Șmil dar trebuie să mă răzbun pe profesor, ori îi trag și eu cinci pumni ori aranjez cu băieții din mahala și într-o seară îl pândim unde trebuie, nu îl iert! Tatăl încercă să îl calmeze și hotărăște să vină la școală, era și el indignat! Dimineață la orele 8 au mers împreună la directorul Chiru. Pe drum îi previne: - Dacă nu-i dau cinci palme
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
mine acasă, și a doua zi plecăm mai departe în munți. Laur nu cunoștea muntele și a fost tentat de noutatea care se ivea. A prins drag de mersul și mai ales urcările pe munți, coborâșul fiind mai dificil și pândindu-i multe alunecări însă trebuia făcut, fiindcă de obicei< te duci undeva dar și te întorci! De fapt toți au pățit la fel. Plecau vinerea sau sâmbăta, benchetuiau o noapte la Poiana și după aceea în munți. Dormeau în cabane
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
tău< acum ești al meu! El râde încetișor, parcă s-a gândit să-i spulbere incertitudinile. Se pupă scurt, apăsat ca doi oameni care se cunosc de secole și Flora dispare în întunecimea caselor. Laur pleacă mai departe, o umbră pândește de peun balcon, ridică privirea însă ea se retrage iute spune în minte: - Mulțumesc, dragă vecină, pentru discreție! Intră în casă își încălzește apa și se spală de transpirație. Pantalonii, slipul, cămașa sunt mototolite, verzi de la iarbă, ude și murdare
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
preocupat și se pune tacticos pe mâncat. Mie mi s-a făcut silă și am ieșit afară să vomit. Cantina avea geamurile larg deschise< era cald, stăteam afară și mai discutam cu băieții fără să privesc spre masa noastră dar pândeam! Țiganul mă întrebă dacă nu consum porția mea: - Nu, mănânc-o sănătos! O ia și mai trage un scuipat, îl amestecă cu furculița și continuă să mănânce cu poftă! Mie iar mi se face greață după ce mă liniștesc ii spun
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Nevastă-sa, o femeie mărunțică și negricioasă, cu obrazul supt, se fîsticise în niște foi lungi, abia călcate, neștiind ce să spună mai întu. Fata nu se vedea, dar din odaia alăturată se simțea o răsuflare iute, de om care pândește. 22 Tot Aglaia i-a descurcat: - Dumnealui este! l-a arătat pe cârciumar. Bărbații și-au strâns mâinile, privindu-se. Nevestii i-a pupat Stere mâna mică și rece. Meșterul l-a măsurat dintr-o ochire. Negustorul era clădit bine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
muștruluit-o, a dat în ea; Lina se lăsa greu: nu, că ea nu se mărită și că-și face seama. Tot cu grija în sân ședea meșterul, că mai fugiseră altele de la părinți. Noaptea punea lanțul pe poartă și pândea să nu-i facă zgâtia numele de rușine. Lumea începuse să vorbească. Îl știau pe Nicolae, de-abia se făcuse de armată, trebuia să-l ia statul, să-l îmbrace și pe urmă se mai putea sta de vorbă. Venise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și nașa, și Stere. Frumoase toate, în două culori, mai roșcate și cenușii. Nașul nu se mai tocmi la preț și-l întrebă pe cîrciumar: - Cum vrei, finule? Cu sau fără plopi? - Cum o fi! Numai să semene. Neamțul îi pândea pe sub ochelarii lui legați cu șnur negru. Întreba mereu: - Sepia sau negru? Spate cu decor sau clasa întîia cu florile și castel? Tot brutarul răspunsese: - Scump. Clasa întîia! O dată se însoară omul! Fotograful dispăru apoi după o perdea, să-și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
La tejghea serveau doi băieți de prăvălie, tunși și îmbrăcați în halate albastre, așa cum fusese și el îmbrăcat odată. Nevasta patronului, mai trecută și mai grasă, ședea tot în cușca ei de sticlă, înaltă, așezată pe uri-postament de lemn, de unde pândea tot localul. Se apropiase prin mulțimea clienților și ea îl recunoscuse. I-a pupat mâna și a întrebat-o de Pandele. - E cam bolnav azi, vezi că-i sus, i-a răspuns femeia, numărând un rest. Nu prea avea timp
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
flăcări. Furiș, octombrie urca încordat ca o fiară. Hoții își duceau avutul puțin la ibovnice. Iarna era aproape și presării nu-i mai slăbeau. Pe la răsăritul lunii, umbrele lor urcau potecile sălbatice. Gheorghe căra niște pături vechi, trențuite, și ucenicul pândea la capătul drumului să nu vină cineva. Stăpânul era dus cu gagica-n plăceri, nu-i mai cunoștea. Pe ei îi trimiseseră ceilalți să curețe cuibul. Mirosea a veșted și carnea li se strângea sub cămășile subțiri. - Nu mai merge
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]