1,528,970 matches
-
la afirmația potrivit căreia strădaniile mele în acest sens, alături de ale celorlalți confrați întru profesiune, au ajutat neîndoielnic la cunoașterea mai temeinică de către intelectualii noștri a literaturii reprezentative din țara Vistulei. Aceasta este măsura dreaptă a lucrurilor, pe de o parte, iar pe de alta, cât am realizat din această firească și nobilă intenție, o pot spune fără greș numai cititorii. Evident, în primul rând, specialiștii. În ceea ce privește întrebarea propriu-zisă, cum anume am trecut de la istoria literară la literatura comparată, lucrurile s-
Despre comparatismul românesc by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13853_a_15178]
-
favorabil, epoca înregistrând în continuare, pe direcția inițiativelor integratoare întreprinse de Asociația Internațională de Literatură Comparată, un interes sporit pentru stimularea comparatismului românesc. Sau totul n-a fost decât o modă trecătoare? S. V. - Evident, afirmația dubitativă, conținută în ultima parte a întrebării dumneavoastră, este exclusă din start, ca fiind superficială și acut nedreaptă. Seriozitatea și durata preocupărilor comparatiste, lucrările individuale sau colective publicate, o demonstrează cu priso- sință. După ctitorirea teoretică de către Tudor Vianu, a urmat momentul Alexandru Dima cu
Despre comparatismul românesc by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13853_a_15178]
-
abordând comparatist creatori mai mult sau mai puțin reprezentativi din mai toate culturile lumii. Ușor de presupus, se impun în primă atenție cei aparținând literaturilor cu largă circulație în spațiul universal, prin urmare, și la noi, secondată pe de altă parte de scriitorii români. Selecția acționând în funcție de preferințele și posibilitățile documentare ale autorului, chiar dacă nu puțini au rămas în afara cărții, cei aleși trebuind să fi semnat cel puțin câteva volume axate pe probleme și cu finalități comparatiste, universaliștii incluși, așezați în
Despre comparatismul românesc by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13853_a_15178]
-
o societate în care zidurile despărțitoare se prăbușesc unul după altul. Prin urmare, amplificate maximal, relațiile dintre popoare învecinate sau nu vor trebui să acopere spațiile culturii umaniste. Subțierea ei până la dispariție ar contrazice cursul istoriei contemporane. Pe de altă parte, utilitatea facultăților de limbi și literaturi străine, niciodată pusă sub semnul întrebării, alimentează cu generozitate comparatistica, an de an, cu specialiștii necesari. Orice "universalist", cunoscător a cel puțin două literaturi străine, reprezintă un comparatist virtual. Iar dintre aceștia. Subiectele numeroaselor
Despre comparatismul românesc by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13853_a_15178]
-
timp la alcătuirea unor memorii, și totuși, Copacul din cîmpie nu-l poate lăsa decît nesatisfăcut pe cititorul în căutarea unor relatări amănunțite din viața unui om care-a văzut și trăit multe. Gelu Ionescu are o discreție care face parte din structura lui cea mai intimă și care-l împiedică să se „dezgolească" în fața paginii albe (iar vocația sa rațională, de teoretician al literaturii, îi refuză talentul acela, al lui Nicolae Manolescu, de exemplu, de sepie care-și ascunde urmele
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
prelegerile ținute, ascultate, transcrise cu o fidelitate dramatică a memoriei, schițând portrete cu o forță a observației de veritabil reporter trimis la fața locului. Totul, cu o sinceritate vitriolantă și cu un remarcabil simț literar, necunoscut la Meșota, deși făcea parte cu brio din secția umanistă a profesorului Hoidas, fiind un latinist de forță. Tragic, însă adevărat, pușcăria cu grozăviile ei decuplase brusc un har mult timp ascuns... De la Mircea Vulcănescu la Istrate Micescu, închis perpetuu lângă atâtea alte și alte
Nasturele respectiv by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13870_a_15195]
-
atunci, o diferență netă între viața de zi cu zi și cultură. Admițând relația de cauzalitate dintre ele, susțineam că interdependența lor încetează la un moment dat. Care era momentul acela? Aici ne despărțeam. Aici începea, de obicei, de-o parte și de alta, bombardamentul patetic de citate. Astăzi, dacă îl recitesc pe Duțu, hotărându-mă să scriu despre el, o fac din remușcare. Acum cred că existența și cultura trebuie cu adevărat să se suprapună. Chiar dacă pare cu neputință; chiar dacă
Nasturele respectiv by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13870_a_15195]
-
unei rubedenii - tema i-ar fi surâs și lui Balzac, încă mai mult lui Dumas-père, pomeniți, de altfel. Întrucât o ducesă, fie și întoarsă de la groapa contesei H. de B. nu poftește în casă un necunoscut, acesta va avea, totuși, parte de un rond prin grădină, unde, în cea de a doua povestire, va zări un horloge solaire de bronz, coclit de vreme, un schelet de pasăre astrală din care, în loc să cadă, țâșnește în sus o săgeată meșteșugită. Ba chiar în
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
fidelitate (acestea ar fi antonimele urii și trădării), și spre România literară. M-am întrebat atunci, mă întreb și acum: ce semnificație pot avea în context critic și istoric literar sentimente ori atitudini de felul celor, întoarse cînd pe o parte, cînd pe alta, de acei comentatori literari care și-au făcut din retorica emoțională un certificat de patriotism? Firește, nici o semnificație. Poate doar o enormă confuzie, o egalizare a valorilor. Criteriile revizuirii sînt de altă natură. Și chiar dacă intervine uneori
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
avantaje sau că tânjesc să-mi satisfac orgoliile așa cum în sinea mea îi taxam, de fapt, pe alții Am oroare de înregimentări, de grupuri și organizații (vizibile sau secrete), și nu pot uita, în ruptul capului, că „partid" vine de la „parte", adică de la încrengături de interese cât se poate de jenante: putere, bani, influență. Sub comuniști, n-am putut înțelege în ruptul capului cum o șleahtă de slugoi se mândreau cu titulatura de activiști ai partidului, că „propagă" învățăturile lui Stalin
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
încovoiată de mizerie balele iluziilor de doi bani, împlinite numai și numai prin inevitabilele lor persoane. Fie că-și botează partidul-fițuică „România Mare", fie că blochează ecranul televizorului cu emisiuni sforăitoare gen „Bătălia pentru România", doi dintre indivizii menționați sunt parte a coșmarului dezlănțuit tocmai în numele țării, pe care n-au nici un scrupul să-l ia în deșert. Care Românie Mare, dom’ Vadim? România-stadion vegheată de țevile mitralierelor promise de-atâta vreme? România Mare a invectivelor și acuzațiilor demențiale la adresa oricui
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
dintre concetățenii mei. Oameni pentru care, în urmă cu câțiva ani, aș fi jurat, se pun la dispoziția celor ce fac un enorm rău țării (nici nu contează dacă-l fac cu voie sau fără voie: atâta pot, și basta) Partea cu adevărat descurajantă e că își înveșmântează opțiunile meschine în înalte strategii patriotice: unul vrea, cică, să reformeze sistemul dinăuntru, altul e sigur că va polariza „forțele sănătoase" ale pesedeilor în jurul unor înalte idealuri democratice, altul, în fine, participă la
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
declarat că președintele partidului cu care a intrat în Parlament îl obliga să achite tot felul de note de plată pentru sejururile și chiolhanurile pe care le făcea Vadim Tudor prin stațiunile de odihnă ale patriei. Dacă lăsăm la o parte aceste detalii care au picanteria lor, declarațiile de avere ale parlamentarilor, făcute pe proprie răspundere, ne arată, pentru prima oară, că aleșii noștri știu că au fost trimiși în Parlament de alegători săraci în marea lor majoritate, iar prin aceste
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
condiția cărții de față. Domină aici formulările descriptive, subtilitățile „de bun-simț", aprecieri critice valabile dar catacretice, într-un cuvânt, tot ce ar trebui să afle un elev în legătură cu proza lui Voiculescu și categoria magicului. Cititorul oarecum inițiat, însă, nu are parte de prea multe revelații hermeneutice. Capitolul al doilea atrage atenția în mod deosebit prin aroganța titlului: Natura povestitorului. Lecturi inadecvate. Așadar, avem de-a face cu un capitol de metacritică. Problema apare în momentul în care autorul postulează propriul demers
Înapoi la magia textului by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13895_a_15220]
-
american și-a lărgit sfera de cuprindere și atunci cînd s-a aplecat asupra unor texte orientale, precum Bhagavad-Gita și Coranul, din care citează frecvent. De fapt, pentru Emerson, citarea se înscrie printre procedeele compoziționale preferate. Cum, pe de altă parte, nu mai este astăzi un secret că unele dintre cugetările ce compun Eseurile își au o sursă în autorii frecventați sau sunt preluate direct din aceștia, înțelegem mai bine de ce unele dintre ideile ce-l inspiră ne-ar putea suna
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
o complexitate bizantină". Emerson și-a construit cu bună știință textele în această manieră după cum ne dovedește geneza lor, studiu devenit posibil numai după apariția voluminosului său Jurnal în urmă cu cîteva decenii. S-a putut constata că o bună parte din eseurile sale au ajuns la forma actuală în cursul unui proces cu mai multe faze: mai întîi, însemnarea din jurnal menită să capteze o reflecție sau o stare sufletească, o impresie de lectură însoțită adesea de un citat, apoi
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
modelatoare ce tind să se integreze în armonii la un plan superior. Aceeași energie însuflețește fiece cuvînt, fiece propoziție sau frază. Nu vedem o contradicție între această afirmație și cele spuse mai înainte despre datoriile avute de autor în toate părțile. Emerson se lăsa sedus de un text (pe care îl transcria mai tîrziu în jurnal) în cursul unei lecturi animată ea însăși de același suflu care a dat viață scrierilor sale. Singur ne lămurește: "Trebuie să fii inventiv ca să fii
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
o temă predilectă, explorînd-o din multiple unghiuri. O observație se impune, totuși. Probabil că și fără Emerson, literatura americană ar fi cunoscut, în mare, o evoluție asemănătoare, fiindcă nu filiația este determinantă în creația unui scriitor. Inspirația vine din multe părți, afinitățile sunt numeroase, cultura în ansamblu are un cuvînt greu de spus, iar limbajul dispune de o forță modelatoare deloc neglijabilă. Ceea ce nu înseamnă că importanța lui Emerson ar fi mai mică decît am încercat să arătăm. Prin calitățile prozei
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
său, s-au constituit mai ușor în acel cadru larg de referință ce face posibilă construirea unui sistem de valori. Astfel încît și lui i se potrivește zicala: dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Pe de altă parte, nici eseurile și nici poezia sa nu s-au bucurat întotdeauna de prețuire. Urmînd, pe o latură a creației sale, traseul parcurs de romantism, receptarea sa a cunoscut momente de respingere, în special cînd în discuție a fost viziunea asupra
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
doilea caz smuls listei privilegiaților este cel al lui D. R. Popescu, în raport cu care persistă o tăcere... necritică, întreruptă doar de acordarea cîte unei funcții sau a cîte unui respectabil premiu fostului președinte (cu cîntec) al breslei noastre, în ultima parte a "epocii de aur". Alex. {tefănescu are curajul de-a sparge această tăcere, afirmînd răspicat... adevărul: "D. R. Popescu a cunoscut succesul înainte de 1989, un succes explicabil prin dramatismul romanelor sale, dar și prin funcțiile înalte pe care le deținea
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
mai mult cu un almanah decît cu un roman. Dar asta n-ar fi atît de grav, fiindcă, oricum, nimeni nu mai are, azi, prejudecata genurilor. Mult mai greu de acceptat este caracterul improvizat și prolix al fiecărui text în parte. Un almanah are cel puțin o calitate: este atrăgător. Cartea lui Dumitru Radu Popescu este plictisitoare de la prima pînă la ultima pagină". Se întîmplă că acesta e și sentimentul mai vechi de cititor al subsemnatului. D. R. P. ni s-
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
Dumitru Radu Popescu este plictisitoare de la prima pînă la ultima pagină". Se întîmplă că acesta e și sentimentul mai vechi de cititor al subsemnatului. D. R. P. ni s-a părut mereu supraevlauat, o glorie factice, chiar dacă lăsăm la o parte arhicunoscutele d-sale compromisuri cu regimul Ceaușescu. O bună parte a creației în chestiune nu e decît o pastișă neinspirată, suficient de greoaie, a lui Faulkner. Unii folclorizează, alții faulknerizează... Dar sinceritățile se plătesc. Încălcînd regula jocului (de societate) al
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
pagină". Se întîmplă că acesta e și sentimentul mai vechi de cititor al subsemnatului. D. R. P. ni s-a părut mereu supraevlauat, o glorie factice, chiar dacă lăsăm la o parte arhicunoscutele d-sale compromisuri cu regimul Ceaușescu. O bună parte a creației în chestiune nu e decît o pastișă neinspirată, suficient de greoaie, a lui Faulkner. Unii folclorizează, alții faulknerizează... Dar sinceritățile se plătesc. Încălcînd regula jocului (de societate) al comodului conformism, riscînd a scrie exact ce gîndea, Alex. {tefănescu
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
apariției acestor rînduri, Festivalul de la Cannes s-a încheiat. La ora expedierii lor, el se află abia la jumătate; pînă acum, selecția s-a dovedit una de substanță; și, conform unei tradiții nescrise, lucrurile cele mai bune sînt programate în partea a doua. Totuși, s-ar putea ca filmul pe care tocmai l-am văzut, azi, să marcheze punctul de vîrf al selecției. E vorba de DOGVILLE, al lui Lars Von Trier ; un film care ar merita să-l introducă pe
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
felurite fobii), un cineast care declară, într-un interviu: "Filmările nu-mi servesc decît ca să adun material. Nu creez decît la montaj"... Exact aceeași senzație ( că filmul nu e de descoperit pe platou, că filmul adevărat se face în altă parte) am avut-o văzînd în festival un documentar, CIAO, FEDERICO, de Gideon Bachmann. Un tînăr (pe atunci, acum treizeci de ani) critic de cinema, profitînd de amiciția lui Fellini, merge pe platoul de filmare și înregistrează, insistent, totul. Vorba lui
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]