2,670 matches
-
ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului dintr-o nebuloasă planetară tipică este ionizat (ex. o plasmă) efectele câmpurilor magnetice pot fi semnificative, dând naștere unor fenomene ca filamentarea și instabilități ale plasmei. Aproximativ 3000 de nebuloase planetare sunt cunoscute în galaxia noastră, din 200 de miliarde de stele. Viața lor
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului dintr-o nebuloasă planetară tipică este ionizat (ex. o plasmă) efectele câmpurilor magnetice pot fi semnificative, dând naștere unor fenomene ca filamentarea și instabilități ale plasmei. Aproximativ 3000 de nebuloase planetare sunt cunoscute în galaxia noastră, din 200 de miliarde de stele. Viața lor foarte scurtă în comparație cu durata de viață totală stelară explică raritatea lor. Ele se găsesc în general prin apropierea platoului Căii Lactee, cu cea mai mare concentrație în apropierea
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
galaxia noastră, din 200 de miliarde de stele. Viața lor foarte scurtă în comparație cu durata de viață totală stelară explică raritatea lor. Ele se găsesc în general prin apropierea platoului Căii Lactee, cu cea mai mare concentrație în apropierea centrului galactic. Nebuloasele planetare au fost detectate ca fiind membrii în numai patru roiuri globulare: M 15, M 22, NGC 6441 și Palomar 6. Cu toate acestea încă nu există un caz în care o nebuloasă planetară a fost descoperită într-un roi deschis
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mare concentrație în apropierea centrului galactic. Nebuloasele planetare au fost detectate ca fiind membrii în numai patru roiuri globulare: M 15, M 22, NGC 6441 și Palomar 6. Cu toate acestea încă nu există un caz în care o nebuloasă planetară a fost descoperită într-un roi deschis. Numai în jur de 20% din nebuloasele planetare sunt simetrice sferic. O largă varietate de configurații există, observându-se câteva modele foarte complexe. Motivul pentru varietatea uriașă de forme nu este înțeles pe
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
stelele centrale sunt stele duble. Altă posibilitate este că stelele întrerup fluxul de material care se îndepărtează de stea în timp ce se formează nebuloasa. În ianuarie 2005 astronomii au anunțat prima detectare a câmpurilor magnetice din jurul stelelor centrale aparținând unor nebuloase planetare și au emis ipoteza că aceste câmpuri pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor planetare este că, în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte puține
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
au emis ipoteza că aceste câmpuri pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor planetare este că, în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte puține nebuloase planetare apropiate determinarea distanțelor prin măsurarea "paralaxei de expansiune" este posibilă: observațiile de înaltă rezoluție luate la distanță de câțiva ani vor arăta extinderea nebuloasei perpendicular cu linia vizuală, în timp ce observațiile spectroscopice asupra Efectului Doppler vor arăta viteza expansiunii în linia
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
viteze diferite dă naștere majorității formelor observate. Cu toate acestea unii astronomi cred că stelele duble centrale trebuie să fie responsabile pentru cel puțin nebuloasele planetare mai complexe și extreme. Un studiu recent a descoperit faptul că mai multe nebuloase planetare conțin câmpuri magnetice puternice, lucru presupus deja de către Grigor Gurzadyan în anii 1960 (vezi ex. ref. [3]). Interacțiunile magnetice cu gazul ionizat pot fi responsabile de crearea formei unor nebuloase planetare. Există două moduri diferite de a determina abundența de
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
studiu recent a descoperit faptul că mai multe nebuloase planetare conțin câmpuri magnetice puternice, lucru presupus deja de către Grigor Gurzadyan în anii 1960 (vezi ex. ref. [3]). Interacțiunile magnetice cu gazul ionizat pot fi responsabile de crearea formei unor nebuloase planetare. Există două moduri diferite de a determina abundența de metal din nebuloase, care se bazează pe tipuri diferite de linii spectrale și uneori se observă discrepanțe mari între rezultatele obținute cu cele două metode. Unii astronomi pun acest fapt pe seama
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
de metal din nebuloase, care se bazează pe tipuri diferite de linii spectrale și uneori se observă discrepanțe mari între rezultatele obținute cu cele două metode. Unii astronomi pun acest fapt pe seama prezenței unor fluctuații mici de temperatură în nebuloasele planetare; alții susțin că discrepanțele sunt prea mari pentru a fi explicate prin efectele de temperatură și presupun, pentru a explica fluctuațiile, existența unor noduri reci ce conțin foarte puțin hidrogen. Cu toate acestea, până acum nu au fost observate asemenea
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
la limita între Cretacic și Terțiar, constituind un reper sigur stratigrafic. Concentrația lor mare (de câteva zeci de ori mai mare decât conținutul mediu al lor din scoarța terestră) se explică prin aportul adus de asteroidul care a produs catastrofa planetară de la finele epocii cretacice, acum 65 milioane de ani. Stratul de argilă se mai numește și ""Anomalia Iridiu"".
Metale Platinice () [Corola-website/Science/308477_a_309806]
-
creșterea frecventei furtunilor de praf în locul în care se află sonda nu-i mai permit acesteia să-și încarce bateriile solare. Acest program, la care au participat mai multe entități guvernamentale și neguvernamentale, a fost condus de "Laboratorul lunar și planetar" (în original Lunar and Planetary Laboratory) al University of Arizona din Tucson, sub supervizarea NAȘĂ. Programul a fost un parteneriat între Statele Unite, Canada, Elveția, Danemarca și Germania, pe de o parte, respectiv NAȘĂ, "Agenția Spațială a Canadei" (în original, Canadian
Phoenix Mars Lander () [Corola-website/Science/308747_a_310076]
-
din partea mai multor instituții și care a durat doi ani. Premiul NAȘĂ de 325 de milioane de dolari este de peste șase ori mai mare decât orice altă bursă de cercetare din istoria Universității Arizona. Peter Smith, de la laboratorul lunar și planetar al Universității Arizona, în calitate de investigator principal, împreună cu 24 co-investigatori, au fost aleși pentru a conduce misiunea. Această a primit numele de "Phoenix", după o pasare mitică ce renaște repetat din propria cenușă. Navă "Phoenix" conține câteva componente construite anterior. Landerul
Phoenix Mars Lander () [Corola-website/Science/308747_a_310076]
-
vară a fost de a dobândi cunoștințe privind utilizarea actuala a datelor EO și tehnicile care contribuie la prevenirea, monitorizarea și evaluarea impactului dezastrelor naturale sau provocate de om și de situatii de criză. Al doilea Congres IAA de Apărare Planetară: De la Amenințare la Acțiune Academia Internațională de Astronautica a organizat al doilea congres ce are ca temă protejarea planetei împotriva impacturilor asteroizilor și cometelor în perioada 9 - 12 Mai 2011 în București, România. Congresul de Apărare Planetară IAA 2011: Protejarea
Agenția Spațială Română () [Corola-website/Science/308174_a_309503]
-
IAA de Apărare Planetară: De la Amenințare la Acțiune Academia Internațională de Astronautica a organizat al doilea congres ce are ca temă protejarea planetei împotriva impacturilor asteroizilor și cometelor în perioada 9 - 12 Mai 2011 în București, România. Congresul de Apărare Planetară IAA 2011: Protejarea Pământului de Asteroizi, co-sponsorizat de Agenția Spațială Europeană (ESA) și de Aerospace Corporation, a reprezintat continuarea unui șir de trei conferințe asupra apărării planetare desfășurate în 2004 în Los Angeles, în 2007 în Washington, D.C., și în
Agenția Spațială Română () [Corola-website/Science/308174_a_309503]
-
cometelor în perioada 9 - 12 Mai 2011 în București, România. Congresul de Apărare Planetară IAA 2011: Protejarea Pământului de Asteroizi, co-sponsorizat de Agenția Spațială Europeană (ESA) și de Aerospace Corporation, a reprezintat continuarea unui șir de trei conferințe asupra apărării planetare desfășurate în 2004 în Los Angeles, în 2007 în Washington, D.C., și în 2009 în Granada, Spania. Tema congresului a fost: “From Threat to Action” (De la Amenințare la Acțiune). Conferința "Perspective și provocări pentru politica spațială europeană", Bruxelles, Septembrie 2011
Agenția Spațială Română () [Corola-website/Science/308174_a_309503]
-
Nicolae C. Coculescu () a fost un astronom român. A fost profesor de astronomie la Universitatea din București. În 1908 a înființat Observatorul Astronomic din București. Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbațiilor planetare. A absolvit la Craiova școala primară și liceul, iar universitatea a urmat-o la București, la Facultatea de Științe, obtinând licența în matematică în martie 1889. În decembrie 1890, a plecat la Paris unde a obținut din nou licența în
Nicolae Coculescu () [Corola-website/Science/307610_a_308939]
-
la cea de-a doua operațiune mondială privind stabilirea longitudinii. Cursul de mecanică cerească, publicat în 1905 de N. Coculescu a tratat și perturbațiile provocate de sateliții lui Jupiter. Iar cursul de astronomie teoretică, din 1929, cuprinde astronomia sferică, sistemul planetar și astronomia siderală. N. Coculescu a publicat extrem de puțin. A început cu memorii interesante în “Comptes rendus” ale Academiei de Științe din Paris, ca după întoarcerea în țară să nu mai publice nimic original în nici un periodic matematic național sau
Nicolae Coculescu () [Corola-website/Science/307610_a_308939]
-
și Bosfor și portul Istambul, asigură legătura cu Marea Mediterană, iar mai departe, prin Canalul Suez și Strâmtoarea Gibraltar către oceanele Indian și Atlantic. Marea Caspică, cel mai întins lac cu apă sărată, este o mare închisă, fără acces la Oceanul Planetar. Federația Rusă se întinde pe șapte fuse orare. Conform statisticilor valabile în 2005, Rusia are 13 orașe cu peste 1 milion de locuitori. Lista de mai jos începe de la cel mai mare, spre cel mai mic oraș.
Geografia Rusiei () [Corola-website/Science/306550_a_307879]
-
rădăcină: krn. Această serie de consoane este expresia cea mai înaltă a luminii, fiind legată de numele Kronos - Părintele Timpului și al Epocii de Aur și Apollon Karneiros - splendida strălucire a soarelui. Kronos sau Saturn corespunde celei mai înalte sfere planetare, celui de-al șaptelea cer din tradiția indiană. În Asia, el este numit „animalul de zăpadă” și ia forma unei capre de angora cu un singur corn. Chinezii credeau că acest animal avea corpul unei căprioare, copitele unui cal și
Inorog () [Corola-website/Science/306570_a_307899]
-
, elaborat de Ernest Rutherford în 1911, este primul model planetar al atomului. Conform acestui model, atomul este format din nucleu, în care este concentrată sarcina pozitivă, și electroni care se rotesc în jurul nucleului pe orbite circulare, asemeni planetelor în Sistemul Solar. Modelul a fost dezvoltat în urma experimentelor realizate de către Hans
Modelul atomic Rutherford () [Corola-website/Science/306961_a_308290]
-
sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă. În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. În schimb, oamenii ucid anual aproximativ 73 de milioane de rechini. Primii rechini au apărut în oceanul planetar acum circa 400 de milioane de ani, în Devonian. Rechinii fac parte din clasa Chondrichthyes, din care fac parte și pisicile-de-mare. În lume există 368 de specii de rechini, împărțite în opt ordine: Din acest ultim ordin făcea parte și
Rechin () [Corola-website/Science/308342_a_309671]
-
Posedă un mic companion la distanța de 7 u.a., care orbitează în 8,7 ani. Ophiuchus conține șapte roiuri globulare, M9, M10, M12, M14, M19, M62 și M107, roiurile deschise NGC 6633 și IC 4665, nebuloasele IC 4603-4604, nebuloasa planetară NGC 6572, "Nebuloasa Fluturele" M2-9, care este o stea simbiotică, și Barnard 68, un nor de praf întunecat. În urmă cu peste 60 de ani a fost lansată pentru prima dată ipoteza existenței celei de-a 13-a zodii. Mai
Ofiucus (constelație) () [Corola-website/Science/303209_a_304538]
-
stare sa fizică. Datorită rezonanței LaPlace, Io își menține excentricitatea și oprește disiparea mareică din el să fie captată de orbita sa. Orbita rezonantă îl ajută să-și mențină distanța față de Jupiter, altfel acesta ar fi aruncată în exteriorul sistemului planetar. Frecarea produsă în interiorul satelitului datorită atracției mareice variabile creează o încălzire mareică, topind o cantitate semnificativă de manta și miez. Această căldură este eliberată sub forma activităților vulcanice. Savanții, obișnuiți cu Luna, Marte și Mercur, se așteptau să vadă numeroase
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
plătească impozitele) și le impun să acționeze într-un anumit fel sau la anumite standarde. Dar cultura politică limitează inegal (funcție de apartenența la o clasă, nivelul de avere, sex, statut profesional etc.). Pluralismul culturilor politice se exprimă atât la scară planetară prin diferențele între societățile politice, între sistemele și regimurile politice și popoare, cât și în cadrul uneia și aceleiași societăți. Diversitatea culturilor politice a le comunităților umane vine să demonstreze puterea de inovație a omului, a elitelor politice dar și flexibilitatea
Cultură politică () [Corola-website/Science/302492_a_303821]
-
într-un echilibru dinamic, știința modernă situându-se mult mai aproape de Heraclit decât de Parmenide. Însă de aici nu se poate deduce nici o schemă a ordinii, utilizabilă din punct de vedere științific, care să acopere toate sistemele, de la apariția sistemului planetar până la dezvoltarea socială și culturală. Eroarea constitutivă a evoluționismului lui Spencer constă în faptul ca el nu are nici o concepție clară asupra biologiei, de la care preia modelul evoluției. Urmându-l pe zoologul francez Lamarck, el consideră dezvoltarea embrionară ca prototip
Herbert Spencer () [Corola-website/Science/302814_a_304143]