2,986 matches
-
Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric apăru pretorul cu o foaie de hârtie în dreapta, în ținută de campanie, cu ochii stinși în obrajii bulbucați sub casca de fier. În dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă milioane de gânduri îi răsăreau și mureau în creieri, parcă toți atomii materiei cenușii s-ar fi aprins și ar arde cu flăcări clocotitoare. Pretorul se apropie de masa pe care hârtia albă râdea neatinsă, ridică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
între bretelele vărgate. Își potrivi cămașa în spate și-și îndreptă bretelele, care-i alunecaseră puțin de pe umeri. Atunci, uitîndu-se întrebător în fața pretorului, văzu că ochii lui îi examinează cu spaimă gâtul alb, subțire, cu arterele umflate. Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și îndreptă bretelele, care-i alunecaseră puțin de pe umeri. Atunci, uitîndu-se întrebător în fața pretorului, văzu că ochii lui îi examinează cu spaimă gâtul alb, subțire, cu arterele umflate. Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată, ca și cum n-ar mai fi îndrăznit să le ție
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată, ca și cum n-ar mai fi îndrăznit să le ție. Apostol Bologa luă haina pământie și o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă, deasupra
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată, ca și cum n-ar mai fi îndrăznit să le ție. Apostol Bologa luă haina pământie și o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă, deasupra gulerului, acoperind de tot hârtia albă, lucitoare. Urmă o tăcere în care tremurau numai privirile speriate. În sfârșit, pretorul își drese puțin glasul și vorbi, încurcăndu-se îndată: ― Dacă ai vreo dorință
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și apoi, brusc, se întoarse cu spatele, parcă și-ar fi adus aminte că pe pat e ceva... Pretorul avu o mișcare de curiozitate, să vază ce va face, dar își reveni în fire și ieși cu demnitate, urmat de plutonierul care trase încet ușa, fără să mai învîrtească cheia în broască. Obișnuit cu zgomotul lacătului, Apostol se uită buimăcit, șoptind: ― Oare de ce n-au încuiat și n-au pus lacătul?... Oare... Din toate colțurile minții zeci de răspunsuri năvăliră în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fără ca dorința să se fi materializat. A.B.: Da, am încercat ani de zile. Mi-a fost imposibil. Acum, chiar dacă s-ar ivi ocazia, nu știu dacă aș mai avea energia să mă mut. Un vecin de-al meu, un plutonier, obișnuia să spună că trei mutări egal un incendiu. Eu am trecut prin vreo două incendii până acum. Plus că băiatul și fata sunt la școală și vor să dea admitere la facultăți din Cluj. M-am consolat astăzi că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
și mai absurde, fiindcă noi nu aveam de luptat cu nimeni. Aveai acțiuni de luptă? M.I.: Da, la graniță. S.A.: Te duceai în recunoaștere? M.I.: Da, cu toate armele și materialele pe mine... S.A.: Ai fost la un moment dat plutonier. Deci ai fost avansat pe parcurs, după misiuni de luptă reușite. M.I.: Da. Când terminam pregătirea, nu rămâneam prea mulți cu grad de soldat... S.A.: ...da, fiindcă erați o unitate de elită: recunoaștere, sabotaj etc. M.I.: Da, erau deci câțiva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Șșșșșș’... - acum tata joacă rolul cumintelui, al șâșâitorului. - Ce, nu-i așa? se răstește mama la tata. - Lăsați, coniță, că n-a fost chiar așa - hai odată, dom’ locotinent! - Du-te, dom’ locotenent, zice tata. Ori n-ai auzit ordinul plutonierului? Execută-l pe loc, altfel se trezește pe dată marele român din mititelul hahol... Grabenko molfăie, mormăie, grohăie - și pleacă. Ducă-se. Tata Îi și indică, din urmă, direcția: drept Înainte, -n mă-sa. Mai târziu, mult mai târziu, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu adevărat periculos pentru siguranța statului, Siguranța aceea m-ar fi păstrat În... siguranță, În lagăr, În Închisoare, nu? Așa gândeau cu toții și cu toții mă considerau ceea ce și eram: victimă a sovieticilor. Toți - În afară de „prietenul” meu, partener de discuții intelectuale... plutonierul de jandarmi Grabenko... El era convins că fusesem trimis cu misiune, de la Moscova... La post trebuia să mă prezint, săptămânal, timp de două luni - el m-a chemat, În continuare, până la plecarea În refugiu; când să mă duc la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
interior: Într-o zi deosebit de friguroasă, cineva îi furase lui Voiculescu obielele. Gestul ne-a indignat pe toți pentru că nu exista unul să nu sufere de frig. La o percheziție făcută asupra fiecărui deținut, au fost descoperite la un fost plutonier major de jandarmi, Andrei...Poetul însă i le-a lăsat. „Poate că el are mai multă nevoie de ele”, a zis el, căutând să îndulcească situația. Altădată, la baie, pe când deținuții se bucurau de apa caldă și zburdau să se
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
solicitat pentru ceva serios pentru simplul motiv că realitatea nu produsese cazul în care erau necesare calitățile lui. Așa se întîmplase cu el, de la definitivarea pe post pe care o datora unei conjuncturi fericite, pur și simplu nimerise bine, fără plutonierul ăla de jandarmi, Popianu, și fără ciudățenia firii prințului Pangratty, n-ar fi ajuns la nici un rezultat, darămite la unul atît de apreciat încît să-i asigure cooptarea definitivă în Serviciu. Iar de atunci, doar fleacuri, făcute pe jumătate, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scoatem de urechi, cu picioare în dos, dacă nu vor de bunăvoie." Dacă n-ar fi fost șeful postului din Vladia, Radul Popianu s-ar fi îngrozit de ce scotea pe gură delicata și înghețata domnișoară K. F. Vorbea ca un plutonier fără să fie în nici un fel un plutonier. Adică nu se agita, nu ridica vocea, nu se strîmba. Dacă nu luai în seamă ușoara roșeață a pomeților, n-ai fi descoperit niciodată ce se afla în sufletul ei. "Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu vor de bunăvoie." Dacă n-ar fi fost șeful postului din Vladia, Radul Popianu s-ar fi îngrozit de ce scotea pe gură delicata și înghețata domnișoară K. F. Vorbea ca un plutonier fără să fie în nici un fel un plutonier. Adică nu se agita, nu ridica vocea, nu se strîmba. Dacă nu luai în seamă ușoara roșeață a pomeților, n-ai fi descoperit niciodată ce se afla în sufletul ei. "Trebuie să le propunem să fie fericiți, domnule Popianu. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
este absolut necesară o alianță. O alianță între cel care poate stăpîni, a cunoaște înseamnă a stăpîni, nu-i așa?, care poate stăpîni împrejurările și cel care poate stăpîni împrejurimile." Era uluitoare, în cîteva secunde se schimbase și devenise din plutonier o filosoafă. Era bine că nu-și pusese mintea cu ea. De fapt K. F. era o viperă. O viperă și o înșelătoare. "Ei, ce spui domnule Popianu, accepți?" S-a uitat atunci cu multă atenție la domnișoara K.F. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
răposata domnișoară Sofie și venise pe drum numai și numai din cauza ei, cu toate acestea trebuia să fie prevăzător. De aceea îl rugase, nu numai cu vorba, dar și cu cîteva vedre de vin nou aduse pînă acasă, pe un plutonier din Comana nu atît să-i dea știre, cît să găsească o modalitate oarecare de a-l împiedica pe Șerban Pangratty de a lua calea Vladiei. Pentru plutonierul Supărare, Vasile Supărare din Comana, asta era floare la ureche, el fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și cu cîteva vedre de vin nou aduse pînă acasă, pe un plutonier din Comana nu atît să-i dea știre, cît să găsească o modalitate oarecare de a-l împiedica pe Șerban Pangratty de a lua calea Vladiei. Pentru plutonierul Supărare, Vasile Supărare din Comana, asta era floare la ureche, el fiind singurul îndreptățit, prin ordin de la minister, să declare epizootia în orice zonă ce ar părea nesigură pentru guvern. Chestia asta cu epizootia era singura moștenire pe care guvernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
guvern. Chestia asta cu epizootia era singura moștenire pe care guvernul liberal o preluase cu entuziasm de la General. Fusese folosită în cele mai neașteptate situații și întotdeauna dăduse rezultate excelente. Din fericire, la Comana nu se abuzase de ea, așa că plutonierul Supărare avea mînă liberă. Despre alte tertipuri și mici viclenii adjutantul Popianu nu discutase nici măcar cu domnișoara K.F. Cînd se plictisea, cînd avea un răgaz, se așeza la masa din lemn de brad cu dosarul "A" în față și adăuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dălcăuș a luat banii din sânge. Au ieșit; au închis cherhanaua. S-au dus la cârciumă. Erau acolo oameni. —Bună seara. —Bună să vă fie inima. Ce poftiți domniile voastre? — Poftim să mâncăm. —Numaidecât. Ședeți domniile voastre la masa asta, cu domnu plutonier de jandarmi. Să vă dau câte o fleică? —Ba să ne dai dumneata de post. Suntem creștini; azi e vineri. Când au isprăvit de mâncat ce le-a dat, Sandu a zis jandarmului: Am auzit la Hagi Iani o împușcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de jandarmi. Să vă dau câte o fleică? —Ba să ne dai dumneata de post. Suntem creștini; azi e vineri. Când au isprăvit de mâncat ce le-a dat, Sandu a zis jandarmului: Am auzit la Hagi Iani o împușcătură. Plutonierul s-a mirat. —Dumneata ești plutonierul Chiriță? — Da; eu sunt. — Am auzit o împușcătură; să nu i se fi întâmplat ceva rău lui Hagi Iani. Ce să i se întâmple? Să nu-l fi călcat cumva Sandu Dălcăuș. Plutonierul Chiriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o fleică? —Ba să ne dai dumneata de post. Suntem creștini; azi e vineri. Când au isprăvit de mâncat ce le-a dat, Sandu a zis jandarmului: Am auzit la Hagi Iani o împușcătură. Plutonierul s-a mirat. —Dumneata ești plutonierul Chiriță? — Da; eu sunt. — Am auzit o împușcătură; să nu i se fi întâmplat ceva rău lui Hagi Iani. Ce să i se întâmple? Să nu-l fi călcat cumva Sandu Dălcăuș. Plutonierul Chiriță s-a mirat și mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
împușcătură. Plutonierul s-a mirat. —Dumneata ești plutonierul Chiriță? — Da; eu sunt. — Am auzit o împușcătură; să nu i se fi întâmplat ceva rău lui Hagi Iani. Ce să i se întâmple? Să nu-l fi călcat cumva Sandu Dălcăuș. Plutonierul Chiriță s-a mirat și mai tare. S-a sculat și s-a dus să vadă. Sandu a pus pe masă o hârtie de o sută; a râs cătră cârciumar, s-a dus. De aci, de la acest Chiriță i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe capul lui. Cât îl căutau jandarmii, geaba! Umblau prin bălți - ce să găsească? Doar pe Caraoschi, tropolitu Tartorului. Închideau pe oamenii de prin sate, în lungul Dunării, ca să mărturisească dacă știu de el - nimic. Acuma, de la acea semeție, domnu plutonier Chiriță a avut semn. Umblând și cercetând, a mai găsit o altă urmă. S-a dus la rudari. Nene Caloiene, ți-ai dat fata după Sandu? —N-am dat-o; mi-a cumpărat-o. —Mulțumit ești? Sunt. — O mai vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]