3,697 matches
-
Încărcat de vibrații spirituale, unde să recite de douăzeci și una de mii șase sute de ori pe zi „Infinită sînt, Om, Om, Om“. A renunțat la poziția yoga, ridicîndu-se cu o ușurință de care eu aș fi fost incapabil, și m-a poftit să vin să meditez În fața unei imagini a lui Vișnu. — Concentrează-te asupra Nobilului Vișnu, mi-a spus ea, și privește-L pînă ce-ți dau lacrimile. Deplasează-ți mentalul de-a lungul brațelor Sale care reprezintă perfecțiunea și eliberarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
funcționarul șef. Porfiri îi făcu semn să continue. Un domn... Zamiotov se opri, dând cuvântului o notă ironică, care pretinde că ar fi soțul acestei doamne dorește să fie primit. Sfârși mesajul cu binecunoscutul său zâmbet afectat. ă Te rog, poftește-l înăuntru, spuse Porfiri, uitându-se la Iecaterina Romanovna, care abia de își reluă văicăreala. Brusc realiză că lacrimile ei și lamentațiile care le însoțeau erau, poate, singura sursă de comfort pentru ea. Zamiotov se înclină și se retrase. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
simți robul priviri sale scrutătoare. ă Sunt Porfiri Petrovici, magistrat investigator. Este în legătură cu o serioasă speță criminală. Porfiri se uită în jos pe stradă, și apoi direct în ochii neînfricați ai menajerei. Poate ar fi mai bine dacă m-ai pofti înăuntru. Menajera aprobă fără ezitare, înclinându-se ușor în timp ce închidea ușa. Porfiri păși pe parchetul lustruit din holul cald, mobilat comfortabil și fără excese. Pereții și podeaua erau plini de carpete caucaziene, iar în aer se simțea un miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de a decide dacă a fost comisă o crimă, nu a mea, se încruntă el a supărare. ă Chiar așa. ă Îl primiți sau nu? ă Simt, aproape, că este de datoria mea să-l primesc. Te rog, Alexander Grigorevici, poftește-l înăuntru pe prietenul dumitale. Tânărul își făcu apariția cu un pas temător. Cu măsnușile și căciula în mână avea mai degrabă aerul unui petent. Zamiotov îi făcu vânt până în fața biroului lui Porfiri. ă Poți să pleci acum, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
adăpostea, la cel de-al treilea etaj, biroul prokurorului Liputin. Porfiri urca scările încet, iar ecoul pașilor săi atrăgeau privirile disprețuitoare ale celor care corborau. După cum era de așteptat, a făcut anitcameră mai bine de un ceas înainte de a fi poftit într-un birou similar cu al său, însă mai mare, mai curat și cu mobilier mai nou. Prokuror-ul stătea la birou, cu capul plecat ca și cum ar studia un caz. Când după o vreme și-a ridicat privirea, fruntea i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Alexandrovna. Sunt Pavel Pavelovici Virginski. ă și ce te aduce la noi? ă Vreau să îl văd pe Osip Maximovici. ă Este un om foarte ocupat. Nu se poate să dai buzna aici și să vrei să vezi pe orișicine poftești. ă Spune-ți-i că am fost prieten cu Goriancikov. ă Trebuie să ai o explicație mai bună decât asta. ă Sunt scriitor. Mă rog, student. Dar am scris... eseuri. ă St Petersburg-ul e plin de scriitori. ă Goriancikov mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
invitație și nu izbutise, trebuind să fure un card de membru și fiind, În cele din urmă, prinsă. Kitty era mândră că fusese În stare să intre fără să fure vreo invitație și fără ajutorul vreunui bărbat care ar fi poftit-o acolo ca să o impresioneze și să ajungă astfel În așternuturile ei. Era mândră că ea, o româncă hoinară, reușise acolo unde măreața Samantha dăduse greș. Parcă trăia o poveste, era chiar mai frumos de-atât, mai frumos ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
din Upper East Side. Când Kitty și Bill ajunseră la Brunos Jamais, o femeie le luă hainele și Îi conduse printr-un coridor lung, spre o ușă misterioasă de sticlă. Deschiseră ușa și ospătarul-șef, un francez Înalt, slab, Îi pofti Înăuntru cu un zâmbet vag, ciudat, de cunoscător, de parcă nu ar fi intrat Într-un restaurant obișnuit, ci Într-o bibliotecă ocultă. Pentru Kitty era Încă unul dintre acele restaurante franțuzești pretențioase, În care oamenii de la mese arătau de parcă tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
plângeau că nu le ajungea leafa, că aveau copii mulți. Unul, cam gângav, mi-a promis chiar că mă ajută să evadez dacă, mai întâi, îl sprijin eu să fie avansat, dar cum bănuiam în el un provocator, l-am poftit să nu mă împingă în păcat. Mai târziu mi-a părut rău. Directorul a ieșit la pensie și în locul lui a venit o brută căreia nu i-a plăcut mutra mea, deși am făcut eforturi disperate să-i intru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?” Apoi strălucirea ironică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: — Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noroi însemna că o merita. N-a mai vrut după aceea alt soț și ani de zile i-a respins pe toți pescarii care i-au dat târcoale și i-au bătut seara la poartă în speranța că-i va pofti în casă și în patul ei, până ce s-a răspândit zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când va dori. Ușa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă și să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiție pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politețe o voi întreba «unde?», fără să aștept un răspuns, deoarece știu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalitățile ar fi încheiate și m-aș pregăti de călătorie, iertându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la punctul de fierbere. Nu mai eram obișnuit cu obiecții. Și deși în ultima vreme o văzusem rar pe Laura, în cazul că Moașa ar fi îndrăznit să-mi atragă atenția că nu era de dorit etc., etc., aș fi poftit-o să-și vadă de administrație. Ea râse din nou. — Așa e. Nu e o mânăstire. E un azil de bătrâni. — Mă rog. Dar eu nu sunt bătrân. Sunt... — Uite ce e, domnule sculptor, mă întrerupse Moașa pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care prevestea ce era mai rău, tocmai le umplea. — Vrei o sangria, Fran? Fac cinste. Fran se cutremură la gândul de-a gusta din licoarea dezgustătoare, care, după părerea ei, ar fi trebuit să rămână bine mersi în Spania, și pofti în schimb la puțin vin alb sau, și mai bine, la o apă minerală, dar Sean ținea încă în mână carafa, privind-o cu niște ochi plini de speranță. — Bine, se trezi Fran rostind cuvintele bine cunoscute proprietarului oricărui asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
glasul lui se simți o notă de siguranță și încântare pentru că își amintise -, vii în fiecare marți să iei gunoiul. Ben chicoti în spatele lor. — Ajungă-ți, foarte mulțumesc, șuieră Jack. Probabil își închipuie că tu ești instalatorul. Intră, călătorule, îl pofti Jack, o să-ți găsesc ceva interesant de văzut la televizor. Ralph îl urmă ca un mielușel. N-o să se supere Carrie? Fran se uită în jur, căutând semne ale prezenței soției lui Jack, încercând să uite scena din după-amiaza aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bani, aș scăpa mai ieftin. Acum, depinde de suma pe care o dai. Degeaba asta cu PNA-ul. Reclamele, după Bărcilă Toți depindem de mâncare. La un moment dat, aici ai de toate, dar vezi o reclamă. Adică, nu cât poftești, vezi o reclamă cu Coca-Cola sau cu ciocolată la televizor, sau, un simțământ foarte firesc, vezi o femeie foarte frumoasă... nu poți să le ai când vrei. În privința femeilor, nu poți să le ai niciodată. În privința mâncării, sunt lucruri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
răspuns mereu așteaptă? Eu n-am voie să vi-l spui, Dar e tot ca un părinte Peste toată clasa lui Și se cheamă... Nu că vreau să vă încurc, Dar doresc acum să...; Dacă altă cale nu-i, Aș pofti măcar să... Hai să mergem amândoi La cules de... Ai picioarele de plumb? Atunci mergem la... Chiar că-ți poți ieși din fire Cu atâta... Dar găsi-voi eu anume Cale de ieșit în... Lume Toți copiii vor să vadă Omul
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
se cheamă acel han? Precizez, de bună seamă, Că-ntrebarea mea nu-i vană: Voi să-mi spuneți cum o cheamă Pe oița năzdrăvană? Câți meșteri s-au dus Pe Argeș în sus Și ce mănăstire Au făcut zidire? Te poftesc acum să-mi spui Câți plecat-au din Vaslui? Are ochii de faianță, Năzdrăvan și mititel, Nu ajunge pân’ la clanță. Cum îl cheamă pe cățel? Vă întreb acum și eu: Care-i cel mai mare Zmeu? Zmeul Zmeilor Încă
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
când e slab portarul. Merge uneori pe brânci Și se cațără pe stânci. Sunt și ele tot patine, Chiar dacă nu merg pe gheață; Au cu totul altă față, Ceea ce se vede bine. Pe micuțele-i rotițe Pot să zburde cât poftesc Și băieți, dar și fetițe. Vreau să știu: cum se numesc? E un sport național, Simplu, dar deloc banal: Cu o minge cât un măr, O echipă strânsă păr Și un băț din orice lemn, Nu-ți mai trebuie alt
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
n-o știi: Cum se cheamă fiul cloștii? Și-am zis verde zeama poamei, Cum se cheamă fiul mamei? Vă propun ca până mâine Să numiți fiul de câine. Vă îndemn acum cu drag Să numiți fructul de fag. Aș pofti și eu un dar: Numiți fructul de stejar. V-am cerut și-acum un an: Numiți fructul de castan. Acum vorba o aduc Despre fructul cel de nuc. Nu că zic, dar vreau să spun: Care-i fructul de alun
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne evocă omul care mănîncă 12 kilograme de carne pe zi, salteaua de lînă umflată, uriașul din poarta circului, bordelul din colțul străzii, trombonul sergentului-major, zgomotul obscen al basului într-o orchestră de lăutari, poftiți la bilete domnilor, reprezentația începe acuma. Ionaș, fă o reverență publicului, Ionaș, ridică piciorul drept, Ionaș, ține un discurs, Ionaș, fă tumba. În discursurile sale din ultimul timp, adorabil model de inepții, se vedea aceeași inconsolabilă dorință după un portofoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru pulsiunile ei către moarte. Falsificarea, compromiterea idealului patriotic, relativizarea sa mercantilă, este denunțată cu o violență extremă de către Theodor Solacolu: „Azi, idealul național e un caleidoscop care-și schimbă sclipirile colorate după cum îl sucește bunul plac al fiecăruia. Idealul!... Poftiți, domnilor... Cine dă mai mult?... Marfă calitatea I-a (soldatul conștiinței naționale)! Și tinerii entuziaști (și studioși), conduși de bătrînii impotenți, își macină sufletul, și-l istovesc, și-l ucid, în frămîntări zadarnice, roată în jurul statuei cutărui sau cutărui Voevod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult vin. S-a uitat la Tomoe și la Takamori și a zis, dând din cap: — Vous cherchez Gaston, n’est-ce pas? — Da, da. Takamori nu știa nici o boabă de franceză, dar auzind numele lui Gaston, răspunse „da“. Omul îi pofti, din ușa dreptunghiulară, să coboare pe scara metalică, în cală. — Descendez, Monsieur. Descendez, Mademoiselle. — Cobori? întrebă Tomoe care, cu tot curajul ei, părea să ezite acum. Era un aer greu în cala încinsă și înăbușitoare, miros de ulei și vopsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]