5,162 matches
-
ceea ce este nou și mai bun. Este de înțeles că acest om care neagă rădăcinile sale și nu își mai află identitatea și sensul, cade în mod inevitabil în așa numita „tragicitate substanțială”, descrisă de filosoful italian Paolo Valori. Omul postmodern nu mai are nevoi pe care să le satisfacă, ci numai dorințe de inventat în forma mijloacelor audio vizuale. Aici evenimentul, în medium, este rupt de istorie, întrucât este trăit în contemporaneitate, pe care un eveniment ulterior îl șterge fără
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
cauze: fragmentarea, individualismul hedonist și ruptura dimensiunilor cuplului uman, unitatea afectivă și fecunditatea. Aceste cauze, în opinia lui, explică reacția postmodernității împotriva modernității. Pe scurt, fragmentarea se opune cosmoviziunii unitare, pe care modernitatea a menținut-o în formă absolută. Omul postmodern se caracterizează printr-un individualism hedonist, reacție împotriva disciplinei minții, și se ghidează după sentiment. Rezultă că, în locul unei familii unite, avem o comunitate familială divizată, o multiplicare progresivă a modelelor și fiecare model care succede suferă acest fenomen al
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
model care succede suferă acest fenomen al fragmentării. Una dintre cauzele fragmentării o aflăm în ruptura față de lumea modernă ancorată în autoritatea-rațiune, în forța instituției, în relația trecut-prezent-viitor, în supremația bărbatului, în legislația centrată pe binele comun, pe eficiență. Omul postmodern, în schimb, nu mai este interesat de trecut, ci doar de prezent, cu accentul pus pe sentiment. Prin refuzul autorității și interesul față de muncă prevalează permisivismul. Pluralismul modalităților de a concepe viața și societatea a condus la relativismul valorilor umane
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
arătos, Thomas; mama era pe măsură - Helga se numea, venise Între timp; Maria-Cristina, Maricrisa, cum Îi spuneau mai toți celeilalte femei, era un tată grijuliu. Sfînta familie se reunise. Nu ca În picturile Renașterii, un trio binecuvîntat; patru, În varianta postmodernă, se purta mult termenul ăsta care nu spunea mai nimic. Doar faptul că Helga era născătoarea Annei mai dădea o anume relevanță legăturilor dintre cei de față, dar nici aici nu era totul prea limpede, de vreme ce zămislirea nu pornise de la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
apoi, Într-o nouă ediție, Își ucisese fiul care devenise, brusc, tată. Cea din Irak fusese, după zeci de ani, făcută praf de americani; ce mai, vremea revoluțiilor, chiar dacă nu trecuse de tot, era pe sfîrșite! Cele portocalii, o găselniță postmodernă pentru a da jos guverne, se dovedeau doar niște falsuri: o echipă disidentă o Înlocuia pe alta, ambele fiind de aceeași sorginte. Mai fusese una de catifea; alta, mai Înainte, a lalelelor; fusese, În România, una a trandafirilor; un buchet
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nu uite cînd este aniversarea fiecăruia și să-i trimită fiecăruia cîte o felicitare de ziua sa. să citească în fiecare zi cîte un pic. să-și completeze cultura generală. Proust. Faulkner. thomas mann. să se inițieze puțin în romanul postmodern. Vișniec. să parcurgă în fiecare zi cîte o lecție din manualul de învățat germana fără profesor. să citească presa. să se aboneze la un cotidian și la o revistă săptămînală. în ce privește cotidienele, a ales colecția dintre anii 1960-1963 a ziarului
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
1997, p. 7. 17 Mihai Sp(riosu, Resurec(ia lui Dionysos, Editura Univers, Bucure(ți, 1997, p. 283. 18 "Gîndirea slab(" este v(zut( de Gianni Vattimo ca fiind o caracteristic( a societ((ilor transparente sau, mai precis, a epocii postmoderne. Odat( cu trecerea (n postmodernitate a(a cum arăt( autorul (n lucrarea Societatea transparent( se va fi terminat un capitol (n care istoria era gîndit( că ceva unitar. (n modernitate, scopul istoriei unanim recunoscut de to(i gînditorii era realizarea
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
academică complexă, precum Moscovici. Portretul mulțimilor impulsive și conservatoare, utopice și dogmatice, strategiile propagandei și sugestiei colective, tehnicile de persuasiune sînt înfățișate de Serge Moscovici într-o interpretare nouă, filtrată de noile achiziții din psihologia socială și sociologie. O lectură postmodernă, a unei teme clasice și mereu actuale. Aș vrea să închei aceste rînduri evocînd o plimbare pe care am făcut-o, în urmă cu cîțiva ani, într-o duminică de februarie, cu Serge Moscovici, prin Parisul revoltelor populare și al
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
trecută m-a ajutat să descopăr Piața Aligre, în apropierea locuinței sale, cea mai veche și frumoasă piață alimentară a Parisului, funcționînd încă și etalînd noile mulțimi cohortele de cumpărători. Serge Moscovici trăiește Parisul, îl consideră orașul-laborator pentru studiul maselor postmoderne, situează în spațiu și timp teoriile și ideile pe care le risipește cu generozitate. Să te plimbi prin Paris cu un ghid atît de ancorat, să evoci în acest timp Bucureștiul și primele demonstrații care au despărțit tribuna puterii de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Law-Making process: Scientific Foundation and Codification In the first part of her study which is mainly an historical one the authoress shows that keeping in mind the fact that the Legal Theory is a General Jurisprudence it needs during its postmodern development to generalize the outcomes of the auxiliary sciences, too as Legisprudence and Legislative Sociology. Treating the codification as an important mean of the legal certainty, in the second part of her study, the authoress deals with following issues: the
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
amintit, pe care o reținem cu satisfacție teoretică, este aceea că, pentru elaborarea unor reglementări juridice viabile, apte să facă față exigențelor postmodernismului, este necesară utilizarea investigației sociologice a realităților sociale. Și în ceea ce ne privește, considerăm că, în perioada postmodernă pe care o parcurge în evoluția sa, știința juridică trebuie să fie o știință globală, ceea ce, referitor la Teoria generală a dreptului, are semnificația includerii în sfera ei și a preocupărilor specifice filosofiei dreptului și sociologiei juridice. Jean Carbonnier 22
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
societatea industrială se caracteriza prin dominația sectorului secundar, forța de muncă fiind ocupată în industriile prelucrătoare, în construcții, transporturi etc. Societatea industrială, cu tipul său de economie, cedează locul noii economii, care nu mai este industrială, ci este o economie postmodernă, postcapitalistă, postindustrială și informațională. George Soros remarca, de exemplu, că niciun sistem nu este perfect, prin urmare, nici capitalismul și nici comunismul. Omenirea încearcă acum să extragă și să păstreze cât mai multe elemente pozitive de la fiecare dintre cele două
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
tabloului fără titlu. Metoda științifică abordează ordinea cantitativului, dar arta discută calitatea unei prezențe. Fără corectura narativă și estetică, discursul epistemologic va balansa mereu între un relativism maximal (P. Feyerabend) și un optimism neoiluminist (K. Popper). Aceasta ar exila conștiința postmodernă într-un scepticism interminabil. Cheia alegorieitc "Cheia alegoriei" Andrew Louth își plasează răspunsul în orizontul lucidității: în fața diagnosticului pus modernității iluministe, ar trebui să ne simțim vizați ca pacienți. Printr-un demers terapeutic, survolul teologic asupra culturii cere „întrebătorului acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de promotorul principal al nihilismului: „tehnoștiința”. Savanții geneticieni sau astronomi, gata să lanseze în fiecare deceniu o nouă teorie despre sensul vieții, știu prea bine foamea insațiabilă a omului după mit și logos. Această bulimie întreține de altfel și cultura postmodernă a divertismentului. Timpul crepuscular al modernității oferă însă creștinismului șansa unei reabilitări. Biserica își poate revendica din nou atributul fundamental deținut mai bine de un mileniu: acela de for al unei proclamații evanghelice și al unei narațiuni liturgice excepționale 1
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este raportul între proiectul modernității și nihilismul contemporan, din perspectiva ortodoxiei teologice? Acestea sunt întrebările cărora John Milbank încearcă să le răspundă în ultima parte a cărții, intitulată „Teologie și diferență”. Așa cum am sugerat deja, între proiectul modern și cel postmodern există o certă continuitate: arta suspiciunii are aceleași contururi atât în opera lui Marx, cât și în scrierile lui Nietzsche. În același timp, un alt climat intelectual afectează hermeneutica suspiciunii: nu patetica dorință a savantului de a descoperi „ultimul adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
scrierile lui Nietzsche. În același timp, un alt climat intelectual afectează hermeneutica suspiciunii: nu patetica dorință a savantului de a descoperi „ultimul adevăr”, ci plăcerea meschină de-a confirma pretutindeni absența chiar a posibilității unui astfel de adevăr. Legitimarea paradigmei postmoderne se poate face în limbajul dublu al istorismului și al ontologiei diferenței. În privința istoricismului, această ideologie derivă dintr-o prejudecată scientistă pe care Milbank o deconstruiește prin reabilitarea cunoașterii narative. Cu alte cuvinte, pe urmele lui Paul Ricœur, teologul britanic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu reține decât spasmul continuu al violenței, în spatele căruia el citește echilibrul unei soteriologii ludice și necruțătoare. Admirația lui Nietzsche pentru Heraclit și pentru cultura dionisiacă trădează conținutul propriu-zis al ontologiei violenței. John Milbank are dreptate să identifice în estetismul postmodern o anumită nostalgie după valorile păgânismului (rezumate de imaginea homerică a „pământului” și a „sângelui”2). Lipsește aici spațiul necesar pentru a infirma - cu o pleiadă de contraexemple istorice - teza despre natura creștinismului înțeleasă ca „morală de sclavi”3. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
provocarea metodologică a „dublului adevăr”, punând astfel bazele unei teologii naturale apologetice lipsite de precedent în scrierile patristice. Modelul genealogic criticat mai sus este secondat de „ontologia diferenței”. Pe urmele lui Nietzsche și Heidegger, preluați într-o lectură selectivă, autori postmoderni precum J. Derrida sau G. Deleuze au formulat, începând cu anii ’60 ai secolului trecut o severă critică a „metafizicii prezenței”. Această sintagmă a fost introdusă de Martin Heidegger într-o conferință târzie din 1962 despre „Timp și ființă”2
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
demisia responsabilității individuale 1. În fine, uzul inept al Scripturilor a negat - în plin contrasens exegetic - achizițiile indispensabile ale civilizației europene, fie că vorbim despre elogiul libertății, inviolabilitatea proprietății ori sacralitatea vieții. Pacifismul friciitc "Pacifismul fricii" Această solidaritate între relativismul postmodern și teologia politicilor oportuniste s-a constituit în segmente de timp uneori paralele, alteori consecutive. După 1989, fenomenul galopant al globalizării informației a radicalizat termenii perfidei alianțe. Critica raționalismului occidental a început să facă umbră - spre bucuria ultimilor slavofili - unui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vizual, tactil ori sonor - transgresiunea către ținutul nonreprezentării. Un asemenea proiect se cere, în chip firesc, lipsit de consecințe. Artistul nu mai este un vizionar, precum odinioară, ci creator de mode. Rupt de categoria transcendentală a „binelui” sau „adevărului”, esteticul postmodern devine ambasadorul iluziei. Sublimul este promisiunea unui „dincolo” al diferenței pure sau - în cuvintele lui David Bentley Hart - „o limită mișcătoare, care nu doar descrie limitele «comprehensiunii», ci continuă să tulbure gândirea și limbajul la rădăcină; sublimul devine nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Debate, SUNY Press, Albany, NY, 1989. Milbank, John, & C. Pickstock, G. Ward (ed.), Radical Orthodoxy, Routledge, Londra, 1999. Milbank, John, „Can a Gift Be Given? Prolegomena to a Future Trinitarian Metaphysic”, Modern Theology 11 (1995) 11, pp. 119-161. Milbank, John, „Postmodern Critical Augustinianism: A Short Summa in Forty-two Responses to Unasked Questions”, în G. Ward (ed.), The Postmodern God, Blackwell, Oxford, 1997. Milbank, John, „The Ethics of Self-Sacrifice”, First Things 91 (March 1999), pp. 33-38. Milbank, John, „The Soul of Reciprocity
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1999. Milbank, John, „Can a Gift Be Given? Prolegomena to a Future Trinitarian Metaphysic”, Modern Theology 11 (1995) 11, pp. 119-161. Milbank, John, „Postmodern Critical Augustinianism: A Short Summa in Forty-two Responses to Unasked Questions”, în G. Ward (ed.), The Postmodern God, Blackwell, Oxford, 1997. Milbank, John, „The Ethics of Self-Sacrifice”, First Things 91 (March 1999), pp. 33-38. Milbank, John, „The Soul of Reciprocity (Part One)”, Modern Theology 17 (2001) 3, pp. 335-340. Milbank, John, The Suspended Middle: Henri de Lubac
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a obiectelor de gândire și a reprezentărilor, în sens neokantian"11. A doua dificultate se referă la determinarea angajamentului normativ al constructivismului de pe pozițiile teoriei cunoașterii științifice. Această mișcare normativă are o dezvoltare puternică în lucrările și studiile de filosofie postmodernă, mai ales în S.U.A. De pildă, I. Hacking (2001) susține că argumentarea constructivistă de tip normativ se dezvoltă în patru trepte principale: a) în prima treaptă subiectul X se construiește social; b) în urma acestui proces, în treapta a doua, subiectul
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
polul opus. Idiomul postmoderm nu mai recunoaște realitatea, ci doar narațiunea. Cred că această poziție este la fel de eronată ca și pozitivismul iluminist. Adevărul este undeva la mijloc. Există o realitate, doar că ne este inacesibilă. Relativismul extrem al societății noastre postmoderne nu oferă un criteriu satisfăcător pentru a distinge între adevărat și fals, bun și rău. Oamenii suferă și tânjesc după un grad mai mare de certitudine. în zilele noastre, America e condusă de un lider fără scrupule care cere încredere
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
Câmpul cercetării calitative este definit printr-o serie de tensiuni, contradicții șiezitări” (p.15). Punctul nevralgic al acestor tensiuni este reprezentat de problema naturii „adevărului”, „cunoașterii” și „cercetării” - lămurirea acestora depășind cu mult scopul cărții de față. În afară deviziunea postmodernă prezentată mai înainte, în lumea științifică de azi mai există perspective realiste, esențialiste sau istorice, care examinează povestea sau orice altă relatare verbală ca pe o reprezentare (mai mult sau mai puțin exactă) a realității exterioare sau interioare. În cadrul acestui
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]