2,533 matches
-
trei strămoși de origine evreiască și care practică iudaismul. În noiembrie 1938, liderii naziști au încercat să asasineze un diplomat german că pretext pentru declanșarea unui progrom la scară largă asupra evreilor. În noaptea 9-10 noiembrie 1938, toate sinagogile și prăvăliile evreiești au fost incendiate. 100 de persoane au fost ucise și 30 000 au fost trimise în lagăre de concentrare. Evreilor li s-au impus taxa de răscumpărare de 1 miliard de mărci, și tot capitalul le era confiscat, iar
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
eseuri și articole (alături de o serie de desene), noutatea viziunii și a procedurilor narative folosite de Bruno Schulz i-au asigurat un loc bine definit în istoria literară nu numai poloneză, ci și internațională. Familia lui Bruno Schulz deținea o prăvălie de îmbrăcăminte de care, după îmbolnăvirea tatălui de tuberculoză, se ocupă, cu rezultate dezastruoase, mama artistului până la pierderea definitivă a micii afaceri în 1910. O prezență interesantă în cadrul familiei este sadica menajeră care apare ca Adela în povestirile sale. La
Bruno Schulz () [Corola-website/Science/303312_a_304641]
-
Drohobîci, până la ocuparea orașului de către nemți în 1941, cu un salariu destul de mic pentru că nu își terminase studiile. Elevii făceau frecvent glume pe seama lui pentru că era o apariție mai curând ciudată. În 1933 îi este publicată prima colecție de povestiri, „Prăvăliile de scorțișoară” foarte bine primită de critica și scriitorii acelor vremuri, dar care nu i-a adus venituri considerabile, Bruno rămânând dependent financiar de fratele său mai mare care, din nefericire, moare din cauza unui atac de cord în 1935. Bruno
Bruno Schulz () [Corola-website/Science/303312_a_304641]
-
de gândaci și ideea că s-ar putea transforma într-unul), însă cei doi se deosebesc prin faptul că Schulz, deși coboară într-o lume absurdă și ciudată, își păstrează încrederea în puterea rațiunii. Prima carte publicată de Bruno Schulz, „Prăvăliile de scorțișoară”, își propune misticizarea realității, după cum afirmă însuși autorul. O dată cu această apariție editorială, Bruno Schulz a fost inclus în rândul scriitorilor moderniști polonezi, alături de Stanislaw Witkiewicz și Witold Gombrowicz. Colecția cuprinde 13 povestiri (dacă vom considera cele trei părți
Bruno Schulz () [Corola-website/Science/303312_a_304641]
-
principlala marfă de schimb în Sakai, sat de negustori bazat pe comerțul extern și nu pe relații feudale. Și la sate se va dezvolta starea comercianților. Aici se practica comerțul cu ulei, sake și alte mărfuri, împreună cu afacerile în mici prăvălii. Unii nu fac nici un fel de comerț, însă dau bani cu împrumut și se îmbogățesc din dobândă. Pe măsura dezvoltării economiei de schimb, au început să fie ceruți ca impozite și bani, pe care țăranii îi obțineau din orezul pe
Negustorul și cămătarul Japoniei medievale () [Corola-website/Science/302869_a_304198]
-
lui Ștefan (Arșag) Agopian și al Mariei, născută Sacoșan. Bunicii materni, Ana Damian (n. 2 februarie 1921) și Sebastian Sacoșan, erau la origine bănățeni care s-au mutat la Craiova în anul 1918. Aici aveau o casă cu o mică prăvălie pe Calea Severinului. Bunicii paterni erau Sarchis Agopian (născut la Jurilovca în 1905) și Virginia, mici negustori armeni care aveau o băcănie în satul Luncavița. În anul 1911, din cauză că micul magazin din Luncavița a dat faliment, pleacă în Anglia căutând
Ștefan Agopian () [Corola-website/Science/298953_a_300282]
-
două planuri se confundă, sugerând astfel degradarea psihică progresivă a lui Stavrache. Punctul culminant este reprezentat de momentul întâlnirii reale dintre cei doi frați. Deși afară "viscolul urla", Stavrache aude glasuri de oameni și bătăi în ușa de la drum a prăvăliei. Erau doi oameni înfofoliți din cauza viforului, care solicită găzduire peste noapte, întrucât caii erau „prăpădiți“, iar ei înghețați bocnă. Argații duseră caii în grajd, traseră sania în curtea hanului, iar călătorii intrară la căldură. Când Stavrache veni cu mâncarea, unul
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
o mare parte din criticile aduse producției au fost atribuite modului de a juca și regiza a lui Olivier, Leigh a fost de asemenea criticată de către Bernard Grebanier, care a remarcat „vocea subțire, asemănătoare cu cea a unei vânzătoare de prăvălie a Drei. Leigh”. Cuplul a investit în această producție aproape toată averea lor, iar eșecul acesteia a fost un dezastru financiar pentru ei. Cuplul a filmat o nouă producție, numită That Hamilton Woman (1941) care l-a avut pe Olivier
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
din 15 februarie 1742 îngăduia armenilor din București să-și clădească o biserică pe strada Săpunarilor. Același domnitor poruncea la 11 februarie 1743: "Tuturor armenilor cîți sunt așezători aici în orașul Domniei mele în București, și cîți vor fi cu prăvălii de vînd marfă și se vor fi hrănind cu ver ce fel de meșteșug în acest tîrg să fie în pace și nesupărați de fumărit". Și în Țara Românească armenii și-au avut breslele lor. O mărturie găsim în descrierea
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
Mulți armeni, neputînd face față persecuțiilor fanariote și concurenței grecești care acaparase comerțul și industria Valahiei, au emigrat în Transilvania, unde armenii aveau o situație foarte bună. În alte localități din Țara Românească, negustorii armeni nu aveau dreptul să deschidă prăvălii decît dacă plăteau bir la vistieria domnească sau la compania negustorilor locali. Așa prevedea, de exemplu, hrisovul domnesc din august 1803 pentru armenii și evreii din Rîmnicu-Vîlcea, dar și pentru "neguțătorii creștini cari nu vor fi cu bir la această
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
al victimelor se ridică la 15.000 potrivit lui Kurbski, la 18.000 potrivit "Celei de-a treia cronici a Novgorodului", la 27.000 după Taube și Kruse, la 60.000 după autorul "Primei cronici a Pskovului". Opricinicii asediază casele și prăvăliile, devastează bisericile. Novgorodul nu-și va reveni niciodată după masacrul din 1570. El va rămâne un oraș de mâna a doua, sărac și cu populație puțină. Ivan cel Groaznic se îndreaptă cu armata spre Pskov însă orașul i se așterne
Ivan al IV-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/303818_a_305147]
-
ar fi purtat el însuși în fruntea mulțimii care a împresurat palatul lui Bibescu în data de 11 iunie 1848. În cadrul Frăției, Barbu Iscovescu l-a cunoscut și pe Niță Magheru, cel care s-a urcat pe o scară din fața prăvăliei lui Dionisie de pe Lipscani și a citit Proclamația de la Islaz în data de 11 iunie 1848. A participat activ la pregătirea și la desfășurarea Revoluției de la 1848 din Țara Românească. Barbu Iscovescu a îndeplinit mai multe misiuni pe care Nicolae
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
familie stăpânise odinioară pământurile pe care se construise mai târziu orașul. Ploieștenii s-au revoltat, iar ispravnicii s-au temut să ia vreo măsură dură. După ce Caradja a reconfirmat primul decret de împroprietărire al vărului său, negustorii au închis toate prăvăliile pe 14 aprilie și au paralizat toate activitățile din oraș. Domnul a intervenit în forță, ordonând întemnițarea fără judecată a tuturor capilor rebeliunii, dar s-a răzgândit când a aflat că unul dintre negustori este "sudit" rus. În iunie 1816
Ioan Caragea () [Corola-website/Science/304122_a_305451]
-
Primăverii), și de la prietenul lui, Apolitis (pe care l-am surprins în fundul grădinii lui, vecină cu a noastră, îngenuncheat cu palmele spre soare, închinându-i-se, spre spaima mea, neînțelegându-i bolboroseala), am păstrat două zaruri rătăcite de Apolitis în prăvălia lui Șamoradian. Am conservat aceste zaruri cu o tainică sfințenie, nepricepând decât 14 ani mai târziu ce semnificație aveau simbolurile incizate în fildeșul lor. În aceeași ambianță "internațională" de care vorbeam, am copilărit în brutăria lui Traicu, care nu era
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
priviri din Craiova și marginile sale. În Piața Gării rătăcește și ascultă "gălăgia mulțimii venindă și ieșindă", "vălmășagul bâzâitor care domina piața"; se miră de literele aproape "de un cot" de la "Restaurantul Frații Spirtaru", ia seama în restaurant băieților de prăvălie, semnului lor distinctiv, "șorțul de postăvior verde". Aproape zilnic colindă Calea Dunării, trece "podul de piatră" al "uliții Maicii Domnului" și se pierde în mulțimea din Piața Elca, "inima comercială a Craiovei", unde trona Băcănia lui Ion Zamfirescu, "magazin cu
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
trece "podul de piatră" al "uliții Maicii Domnului" și se pierde în mulțimea din Piața Elca, "inima comercială a Craiovei", unde trona Băcănia lui Ion Zamfirescu, "magazin cu coloniale și delicatese" și bodega acestuia cu "vinuri fine și băuturi spirtoase". "Prăvălia - își amintește - se găsea la pont bun, la intrarea sau la ieșirea după cum - în și din Piața Elca, străvechiul miez comercial și al oficialității din Craiova, străjuit de Bănie și de ruina bisericii Sf. Dumitru de o parte, și de
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
oprește în Gară - loc de întâlnire și răscruci al tuturor -, ia seama mulțimii grăbite din gară și învălmășite în piață, își lipește privirea pe stucatura vechilor și noilor case, a lucrăturii ușilor și ferestrelor, a ceardacurilor odihnitoare pe timpul verii, a prăvăliilor și manufacturilor, a oamenilor de sus și de jos. Tatăl său fiind secretarul Primăriei, întregul oraș îi devine copilului familiar ca o casă, îi știe și-i privește cu de-a măruntul pe șefi, cu candoare pe cei mulți care
Vasile Georgescu Paleolog () [Corola-website/Science/304134_a_305463]
-
un atelier din gară. În următorul an, el a economisit suficienți bani pentru a-și aduce familia în Statele Unite. Blume a început să conducă o băcănie în nordul orașului.Încă de la vârsta de opt ani, Golda era responsabilă cu supravegherea prăvăliei în timp ce mama ei era plecată după marfă. Golda s-a înscris la școala elementară de pe Fourth Street (în zilele noastre "Golda Meir School"). Având din copilărie calități de conducătoare, la vârsta de zece ani ea a organizat în acea vreme
Golda Meir () [Corola-website/Science/304410_a_305739]
-
pentru a contribui la dezvoltarea economică a regiunii. În 2006, zona metropolitană avea 450.254 de locuitori. Comunele adiacente Białystokului își pierd treptat caracterul agricol, devenind cartiere suburbane rezidențiale, cu case locuite de câte o singură familie, și cu mici prăvălii. În iunie 2009, populația orașului era de 294.399 de locuitori, Białystok fiind al doilea oraș al Poloniei ca densitate a populației, al unsprezecelea ca populație totală și al treisprezecelea ca suprafață. De-a lungul vremurilor, Białystok a fost destinație
Białystok () [Corola-website/Science/297953_a_299282]
-
Boian — Mahala — Rarancea — Toporăuți între armatele țariste și cele austro-ungare. Școlile au fost închise, iar autoritățile publice și-au mutat reședința în localități aflate mai departe de linia frontului. Trupele rusești au intrat în sat la 23 august 1914, jefuind prăvăliile și dând foc la case, iar locuitorii satului (1.000 familii) au fost urcați în vagoane și deportați în Rusia, în regiunile Astrahan și Saratov. În anul 1936, a avut loc reînhumarea osemintelor din cimitirile militare și din mormintele soldățești
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
procurată cu ajutorul lui Zaharia Carcalechi, cu care Lecca a păstrat legătura de prietenie începută la Buda. Tipografia lui Lecca a fost amplasată pe locul unde astăzi este Biserica Sfântul Ilie din Craiova (ctitorită de familia Otetelișanu) și unde exista o prăvălie a negustorului brașovean Petcu Vasiliu. Tipografia a fost înființată sub tutela Școlii Centrale din Craiova, acest lucru fiind dovedit prin faptul că circa 4000 de lei anual reprezentau cheltuieli de funcționare, cheltuieli pe care Petrache Poenaru le-a trecut în
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
manuscrise (tiparul avea să fie inventat abia peste o sută de ani) și avea un profit adițional dând lecții de scris celor bogați, învățându-i, printre multe altele, cum să se semneze. Primul său magazin se afla într-o mică prăvălie din lemn de pe Strada Notarilor, dar dezvoltându-i-se afacerea și devenind de succes a angajat un personal de ucenici, a cumpărat o casă din apropiere și și-a mutat magazinul la primul etaj. De asemenea s-a întâlnit și
Nicolas Flamel () [Corola-website/Science/312412_a_313741]
-
între vechile ziduri de apărare a orașului. Aceste fortificații medievale se pot observa clar pe traseul străzilor ""Wallstraßen" Kirchwall, Rüdesheimer Torwall, Disternicher Torwall, Neutorwall". Astăzi, circulația auto este în mare parte limitată în orașul vechi, care are numeroase promenade și prăvălii. Aici se află și bisericile impozante ale orașului: "St. Martin și Herz-Jesu". După anul 1302, când localitatea a devenit oraș, s-au luat măsuri de fortificare cu șanțuri și ziduri de apărare, astfel că în anul 1355 s-a ajuns
Euskirchen-Orașul vechi () [Corola-website/Science/310031_a_311360]
-
târgului: oborul"”. Această afluență și creșterea populației au creat nevoia negoțului și în restul săptămânii. Unii negustori au început să-și vândă mărfurile încă din ajun (marțea), alții mai rămâneau o zi, alții, în sfârșit, se stabileau aici definitiv, ridicând prăvălii și ateliere, îngustând astfel locul de târg, silindu-l să se mute în afara orașului. Acest proces de mutare a pieței -și înaintea ei a oborului - mereu spre vest coincide cu procesul de creștere a așezării. Creșterea economică a noului oraș
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Alexandru Ipsilanti, deoarece l-a găsit în țară pe vărul său Ianache Muruz fără suficientă avere și pentru că a găsit această moșie Ploiești, numită înainte Târgșor, „slobodă”, i-o dăruiește, împreună cu cele două târguri, obligând „"lăcuitorii de casă și de prăvălie"” să plătească adet și să nu mai aibă voie să vândă vin sau rachiu fără aprobarea boierului. Ploieștenii, conștienți de marea primejdie care îi pândea, au încercat de la început să o prevină, dar nu au avut la îndemână (se pare
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]