2,499 matches
-
și anume cu nea Traian, preș-ul cel mare. Și-i zicea micuțul niște chestii de-astea copilărești, sub formă de sfaturi, iar Băse, javra ceea unsă cu toate alifiile, dacă nu cumva cu toate porcăriile, vorbea blajin, zicându-i puștiului că o să facă ce-i zice el (sanchi!). Ți-era mai mare sila, să-l vezi pe mahărul național care i-a cam lăsat fără alocații pe copii și pe părinții lor fără salarii, cum îl asculta pe prichindel, așa cum
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ceva ce mă îngrijorează, e felul în care Sabina vorbește italiana. De vreo două săptămâni, de când l-a zăpăcit pe ventrilocul de Tatulici și ăla i-a propus să se angajeze la Televiziune, telefonul sună zilnic. Invariabil răspunde Gigi Zană, puștiul clanului din dos care merge la școală doar în pauza mare, își ia laptele și cornul, apoi repede acasă, la televizor. Suntem legați la același fir. Gigi bate cu pumnul în ușa blocată de bufetul care desparte viața lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ungaria, na! Vom face din Balaton, lacul ăla sălciu al lor, pescărie, o imensă crăpărie, să terminăm odată cu fițele de acolo: yole, bărci cu pânze, miniyachturi, windsurfing. Aici eram perfect de acord cu el. În ’84, când eram abia un puști, sărisem în cap de pe un ponton. Apa din Balaton era așa mâloasă, că nu mi-am dat seama de adâncimea ei. Am rămas înfipt în nămol, cu picioarele în sus. Nămolul avea gust de marijuana, atât îmi mai aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de gură. Sigur, îl hrănești și îl legeni tu noaptea în brațe, ca să adoarmă. Vezi să nu afle mama nimic. A revenit sâmbătă. Gata, s-a dus! Era băiat. Singurul lucru care îmi vine în minte e că, pe când eram puști, visam să am un băiețel pe care să-l numesc Hanibal și o fetiță, Libelula. Ce tâmpenie! Cum te simți? Ți-au dat drumul așa de repede? Mda, am mai stat o oră după chiuretaj la clinică, apoi am chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
șefilor militari sau politici care au fost Înmormântați acolo și astfel noi putem afla multe lucruri despre felul În care trăiau acei oameni. — Șapte - șoptește Mușu. Zare râde satisfăcut. Valedulcean Îl observă și-l Întreabă de ce râde. Neașteptat de repede puștiul se repliază și Întreabă la rându-i: — De ce spuneți că un mormânt poate fi mai important decât altul? — Bine, Îți explic după oră, zice profesorul și-și continuă lecția. În timp ce vorbește, gândul lui are timp să examineze și adevărata problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
l-a surprins pe el, un simplu elev dintr-a cincea, jucându-se În timpul orei, jignindu-l. Insistă: — Dumneavoastră le ziceți pe nume, dar cum se numeau ele pe vremea când au fost puse În gorgan? Valedulcean se gândi dacă puștiul ăsta nu e cumva un mic geniu, adică dacă nu cumva În mod intenționat a folosit cuvântul „gorgan“ În loc de cuvântul „tumul“ pe care el Îl tot tocise prin uzaj În acea oră. Dacă era așa, vântul unei ciudate ipoteze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Întoarce brusc spre cel mic și-i arată iepurele de la distanță. Zvăpăiatul se smulge imediat din mâna bunicii lui (sau ce rudă Îi va fi fiind bătrâna) și Întinde mâna spre iepure. Fata Îl ține sus și-l Întreabă pe puști: — Todirică, vrei iepurele? — Nu-l mai Întărâta, fa, și tu, că nu mai scapi dă el! Bineînțeles că Todirică Începe să se Învârtă În jurul fetei, să sară și să repete pe diferite tonuri: — Dă-mi-l, dă-mi-l, dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
poartă ca o femeie tânără care se joacă cu pruncul, Îl apropie din când În când de obraz și-l ridică din nou deasupra capului, face piruete pentru a-și feri iepurele de bietul Todirică și râde văzându-l pe puști din ce În ce mai nervos și mai transpirat. Ai zice chiar că plăcerea ei de a se juca cu micuțul animal alb abia acum este completă, când e amenințată de Todirică. Între timp bătrâna a ajuns lângă voi și spune bună ziua. Îi răspundeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
probabil pentru a-l imita pe proprietarul de atunci al cazanului. Unii dintre ceilalți râd, semn că au recunoscut a cui voce era imitată. „Ce e, mă, aici, ce-i aici? Vă jucați de-a perghelu?“ Aproape imediat unul dintre puștii care mai devreme ieșiseră cu boștina caldă, s-o ducă la groapa cu bălegare fumegânde de lângă gardul metalic, Întreabă ce-i ăla perghelu și, iată Încă o dovadă că tot ce se spunea acolo avea ca destinatari tocmai pe băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mai Întâi pedagog la un liceu, dar mi-au pus În vedere să-mi caut de lucru aiurea pentru că n-am buletin de oraș.“ „De scenarii te mai ocupi?“, „Aproximativ.“ „Cum adică?“ „Adică, am găsit acolo unde eram pedagog un puști de la Casa de copii care s-a hotărât să-și caute de unul singur părinții.“ „Și ăsta!?“ „Și, ce te miră?“ „Deci și el colindă?“ „Exact. Așa că l-am pus să-mi povestească ce a aflat și cred c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
televizorului și nu mă puteam abține să mă uit la domnul cu pielea măslinie și păr negru care zâmbea pe ecran, cu un braț în jurul unui băiețel și care părea să se căznească atât de mult să intre pe sub pielea puștiului care stătea în poziție de drepți și privea în gol, încercând parcă să se smulgă de lângă „unchiul“ cu un zâmbet etern și mustață neagră stufoasă. Și scena era atât de captivantă, atât de exagerată și de nefirească. încât am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
parcă ar pipăi o marfă nouă, necunoscută, încercând să se dumirească ce ar putea fi. Așa să fie, bărbate. Și așa a rămas. În Drumul Taberei, numit astfel precum se știe pentru că în vremurile de demult aici se adunau cu puști, cu săbii, cu mustățile lor răsucite militarii care fie făceau instrucție fie se pregăteau să dea buzna în București după proclamația de la Islaz, soarele apune cu totul altfel decât în Pajura sau în Titan. De ce? Simplu. Cartierul este extremitatea vestică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
răzbunarea. Necruțătoare e cauza împlinindu-și întotdeauna necruțătoare efectul. Astfel cel mai ades în călătoriile cu autobuzul, lumea e morocănoasă și scârbită, gata să scuipe înjurături și ghionturi. Femeia cu două sacoșe vernil, de pildă, abia așteaptă s-o îmbrâncească puștiul ăla de liceu, ca să înceapă să-l huiduie și să dea naibii ziua de azi și mama lui de guvern și tineretul fără șapte ani de-acasă. Iar liceanul abia așteaptă să deschidă băbătia dracului gura, ca să-i scuipe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
buze ceva din energia ce iradia generos, aproape organic, din toată ființa ei. Domnul R. trebuie să recunoască: înainte de a o întâlni nu se cunoștea pe sine decât cu aproximație. Nu credea că poate trăi „tinerește” în preajma ei, ca un puști îndrăgostit. Nu știa că poate reacționa necugetat când s-a pus problema „responsabilizării” legăturii lor, adică odată cu apariția iminentă a copilului. În fine, nu gândise niciodată că o nouă perspectivă existențială (indusă de responsabilitatea paternă) poate schimba radical meditația și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vreodată. Nici n-a mai vânat. Apoi au reconstruit casa În același loc, de data asta din scânduri vopsite-n alb, și din tinda casei se vedeau plopii și lacul din spatele lor; dar arme n-au mai fost vreodată. Țevile puștilor care stătuseră pe rastelurile din picioare de căprioară rămaseră pe mormanul de cenușă și nimeni nu se atinse de ele. După război, am Închiriat un râu plin de păstrăvi În Pădurea Neagră și erau două drumuri pe care puteai ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Le spălă cu grijă, În apa rece, până scăpă de murdăria de sub unghii. Se ghemui și-și spălă și genunchiul. Scârba aia de frânar. Da’ las’, că-l prinde el odată. O să-l țină minte. Tare frumos se mai purtase. — Puștiule, vino-ncoa’, Îi spusese. Vino să-ți dau ceva. Și el o-nghițise. Ca un puști tâmpit. Da’ lasă, că nu mai face așa niciodată. — Puștiule, vino-ncoa’ să-ți dau ceva. Și pe urmă zbang, și ateriză pe mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și spălă și genunchiul. Scârba aia de frânar. Da’ las’, că-l prinde el odată. O să-l țină minte. Tare frumos se mai purtase. — Puștiule, vino-ncoa’, Îi spusese. Vino să-ți dau ceva. Și el o-nghițise. Ca un puști tâmpit. Da’ lasă, că nu mai face așa niciodată. — Puștiule, vino-ncoa’ să-ți dau ceva. Și pe urmă zbang, și ateriză pe mâini și pe genunchi, dincolo de șină. Se frecă la ochi. Ce-o să i se mai umfle. Clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că-l prinde el odată. O să-l țină minte. Tare frumos se mai purtase. — Puștiule, vino-ncoa’, Îi spusese. Vino să-ți dau ceva. Și el o-nghițise. Ca un puști tâmpit. Da’ lasă, că nu mai face așa niciodată. — Puștiule, vino-ncoa’ să-ți dau ceva. Și pe urmă zbang, și ateriză pe mâini și pe genunchi, dincolo de șină. Se frecă la ochi. Ce-o să i se mai umfle. Clar c-o să-i iasă o vânătaie. Îl durea deja. Jegosu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a aruncat, zise bărbatul cu seriozitate. — Las’ că-l prind eu. Dă-i cu-o piatră-n cap când mai trece pe-aici, Îl sfătui bărbatul. — Am eu grijă de el. Ești un tip dur, ă? — Nu, răspunse Nick. Voi, puștii, sunteți toți niște duri. Păi tre’ să fii dur. — Asta-am zis și eu. Bărbatul Îl privi zâmbindu-i. La lumina focului, Nick Îi putu vedea fața mutilată. Avea nasul turtit, ochii ca două fante și gura strâmbă. Nu văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scoțându-și șapca. Avea doar o ureche. Era Îngroșată și lipită de cap. În locul celeilalte nu era decât un ciot. — Ai mai văzut așa ceva? — Nu, spuse Nick. I se făcuse puțină greață. — Da’ țineam la bătaie. Crezi că nu țineam, puștiule? Nu mă-ndoiesc. — Toți Își rupeau mâinile lovindu-mă, spuse omulețul. N-aveau ce să-mi facă. Se uită la Nick. Stai jos, spuse. Vrei să mănânci ceva? Nu vă deranjați, spuse Nick, mă duceam spre oraș. — Știi ceva, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cornul. Matadorul zăcea În nisip, dar s-a ridicat ca un bețiv furios, a Încercat să-l Îmbrâncească pe omul care-l scotea afară din arenă și a urlat să i se aducă sabia, dar a leșinat. Atunci a ieșit puștiul și el trebuia să omoare cinci tauri, pentru că nu ai voie să bagi mai mult de trei matadori Într-o confruntare, dar când i-a venit rândul ultimului taur puștiul era așa de obosit că nu mai reușea să-nfigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
i se aducă sabia, dar a leșinat. Atunci a ieșit puștiul și el trebuia să omoare cinci tauri, pentru că nu ai voie să bagi mai mult de trei matadori Într-o confruntare, dar când i-a venit rândul ultimului taur puștiul era așa de obosit că nu mai reușea să-nfigă sabia. Abia de mai putea să-și ridice brațul. De cinci ori a Încercat să-l Înjunghie și mulțimea păstra tăcerea, pentru că era un taur tare și părea că ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cineva din cuadrilla se aplecă peste el și-l ucise cu un puntillo. Mulțimea trecu peste barrera și-l Înconjură pe toreador; doi bărbați Îl ținură cât Îi tăie cineva coada. Apoi Începu s-o fluture-n aer și un puști i-o smulse și fugi cu ea. L-am văzut la cafenea după ce totul s-a terminat. Era foarte mic de statură, cu o față măslinie, destul de beat, și zicea că, În definitiv, nu-i ca și cum i s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un taxi direct spre grajduri, și, În timp ce soarele Începea să se ridice peste roua care acoperea totul, eu Îl ajutam să-și scoată cizmele, apoi Își lua o pereche de teniși și toate bluzele alea și Îi dădeam drumu’. — Hai, puștiule, Îmi zicea În timp ce Își Încălzea gleznele În fața vestiarului jocheilor, hai să-i dăm drumu’. Apoi făceam poate un tur de stadion, cu el În frunte, alergând lejer, și apoi ieșeam pe poartă și o luam pe șoselele mărginite de copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mine, cu prosopul și una dintre bluze Înfășurate-n jurul gâtului. — Da’ știu că-i un chin să nu te Îngrași, Joe, zicea și se lăsa pe spate, Închizându-și ochii și respirând adânc, nu-i deloc ca atunci când ești puști. Apoi se ridica și alergam Înapoi spre grajduri, cât Încă avea mușchii Încălziți. Așa-și menținea el greutatea. Era mereu Îngrijorat din cauza asta. Cei mai mulți jochei pot slăbi doar călărind. Se pierde cam un kilogram la fiecare cursă. Da’ bătrânu’ meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]