4,392 matches
-
lasă ușor răpită de Ali-bei și, cînd fuga eșuează, ea se dă cu bucurie morții. O frumoasă hurioasă cere să fie dusă Într-un loc unde amorul este infinit, viața dulce și cerul lin. Cere, cu alte cuvinte, să fie răpită. Răpitorul pune Însă condiții, vrea proba inocenței și, În acest sens, cere curajoasei hanime să roșească. Nu e posibil accesul În tărîmul amorului desăvîrșit (magic, cast) fără a purta semnele inocenței: „Te voi duce cu plăcere Dacă tu, l-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid frumosul sîn... ........................................... Fericit cel ce răpește Tinerele-i răsfățuri Vezi tu, noaptea e nebună, La suspinele d-amor, Cer, pămînt, eter și lună Aiurează, se-nfior.” Inocența (În treacăt fie zis: culpabilă, tînjitoare, cu Îndemnuri la sofisticate plăceri) nu este singura figură a erosului În versurile lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o, neferice, MÎndrul meu iubit”... Mărioara găsește, În fine, o soluție convenabilă: pleacă la luptă Împreună cu bărbatul pe care Îl iubește preferind să moară pentru țară decît să trăiască În rușinea lașității. Alte femei sînt mai intratabile. Domnul Țepeș „se răpește” de fata de la Cozia, Însă fata nu acceptă pînă ce domnul nu dovedește că poate să-și dea viața pentru patrie: „— Dacă vrei iubirea-mi să o dobîndești Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești.” Simbolul feminității se indentifică, În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În Macedonele unde femeile au „dulci nuduri” și ciobanii mor conversînd cu mioarele. Erosul intră Într-o mitologie de ordin pastoral. Memorabile sînt versurile din Românele din Cavaia: „Tropotă, bubuie, plaiul Candavii LÎngă Cavaia, Caii se spumegă, pui ai Moravii Răpind bătaia Iată-i alunecă!... Ei poartă femeile, dalbe ca ziorile Cele de vară... Fugi, trecătorule! pleacă-ți cătările A nu le stînge Flacăra ochilor! Căci Înfruntările Se spală cu sînge!”... ca și acela din des citatul poem al transhumantei, San-Marina
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lîngă masă, avînd condeiul-n mînă, CÎnd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, .......................................................................... O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În țară asprul ger!... Așa-n singurătate, pe cînd afară ninge, GÎndirea mea se primblă pe mîndri curcubei, PÎn’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge, Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.” Reproduc, Înainte de a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de pe cîmpie, Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unde el știe, și eu!” Nota dominantă a acestui spațiu deschis este exuberanța. În locul vuietului Înfricoșător al crivățului se aude acum clinchetul clopoțeilor. Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la brîu un paloș și pe grumazi o salbă, Se-ntreabă: ce să fie, fecior de zmeu, ori fată?... Iar cînd pe sub altița cămeșii Înfirată Zărește la lumină doi crini ieșiți În undă, Doi pui În neastîmpăr de lebădă rotundă, Răpit de dor, el cade pe gînduri cîte-un an!”... Întorcîndu-ne la lirica obișnuită, observăm că punctul maxim al eresului alecsandrian este beția drăgăstoasă: „În beția drăgăstoasă Ochișorii-ți strălucesc, Obrajeii-ți ruminesc, Crinișorii-ți Înfloresc De mă-mbăt și mă uimesc...” Uimire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Fremăte de zbor, Ș-apoi blînde șoapte Ce-i șoptesc din nor.” Crai-nou, Sburătorul și alte poeme prefigurează mitul luceafărului, Însă Alecsandri nu complică drama incomunicării și n-o spiritualizează prea mult. Sburătorii iau chipurile voinicilor cu plete negre care răpesc fetele din „lumea-ntunecată” și se pierd cu ele În codru. „Acel duh ce-ades se leagă” de copila mîndră și-i provoacă o durere bucuroasă este repede și fără regrete Înlocuit. Numai În Crai-nou, străinul lasă În urma lui un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de-a iubi și-a pătimi”. Conachi crede că spațiul acestei Întîlniri este privirea sau, mă rog, privirea este aceea care comunică dulcea sîmțîre. Forța ochilor e uriașă. Conachi vorbește de un rapt În serie („ochii tăi ce m-au răpit”), de o veritabilă capacitate de a electriza sau de a Înlemni corpul: „Doi ochi porți Ce fac morți Ca niște gelați Și aruncă Tot În munci Pre amorezați...” Ioan Cantacuzino (CÎntec grădinăresc) vorbește și el de „doi ochișori” care: „... omoară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
marginea orizontului, fără umbra groasă de care să te rezemi ? Asta e energia luminii celei vii, care oferă trupului dreptul de a avea umbră. Nu râde. A avea umbră e unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Abia când îți este răpit, îți dai seama ce cumplit poate fi. Am înțeles asta foarte târziu, tot întrebându-mă de ce zidurile închisorii îmi păreau mai strânse și de ce, deși treceau uneori zile întregi fără să facem nimic altceva decât să ne privim, nemișcați și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i bun, continuă Jenică. Vreți să știți ce-a pățit ăla de-a câștigat ultima oară așa un maldăr de bani ? Femeia voia să știe. — S-a ales praful și de el, și de bani, și de tot. I-au răpit unii copilul și a trebuit să le dea drept răscumpărare toți banii, până la ultima lețcaie, că hoții știau cât a câștigat, ba încă și ceva pe deasupra. Copilul ăla și-acuma plânge și țipă în somn, de trebuie să-l legene
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de toată lumea, îndeosebi de public, așezată într-o superbă casă boierească cu parc, și dorea arzător să obțină direcția, ca să intre în apartamentul destinat conservatorului. Ideea de a se plimba într-o casă spațioasă, cu bibliotecă, tablouri, camere nenumărate, îi răpea somnul. Prefera să rămână mai departe actualul conservator decât să vină altcineva. Spre a fi sigur de concursul lui Hagienuș, Suflețel, care poseda ceva avere, nu se sfii a-i împrumuta cu poliță în regulă o sumă însemnată. La scadență
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un lanț greu de gât, scurma prin fața casei. Altă fată veni încărcată cu verdețuri. Ioanide își dădu seama că toată această muncă dură n-are alt scop decât a pregăti mâncarea purceilor și, poate, mămăliga oamenilor. Sărăcia, reaua concepție economică răpeau acestor ființe bucuria contemplării naturii. Fetele i se părură arhitectului surprinzător de frumoase și aparținând unei clase fizionomice locale. Aveau fața prelungă și plină, așa cum era concepută eugenia anatomică în epoca Thonvaldsen și Canova, profilul bustului, al picioarelor era de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din ce obscură publicație îl scosese Gonzalv, care obișnuit refuza a face destăinuiri asupra surselor sale până la data publicării unei broșuri, de teama plagiatului. El pândea la tipografie până ce ieșea de sub teasc lucrarea, ca nu cumva un inamic să-i răpească materialul înainte de punerea în circulație a opului său. - Să-mi dea Dumnezeu sănătate, se destăinui Conțescului Ioanide, să-mi termin opera. Generațiile viitoare vor pune alte trepte pe acest soclu. Ioanide râdea de toate atlasele lui Conțescu și de ierbarele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
plecând apoi din birou. "Freud, medita arhitectul umblând cu mâinile la spate prin odaie, este un mare dobitoc. Nu totul este libido. Ioana, Sultana făcând același gest n-au nici o analogie cu Pica. O fiică sărutând pe tată-său îl răpește de pe solul fiziologiei, aducîn-du-l la sentimentul de gravitate paternă." Analizând revelațiile Pichii, Ioanide ajunse la concluzia că adresa cu număr intruvabil a lui Tudorel nu era o simplă impostură juvenilă de dragul misteriosului. Tudorel lucra după G. Călinescu indicații bine cugetate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
brusc pe umărul deținutului și-l întoarse spre el. La semnul celuilalt, mașinile de baraj se apropiară repede, constituind un impediment în calea dubei. Soldații, surprinși, nu apucară a face nimic, neînchipuindu-și că niște domni au de gând să răpească un deținut. Afacerea era ca și reușită și nici o mișcare anormală nu se petrecu în aceste secunde, când prizonierul întoarse capul spre domnul care îl apucase de umeri. Surpriză. Omul nu era Hangerliu, ci un individ oarecare, probabil un dezertor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
reprezentări ridicîndu-se brusc de pe fotoliu, ducîndu-se la birou. Acolo, cu un creion în mână, schiță la infinit siluete de biserici, revenind des asupra cupolei sferoidale de sticlă. Jocul acesta mecanic îl fură treptat, făcîndu-l tot mai aplicat la lucru și răpindu-i noțiunea de scurgere a timpului. Deodată Ioanide tresări. O vibrație profundă și difuză ca a unei țitere imense se auzi, urmată de o notă mai scurtă; măsura se repetă, și apoi opt lovituri de o intensă rezonanță, însoțite de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căsuță, câțiva bani, cui să-i lași? Și din ce-au murit? . - Nu știu! . - Cum, n-ai chemat doctor, n-ai cercetat ce boală au avut? . - N-au murit de boală. . - Atunci de ce? Întrebă foarte intrigat Oprescu. . - Mi-au fost răpiți! zise Ioanide aproape calm. . - Cum se poate? Ți i-au furat țiganii când erau mici? - Nu, mi i-a răpit fatalitatea. Pe unul l-am pierdut adineaori, la ora opt. Și zicând aceasta, Ioanide se depărtă, făcând un gest de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ai cercetat ce boală au avut? . - N-au murit de boală. . - Atunci de ce? Întrebă foarte intrigat Oprescu. . - Mi-au fost răpiți! zise Ioanide aproape calm. . - Cum se poate? Ți i-au furat țiganii când erau mici? - Nu, mi i-a răpit fatalitatea. Pe unul l-am pierdut adineaori, la ora opt. Și zicând aceasta, Ioanide se depărtă, făcând un gest de salut, serios, fără umbră de ironie, contemplat de bătrânul Oprescu cu mare curiozitate. La fort, execuția se petrecuse într-adevăr
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriș, Bodor Pal,etc . Își asumă libertatea dar și povara ei : Ce să fac cu milițianul din poartă ? Dar cu securistul care m-a lovit și insultat ...care încearcă să-mi întemnițeze spiritul și să-i răpească puterea? Cu ei ce să fac? Cum să-mi păstrez libertatea față de ei, înțelegănd prin libertate lipsa oricărei convulsii interioare, lipsa oricărei condiționări de ură ? Cum să mă feresc de închidere, de împuținare și uscăciune? Ajută-mă Doamne să-mi
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
schimbul poate avea un caracter amânat în timp și nu vizează neapărat aceleași bunuri" (ibidem). Prietenii își acordă și sprijin sufletesc. Acesta favorizează, în primul rând, sănătatea noastră fizică (s-a observat, de exemplu, că persoanele cărora moartea le-a răpit prietenul/ partenerul de viață devin mai puțin rezistenți la boli). Un alt efect, la fel de important, al sprijinului psihologic îl reprezintă mulțumirea față de viață. "Cei apropiați notează W. Wosińska (2005, p. 234) fie ei membri ai familiei, fie prieteni se arată
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în permanență emoțiile sunt foarte periculoși" (p. 27). Practic, nu știm niciodată cine sunt, ce urmăresc, ce vor, ce așteaptă, ce intenții au... Totodată, tot acest efort de a ne controla în permanență și foarte strict emoțiile (mânia, bunăoară) ne răpește energia, așa încât nu ne mai rămâne decât... moartea. Viața însăși devine un proces amorțit, lipsit de suflu și de atractivitate, fad și plicticos. 48 Les Carter (2007) consideră că mânia este legată de "dorința disperată de dragoste, recunoaștere și importanță
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
sentința Mântuitorului „De nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea intra în Împărăția cerurilor” (In. 3, 5), nu puteau să-și îngăduie să lipsească de efectele mântuitoare ale Botezului pruncii „pe care moartea îi răpea, e adevărat, înainte de a fi avut putința să greșească, dar care prin însuși faptul de a se fi născut purtau în ei păcatul strămoșesc?”<footnote Ibidem, p. 134-136. footnote> Pruncii au primit botezul odată cu părinții lor? Întrucât în Sfânta Scriptură
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
împiedicate cel puțin dacă nu se merge până la a se afirma că Jacques Bonhomme nu ar fi făcut nimic cu aceste monede de o sută de parale pe care le-a câștigat cinstit și pe care impozitul i le-a răpit, o aserțiune absurdă, căci dacă și-a dat osteneala să le câștige înseamnă că spera să aibă satisfacția de a se servi de ele. Și-ar fi refăcut împrejmuirile grădinii sale și nu mai poate să le refacă, este ceea ce
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]