2,464 matches
-
era ca o călătorie plăcută, plină de neprevăzut, de speranțe și de promisiuni. Dragostea are multe spații și laturi de străbătut până să ajungă la apogeul frumuseții ei. Îi luă cu multă delicatețe o mână pe care o sărută, iar răsuflarea i se accelera vizibil. Nicole simțise sărutarea ca pe o dezmierdare în trupul ei necopt și nepregătit pentru ce avea să urmeze. Nu mai avea putere nici pentru 244 de a-l privi în ochi, iar dragostea lui Alin îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la trupul celuilalt. El îi cuprinse umerii fierbinți și-i strivi din nou buzele cu săruturi. Nici unul nu se mai împotrivi. Gura lui Alin o căuta întruna pe cea a lui Nicole. Ea își lăsă gura incendiată de buzele lui. Răsuflarea lui trecea uneori în răsuflarea ei și vice-versa. Gura lui Nicole avea gust de fructe coapte, proaspete, abia rupte din copac. Uitase de timiditate, sfială și frică. Trăiseră un vis numai al lor. Nicole șopti: - Mă auzi, Alin? Te iubesc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cuprinse umerii fierbinți și-i strivi din nou buzele cu săruturi. Nici unul nu se mai împotrivi. Gura lui Alin o căuta întruna pe cea a lui Nicole. Ea își lăsă gura incendiată de buzele lui. Răsuflarea lui trecea uneori în răsuflarea ei și vice-versa. Gura lui Nicole avea gust de fructe coapte, proaspete, abia rupte din copac. Uitase de timiditate, sfială și frică. Trăiseră un vis numai al lor. Nicole șopti: - Mă auzi, Alin? Te iubesc, te iubesc mult! Dacă aș
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să văd eu dacă ochii ăștia rămîn tot albaștri... Nu cumva se vor înroși de dorință, aruncînd din ei harpoane de foc, cu care tu să-mi sfîșii, măcar în închipuire, îmbrăcămintea?!... S-a oprit o clipă, și-a tras răsuflarea, apoi s-a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
secretar, îi răspund eu, n-ar fi rău să se clarifice de ce sîntem aici. Explozia de astăzi este un accident, ori este urmarea nefastă a unei atitudini superficiale și ipocrite, deghizată în atitudine comunistă față de muncă?! Au amuțit cu toții, cu răsuflarea tăiată, încremeniți la jumătatea vreunui gest; privesc aiurea, spre agendele din fața lor, ori spre agendele celor de dincolo de masă. Doar prim-secretarul se uită lung la mine. Se pare că am dat-o în bară. Și aici, în această sală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o să plece urechea la prima vorbă urîtă despre mine?! Și dovezile... Ce dovezi, de unde?! Nu știu. Dar dacă aduce dovezi? De unde?! Spune de unde!! Cine mai știe că ai fost la mine? Tac și mă uit în gol. În receptor, aud răsuflarea apăsată a Cristinei. Ce-ai făcut azi, Mihai! aud întrebarea ei, ca un reproș. M-am certat cu ea. De fapt, i-am vorbit urît... Atît? Atît. Minți!! strigă Cristina. Mincinos ordinar ce ești! Nu-i decît poza de tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rezervorul cu cantitatea de hidrogen calculată în birou la Graur, ne dăm seama că am transpirat amîndoi de teama vreunei suduri greșite, ori necurățate. Și-acum, să intrăm pe separator, spun eu după cîteva clipe în care ne-am tras răsuflarea, așteptînd să ne treacă senzația de transpirație. Doi-doi-zero deschis! Te mai doare spatele? mă întreabă Vlad, arătînd cu privirea spre marginea pupitrului, de care m-a lovit. Azot în amestecător. Mă dor toți mușchii spatelui, cred că fac gripă, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și ne trage el nouă o cacealma... Să intrăm pe stabilizatoare: start! Start ! Cît? Zece mii fix. Zece și-aici. Separatorul începe să lucreze. Eu comand deschiderea ventilelor și trimit gazele în rezervoare. Ciclul se încheie, ca de obicei, cu o răsuflare, ca un oftat din adîncul plamînilor. Bucățile de carton fac un zgomot violent pe acoperișul clădirii vecine. Închid ochii cîteva secunde și mă regăsesc iarăși acasă, așteptîndu-l pe tata să vină de afară, să mai pună un lemn pe foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
liniștea tăcerii mele, oferită drept răspuns, e spartă de zgomotul liftului oprit la parter, lîngă noi. Din lift iese în fugă soția lui Ion, precipitată, roșie din cauza grabei. Cînd ne vede, își revine. Stă cîteva clipe locului, să-și tragă răsuflarea, apoi se apropie de Ion: Hai sus... Ți se răcește masa... Mă uit la Ion, strîng din umeri, apoi mă întorc spre ieșire. La revedere, Ioane! spun încet, amărît. Mihai, plec duminică acasă cu mașina. Mă întorc duminică seara. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nimic... A văzut doar un accident și i s-a făcut rău... Cuuum?!... Unde-i? A fost dusă la spital. O, nu!! țipă Vlad în receptor. Liniștește-te, Vlade. Du-te la spital. Are nevoie de tine. În receptor, aud răsuflarea apăsată a lui Vlad. Mă duc, sigur că mă duc, șoptește el și închide telefonul. Închid și eu telefonul. Rămîn cu mîna peste receptor, cu privirea în gol, clătinînd încet din cap. Apoi îmi iau mănușile de pe măsuță și mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lor; și la școală sunt singură; mă îndrept spre condică, îmi scriu numele ca și cum literele ar fi strigăte de chemare prin necunoscut; în clasă, chiar în momentul când explic cel mai bine, amintirea ta și imensitatea singurătății mele îmi taie răsuflarea; când mă întorc, nu știu, odată ajunsă acasă, ce a fost pe distanța parcursă; după ora 9, când se culcă cei mici, singurătatea răsună, amplificată de atâtea amintiri, în camera asta pe care am mobilat o pentru tine. N-am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
crengi de arbuști, aducând de două ori primăvara în casa noastră. În vasele mici din fața fotografiilor tale sunt zambile roz și albastru-închis, aproape mov, și pansele galbene, catifelate și reci... Mă gândesc la tine, fetița mea, așa cum respir, cu fiecare răsuflare: Monique, Monique, Monique. Fii vitează, Mouetta mea. Tu ții întreaga mea viață între degetele tale lungi, fremătătoare. Am încredere în tine, sunt mândră de tine; am nevoie să știu că acolo, mică, oacheșă și frumoasă, n-ai încetat să fii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și atât de necesară vieții mele, încât tremuram de emoție și de teamă. Noroc, copilul meu, fata mea dragă. De ziua ta, inima mea va striga după tine; voi fi aproape de tine și dincolo de viața pământeană, foarte aproape, ca o răsuflare pe buze. Inutil să-ți spun cât te iubesc: noi două suntem unite pe viață și dincolo de ea. Să ai noroc, să fii sănătoasă. Îngrijește de tine ca de cea mai mare comoară de pe lume, gelos, egoist. În ziua aceea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mândră de mine. Fără să spun vreo minciună ca să-mi scap pielea, fără să reneg pe cineva, fără să-mi reneg faptele, am povestit totul cu un asemenea accent de sinceritate, încât sala întregă, 60 de persoane, mă urmărea cu răsuflarea oprită, cu profundă emoție și cu ochii în lacrimi când am vorbit de Tine. Totul a mers foarte bine, până când cineva din sală a întrebat: „Tov[arăș]a poate să ne spună dacă are rude în străinătate?“ Atunci mi s-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
speriată, îmi făcea semne cabalistice care însemnau: „Doamne, a venit!“ O întrebam: „Cu cineva?“ - „Cu siguranță, fiindcă se tot învârtește pe lângă glasvand; probabil are o gaură prin care se uită, căci aud parchetul scârțâindu-i sub pași, pe acolo.“ Cu răsuflarea tăiată, ascultam/pândeam ca niște condamnate plecarea lui, după care respiram, ca scăpate de la ospiciu. Vezi deci de cine și de ce am scăpa, dacă acest cuplu reușește să rămână. Un lucru neplăcut: așteaptă un bebeluș în august. Dar mai este
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
taxi newyorkez? Apuc lemnul lăcuit și mai hotărâtă și-l mai împing încă o dată fără succes. E o zi de iarnă cu cer albastru în Greenwich Village, genul de zi în care aerul e ca pasta de dinți și fiecare răsuflare îți taie respirația, iar oamenii merg pe jumătate ascunși de fulare. Însă pe mine m-au luat toate apele. Sunt roșie la față și tot părul strâns sub pălăria cea nouă Cossack mi-a venit pe ochi și sunt conștientă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și chestia asta? — O să mă-nghesui! O să fac cumva să-ncăpem! Frustrată la maximum, mai dau una mesei de cocktail, care se lovește de scaunul din față. — Hei! Vezi că, dacă-mi strici ceva pe-aici, plătești. — Scuze, spun cu răsuflarea tăiată. OK, uite, mai încerc o dată. Cred că nu l-am apucat cum trebuie... Cu foarte mare grijă, apuc de partea din față a dulăpiorului, îl scot din taxi și-l pun iar pe trotuar. Da’ ce naiba-i chestia asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Și nici cu tine. Așa cum a spus Luke ieri, relația noastră a luat sfârșit. Dumnezeule, amândoi sunt la fel de căpoși! — Spune-mi... i-ai spus lui Robyn că s-a terminat cu nunta? Asta e spaima mea secretă, și îmi țin răsuflarea, în așteptarea răspunsului ei. — Nu. Am considerat că e bine să-i mai dau lui Luke șansa de a se răzgândi. În mod evident, a făcut o greșeală. Trag aer în piept adânc. — Am să-l conving pe Luke să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cum e la noi - explică un locuitor al mahalalei evreiești din Dorohoiul Începutului de secol XX -, de cum Începe copilul a mișca limba, trebuie să Învețe a citi, ca să știe a se ruga” <endnote id="(197)"/>. „Lumea nu supraviețuiește decât prin răsuflarea copiilor care studiază”, se spune În Talmud <endnote id="(530, p. 83)"/>. Fenomenul nu a scăpat percepției unor români. „[Jidanca] face educația copiilor lor, care este la toți În genere aceiași - scria un jurnalist pe la 1885 - ; copilul de 3 ani
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și pedeapsa, vina-mi fu mare, Căci fără milă m-am arătat. Mântuitorul dus la osândă, Purtându-și crucea se osteni, Și cu-o cătare tristă și blândă, La a mea cășcioară el se opri. Ici pe o piatră, spre răsuflare, Nevinovatul s-a arătat, Dar cu cruzime, Întru turbare Și fără milă l-am depărtat. Zicându-i „Fugi de la lăcașu-mi, fugi, vinovate, Mergi la osânda-ți”, astfel Îi vorbii, Și cu cuvinte prea blestemate, Îl izgonii. „Însuți vei merge fără
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
început. Nu-mi vine a crede. Nici nu mă mai interesează nimic de pe restul listei de prețuri. Rămân fără grai câteva secunde, timp în care el mă încurajează să-mi depășesc frica și să îndrăznesc să mă cunosc, îmi recuperez răsuflarea, îmi rețin un zâmbet și îi spun că am să cuget la problemă și îi voi da de știre dacă decid pozitiv. Mă ridic, îi mulțumesc, mă gândesc o secundă dacă să-i spun că face găinării la drumul mare
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
obțină o cameră de hotel pentru ea și pentru o colegă de cămin, Găbița (Laura Vasiliu). Ca într-un thriller, scopul acestor aranjamente e inițial escamotat, dar urgența lor e prezentă în fiecare detaliu. Detaliile de epocă vă vor tăia răsuflarea, dar admirabil e mai ales faptul că (spre deosebire de Cătălin Mitulescu, autorul recentului Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii) regizorul-scenarist Cristian Mungiu nu colecționează aceste detalii pentru valoarea lor arheologică, exotică sau sentimentală (în funcție de client), ci numai pentru valoarea lor dramatică
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
părțile, parcă vrând să prindă razele soarelui ce le împrumuta nuanțele de culoare ce încântă ochiul celor ce le privesc zborul nebunatic. Odată cu ivirea soarelui, broboanele de rouă atârnate de firele de iarbă, se înălța ca un abur, ca o răsuflare a pământului spre cer, ca o chemare a nevăzutului, menite să ceară iertarea păcatelor nopții. Pe întreaga întindere a pământului, din poieni, ogoare, pășuni, păduri se auzea, se simțea un freamăt de chemare la viață, la frumos, la reînvierea naturii
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
nu-mi era frică de nimeni și de nimic. Și în sală era o liniște de mormânt și nimeni parcă n-ar fi respirat. Cred că m-am depășit pe mine însămi și toate spaimele mele se ștergeau cu fiecare răsuflare, și muzica lui, a marelui Vanghelis mă ajuta, mă purta (de parcă grecul ar fi scris-o special pentru „blăstămul” românesc). Ah! Ce straniu. Acum sunt singură în camera 701. Roxi a plecat, e pe drum. Se gândește la mine, sunt
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
o Înălțime uriașă, tot luptându-se Între ei - și apoi, după un timp, unul din ei plonjă rapid, Întorcându-se la scaietele lui. Acestea erau insecte familiare, dar În orice clipă altele mai atrăgătoare mă făceau să mă opresc cu răsuflarea tăiată. Îmi amintesc cum Într-o zi mi-am apropiat cu precauție plasa de un Hairstreak neobișnuit care se așezase curajos pe o crenguță. Vedeam clar W-ul alb de pe partea de dedesubt a trunchiului. Aripile erau Închise, iar cele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]