2,643 matches
-
Într-a cerurilor domă tunetele să vuiască Ca mari clopote de jale, fulgere să strălucească Ca făclii curate, sfinte pe pămîntu-nmormîntat. Marea valur-le să-și miște și să tremure murindă, Norii, vulturii mariumbrii, a lor aripi să-și aprindă, Fulgeri rătăciți s-alerge spintecând aerul mort; În catapeteasma lumii soarele să-ngălbenească, Ai peirii palizi îngeri dintre flacăre să crească Și să rupă pînz-albastră pe-a cerimei întins cort. Fulgerele să înghețe sus în nori. Să amorțească Tunetul și-adînc să tacă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-mpreună-n aer, care se sparg în nori, Care răsfrâng în valuri spumînzi și gemători". {EminescuOpIV 174} - "Și dac-ar fi, ce-mi pasă? Chiar pala nebunie Se poate că trezită, a-nfipt ochii cumpliți În fruntea-mi veștezită, în creeri rătăciți Și-n jurul ochilor mei gravă ca la stafie Afunde și teribili, lungi cearcăne de plumb? Fie așa - eu nu zic... Și totuși nebunia Cum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprins Îmi place - cum îmi place visul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se urmează-n pieptu-i toate, De și nu ca el eroic vrea cucoșul să s-ucidă; El iubește - ea socoate cum portița să-i deschidă, Dar rușinea-i virginală de la scopu-i o abate. Nu, nu! Ca din întîmplare, ca dincolo rătăcită, "Să mă afle cumva noaptea și să-mi caute chichiță". Și când luna împle noaptea, trist, ea urcă o căpiță, Sare gardul și timidă lin pășește îndrăgită... Rămâneți cu bine toate a copilăriei soațe, Căci instincte tăinuite au învins în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și cu imagini Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții. Nu urmați gîndirei mele: Căci noianu-i de greșele, Urmărind prin întuneric Visul vieți-mi cel chimeric. Neavând învăț și normă, Fantazia fără formă Rătăcit-a vai! cu mersul: Negru-i gândul, șchiop e viersul. Și idei, ce altfel împle, Ard în frunte, bat sub tîmple: Eu le-am dat îmbrăcăminte Prea bogată, fără minte. Ele samănă, hibride, Egiptenei piramide: Un mormânt de piatr-în munte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întreb: "Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie? " Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte Pe nefericita, dulce și cuminte, 45Fără nici un reazem, care nu așteaptă Decât moartea care singură e dreaptă... În această viață de mizerii plină Singura-i amică este o albină, Rătăcită - ce știi cum - în strada veche, 50Glasul îi pătrunse la a ei ureche; Deschizând fereastra, să intre o lasă Intre flori să doarmă și să-i stea în casă. Se iubiră cele două proletare: O insectă-umană, una sburătoare. Fata stând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima ta stearpă, în capu-ți pustiit. (De sub manta-i neagră scoate un cran de mort, cu ochi de foc - căror raze le îndreaptă spre fruntea lui Mureșanu. Fața lui devine rătăcită și ochiul lui uimit și nesigur. El își întinde brațul ca pentru a se feri de razele ce-i ard creerii: ) Cu raza morții negre eu fruntea ta ating Și harfa ta o sfarăm și geniul ți-l sting! Dispare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
peste peluze odată cu startul antrenamentelor de după-amiază. Ca Întotdeauna, Bobby Crawford era ocupat cu elevii săi. Deloc descurajat de mîna și brațul bandajate, se mișca fără odihnă de pe un teren pe altul, sărind peste plase ca să recupereze cîte o minge rătăcită, zburdînd de la o linie de fund la cealaltă, lansînd Îndemnuri, flatări și Încurajări. Mi l-am amintit cum stătea lîngă Paula pe balconul apartamentului său, În dimineața de după urmărirea cu șalupe din port. Am acceptat ideea că incendiase nava nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
moarte în muțenia lor răvășită din când în când de zgomote scurte: poștașul le mai arunca ziarele peste gardurile de zid. Înflorea iasomia și se chircea neudată. Deșertul își întindea biciul de pedeapsă și foc peste sufletele lor credincioase și rătăcite. În Yazd învățase neîndurarea față de propria inimă și râvnea la norocul uitării și al unei călătorii fără întoarcere. Era însă chiar numai un noroc. Zartosht-ii care plecaseră spre Canada, spre Mumbai, spre Karachi sau spre lumea largă reveniseră mai târziu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de berenj, la o masă cu oaspeți. Bucătarul și femeia în casă duseseră farfuriile amestecate cu lacrimi, însă nimeni nu știuse nimic până la sfârșit, când puseseră fructele. Atunci, curtea lor din cartierul Miar se umplu de străini - azeri, evrei, rusnaci rătăciți și adepți ai Coranului, între care sufiții se vedeau de departe. Mevleviții nu erau îndrăgiți nici în nord, la Tabriz, nici în altă parte, iar în cultul provinciei Azerbaijan nici nu existau. De aceea Shams, odrasla băcanului, a lui Baba
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
într-un fel aparte, păgân și misterios, simțindu-l când sub formă de porumbel, când sub formă de soare mitraic, care se topise în splendorile cultului lui Ahura. Devenise un adult călător, mai degrabă mistic decât credincios, sau poate un rătăcit. Când îl întrebau: „tu ești musulman?“, Omar răspundea: „sunt zartosht “, fără să mai știe prea bine cât și ce mai era în el asta. Ce nu regăsise în Europa de Est erau doar covoarele și, în afară de Soarele nopții, care îl însoțea ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Bouarii ridicară bicele și vitele din față se proptiră de-a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre mijloc, pierdute, cu priviri rătăcite. Tăietorii le trecură lanțurile lor scurte și reci peste grumaji și le traseră în țarcurile de beton, scoțând cuțitele. Strigătele se amestecară cu înjurăturile și parlagiii tăiară scurt. Boii cădeau. Cu mișcări iscusite, oamenii despărțeau capetele de trunchiuri și trăgeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la nebunul din fața lor, care nu-și mai termina cântecul. Anghel râdea încet, și mâna lui dreaptă, rănită de ger, care mișca încă vioi arcușul aproape rupt, nu se opri nici când îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pare a avea nimic În comun cu un dandy: „La 1822, un fashionable oferea privirii chipul cuiva nefericit și bolnav, destul de neîngrijit, cu unghiile lungi, cu barba lăsată să crească aiurea, cu pletele În vânt, cu o privire adâncă, sublimă, rătăcită, fatală, cu buzele strânse a dispreț pentru Întreaga seminție, cu sufletul obosit, byronian, Înecat În dezgust și În misterul ființei”. Poate că Chateaubriand exagerează, poate că nu vede, așa cum o va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a stilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
despre Ion Ghica? Despre Pantazi Ghica? În cele din urmă, se dovedește, aproape fără drept de tăgadă, că romanul e scris de Radu Ionescu (1834-1872), critic literar nedreptățit prin uitare, trăind banal și sfârșind tragic, În plină tinerețe, cu mințile rătăcite. Așa cum a fost reeditat În 1974, Donjuanii din București numără nici 60 de pagini, lăsându-și În suspensie acțiunea, personajele. Prin urmare, un roman neterminat. Și totuși, destule amănunte ne asigură că ar fi fost vorba despre un roman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
surprinde În toată splendoarea sa tragică. Înfometat, cu gândul doar la câțiva biscuiți, pentru care Își vinde ultima comoară și bucurie, cutia cu tutun de prizat, tot mai neglijent Îmbrăcat, cu un fular negru În jurul gâtului, mirosind respingător, cu mințile rătăcite, o vede coborând scările pe ducesa de Devonshire și Îi face o reverență ca În vremile bune. Numai că ducesa e moartă demult. Regele de odinioară al saloanelor a ajuns „doar un maldăr de umori, o materie În declin, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
amabil. Căci, de fapt, Londra Îl atrăgea. Gloria i se născuse acolo; era Împământenită În acele saloane unde bogăția, plăcerea petrecerii și cel mai Înalt grad de civilizație produc acele afectări fermecătoare care au Înlocuit treptat comportamentul natural. Perla dandysmului rătăcită la Manchester, oraș manufacturier, Însemna ceva la fel de monstruos ca Rivarol, de pildă, la Hamburg! Și-a salvat astfel viitorul renumelui: a rămas la Londra. S-a instalat Într-o locuință pe Chesterfield Street la numărul 4, vizavi de George Selwyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Împotriva unui individ de care n-am auzit, un anume Pelham, ce pare să fie un Mistagog 3, un Propovăduitor și Predicator de frunte al Sectei; așa Încât, ceea ce, de altfel, nu era deloc de așteptat de la o asemenea răzleață foaie rătăcită, adevăratul secret - fizionomia și fiziologia Corporației Filfizonilor -, nu este expus deloc clar. Totuși, apar ici și colo și din când În când lămuriri de care m-am străduit să profit. Ba chiar, Într-un pasaj ales din Profețiile sau Teogoniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Gesturile sale erau Încete, rare, sobre, ținea mâinile apropiate de trup, căci avea oroare de gesticulația meridională. Nu-i plăcea nici vorbirea volubilă, iar răceala britanică i se părea de bun-gust. Despre Baudelaire se poate spune că era un dandy rătăcit În mijlocul boemei, dar un dandy ce ține la rangul său, la purtarea aleasă și la acel cult al sinelui ce-l caracterizează pe omul pătruns de principiile lui Brummell. Jean-Paul Sartretc "Jean‑Paul Sartre" Baudelaire*tc "Baudelaire*" ș...ț După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
N-ai putea să înțelegi. Sigur, zise Hugo, care nu părea prea convins. Deși am recunoscut că fusesem un pic geloasă - ceea ce nu-mi stă deloc în obicei - când o văzusem pe Violet căzând în brațele lui Hugo asemenea soției rătăcite care se întoarce la soțul cel răbdător, la capătul unei super producții în trei părți, principalul motiv pentru care pusesem capăt îmbrățișării lor fusese acela de a-i elibera mâinile lui Hugo ca să poată telefona. Fusesem implicată în așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
A, apropo, îți atârnă un fir de la tiv. Hugo încerca din răsputeri să nu râdă. Știam care îi sunt sentimentele. Tabitha strânse din dinți și se uită cu ură către Violet. Era mult mai atrăgătoare când nu juca rolul fetiței rătăcite. Dacă nu-ți dai seama ce s-a întâmplat, nu înțeleg de ce ar trebui să mă chinuiesc eu să-ți explic, zise ea cu mânie. Dar cine te-a atacat, nu pe tine te căuta! Pe mine mă voia! Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
altă destinație; în vara precedentă, stăteau chiar și prin grădini sau pe maidane, în corturi improvizate. Străzile erau înțesate de cerșetori de origini diferite, grupați uneori pe familii întregi, tată, mamă, copii și bătrâni, cu toții scheletici și având un aer rătăcit, însă adesea adunați și în bande de tineri cu înfățișări neliniștitoare; iar oamenii de onoare, care nu se puteau coborî nici la a cere de pomană, nici la tâlhărie, mureau încet în locuințele lor, feriți de privirile celorlalți. Nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
într-o tavernă! În clipa următoare deja regretam. Voi regreta până la sfârșitul zilelor mele că am rostit acel cuvânt. Aș fi preferat să mă pălmuiască din nou, să mă snopească în bătaie, decât să se prăbușească pe pernă, cu aerul rătăcit, cu obrazul îngropat în palme. La ce ar mai fi folosit să-i cer iertare? Am ieșit din casa lui, alungându-mă de acolo eu însumi, și am mers drept înainte, ceasuri întregi, fără să salut pe nimeni, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
indicate, iar când tata s-a întors în oraș, câteva zile mai târziu, s-a dus împreună cu el la marginea „cartierului“. Un paznic a chemat-o pe Mariam, care a venit să-i vadă. Părea depășită, copleșită, cu un aer rătăcit, cu ochii roșii ca sângele și cu chipul livid. Un pârâu o despărțea de părinți, dar au putut să-i vorbească, făgăduindu-i s-o scoată de acolo cât mai repede și dându-i sfaturi. Ceea ce doreau să facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-i afle urmarea, chiar de-ar trebui să rămână până la plecarea caravanei următoare, până la sărbătoarea următoare, până la anotimpul revărsărilor apelor Nilului. Dar, o altă istorie este deja începută. În anul acela, când am debarcat, istovit și cu un aer rătăcit, la o milă depărtare de noua mea locuință, tot orașul, deși devastat de ciumă, își bătea joc fără nici o reținere de „ochiul august“, acela al monarhului, se înțelege. Primul vânzător de sirop întâlnit, ghicindu-mi neștiința și amuzându-se foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]