2,609 matches
-
Un zâmbet Îi Încolți pe buze: dacă, Într-adevăr, așa stăteau lucrurile, cât de subtilă fusese perversiunea care Însuflețise acel proiect! Nici măcar Cecco Angiolieri n-ar fi fost În stare să egaleze un gest atât de ireverențios. O zeflemea. Sângele reîncepu să Îi clocotească, la fel ca pe vremea când, alături de Guido Cavalcanti, bântuia prin nopțile florentine În căutarea nevestelor tinere ale unor soți bătrâni. Ceilalți doi continuau să Îl observe. Păreau curioși de expresia lui. Dar poetul nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
neîncrezător. — Ce credeai, messer Durante? Vino și dumneata de partea asta, ascultă-mă pe mine, zise celălalt punându-i o mână pe umăr. Dante Îl respinse cu un gest brusc. Voia să adauge ceva, Însă mai apoi se răsuci și reîncepu să alerge spre ținta lui. Nu pot, prietene. Am o Întâlnire cu vinovăția, strigă În timp ce se Îndepărta fără să se Întoarcă. Ați fi făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să trebuiască să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și apoi Facultatea de Chimie și Tehnologie Textilă au desăvârșit formarea mea ca inginer. într-un oraș încărcat de atâta farmec și istorie nu se putea să nu fiu atrasă de literatură, cochetând cu poezia încă din perioada liceului. Am reînceput să scriu în urmă cu câțiva ani și să public ceea ce scriu pe internet, încurajată de aprecierile cititorilor mei, lărgind activitatea prin publicarea poeziilor mele pe site-uri literare cunoscute, ca: Poezii.biz, Agonia, Esențe etc. publicând primele poezii în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
oficială, care au spus că nici în ruptul capului nu pot fi de acord cu un astfel de furt pe față și au făcut semn echipei să părăsească terenul în semn de protest. Unde ați mai pomenit așa ceva? Tribunele au reînceput să huiduiască, o parte abandonul Stelei, cealaltă parte pe jucătorii dinamoviști care zăceau trîntiți pe gazon. Pînă la urmă toată lumea a trebuit să-și ia tălpășița, cazul urma să fie rezolvat la comisii. Ei, și cînd spiritele păreau că se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
la respirație pot folosi următoarea metodă. Numărați-vă în minte inspirațiile, una după alta, de la „unu” la „zece”, apoi începeți să vă numătați expirațiile de la „unu” la „zece”, după care reveniți la inspirații și așa mai departe. Dacă pierdeți șirul, reîncepeți de la „unu”. Aceasta pare ușor, dar este foarte greu de trecut fie și prin două seturi complete de zece fără a pierde șirul. „Pedeapsa” de a trebui să începeți de la capăt de fiecare dată când pierdeți șirul vă induce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întâmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A fost prima oară când m-am gândit că moartea este un aliment. Că viața digeră moartea și o preface în viață. Așa cum florile care cresc în noroi prefac duhoarea noroiului în parfum. Și ce dacă parfumul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. „Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că eu sunt surd”. Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana putrezea făceam să se nască alta, verde, mlădioasă, care, înfășurată în jurul copacilor, mă apăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se ridica, încet. Alteori vocea cântecului tăcea, și altă voce, parcă a altui om chiar dacă ieșită din aceeași gură, șuiera scurt ca vântul puternic sau bătea ca apa care cade din stânci, și numaidecât cealaltă voce, groasă și grea, își reîncepea urcușurile și căderile. Ieșiseră câțiva păstori și, lăsîndu-și munca, ascultau în tăcere. Deodată, cântecul se frânse tocmai când părea că începe din nou. - Nu mai cînți? întrebă copilul. - Cântecul s-a sfârșit. Copilul își căută bila. O găsi și câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o trimisese pe Theodora Bosanquet la Lamb House pe la Începutul anului, cu speranța că acest amestec de povestire de groază și literatură de epocă avea să se dovedească mai ușor de reluat, dar Îi lipseau voința și puterea pentru a reîncepe lucrul la el. La sfârșitul lui noiembrie trecu iar printr-o perioadă de nopți succesive neliniștite, fără somn, care Îl secară de energie Într-o asemenea măsură, Încât nu Își mai putea rezolva decât corespondența zilnică. În prima zi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Southport și părea să se fi Încheiat În mod asemănător, cu ovații Încurajatoare. Vedea, Într-adevăr, o asemănare Între drumurile lui Du Maurier spre săli de conferință Îndepărtate și călătoria lentă a Americanului În turneele de provincie, care stătea să reînceapă. — Suntem amândoi ca niște soldați bătrâni, tu și cu mine, Kiki, spuse el, punând o mână fraternă pe umărul lui Du Maurier, siliți să Învățăm figuri noi și să le interpretăm ori de câte ori se găsește un public. Era o zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sale asupra stării de spirit a băiatului, observând bosumflarea lui Va spuse: Adică vrei să zici că te-ai supărat de-acu, așa-i? Hai lasă!, zise Împăciuitor și când prinse privirea lui Va, se măi uită o dată Împrejur și reîncepu să-și ridice rochița cu flori vișinii, la fel de Încet ca mai Înainte. Când ajunse pe locul unde ar fi trebuit să fie marginea chiloțeilor Înguști de astăzi, băiatul privea transfigurat la gândul că acu acu se va produce miracolul și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lung și negru ca un șarpe de apă. A urcat scara din capătul puțin adînc al bazinului, a Înșfăcat un halat flaușat de pe un scaun din apropiere și a dispărut În direcția vestiarelor fără să arunce vreo privire În urmă. Reîncepuse cloncănitul mașinii de tenis, care umplea terenurile pustii. Un bărbat cu tenul deschis la culoare, Îmbrăcat Într-un trening cu sigla Clubului Nautico, juca Împotriva mașinăriei, care fusese programată să-i servească mingi peste plasă Într-un ritm aleatoriu. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
iar în locul cisternei de păcură vedeai cratere largi ca după bombardament. Era sfârșitul anilor ’90, Khomeini murise, li se încheiase războiul, iar în Europa căzuse zidul Berlinului. Venea primăvara, deși în Abadan era greu să știi anotimpul. Ici și colo reîncepuseră viața, erau restaurante și motelul de tranzit, din aeroport, dar grămezi de moloz se ridicau pretutindeni. Urmau să-l cazeze la un stabiliment al rafinăriei, chiar dacă din AIOC1 rămăsese doar câmpul. În Bahmanshir, la ieșirea spre râu, încercau să construiască
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
la biserică, unde vi s-amestecă sângele... Nuntașii bătură din palme, ridicând paharele. Dogarul spuse nașei: - Dar bine le mai potrivește! - Așa e el! gâfâi ea, roșie de plăcere. Vorbitorul apucă un pahar, gustă pe îndelete, mulțumi pentru aplauze și reîncepu: - Onorată masă! Eu una știu: fiica aceasta, aici de față - și-o arătă pe Lina, care izbucni pe neașteptate în plâns de rușine - e născută din părinți onorabili! Cine nu-l cunoaște pe nea Marin Roșioară? Să îndrăznească cineva să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apropiate le înțepenea gâtlej urile și păreau de piatră, așa cum stăteau una lângă alta, fără suflet. În coarnele scurte, abia licărea lumina cenușie a zorilor. - Gata! strigă cineva, și parlagiii ridicară mâinile. Drevele grele se mișcară scârțâind. Și deodată țipetele reîncepură. Bouarii ridicară bicele și vitele din față se proptiră de-a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre mijloc, pierdute, cu priviri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
are emisiuni la BBC și, În 1937, e Înnobilat. Prezența lui distinsă, ironia subtilă, finețea spiritului Îl fac dorit pretutindeni. Deși În 1896 declară În Diminuendo că nu va mai așterne nimic pe hârtie pentru că se simte depășit de modă, reîncepe să compună În chiar anul următor, când Îi apare probabil cea mai reușită proză, Ipocritul fericit. Iar mai apoi un roman satiric, Zuleika Dobson (1911), alte numeroase eseuri, portrete, parodii, cum ar fi cele interesante pentru subiectul nostru: Dandy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier din tot trupușorul, de parcă aș fi văzut în fața ochilor toate nenorocirile ce aveau să se abată asupră-mi, sărbătoarea reîncepu în sunet de lăută, de flaut, de rebec, vioara cu trei corzi, de tamburină, până la suhur, masa din zori. Dar nu tuturor le ardea de sărbătoare. Unchiul din partea mamei, Abu-Marwân, căruia i-am spus întotdeauna Khâli, pe atunci scrib la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher din curtea interioară, bocitorii înveșmântați femeiește, proaspăt rași și sulemeniți, își agitau febrili tamburinele pătrate. Pentru a-i face să tacă, Astaghfirullah reîncepu să psalmodieze, mai tare, mai fals, cu și mai mult zel. La răstimpuri, un poet din cei ce recită pe stradă se ridica pentru a rosti pe un ton triumfător o elegie care slujise deja pentru alți o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sau să râdă, lucru pe care cei de față nu scăpau prilejul să-l critice. Singurele care rezistau erau bocitoarele, care credeau că vor primi plată mai consistentă dacă se tânguiau mai tare. La patruzeci de zile de la deces, condoleanțele reîncepură după același ceremonial, vreme de trei zile. Săptămânile astea de doliu au fost prilejul nimerit pentru tatăl și unchiul meu ca să schimbe câteva vorbe de împăcare. Nu era încă o apropiere, departe de așa ceva, iar mama s-a ferit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rămână o săptămână la Tombuctu, înainte de a se deplasa spre Gao, reședința lui Askia, ultima etapă a călătoriei noastre. Numai ca, din nou - din pricina oboselilor drumului, desigur - unchiul a căzut bolnav. Frigurile cu accese din patru în patru zile au reînceput chiar în ajunul plecării. Eram iarăși zi și noapte la căpătâiul lui și trebuie să mărturisesc că nu o dată mi-am pierdut orice speranță cu privire la vindecarea lui. Stăpânul orașului l-a trimis pe medicul său, un negru foarte bătrân cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
doi notari, el prevăzând că tatăl miresei îi va da o sută de dinari viitorului său ginere. Încă de a doua zi, Warda s-a dus să-i spună vestea lui Mariam, care, pentru prima oară de la internarea ei, a reînceput să tragă nădejde și să zâmbească. Numai că Harun a fost cel care și-a pierdut, de la o zi la alta, orice urmă de jovialitate, de veselie, de haz poznaș. Fruntea îi era mereu îngrijorată. În seara aceea am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bani grei din Candia și Armenia? Îi înțelegeam emoția, dar procedeul adoptat mă exaspera: — Arată-mi mai degrabă monumentele Romei antice, cele despre care vorbesc Cicero și Titus Livius! Tânărul meu prieten avu un aer triumfător. Fără să zică nimic, reîncepu să meargă, cu un pas atât de ferm încât abia mă țineam după el. O jumătate de oră mai târziu, când se hotărî în sfârșit să facă popas, lăsasem hăt-departe îndărătul nostru ultimele ulițe locuite, aflându-ne în mijlocul unui maidan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
BĂRBATUL CU ZIARUL: De ce să se supere? E dreptul nostru să fie liniște. (Către DOAMNA CU VOAL.) Nu? Nimic mai înalt decât liniștea. (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar, își culege arcușul de pe scaun și reîncepe să cânte netulburat.) BĂRBATUL CU ZIARUL (După ce așteaptă încremenit câteva secunde.): A, nu, că asta e prea de tot! BĂTRÎNUL CU BASTON (Pe jumătate amuzat.): Înseamnă că e pornit rău. DOAMNA CU VOAL: Oricum, parcă sună mai bine acum. BĂTRÎNUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
secunde, că a rămas singurul care cântă, se oprește și el.): Ce-i? Ce vă uitați așa? (Pauză lungă. Toată lumea îl privește în tăcere. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL pare că oftează - sau poate doar își trage mult aer în piept - și reîncepe să cânte la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Total dezorientat.): Ce v-a apucat? Ce-i asta? BĂRBATUL CU ZIARUL (Mohorât.): Nimic. Ascultam și noi. (BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o batistă și începe să se șteargă de sudoare. Tăcere lungă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de ce vreți să ne tulburați viața, de ce? (Tremur al capului, un acces nervos, gesturi haotice.) Unde sunt ploile pe care le-am trăit în copilărie, unde vă este ploaia, domnule? S-a oprit! Ha! S-a oprit! N-o să mai reînceapă, vă jur, s-a zis! Ha-ha! Gata cu ploaia, domnule, ați rămas de căruță, vă vom privi cum muriți, încetul cu încetul... Ha! Vom fi lângă dumneavoastră, veți muri frumos, toți călătorii prin ploaie mor frumos, da. Vă știu... Ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]