5,027 matches
-
iese la suprafață și Înoată cu mișcări egale, ca un mare sportiv. Leneviți toți În inima verii, e vremea mesei de prânz (unii mănâncă la o cantină de șantier) și feluritele feluri de repauzare vă redefinesc În aceiași perpetuum aristocrați, reîntorși În timp. Undeva, pe o șină năpădită de ierburi sărace, Împresurat de moartele locomotive, ca o turmă de bivoli negri (și apa a trecut aici ca un bivol negru), vă așteaptă vagonul decor. Filmați. Numai atunci când lumina se așază realist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
săi. Când, pentru o clipă, și-i ridică de pe paginile cărții, și-i ațintește către apele Senei, i se pare că apele acelea nu mai curg, că sunt cele ale unei oglinzi încremenite și își îndepărtează ochii îngroziți de la ele, reîntorcându-și-i la paginile cărții, ale romanului, ca să se regăsească în ele, ca să trăiască în ele. Și iată că dă peste un pasaj, un pasaj etern, în care citește următoarele cuvinte profetice: „Când va ajunge la sfârșitul acestei istorii dureroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ca să bea apă; îl bătu gândul că bea din Sena, oglinda. „Oare am înnebunit? - își repeta -, dar nu, căci când cineva se întreabă dacă e nebun, atunci nu este. Și totuși...“ Se ridică, aprinse focul în șemineu și arse cartea, reîntorcându-se după aceea în pat. Și izbuti în cele din urmă să adoarmă. Pasajul la care mă gândisem pentru romanul meu, în cazul în care l-aș fi scris, și unde ar fi trebuit să-l arăt pe erou arzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
punctul de a-mi sacrifica eul intim, divin, pe cel ce sunt în Dumnezeu, pe cel ce trebuie să fiu, celuilalt, eului istoric, celui ce se mișcă în istoria și cu istoria sa? De ce să mă obstinez a nu mă reîntoarce în Spania? Nu sunt cumva pe cale să-mi făuresc propria legendă, cea care mă-ngroapă, pe lângă cea pe care mi-o făuresc ceilalți, prietenii și dușmanii mei? Fapt e că dacă nu-mi făuresc propria legendă, mor de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un rând mai departe decât în lectura perecdentă pentru a o relua de la început. E ca și cum ar fi avansat cu o sută de pași de broască țestoasă și ar fi dat îndărăt cu nouăzeci și nouă, avansând din nou și reîntorcându-se proporțional și mereu cu spaima ultimului pas. Cuvintele pe care le-aș fi pus în gura lui Jugo de la Raza al meu, și anume: că toată lumea moare [sau, în spaniola peninsulară, că toți dumnezeii mor] reprezintă una din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și în orice caz non raggionam di lor, ma guarda e passa! Și sunt alții, cei mai ticăloși, intelectualii prin antonomază, tehnicienii, savanții, filozofii. La 28 iunie 1835, Mazzini îi scria Judithei sale: „Cât despre mine, las totul și mă reîntorc în individualitatea mea, mustind de amărăciune pentru tot ce iubesc mai mult, de dezgust față de oameni, de dispreț față de cei ce-și oploșesc lașitatea în rămășițele filozofiei, plin de superioritate față de toți, dar de durere și de indignare față de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să stăm... Deja uitaseră că ne aflam și noi acolo și-și retrăiau seara pentru ei. Era o amintire veche și una nouă în același timp. Poate asta era cheia, marele secret. Dacă îți place un loc, trebuie să te reîntorci. Chiar să rămâi acolo dacă vrei. Dacă nu, revizitează-l cât mai des. De Crăciunul ăsta am încălcat câteva tradiții. După câteva pahare băute acasă la Phil și Tally, urma să mergem cu toții la sala de forță pentru ceremonia de deschidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
se piardă în dosul gulerului întors și scrobit. - Sunt Ramses, bâigui eu, ridicându-mă de pe marginea de fier a patului. M-a lăsat cu mâna întinsă. Madam Fișic l-a împins în antreu și ceva mai târziu, după ce s-au reîntors în odaia spoită, luminată cu o lampă de petrol cu spătar de tinichea albă, spânzurată de cuiul din perete, Marcu mi-a întins mâna albă și subțire, vorbindu-mi amical despre respectul ce-l poartă amorului îmbobocit în două inimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
locotenent, putătorul unui nume ilustru. Avea sânge albastru și mult talent camaradul acesta atât de drag mie, care desigur nu-și mai duce aminte de „adormitul” cu biblioteca în sacul de merinde. Căram pretutindeni, printre galeții sfărâmați, pe Wilde, gigantul reîntors din Reading la Paris să-și negocieze dantura pentru o coajă de pâine, pe care desigur nu a mai putut-o mesteca între gingiile stâlcite; pe Baudelaire, care a distins Franța, trecând prin Paris mai rece și mai elegant decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
suflet. Vorbea cinstit, fără să-și dea seama ce înseamnă moartea venită năprasnic. E o nebunie s-o înfrunți când trupul nu te doare și sufletul îți zburdă. Mai târziu, când voi dispare din grădina oamenilor, ca să nu mă mai reîntorc, vai, niciodată, omul care se va naște după mine, sau care astăzi trăiește pe undeva și luptă cu nevoile, va vorbi de pe coama înaltă a munților de oseminte. Va pomeni victimele nevinovate sau inconștiente ale groaznicului măcel. Va striga: „Jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
muchia de sus a chesonului, cu creerii scurși din tâmplă în mânecă, așa cum l-am văzut pe sergentul Pătulea pe malul fluviului, în fața monitoarelor austriece. Asta se va întâmpla mai târziu, când voi dispare din grămada oamenilor, ca să nu mă reîntorc, niciodată. Chiar și visătorul, bolnav de lene incurabilă, va trăi atunci la malul mării în casa hrăpărețului, căci lacomul va fi silit să renunțe la prisos. El nu va mai avea patruzeci de pâini pe fiecare zi, în timp ce patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ochii mari și bulbucați, uluit de imensitatea câmpiilor. Cutreieram cu el toate orașele țării. Pretutindeni încheiam afaceri, pe care domnul Șvaițer le socotea în franci elvețieni, emoționat ca în fața unor chinte regale. Apoi, după semnarea contractului, domnul Șvaițer s-a reîntors în patria lui. Peste puțin, începu să-mi trimită mărfuri pe care le vindeam, iar sumele realizate, fără nici o bătaie de cap, i le remiteam prin cerc. - Domnule, scrise într-o zi Herr Șvaițer. Te rog să nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Mâine voi pleca mai departe, să mă izbesc de mine însumi la răspântie. Ce să mai încep cu trupul și cu sufletul ăsta? Răspunde-mi Gloria! Spune tu, care mi-ai surprins de două ori durerea dezbrăcată. Trebuie să mă reîntorc să te văd cât mai grabnic. Mi-e dor... ... „Mâine voi porni mai departe și mai sus, căci în vale mă pândește moartea. Când ajung pe înălțimile munților înzăpeziți, urmăresc de pe creastă urmele lăsate de schiurile mele cu cheltuiala unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
florile pe care le prefer, și doream să se clatine amețită de violenta lor aromă. Era în mănunchiul lor o explozie de alb și un cartonaș pe care am scris: „Flori și vis, Marianei”. Se înserase de-a binelea, când reîntors în sufrageria comună, întrebai, nevinovat, pe doamna Pipersberg, dacă mai are intenția să joace mult, deoarece, în curând va trebui să se schimbe pentru „inspecția de noapte”. Ochii ei, ca de miel, se umplură de lacrimi și un plâns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și paiele ardeau cu flacără înaltă și mistuitoare. Ținea mult trompetul ca vecinii să nu intre în pușcărie, și ca să nu le rămână copiii pe drumuri. Ofițerii, văzând că tace mereu, cu ochii pironiți în dușumele, îl lăsară să se reîntoarcă, însă cu escortă întărită, „ca să ne mai țină de urât”, ne zicea Gheorghe cu surâsul tainic. Trecuse cam la vreo două săptămâni de viață liniștită. Niță Anghel ne părăsise între timp, mulțumită nevestei, care urmase întocmai sfaturile lui. Eu tăiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un an, în Elveția, unde, cu privirea spre culisele montane ale Tessinului licărind în arșiță, am hrănit-o pe Olivetti a mea cu capitole în care zăpada cădea peste zăpadă și Marea Baltică zăcea până departe sub un pod de gheață. Reîntorși la Paris, Anna dansa sub supravegherea severei madame Nora, în vreme ce eu scriam, dar eram cu o ureche pe direcția gemenilor. Când și când venea prietenul Höllerer, mâzgălea cu cerneală violetă cărți poștale ilustrate pe care le trimitea în toată lumea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În generoasele izvoare ale trecutului, arsenalul și galantarul oricărui vlăstar. I-am sugerat să retrăiască orice mică aventură carnală anterioară sacrei apariții a Pumitei. Zis și făcut: s-a pus pe treabă. Cât ai clipi din ochi, Ricardo al nostru, reîntors la viață și jovial, călărea ascensorul de la reședința baronesei de Servus. Reporter de rasă, nu vă precupețesc nici un amănunt autentic, nici un nume propriu. Istoria, pe de altă parte, simptomatizează rafinatul primitivism, un monopol incontestabil al marii doamne teutone. Primul act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de lemn!“. Dar nonșalanța asta piere. În finalul vîrstei vrem să scăpăm de partea asta a noastră care e murdară și mulți sfîrșim obsedați de regretul că porceala nu moare decît odată cu noi. Un pocnet îndepărtat de ușă închisă mă reîntoarce la momentul în care am fost atacat. Cine mă sfîșie, cine mă strivește umplîndu-mă de durere? Mă văd deodată spart și împrăștiat pe obiecte. Sîngele vopsește suprafețele. Nu se putea da un răspuns mai stupid la o viață stricată cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fericire. La un moment dat, o abandonează și fuge înspăimîntat de frica să nu putrezească înăuntrul ei. Eu tînăr și Elena am început să ne lovim unul pe altul ca durerea să ne aducă aminte de sfîrșit și să ne reîntoarcă înăuntrul monadei. Consternat, mă întrebam, pe ce știință voisem să întemeiez o școală a fericirii? Am început să discutăm despre eșec și în egală măsură, despre despărțire și moarte. Ca toți cei din acest spital, amintirea celor dragi, purtată de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe V. fumînd și pare nemulțumit de raționament. “-Dacă Elena s-ar întoarce la tine, ce-ai face? Ai alunga-o? ” V. tînăr, parcă sînt electrocutat. „-În nici un caz”-răspund. Oricum aș fi ajuns, aș abandona tot pentru a mă reîntoarce. E fericirea mea nepremeditată. Asta-i ceva sacru, înțelegi?“ „-Cum reușești însă să mai surîzi cînd știi că asta nu se va întîmpla niciodată? Cum îți mai vezi fericirea?“ V. tînăr închid ochii stîngîndu-i cu putere și scrîșnesc din dinți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
din ochiul meu speriat. Am privit acolo, prin oglinzi și am văzut o urîțenie de nedescris. Un chip bătrîn, suferind, degajînd răutate și perversiune. Dragostea pentru mine a încetat cenzura și imaginea tînărului frumos și limpede s-a metamorfozat. Mă reîntorc la adevăratul meu chip tînăr. V. părăsește în grabă plaja și nu mi se alătură. O constatare groaznică îl face într-un final să se mărturisească tînărului Doctor: „-Am pierdut puterea de a iubi”-spune și-i pare mereu că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
citesc Înfiorat o povestire cu substrat metafizic: „Fundul Ameliei”. În contrast cu Amelia, din Ora aflu cu mai multă plăcere că „La Lili În față se dă supliment”. Am zis În contrast, cu toate că, Într-un anume fel, e vorba de același lucru. Reîntors la pagina 25 a Cazierului găsesc un subiect asemănător, dar la pușcăriași: „Deținuții, În loc să se hrănească cu alimente, preferă Înghițirea lingurilor de aluminiu”. Astfel va apărea salamul cu aluminiu, pentru aviatori. Din aceeași revistă mă informez că „Stan Gheorghe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
s-a dorit - și ea - inițiatică și a ieșit o aiureală pustiitoare cu orbi sîcÎitori conducînd, de exemplu, un Ferrari roșu În mare viteză pe străzi Înguste, În pantă, În numele trandafirului, că și ăsta miroase, uneori a femeie, nevăzătorul se reîntoarce nu numai acasă ci și la viață, grație tînărului (Chris O’Donnell), care-i ia pistolul. Și pe care colonelu-l ajută cînd se află pe punctul de-a fi exmatriculat (pe nedrept), adică atunci cînd vine rîndul orbului În retragere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
confesiuni: „Eu nu am săvîrșit fapte infamante (...) Am fost inspector șef la Buzău un număr mare de ani. Și după ce-am fost scos În rezervă, am lucrat la ACR. Buzoienii cunosc ce am făcut cu automobiliștii”. Buzoienii necălcați. Ne reîntoarcem la România liberă, care reamintește promisiunile electorale făcute la Vaslui de candidații FSN. Ei au promis că „vor sprijini cultele prin Înființarea unor firme de pompe funebre și a unei case mortuare”. Deși acestea-s gata Înființate. Ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nestingheriți În imaginația lor bolnavă cu o ființă atît de exotică precum o româncă pe jumătate rusoaică care mai și vorbește, spre deosebire de antecesorii ei, care doar boceau cum li se punea În farfurie un rac fiert. În sfîrșit, ca să mă reîntorc la micul ecran, țin minte că lung metrajul ce-avea să declanșeze, chiar dacă inconștient, impusul creator care-a condus la scrierea un deceniu mai tîrziu a acestei cărți, a fost un film de suspans horror cu Donald Sutherland și Jeff
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]