3,457 matches
-
fi pus la zi, pentru că de fiecare dată este nevoie de crearea unor fișiere PDF, plecând de la cel de bază. Pentru citirea acestui tip de document este nevoie de un program ajutător, AcrobatReader. formate imagine JPG este un format pentru redarea informației în imagini. TIFF( Tagged Image File Format) GIF(Graphics Interchange Format) PNG (Portable Network Graphics formate audio MP3 este un format pentru redarea informației în muzică RA (Real Audio) WMA (Windows Media Audio (WMA) formate video MPEG (Moving Picture
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
de document este nevoie de un program ajutător, AcrobatReader. formate imagine JPG este un format pentru redarea informației în imagini. TIFF( Tagged Image File Format) GIF(Graphics Interchange Format) PNG (Portable Network Graphics formate audio MP3 este un format pentru redarea informației în muzică RA (Real Audio) WMA (Windows Media Audio (WMA) formate video MPEG (Moving Picture Experts Group) AVI (Audio Video Interleave) WMV (Windows Media Video) formate pentru realitatea virtuală VRM(Virtual Reality Model) formate pentru informații geografice GIS(Geographic
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
în raport cu documentul și sunt reprezentați la același nivel ierarhic. * Indexarea ponderată: constă în acordarea importanței unor descriptori pentru a-i diferenția de restul descriptorilor care caracterizează conținutul. * Indexarea fațetată: se bazează pe atribuirea unui rol specific unor descriptori, în scopul redării anumitor aspecte, anumitor fațete ale conținutului, în funcție de nevoile concrete ale aplicației. * Indexarea structurată: se bazează pe diferențierea descriptorilor în principali și secundari, pe atribuirea unui nivel de importanță, a unei valori, a unei dependențe față de alte noțiuni. 56. Prezentați câteva
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
reală", ce a presupus renunțarea la cartezianism, economia devenind o matrice în care efectul se transformă în cauză și cauza în efect, o matrice plină de riscuri, de schimbări, de spontaneitate și de imprevizibil. Complexitatea înțeleasă a sistemelor economice înseamnă redarea caracterului uman al acestora. Sistemele economice se autoorganizează, ca și viața umană în general, dar ele sunt departe de starea ideală de echilibru. Non-echilibrul însă nu exclude ordinea structural funcțională a sistemului, "ordine naturală" rezultată din permanenta autoorganizare care înfruntă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
din franceză, și, în aceste situații, există posibilitatea unor corespondențe depline între română și aceste limbi din punct de vedere terminologic, în măsura în care traducătorii au manifestat atenția cuvenită. Cîteva traduceri s-au făcut însă după originale germane și, în acest caz, redarea în românește poate pune unele probleme din punct de vedere terminologic. Întîmplarea face ca chiar lucrarea de bază din domeniul științific pe care îl avem în vedere să fi fost publicată în germană, astfel încît redarea noțiunilor "discurs" și "text
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și, în acest caz, redarea în românește poate pune unele probleme din punct de vedere terminologic. Întîmplarea face ca chiar lucrarea de bază din domeniul științific pe care îl avem în vedere să fi fost publicată în germană, astfel încît redarea noțiunilor "discurs" și "text" să nu aibă corespondente cu orientare univocă în limba română. Astfel, conceptul "discurs", este redat de Coșeriu prin Rede, cu semnificația de bază "vorbire", folosită atunci cînd se transpune parole din teoria lui Ferdinand de Saussure
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discurs" și "text". Discursul este vorbire, o formă de acțiune, ceea ce presupune o luare în considerare a locutorului, a interlocutorului și a împrejurărilor în care are loc acțiunea, textul este un șir de enunțuri ce alcătuiesc un ansamblu coerent în vederea redării unui sens, fiind, în principiu, rezultatul discursului. La acestea trebuie adăugat însă faptul că textul nu este numai rezultatul activității discursive, ci și scopul ei, și, în acest caz, activitatea respectivă se organizează în funcție de el. De aceea, s-ar părea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
text, iar, în cadrul conversației, ele pot reprezenta reacții la ceea ce au enunțat alții. Din perspectiva expresiei, se poate constata că același act de vorbire poate avea realizări deosebite, iar, uneori, aceeași structură poate reda valori ilocuționare diverse. Există, de asemenea, redări indirecte (sau aluzive) ale valorilor ilocutorii, încît, un enunț precum Pleacă!, reprezentînd un act ilocutiv direct, se poate substitui prin redări indirecte, Ai putea să pleci! Nu mai ai de ce să rămîi! Te rog să mă lași singur! etc. Ideile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
act de vorbire poate avea realizări deosebite, iar, uneori, aceeași structură poate reda valori ilocuționare diverse. Există, de asemenea, redări indirecte (sau aluzive) ale valorilor ilocutorii, încît, un enunț precum Pleacă!, reprezentînd un act ilocutiv direct, se poate substitui prin redări indirecte, Ai putea să pleci! Nu mai ai de ce să rămîi! Te rog să mă lași singur! etc. Ideile lui J. L. Austin au fost continuate și dezvoltate în mod deosebit de filozoful american John R. Searle, după care a enunța
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fizice. Ca atare, arbitrarul se află, în viziunea sa, în relația dintre semnificat și semnificant, fiindcă lipsește între ele situația de alăturare posibilă, întîlnită în cazul simbolului. În interiorul sistemului limbii însă, raportul dintre semnificat și semnificant este explicabil. Existența unor redări (iconice) ale realității (prin onomatopei și exclamații) nu pune în discuție problema arbitrarului, căci, dacă în aceste cazuri legătura naturală dintre sunete și sens este evidentă, corespondența nu este totuși universală, fiindcă rămîne marginală în interiorul unui sistem lingvistic, iar limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
V. argumentare, concluzie, demonstrație, etos, inducție, logos, pathos. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. IO ARGUMENTARE. Faptul de a prezenta argumente pentru a susține o opinie sau o concluzie reprezintă argumentarea (sau argumentația). Din perspectiva redării cu mijloacele limbii, argumentarea este o relație dintre enunțuri, reprezentate de unul sau de mai multe argumente și de o concluzie, care se unesc într-un discurs ce corespunde unui raționament din punct de vedere cognitiv. Teoria argumentării a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acestora este motivată de necesitatea de a numi realități, de a descrie, de a transmite gînduri și sentimente pentru care, la un moment dat, nu există o formă de expresie sau nu există o formă de expresie consacrată necesității de redare nuanțate a unei gîndiri sau trăiri umane. Studiul îmbinărilor de cuvinte ca fenomen lingvistic aflat la granița dintre gramatică și vocabular are la bază două direcții interpretative: una de factură empirică și una de factură frazeologică. Ca noțiune empirică, "colocația
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincția, ironia, oximoronul, paradoxul. Asemenea figuri, identificabile în discurs, pot indica în mod satisfăcător repartizarea lui la unul dintre stilurile limbii. Studiile de pragmatică au stabilit, în cazul discursului bazat pe dialog, o multitudine de procedee și de mijloace pentru redarea contradicției, uneori cu antrenarea de elemente din limbajele nonverbale. V. diafonie, dialog. D. FILOZ. 1978; FLEW 1983; GREIMAS - COURTES 1993; MOSCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. IO CONȚINUT. Nu există îndoială în legătură cu faptul că orice discurs trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care constă, în cazul subiectului vorbitor, în determinarea unui statut al adevărului, astfel încît el să poată fi considerat real. În acest scop, vorbitorul poate recurge la trei poziționări sau strategii de credibilitate: 1) se plasează într-o poziție de redare enunțiativă neutră, deși opinia pe care o exprimă, prin modul de argumentare, prin felul judecăților și prin evaluarea personală, nu face decît să expliciteze cauzele unui fapt sau să demonstreze ceva; 2) se plasează într-o poziție de angajare, de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care reprezintă unitatea fundamentală a limbii și a vorbirii. În mod tradițional cuvîntul este un element semnificativ sau funcțional al limbii alcătuit din unul sau din mai multe foneme. Atunci cînd este considerat un sinonim pentru semn lingvistic, cuvîntul este redarea unui concept printr-un complex sonor omologat de o limbă istorică. Cuvîntul devine astfel o unitate mentală și psihologică a limbii, în care scrierea poate avea un rol în conceperea lui, încît se poate afirma: untdelemn se scrie într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fiind de independență. Stilul indirect este prezentat de obicei prin raportare la stilul direct, constituind o transpunere a celui direct, cu respectarea regulilor de transformare a sistemului pronominal și temporal (cu diferite grade de constrîngeri în funcție de limbă) și cu abandonarea redării textuale fidele; spre deosebire de vorbirea directă, verbul de declarație este obligatoriu, iar relația sintactică este una de subordonare, enunțul redat fiind introdus printr-o conjuncție subordonatoare și supus unor modificări ce tind către o sintaxă neutră (lipsa elementelor afective, a mărcilor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de declarație este obligatoriu, iar relația sintactică este una de subordonare, enunțul redat fiind introdus printr-o conjuncție subordonatoare și supus unor modificări ce tind către o sintaxă neutră (lipsa elementelor afective, a mărcilor de adresare etc.). Vorbirea directă legată (redarea fidelă a replicii prin intermediul unei conjuncții subordonatoare, fără aplicarea transformărilor specifice stilului indirect) este asociată cu sintaxa populară, iar vorbirea indirectă liberă (mențiunea replicii prin intermediul unei fraze independente sintactic, dar cu transpunerea sistemului personal și temporal) cu stilul beletristic. Perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vizate și efectele produse sînt ecoul forței ilocutorii și perlocutorii a actelor de vorbire. V. act, destinatar emițător, locutor. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ELIPSĂ. Din perspectivă retorică și stilistică, elipsa este considerată o figură de construcție generată de intenția de redare artistică a unei stări afective, constînd în reducerea sau omisiunea unei secvențe discursive. O versiune particulară a elipsei retorice o constituie asindetul, definit ca o construcție sintactică cu funcție stilistică și caracterizată prin omisiunea elementelor de relație (conjuncții, de regulă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ROVENȚA-FRUMUȘANI 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA EMPATIE. Termenul empatie face parte din vocabularul psihologiei, de unde a fost preluat de critica literară. În unele lucrări de lingvistică, acest cuvînt indică un centru de experiență evocat în enunț, fără a ajunge la redarea unui concept suficient de clar și fiind de obicei pus în relație cu trăsăturile narațiunii literare. În roman, empatia corespunde proceselor de identificate a punctului de vedere, căci, în descrieri și în narațiuni, ordinea în apariția evenimentelor este raportată la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
efectul (ecoul). V. actualizare, dialogism, etos. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN ENTIMEMĂ. În mod obișnuit, prin entimemă se denumește o specie a silogismului în care una din premise sau concluzia nu este exprimată explicit. Aceasta presupune că, în redarea cu mijloacele limbii, premisa respectivă sau concluzia este elidată și subînțeleasă, iar exprimarea este eliptică. Dacă, în mod obișnuit, silogismul conține trei elemente de bază, două premise și o concluzie, entimema are numai două elemente, existînd posibilitatea unor redări diferențiate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în redarea cu mijloacele limbii, premisa respectivă sau concluzia este elidată și subînțeleasă, iar exprimarea este eliptică. Dacă, în mod obișnuit, silogismul conține trei elemente de bază, două premise și o concluzie, entimema are numai două elemente, existînd posibilitatea unor redări diferențiate sub aspectul enunțului. Astfel, un silogism are o înșiruire a componentelor de tipul: 1) toți oamenii sînt muritori, iar 2) poeții sînt oameni și, prin urmare, 3) poeții sînt muritori, în vreme ce entimema se poate formula: 1) poeții sînt muritori
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
definesc situația rămîn însă adesea implicite, încît cercetarea lor cere uneori preluarea unor metode etnografice în analiza lor. V. analiză a conversației, context, interacțiune. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN EUFEMISM. Redarea atenuată a unor fapte sau idei reprezintă eufemismul, folosit pentru a evita cuvintele sau expresiile triviale ori insultătoare, precum și în tabu-urile sociale și religioase. Din punctul de vedere al expresiei, eufemismul poate fi reprezentat de un cuvînt, de o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
noțiuni cu o sferă mai largă, dar cu un conținut mai redus. Astfel gîndirea reține numai caracterele prezente la toate obiectele, neglijîndu-le pe cele care se întîlnesc numai la o parte din ele. Oricare ar fi scopul sau rezultatul generalizării, redarea ei lingvistică presupune o anumită structură a discursului, care îmbracă forme variate, deși urmează aceeași schemă, și se poate întîlni în texte aparținînd oricărui stil funcțional. Ea este totuși specifică, stilului științific, fiindcă pune ordine în datele cunoașterii și, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cuvînt, o sintagmă sau un enunț care nu este luat în înțeles propriu, fenomenul fiind uneori și oralizat (Spun așa, între ghilimele, desigur!) sau pentru a semnala utilizarea ironică a unor segmente discursive (Ești foarte "deșteaptă"!). Există uneori echivalențe între redarea unui fragment grafic între ghilimele sau cu italice (litere cursive), precum și cazuri de înlocuire a lor cu liniuța. V. discurs, modalizare. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN GLOSEMATICĂ. Deși teoria lingvistică elaborată de Louis Hjelmslev sub denumirea glosematică nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ideile. Din perspectivă lingvistică, ideologia este relevantă din punctul de vedere al temei de bază pe care se construiește textul și discursul, în funcție de care sînt selectate și combinate elementele, iar uneori se poate structura discursul. Există apoi modalități variate de redare a ideologiei: prezentarea ei în mod neutru, ca un punct de vedere cu valoare în sine, prezentarea ei ca o opinie personală (cred că..., sînt convins că... etc.), atribuirea ei unui personaj etc. Atunci cînd ideologia este propusă într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]