3,239 matches
-
Dar dupa câte văzusem acolo și ne rugasem, acum la coborâre eram parca alții. Transformați total. Bucuroși, veseli și plini de energie parcă zburam, dispăruse frica și emoția... Așa că devenisem mai plini de Duhul Sfânt și mai sănătoși parcă ne renăscusem. Zburam ca o pasăre descatușată! Cand treceam podețul cu pricina nu-mi era deloc frică nici de prăpastia de care se vedea printre scânduri. Totul era bine și frumos. Da! Era Duhul Sfânt în noi. Ne transformase. Ce bine era
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
pline de flori, ca niște sere locuite, gustând și noi niște probe de lichior și primind niște scrumiere de sticlă pe care le vom uita la prima ocazie. La întoarcere, clădirile Universității din Xalapa, risipite prin parcuri, au făcut să renască în mine anii de studenție, cu frustrările lor. Dar oare nu datorez lucrurilor care mi-au lipsit, tot atât cât și celor pe care le-am avut? Poate. Și, oricum, răspunsurile n-au fost niciodată specialitatea mea... Autobuzul a oprit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
defrișeze alte păduri, să le dea foc, să ridice alte locuințe și temple. Toată istoria mayașilor e în această continuă hăituire a pădurilor. Dar pădurile se răzbunau crescând torențial peste urmele orașelor părăsite. Soarele și ploaia tropicală le ajutau să renască, să atace piatra, să-și ia revanșa asupra istoriei. Palenque, singur Soarele năucitor ne silește să ne facem coifuri de hârtie, ca să ne ferim de riscul unei insolații. Neobișnuiți cum suntem cu asemenea călduri toride, primejdia există, într-adevăr, mai
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
roz, blocuri stacojii, cu balcoane sprijinite de atlași și gorgone cu țâțe de ipsos îngălbenite de umezeală, statui coclite pe care 12 nu le mai observă nimeni - eu le îmbrățișam în singurătatea mea, le mângâiam obrazul jupuit, le ajutam să renască la o realitate mai adâncă, într-un aer metafizic și radios. Cu cei trei lei pe care mi-i dădeau zilnic părinții îmi cumpăram câte un pateu cu brânză sau un suc și mergeam mai departe, murmurând către arborii sfrijiți
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
este să nu considerăm niciodată că nu mai avem nimic de învățat, pentru că, fiind copii ai arborelui universal, miracolul vieții pe care-l aflăm este chiar capacitatea infinită de a învăța, de a deveni și de a ne reînnoi și renaște prin redefinirea noastră proprie cu inocența copiiilor capabili oricând să învețe ceva nou... perfecțiunea este mereu înaintea noastră... adevărul absolut nu ne aparține niciodată în întregime, ci aparține arborelui universal din care noi suntem deocamdată doar niște fragmente... reprezentări în
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
temi: revărsarea fluviului, darul divin al apei, sosește. În noaptea următoare, apa se infiltrează și se mărește, iar tu vezi o baltă care strălucește în soare. O văd și păsările, și încep să țipe, coborând în cerc în jurul lacului ce renaște. Străinii sunt uimiți de lacurile noastre sacre, care se umplu, fără ca din cer să cadă vreo picătură de apă, în nisipurile deșertului. Nu se vede de unde vin apele, nu se vede de unde ies... Preotul tăcu o clipă, părând că reflectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ci doar o cârmă enormă, se îmbarcă phar-haoui și preoții. Phar-haoui ia cârma și întoarce prova spre luna plină ce răsare din deșert. Pentru că Isis este viața care răsare din moarte și de aceea poartă pe cap discul Lunii, ce renaște în fiecare lună. Și întredeschide Poarta Aurită a lumii nevăzute, unde se odihnesc morții pe care tu i-ai îndrăgit nespus. — Îți mulțumesc pentru această călătorie, îi șopti Gajus tatălui său. Și, pe când îi vorbea astfel, nu știa că toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
portul din Alexandria sunt de-ajuns două sute de soldați. Lipsită de grâul egiptean, Italia ar fi capitulat fără război. Cineva căruia o asemenea amintire îi convenea spuse că în venele lui Germanicus curgea sângele lui Marcus Antonius. Un altul strigă: — Renaște planul de a muta capitala la Alexandria! O acuzație care provoca un cutremur, care putea scoate în stradă toată populația Romei și care pe Julius Caesar îl costase viața. Tiberius nu vorbi în public. Mamei sale îi împărtăși însă bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Helikon aduse un vas ce conținea un lichid parfumat și începu să-i maseze delicat ceafa și umerii. Șopti: — Preotul de la Sais zicea că dorința de a simți parfumul florilor care au înflorit vara trecută aduce numai durere. Alte flori renasc. El se ridică și spuse: — Vreau să merg pe malul mării, acum. Helikon se sperie. — Nu ai voie să ieși fără permisiunea împăratului... El zâmbi. Cred că nu mă va opri nimeni. Așteaptă! îl rugă Helikon. Însă el luase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să tulbure noul regim și să amintească de cel vechi. — De Aegyptus mă ocup eu, declară nemilos Sextius Saturninus, și enumeră cu entuziasm șantierele ce trebuiau lăsate pradă nisipurilor deșertului. În zadar cu șapte ani în urmă, preoții egipteni văzuseră renăscând din cenușă după cinci veacuri, mitica Phoenix. Și la Roma, praful se așternu peste noile ruine. În fața porticului templului isiac, incendiat cu furie cu tot cu decorațiunile lui de turcoaze și fildeș, cu statuile din cuarț, granit și diorit, cu fragilele papyri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În vârtejul Înecului acuma zbieri ajutor Capul tău Încins de gânduri aprinse a căzut secerat ca de trăsnet Dar limpezimea aceasta nu se altoiește natural În sămânță, Cum de circulă-n mine atâta curent ereditar? Lucrurile ce-mi caută palmele renasc vârtos sub umbra mângâierii Lăudându-se apoi că așa au fost făcute de cel ce le-a numit. Ciudățenii ale formelor ce nu le pricep Mă fac pe mine altul În mersul de la ochi spre timpanul urechii Sugrumat de cercul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă pedepsesc, nu am avut realmente timp să recapitulez, deci nu am dreptul să condamn, mai ales că peste o oră am luat 10 la filosofie. Nu mă mai gândesc la nimic. Poate Înnebunesc! 5 noiembrie 1961 (duminică) Din nou, renaște vechea patimă a patinajului. Vreau ca toată deznădejdea mea să o pun pe gheață. Vreau să fac un dans În care să pun tot sufletul, toată iubirea pe care am pierdut-o din partea lui. Poate sunt inconștientă, poate nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sunt fată, se va opri, dacă eu voi dori acest lucru. Vasile venise să se satisfacă pe el și atât. Petre are femeie, are tot ce-i trebuie. Și să nu mai vorbim despre sentimentele mele! Petre poate să-mi renască o pasiune, de care și acum mi-e frică, Vasile era pentru mine doar satisfacerea orgoliului. Îl introduc pe Eugen. Cu el, o să mai aștept mult și bine până o să aibă, În sfârșit, curajul sa mă sărute. Eu Însă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Guomindangului, lucrînd În secret pentru comuniști? În ziua sosirii părinților săi, Yang apăruse cu limuzina, Îi vînduse imediat mașina tatălui lui Jim și se reangajă ca șofer. Yang juca deja În mici roluri În două producții ale studiourilor de film renăscute din Shanghai. Jim bănuia că, În timp ce el ședea la o nouă dublă de reprezentație la teatrul Cathay, mașina era Închiriată ca decor de film. Aceste filme de la Hollywood, ca și jurnalele de actualități proiectate deasupra mulțimii pe Bund Îl fascinau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Mama ta știe să uite, știe să potrivească lucrurile exact așa cum îi convin în momentul în care le folosește. Pe de o parte este teribil, pe de alta este ca și cum ar recunoaște tuturor lucrurilor care o înconjoară capacitatea de a renaște încontinuu. Eu probabil că m-am născut de multe ori în mâinile ei, fără să-mi dau seama. Stăteam așa, cufundat în tăcerea vieții familiare. Aici eram un om liber, nu aveam nevoie să mă ascund. Lumea mă cunoștea, soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să intru în întregime. Da, vroiam să fiu în pântecele ei, ghemuit și cenușiu ca un iepure. Cu ochii închiși în propria-mi salivă. Eram un nou-născut pe mediul său de apă. Ajută-mă să mă nasc, ajută-mă să renasc, iubita mea. Voi avea mai multă grijă de mine însumi, te voi iubi fără să te chinuiesc. Am deschis ochii, am privit puținul care se afla în jur, caseta lăcuită, covorașul spălăcit în dungi de lângă pat și dincolo de ferestre pilonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
narație hagiografică scrisă de o femeie știutoare a secretului Sfântului, a secretului lui Miguel de Unamuno, poate și al multora dintre noi, „evanghelia“ după Ángela Carballina, despre un preot care se încăpățânează să se comporte ca și cum revelația l-ar fi renăscut spre viața de dincolo cu blândețea apelor sale oglinditoare răsfrânte fără s-o știm înăuntru nostru. Toate narațiile lui Unamuno, romane, rimane sau nuvele, fac parte din necuprinsa oglindă nemișcată în ubicvitatea ei, oglindă multiformă, regăsibilă în ochii semenului, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fiu al mamei copiilor mei. Teribilul Raphaël Valentin din Pielea de sagriu, a lui Balzac, moare, mistuit de dorințe, la sânul Paulinei și horcăind, în angoasele agoniei, „te iubesc, te ador, te doresc...“; dar nu se deznaște și nici nu renaște, pentru că nu la sânul matern, al mamei copiilor săi, al mamei sale, i se sfârșește romanul. Și, după toate astea, în romanul meu cu Jugo, trebuie să-l fac să sfârșească în experiența paternității filiale, a filialității paternale? Există însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și să sărute gâturile dă la clondire. A venit rându la beutură, ie rându la beutură! le striga energumenu ținând capu sus și unind egzemplu cu preceptu. Belitoru veteran, gășcosu În formă, marele bufon dă la chiolhanele dân Mahalaua Găinii renăștea pă cai mari În mine! Bieții dă ei mă privea fără nici un Înteres. Io n-am vrut să le cer prea mult dân prima noapte, pen’ că japonistu n-are rezistență și vine ca matol dă amețală. Marți de matina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
reînglobîndui, prin virtutea morții, în curcubeul liniștii planetare. Între Socrate și Orfeu, sfidînd micimea mea egoistă, intoxicată de Elena, mă amăgeam că suport, ca pe o jumătate de sinucidere, o tortură mistică, un soi de inițiere. Să mor și să renasc perfect prin asumarea morții. Tărăgănam fără curaj. Dar amînarea sinuciderii e tot atîta lașitate cît și sublim uman: să-ți demonstrezi la fiecare pas că încă-i bine să n-o faci, găsind vieții pretexte. Dar tot așa de bine
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Te lămurește, măcar, căci, altfel și cîinii crapă și zac umflați și inseminați de muște la marginea drumului.” „-Vrei să spui”-exclamă tînărul V.-“ că dacă-ți alungi din minte imbecilitatea cu care privești în jur ca și cum ai fi etern, renaști, cumva, te materializezi înapoi în Dumnezeu?” Tînărul Doctor izbucnește în rîs: „-Măi, ești incorigibil. Cine te-a învățat să întrebi așa, ca și cum n-ai face-o? Parcă văd că următoarea ta nelămurire va fi cum? Ia, mai lămurește-te și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
printre piramide și-i vom ucide pe toți cei pe care-i respectam pentru ca ei, ajunși la Șarpele ce zboară majestuos în cer să ne lase să gustăm armonia nebuneștii suferințe. Să nu distrugă lumea ci, s-o lase să renască, să ne clădească deschizîndu-ne ochii asupra chinului ce-l îndurăm. Și înarmați cu lancea subtilă a durerii vom aboli moartea, eternizînd-o. Durere crîncenă fiind viața, moartea păli-va și-ntre ele graniță nu va mai fi. Infernul rece fi-va
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
propriei copilării, devin tandrețe, încredere și speranță. De nepermis, visăm că ei vor depăși toate înfrîngerile noastre. Îi visăm stăpînind lumea și ostoindu-ne ambițiile înăbușite, înăbușindu-i astfel chiar pe ei. Dragoste și disperare, speranță și regret resemnat. Am renăscut în ei și așa am acceptat moartea gîndind, cumva, ca smerenia noastră să-i apere. Smerenia... Am găzduit-o cu un zîmbet fals în noi. Și-nchisă astfel, credem că moartea n-are cum să-i vadă. Dar mă-nfior și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mă-ncălzesc privindu-mă. Ei se încred în mine. Eu sînt speranța lor. Și-i colosal cînd simt că sînt, din nou, speranță. Sînt slab cînd le simt suferința dar așa-i și Dumnezeu, îndurînd veșnic propriul nostru chin. Parcă renasc într-un timp al perfecțiunii. Plin de încredere simt cum se ridică sîngele în mine ca seva copacilor din pămînt, sublimînd prin frunze și apoi topindu-se în cer. Și cei din jur par că văd asta, oarecum surprinși. Prietenul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
om de iubire robit și aș vrea să mă crezi în acest univers, cum sufletul se scaldă în van. Un muritor vei rămâne, stimatul meu VIS, iar eu nemuritoare în pocaluri de ani. DE ATUNCI ATÂTA IUBIRE Simt un suflu renăscut în adierea norilor peste lăcașuri arzătoare de deziluzie. Plecarea mea din cuta răstignită a descompunerii, își așteaptă la capăt de vieți venirea ta prin aducerea suavă a întâmplăriloră Norii grăbiți despleteau în trupuri setea apropierii de ceea ce nu se poate
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]