5,064 matches
-
mine... Tu, măi Niță, în astă noapte nu te deslipi de vite. Cu furtuna asta, cine știe ce se poate întâmpla... D-apoi ca și-n alte nopți tot între ele dorm!... răspunse flăcăul depărtându-se. Întăi îi veni gândul să se repeadă până în deal la bordeiul humelnicului, să mai vadă pe Marghiolița și să mai schimbe două vorbe cu ea; dar pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deal. Fără să-și dea samă, Traian, cel mai tânăr, chiui după el. Badea Toma clăti din cap cu mirare. Iepure în aceste locuri, și încă iepure alb, nicicând nu s-a mai văzut. Într-o clipită descălecară și se repeziră la Culi, cuprinzându-l din două părți. Paznicul se încordă și-i respinse în dreapta și în stânga. Ei îl apucară iarăși. Ce-veți cu mine? strigă Ursake, pălindu-i. —Vai, dragul mamei, cum te prăpădești tu! se bocea împrejur nana Floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rămas pe măsuța de abanos. N-a trecut nici un ceas și știrea a început să bâzâie pretutindeni în serai ca un bărzăun supărător. Când Soliman-Sultan a intrat, cu privirile neguroase, în chilia soției sale prea iubite, doamna Roxelana s-a repezit ca s-acopere cartea cu ladurile feregelei. Nu, nu! a strigat ea spăimântat, cu palmele împreunate. —Iubita mea doamnă, a rostit el grav, mărturisește-mi ce se întâmplă. Nu-mi ascunde nimic. Am văzut cartea. Copilul nu poate fi vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ocolit pe alei și l-au lăsat singur. Întru întâmpinarea măriei sale venea doamna Roxelana. Ea era singură; femeile sale pândeau de după perdelele haremului. Muții împărătești nu se îndepărtaseră; se opriseră în fund, așteptând poate o poruncă. Doamna Roxelana și-a repezit asupra lor fulgerul privirii, apoi și-a îndârjit trupul, ca o viperă care atacă. Soliman s-a oprit părând nehotărât. Ea păși grabnic până în fața lui și a căzut în genunchi. —Doamne al milei! Doamne al iubirii mele! a cântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nuanța de galben-muștar nu era neapărat ceva rău; s-ar putea s-o facă să pară mai „autentică“. Mi-am întins un strat subțire pe față și, după câteva minute, cicatricea a început să dea semne de mâncărime. M-am repezit la oglindă și aproape că mă așteptam să văd cum se umple de bășici și cum se extinde porțiunea de piele încrețită, ca o chestie dintr-un experiment științific care a luat-o rău de tot razna. Dar nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
doar să pună un pic de ordine în treburile personale spre a pleca la drum în condiții bune. — Vai de cel ce se grăbește să vândă raiul în schimbul unor bunuri pe pământ! exclamă Astaghfirullah, în timp ce dezrobitorul, dornic să nu-l repeadă pe Mohamed, pe care-l știa încordat și în stare de gesturi nebunești, se adresa recalcitranților pe un ton patern: De când a căzut în mâinile necredincioșilor, orașul ăsta a ajuns pentru noi un loc al infamiei. E o temniță, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se deosebea cu nimic de cea relatată de omul acela. — Totul a început, îmi spuse el, printr-o întrevedere furtunoasă între sultanul Kansoh și calif. Califul ăsta era un bătrân fără cusur care trăia pașnic în haremul lui. Sultanul îl repezise și-i ceruse să-și dea demisia, sub pretextul că vederea îi era tot mai slabă, că era deja aproape orb de ochiul stâng și că semnătura sa pe decrete era o mâzgăleală neciteață. Kansoh voia, după toate aparențele, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
foc de archebuză. Câteva clipe mai târziu, ceața s-a risipit în locul acela și l-am văzut pe Bourbon lungit pe jos, în mod vizibil mort. Când l-am auzit, m-am mulțumit să dau din umeri. Alții l-au repezit cu asprime: lupta era în toi pe zidurile orașului, mai cu seamă spre Borgo, iar împușcăturile nu fuseseră niciodată mai dese; strigăte de luptă, de suferință și de teamă se înălțau din oraș; nu era momentul să te umfli în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ale centuriei din fundul pâlniei, își reluau poziția inițială. La un semn al lui Antonius, mâna argintie a signum-ului se roti cu o sută optzeci de grade; la fel făcură și soldații, tăcuți, disciplinați, înfruntându-i pe quazii care se repezeau din nou spre ei, dar acum erau dezorientați, încercuiți. După schimbarea direcției, centuria din fundul pâlniei se împărți în două, gata să-i zdrobească pe quazi de zidul genierilor și de valurile de pământ; soldații se mișcau cu ușurință prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl făcu să se ridice furios și să se repeadă înapoi, spre adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat îl biciui, obligându-l să se apere cu disperare. Singurul mod de a evita teribilele lovituri de bici era să lupte cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Hector spuse că Otho câștigase încrederea pretorienilor. Galba fusese prevenit că se organiza o conspirație împotriva lui. Își pusese o haină de in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se repeziseră la el și îl trăseseră afară din lectică; nimeni nu sărise în ajutorul împăratului care cădea sub loviturile pumnalelor. Numai niște batavi încercaseră să ajungă la el, dar, cum nu cunoșteau orașul, greșiseră drumul; în vremea asta, Galba era omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
recunoscu gestul care, încă din adolescență, anunța izbucnirile de mânie ale lui Salix. Cei doi gladiatori continuau să se privească în tăcere, măsurându-se. Apoi Skorpius se întoarse cu fața spre public, întinzându-se ca o fiară gata să se repeadă asupra prăzii. În clipa aceea văzu doi bărbați intrând pe o poartă laterală. Mâna grăsanului se sprijini iar pe geununchiul lui. — Îl vezi pe cel cu tunica albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini și lovi cu putere scutul lui Salix. Speriat, Valerius îl văzu pe acesta dând înapoi câțiva pași și căzând în nisip. Se ridică însă rapid și se repezi asupra uriașului, atacându-l la cap cu scutul ridicat. În liniștea amfiteatrului, impactul marginii scutului cu țeasta lui Skorpius răsună sinistru. Uriașul abia dacă se clătină. Pe gură îi țâșni un șuvoi de sânge, care i se prelinse pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ucide-l, Salix! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius îl văzu pe Salix pregătindu-și scutul pentru a lovi din nou. În clipa aceea însă, piciorul stâng îi cedă, iar Salix căzu în genunchi, cu un strigăt ascuțit. Skorpius se repezi la el cu toate puterile care-i mai rămăseseră. Salix zbură prin aer și căzu la vreo zece pași de adversarul lui. Rămase nemișcat în nisip, cu brațele și picioarele desfăcute, o fantoșă tristă, care a încetat să mai distreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și-i lovea cu coatele pe ceilalți, cu privirea fixă și buzele strânse din cauza mâniei. Nu-l recunoscu pe cel pe care încercase să-l acuze de moartea preotesei nici măcar atunci când Valerius sări peste balustradă, intră în pulvinar și se repezi la el. Vitellius căzu de pe tricliniu. Nu apucă să se întrebe de ce nimeni nu-l oprea pe nebunul acela; simți mâinile lui Valerius în jurul gâtului, căutând scobitura traheii, apăsând. Simți cum gâtul îi ia foc; prin fața ochilor i se perindau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
totul, Valerius reuși să împingă scutul oblic deasupra capului, ca să se ferească de trident, așa cum îl învățase Proculus. Rămase în așteptare, cu scutul ridicat. Veni și lovitura, puternică, violentă. Tridentul întâlni scutul exact unde prevăzuse Valerius. Se ridică și se repezi spre Flamma, cu scutul în față și mâna dreaptă întinsă, strângând cu atâta furie sica, încât tot brațul i se contractă dureros. Mârâi o insultă și începu să-și urmărească adversarul. Deodată se simți invadat de o forță fantastică; plămânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pumnul lui Valerius îl făcu să se dea câțiva pași înapoi și să se lovească de Flamma, care se ridicase între timp. Unii gladiatori erau indignați de cuvintele lui Skorpius, alții îi dădeau dreptate. Se adunară în jurul celor doi. Se repeziră unul la altul, dar fură despărțiți de mulțimea ce intrase în cantină și se îngrămădea strigând în jurul meselor. Sub bolți răsunară numele celor mai admirați gladiatori - în primul rând al lui Valerius, apoi al lui Skorpius. Exista obiceiul ca publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te va recunoaște. — Nu, așteaptă... Nu mă lăsa. Se auzeau strigăte, pași repezi, zgomot de arme. Poporul și primii soldați flavieni se apropiau de palat. Acum urcau treptele ce duceau la intrarea principală, în frunte cu Errius Sartorius. Vitellius se repezi spre ușa care dădea în grădină și străbătu pajiștea, mergând pe sub copaci, în umbră. Ajunse la ghereta paznicului. În clipa aceea, mulțimea năvăli în palat, revărsându-se în încăperi și pe coridoare. — Listarius! strigă Vitellius. Dar băiatul dispăruse. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu mormăieli și țipete, o mare de claxoane și haos. — Stai! își pocni Pinky fratele. Mai am puțin și mă prăbușesc aici în spate. Nu poți nici măcar să pedalezi drept? Merseră un pic mai departe. — Lasă-mă să cobor, se repezi la el. E deja prea mult. Mai bine iau autobuzul. Mi se face rău din cauza ta. — El se opri, iar Pinky, privindu-l mânioasă, își îndreptă ținuta fantastică din poliester în culoarea asfințitului și o porni către stația de autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ele pânze de păianjen. Toți se întoarseră și îl priviră surprinși. Nu îl mai auziseră niciodată rostind o astfel de frază. Era deosebit de neobișnuit. Realizând el însuși ce ciudat sunaseră vorbele sale, cu fața arzând, Sampath se întoarse și se repezi la biroul său din capătul întunecat al oficiului poștal. — Sunt cu ochii pe tine, spuse șeful în urma sa. Te rog să nu te porți necuviincios. Câtva timp, Sampath încercă într-o doară să adune cheltuielile nunții într-un registru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la jumătatea drumului, uimit că încurcase niște ființe atât de diferite una de alta. E maimuțoi, nu măgar. — Maimuțoi-măgar, țipă Ammaji. Nu mai sta acolo ca prostul, fugi după el. Și, amintindu-și îndatoririle sale, băiatul de la Hungry Hop se repezi după creatură, urlând și răcnind, agitând prin aer două bețe într-un fel atât de alarmant că până și maimuța asta îngrozitoare, dezgustată că nu găsise alune și puțin intimidată, lăsă cornetul să-i cadă, goni nebunește peste acoperișurile magazinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
îndreptate a binecuvântare către cer, sau, alteori, privind în jos cu durere, cu lacrimile prelingându-i-se din ochi, cu urechile în flăcări, abia reușind să respire, Sampath implora: — Mai dă-mi! Te rog, mai dă-mi. Și Kulfi se repezea trimfătoare să-i mai aducă o porție. — O să-l otrăvești, îi spunea domnul Chawla, realmente îngrijorat când își începu eforturile de a crea o nouă bucătărie. Va reuși să le distrugă cu totul norocul. Dacă nu era renumele familiei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sus, între crengi, departe de lumea cea dureroasă. Își amintea figura lui de pe vremea când mergea la școală, cum încerca mereu să se urce pe acoperiș ca să fie singur când venea acasă și se simți îngrozitor gândindu-se cum îl repezea, strigând la el de pe scări...Acum simțea că și ea, la rândul ei, înțelegea cât de îngrozitoare era viața, recunoștea cu tristețe nevoia de a fi singură și, din momentul acestei revelații, începu să petreacă ore întregi sub copacul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]