3,443 matches
-
vila Închiriată. — Știu și eu?! zic rînjind. Mi-ar surînde ideea de a organiza o petrecere-monstru. Hei! exclamă el, ridicînd dintr-o sprînceană a surpriză. Asta nu e nevasta consevatoare și liniștită pe care o cunosc și-o iubesc. Se rostogolește mai aproape de mine, chicotind. Acum Înțelegeți de ce ziua de azi mi s-a părut atît de minunată. Joi e seara În care ar trebui să ieșim la cină cu Trish, Gregory, Lisa și Andy. Luptasem cu tentația de a pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai frumoasă dintre toate. — Știam eu că există un motiv pentru care m-am măritat cu tine, Îi spune ea și se Întinde să-i dea un sărut. — Nu-i așa că totul e atît de frumos? Las cartea jos, mă rostogolesc și depun un sărut pe umărul Încins al lui Dan. — Mm, miroși a nucă de cocos. — E minunat, confirmă Dan, zîmbindu-mi. Nu-i așa că e ciudat cum nu-ți dai seama că ai nevoie de o vacanță pînă nu ajungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la tine mai mult ca la o soră, sora pe care mi-am dorit-o toată viața. Nu e ciudat, nu? Crezi că e ciudat? — Nu, clatin eu din cap și Încep să plîng. Nu doar că lacrimile mi se rostogolesc pe obraji. Plîng cu suspine grele, cutremurătoare. Îmi pun fruntea pe brațe și Încep să hohotesc. În sfîrșit, mă descarc. Emma Îl duce pe Tom În camera de zi, unde izbutește să-i inducă o stare de amorțeală punîndu-i DVD
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ne-a învăluit odată cu o pală de vânt stârnită din senin. Acalmia a revenit, dar câinii și-au ridicat boturile, au amușinat aerul, și-au plecat urechile și pe-aici ți-e drumul spre casă. Între timp, nori grei se rostogoleau cu repeziciune spre noi, tot mai mari și mai negri, striați de un alb vinețiu. Ni s-a arătat o lumină orbitoare roșiatică cu tresăriri de cenușiu și negru și am auzit bubuitul surd al tunetului. - E mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și l-a sărutat pe frunte râzând. S-a declanșat o adevărată distracție, de la care s-a abținut doar severul Faroald. La scurtă vreme după avalanșa de pupături, omul a avut un atac de epilepsie și a început să se rostogolească pe jos, făcând spume și sfâșiindu-și pielea feței cu unghiile. Atunci le-am spus servitorilor și țăranilor care se strânseseră buluc în spatele nostru: - Uitați-vă la un biet nebun care spune numai tâmpenii. Ar putea să-i atace și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vreo scăpare. Rodoald era cel mai disperat. Se considera vinovat de pierderea surorilor și de moartea vărului. Rotari l-a oprit exact în clipa în care voia să-și înfigă în piept vârful suliței rupte. S-a luptat cu el rostogolindu-se la pământ și a reușit să i-o smulgă din mână. Moment în care, după atâta vreme, l-am implorat pe Cel de Sus, care ne-a întins din nou o mână. În timp ce Grimoald încerca să-și îmbărbăteze fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un refren într-un grai pe care nu-l înțelegeam. Cântau două coruri; mai întâi bărbații și, când aceștia își trăgeau sufletul, se auzeau femeile. Astfel cântarea nu se întrerupea deloc, devenind tot mai iute, ca o roată care se rostogolește pe o pantă. Cei care stăteau în picioare în mijlocul naosului, la început încet, și apoi tot mai repede, după cum era cântarea, se învârteau cu brațele depărtate de corp până ce păreau să devină niște moriști descriind o spirală invizibilă. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
desenând o urmă palidă de lumină. Când vitrina se sparse trosnind, un nor de cioburi se Împrăștie În toate părțile și căzu ca o grindină peste el, chiar dacă aruncase de departe și deja fugea. Bomba artizanală căzu pe pământ, se rostogoli sub mesele goale, se lovi de coșul de gunoi și ajunse lângă tejghea. Zero se opri - gâfâind - doar când consideră că nu se mai afla În raza de acțiune a exploziei. Cel puțin așa calculase el. Se ascunsese după colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și Îl Împinseră spre closete. Anzalone Îi smulse figurina din mână. Luat prin surprindere, Kevin se aruncă Înainte pentru a o prinde, dar un picior Îi puse piedică și căzu. Ajunse În genunchi - ochelarii Îi alunecaseră de pe nas și se rostogoliră cât colo pe ciment. Scutierul ninja al lui Anzalone Îi lovi cu piciorul aruncându-i sub vasul toaletei. Kevin puse mâinile pe pământ și Începu să meargă de-a bușilea, căutându-și ochelarii. Îi păreau nespus de Îndepărtați. Pardoseala era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
purta În nas și-l târî spre ieșirea de incendiu. — Ce vrei? Ești nebun? țipă Zero orbit de durere, temându-se că inelul al fi putut să-i sfâșie nara. Căzu la pământ și polițistul Îl Împinse afară. Zero se rostogoli pe pietriș, iar când Încercă din nou să se ridice, nevenindu-i să creadă cele Întâmplate, polițistul Îi Înfipse un șut În spate cu o mișcare acrobatică de arte marțiale care-l Întinse la pământ, fără suflare. — Să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
degetul arătător, avertizând parcă să nu cumva să fie întrerupt. Așa că ascultase mai departe: - Nu știa nici frate-meu cum arăta, dar a văzut cum a căzut lângă el Calu, unul dintre frații Futacu. A venit pe deasupra, ca un bolovan rostogolit din cer, și i s-au risipit creierii în cădere. Pe urmă, arătarea a intrat în miezul pământului, de unde venise. Zogru era dezamăgit de felul în care și-l închipuise fratele lui Leșea. Se gândise, de asemenea, că poate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cărți într-o cârciumă din Răscrucea lui Cirtă și a pierdut toți banii căpitanului. Dar cum omul era beat, Zogru intrase și el într-o amorțeală de bețiv și nu putea să țâșnească afară. Abia a doua zi s-a rostogolit în praful drumului, unde adormise, și-a luat-o, într-un negustor, până la Șotânga, iar de-acolo, prin pădure, cu un țigan, plecat să culeagă clei. Pe la prânz era ajuns la mănăstire cu țigan cu tot și nu găsea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acolo, care amplifica legătura. Morgonii aceștia sunt niște ființe jalnice, pe care Zogru le strivește fără milă ori pe unde îi ies în cale. Arată ca niște hârtii mototolite, cenușii, de fapt, ca niște fețe boțite și posomorâte ce se rostogolesc peste tot și se prind nebunește de mințile oamenilor, care nici măcar nu pot să-i vadă. Sug melancolia picătură cu picătură și, cu cât cer mai mult, cu atât omul le dă. Când vede oameni cu morgoni pe creier, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ascultau. Zogru era uimit de reacția ei și aproape că o lăsase să ridice mâna. Apoi, îl rugase pe Omul Negru: - Spune-i ce ți-am povestit. - Zogru este înăuntru ființelor și de acolo te iubește, a continuat Omul Negru, rostogolindu-și ochii strălucitori. Ți-a spus același lucru și din Alecu, și din Ianache, iar acum, înainte să intre în tine, din Gligore. Zoe a ascultat uluită și fericită totodată, dar fericirea era a lui Zogru, care își închipuia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dar nu au nici un mijloc. În jurul lor e pustiu, nu se vede nici o casă, nici un copac și nici măcar iarbă. Este doar pământ arid, bătut și neted ca o gresie. Unul dintre cei doi se aruncă în apa fluviului, care îl rostogolește cu viteză, ducându-l departe. Omul vede orașele de pe mal, se luptă cu un șarpe de apă, este atacat de un crocodil și, în scurtă vreme, moare, având în minte imaginea idilică a celui rămas acasă. În acest timp, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să spună ceva, într-un moment de mare nehotărâre. Apoi oftează lung și din gura lui începe să se prelingă un fuior de abur violet, ca o ceață colorată și grăbită. Sunt valuri de aburi liliachii și fierbinți care se rostogolesc ca o invazie de petale. Zogru privește liniștit, ca la un spectacol, așa încât reacția Giuliei îl ia prin surprindere. Ea așază tuberoza pe televizor, se repede spre Andrei Ionescu și îl prinde cu amândouă mâinile de umeri. Prin creierul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca niciodată, într-o iarnă proaspăt sosită, un om de zăpadă. Totul a început într-o zi, când un băiețel pe nume Cosmin și o fetiță ce se numea Alexandra, au construit cu multă dragoste un om de zăpadă. Au rostogolit bulgări mari de zăpadă și i au așezat unul peste celălalt cu mare grijă. I-au cusut nasturi cenușii și i-au pus un nas mare roșu, din morcov. Doi ochișori zglobii au luminat fețișoara albicioasă. În cap purta o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
frică și-atâta foame de alte țărmuri, atâta sete de depărtări tremură în mine. Ce pot să fac, cum să-mi aleg calea? Încă mai sunt mistere. Încă mai cred în iluzii, iluzia că timpul nu trece. Cuvintele mi se rostogolesc în ecouri. Strig ecouri, răspund ecouri, prin care voi trece probabil cu aceeași sublimă nepăsare zilnică, cu aceeași oarbă fericire de a exista. Dar ajunge! Nu vreau să mă trezesc într-o zi goală, mai singură și mai bătrână, întrebându
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
când în fața ochilor săi, de niciunde în fața-i străluciră doi ochi dar ochii. Am uitat să vă spun că lupul l-a abandonat pe Andrei, dar fiind înzestrat cu cel de-al șaselea simț, de cum băiatul a leșinat, s-a rostogolit de trei ori, transformându-se într-o pană și, pe aici ți-e drumul!... Când descoperi pe prinți, iarăși se transformă în lup și cu laba începu a-l mângâia pe obraz, să se trezească. Andrei a revenit la împărat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
briză caldă, bătându-te în față. Nisipul de pe plajă este cald și bucuria fiecărei zile se resimte în fiecare bob de nisip. M-am trezit zâmbind la acele amintiri. O lacrimă mi se prelinse în treacăt printre gene și se rostogoli în jos pe obraz. Apoi un torent de lacrimi de regret și de dorință de a merge din nou la Jeffrey-Bay. Cu greu, am murmurat un: Îmi pare rău! Printre lacrimi, el zâmbi și în acel moment inima mea începu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să se amâne, și eu nu mai aveam ce apăra, și m-am uitat la mănușile din piele veritabilă, de lângă Janika, și atunci au început să-mi curgă lacrimile și mingea mi-a căzut din mână, a făcut un salt, rostogolindu-se într-un ungher, dar atunci nea Gică nu se mai afla în vestiar. Csákány Duminică, înainte de masă, au sosit excavatoarele, noi tocmai jucam fotbal cu cei de pe strada vecină, ei conduceau cu patru-doi, se juca până la cinci, era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mâncat deja, așa că acum la treabă, și zicând asta s-a dus la excavator, a scos din spate un pachet mare, aruncându-l în fața noastră, pe jos, na, ia deschideți-l, a spus, pachetul legat cu o curea s-a rostogolit la picioarele noastre, cu toții s-au dat un pas înapoi, nimeni n-a vrut să-l atingă, stăteam acolo, uitându-ne la muncitori, și ei la noi, Traian numai la mine se holba, se uita fix în ochii mei, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
e sfârșitul, Romulus agita un lasou, auzeam cum vâjâie prin aer, și atunci am plonjat drept în mijlocul flăcărilor, simțind cum mi se pune lațul de gât, strangulându-mă, am căzut pe spate, sacul de plastic mi-a căzut din mână, rostogolindu-se în foc, iar eu mi-am dus mâinile la gât ca să țin de funie, în timp ce Remus striga uraaa, alergând înapoi spre postul de observație, cu frate-su în cârcă și pe mine târându-mă de funie în urma lor, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai lung tub Bergmann, am crezut că o s-o înfigă în spatele lui Remus, dar în loc de asta Prodan s-a aruncat pe-o parte, punându-i piedică lui Remus care a căzut, Romulus a căzut și el de pe spatele lui Remus, rostogolindu-se în grâu, iar eu mi-am dus mâna la gât și m-am eliberat din laț, mâna dreaptă mă durea de parcă mi s-ar fi julit toată pielea de pe ea, m-am ridicat în genunchi, tușeam, am văzut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pepită, toată lumea știa că adevăratul motiv nu era descoperirea arheologică, ci faptul că pereții erau doldora de aur, se zicea că ajunge doar să dai cu ciocanul în ardezie, în locurile pe unde trec filoanele, și din perete se și rostogolesc grunjii de aur. Zsolt ne-a povestit că șterpelise o pepită de-asta din sertarul în care-și ținea taică-su legitimația de feroviar și decorațiile, ne-a și dat voie s-o luăm în mână, cântărea greu, se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]