3,323 matches
-
concluzie, capodopera unui "nihilism filosofic teribil", este "punctul cel mai înaintat într-o metafizică a haosului și a disperării". Se punctează poemele Gemenii, Strigoii, cu stăruință asupra Odei (în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi" ce structurează "o poetică a grațiosului" și "spiritualizează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mulțumesc încă o dată pentru curajul tău. - Am făcut cum am simțit și ce am crezut că e mai bine pentru noi. Asistenta medicală intră în acel moment, întrerupându-le conversația aducându-i și așezându-i pruncul pe mâna stângă. O rugă să încerce să îi dea mamelonul încă neformat în gura copilului, micuță cât o boabă de rouă. A doua zi dimineață obseră că pruncul era agitat iar buzele roșii păliseră. Erau uscate și străbătute de niște firicele vineții. Nu-și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
din nou iar Nicky îi cânta în șoaptă cântecul de leagăn al Victoriei. Dacă la fereastra ta, ar poposi o rândunea Tu să te porți blând și să vorbești cu ea.” Apoi o sărută de mai multe ori și o rugă să își facă bagajele pentru plecarea în capitală. Ea sări în picioare ca o zvârlugă și îi zise:Stai puțin să îmi aranjez părul, mai întâi. - Nu-i nevoie. Nu trebuie să te gătești acum. Mergi cu tata cu mașina
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de fanfara satului (dirijor fiind un italian după nume), astfel că de sărbători și duminici, din noua și măreața biserică din Hălăucești (ctitorie a pr. paroh Alois Herciu) ce era de fiecare dată plină de credincioși, se ridicau spre Cer rugi și cântece religioase de o înaltă ținută interpretativă și încărcătură sufletească. Cânta în bisericile din satele în care studia ca Săbăoani și Luizi-Călugăra, dar și la Bacău, Galați și mai târziu la București. Îmi amintesc că în vara anului 1948
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
tigri și hiene... Ochi și suflet către ceruri cu mândrie ridicați! Sună cornuri și cimbale... se ridică bariere... Fiare crunte și turbate de prin tainiți se răpăd Sus cu gândul Frați de Cruce, pentru Cer la revedere: Să cântăm suprema rugă în al nostru trist prăpăd... O, Tu, Doamne, Sfânt și Mare, de pe tronu-ți blând privește, Către ceata din arene, ce-ți trimite-un lung suspin! Azi e ziua cea fatală, care viața ne-o sfârșește: Trupu-i iad de zvârcolire, sufletu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
prețioasă și castă, maica noastră pământul, cei care iartă din dragoste, cei care suferă boli și încercări și în sfârșit sora noastră moarte. Simțind că se apropie sfârșitul, Francisc roagă să fie dus lângă mănăstirea Sf. Damian, să poată asculta rugile și cântările surorilor strânse în jurul sfintei Clara. La propunerea și rugămintea fratelui Elia, superiorul de atunci al Ordinului, Francisc acceptă să fie dus la Siena, pentru un nou control medical. Medicii constată că nu se mai poate face nimic și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul pădurii bătută de vânt și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să fac ceva! Și... și diavolului m-aș vinde, și sufletul mi l-aș vinde pentru o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de ascuțită ca peana de gâscă. Ne-au fost și norocul, și soarta prielnice, recunoaște Ștefan. Și-apoi, eram acasă, aveam cu noi tovarăși și codrul, și Dunărea, și Carpații, și Cerul, și pe Iisus Mântuitorul ce ne-a ascultat ruga... Da! Da! A fost o minune dumnezeiască! se repede Preafericitul Mitropolit Teoctist, un bătrân alb, blajin ca un bunic. Și rugăciunile noastre, se împăunează el. Olecuță a fost și omenească, Preafericite, adaugă Ștefan cu un surâs smerit. Din nefericire, minunile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A fost o sărbătoare. Te prinde uimirea... Oștiri de cavaleri, Europa adunată în cruciade la Cossovo, Nicopole, la Varna n-au reușit, adaugă intrigat Alexandru. Și... și au dobândit o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vedem cu ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu le întrece în măreție, spune Ștefan. Și când îngenunchem pe pământul gol, și când încleștăm degetele a rugă, cu obrajii uzi, și când ridicăm ochii spre cer, cupola catedralei noastre e plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat", să-l credem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de foi legate cu sfoară pe care i le înmânează Ioane, ai aici însemnările mele: fapte, gânduri de-a valma, "câte au fost scrise în inima mea", adunate în anii blagoslovitei mele domnii... Dee Domnul încă mulți, mulți ani! înalță rugă Vlaicu. Cată în ele înțelesul adânc al acestor vremuri. Fii cronicarul timpului nostru viforos. Moaie peana în sânge și izvodește cu adevăr cum au fost toate și bune și rele... Scrie, scrie, să nu fim de tot dați uitării. Scrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește: Plecăciune Mântuitorule! Plecăciune! Acu, Iisuse din Nazaret, între noi doi! Și Tu m-ai părăsit! Geaba rugă! Geaba tămâie! Pentru ce m-ai părăsit, Hristoase?! Erai ultima mea speranță! Și cât te-am rugat!... M-am târât în genunchi prin bălți de sânge și-am strigat către Tine: "Ajută-mă!!... Dragul meu!! Iubitul meu Iisus! Dumnezeul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă fac dacă leșini pe drum? Ia-ți slujitoarea să te sprijine și să te ajute, ca să putem ajunge neîntârziat la mânăstire! Cum Berthei Îi era frică să pornească singură prin pădure, găsi că sfatul grăsanului era bun și o rugă pe stăpâna ei să-i Îngăduie s-o Însoțească. Așa că cele două tinere porniră În goana calului, fără nici un cuvânt, călăuzite de catârul călugărului, care se dovedi tot atât de iute ca cel mai de preț bidiviu din grajdurile ducelui. Noaptea se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de leac de care avem neapărată nevoie pentru rana cavalerului nostru, de la un preot, prieten al părintelui Constantius. Părintele mi-a spus apăsat să nu uit. E vorba de foi de pătlagină, pe care le pune pe rană. și de rugi uscați de zmeură pe care acest preot, mare meșter, Îi fierbe și Îi amestecă cu miere, numai el știe cum, ca să Întărească pieptul bolnavului, să nu tușească și să i se deschidă rana din nou. Cotiră spre dreapta. Foarte curând
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
una câte una - învăluite în pulberea istoriei - întocmirile voievodale care stau cuibărite pe creastă de deal sau în umbra văii. Dangătul prelung de clopot răsunând de veacuri zbura din pisc în pisc sau aluneca pe afund de vale...Era clipa rugii de seară. Măria sa Vodă călca gânditor spre locul de taină al întâlnirii cu Dumnezeu... După umblet prelung și adăstare cuviincioasă în fața icoanelor, am pornit cu pas ușor spre casă...Abia târziu, când spuza stelelor înnobilează înaltul bolții a venit și
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
am auzit glasul. Bătrânul mi-a înțeles gândul și a răspuns: - Apoi n-ai să găsești niciunde numele meu. Eu sunt Spiritul domnesc. M-am născut din fărâmele de cuget și spirit voievodal. Din inima celor ce au înălțat aceste rugi întru slavă și pomenire. Si pentru că văzut-am la tine tragere de inimă către adânc de istorie - întru cunoaștere - am hotărât să te îndrum pe căile adevărului...Urmează-mă! Nu m-am putut împotrivi sau mai degrabă nu voiam acest
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
peste care am dat este cel de danie din 25 feb. 1577(7085), care glăsuiește: „Petru voievod, cu mila lui Dumnezeu, domnul Tării Moldovii. Adică domnia mea am dat și am miluit pe rugătorii noștri călugări, de la sfânta a noastră rugă, de iznoavă făcută, mănăstirea Galata, cu un sat, anume Voroveștii.” Cu alte cuvinte, la 25 feb. 1577 exista deja „ sfânta noastră rugă, de iznoavă (din nou) făcută.” Numai că scrisoarea lui Petru Schiopu către bistrițeni, din 24 iunie 1577, contrazice
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Tării Moldovii. Adică domnia mea am dat și am miluit pe rugătorii noștri călugări, de la sfânta a noastră rugă, de iznoavă făcută, mănăstirea Galata, cu un sat, anume Voroveștii.” Cu alte cuvinte, la 25 feb. 1577 exista deja „ sfânta noastră rugă, de iznoavă (din nou) făcută.” Numai că scrisoarea lui Petru Schiopu către bistrițeni, din 24 iunie 1577, contrazice cele de mai sus. În scrisoare, domnul spune că nu are „meșteri pentru facerea zidurilor unei mănăstiri” și roagă să i se
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
șoseaua Galatei... Ca să încurce lucrurile parcă, vine mitropolitul Sucevei, Theofan, care la 15 mai 1584 dăruiește mănăstirii Galata niște chilii: „Theofan mitropolit al Sucevei. Scriem și dăm de știre că însumi cu bunăvoința noastră, am dorit și am dat sfintei rugi, mănăstirii Galata, unde este hramul Inălțării Domnului...niște chilii pe care le-am făcut eu lângă mănăstire și cu locul pe care l-am curățit cu oamenii și cu banii mei.” Intrebarea firească care se pune este: unde au fost
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
parte din daniile domnești către mănăstiri sau erau proprietatea unor boieri. Uite ce spune Aron Vodă la 12 mai 1594 (7102): „Io Aron voievod,...domn al Tării Moldovei. Iată domnia mea m-am milostivit și am dat și am miluit ruga noastră, sfânta mănăstire numită Galatiia, cu cinci sălașe de robi țigani...cu toți copiii lor.” - Ce să mai zic, mărite Spirit, când printre zapise găsesc câte unul care vorbește de cârciumi cu pivnițe - unele pe Ulița Mare - cumpărate sau primite
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
schimb de sate făcut între mănăstirea Bistrița și Iordachi (Cantacuzino), mare vistiernic. Gheorghe Duca voievod însă spune că: „Noi cu multă osârdie și cu multă cheltuială dintru agonisita noastră am nevoit... ș-am început ș-am zidit din pajiște această rugă, sfânta mănăstire Cetățuie.” Nu spune nimic despre faptul că acolo ar fi existat o cetățuie înaintea începerii ctitoriei sale. - Eu mi-am făcut datoria, dragule, și ți-am spus că Vasile Lupu nu este singurul voievod care se sumețește. - Imi
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
se folosea des blestemul în zapisele arhierești. Acesta despre care ai amintit tu este unul aparte. El a fost făcut la 6 apr. 1717 (7225). Ascultă-l: „Ghedeon arhiepiscop și mitropolit Sucevei și a toată Moldovlahiia. Facem știre cu această rugă a noastră cui să cade a ști, pentru niște urice de moșii ce a dat Păun vameșul mănăstirii sale Clatii...Neștiindu-se la a cui mână sânt, făcut-am această carte de blăstăm asupra cui ar mistui aceste urice sau
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
și ar mărturisi dreptu să fie iertați și blagosloviți de Iisus Hristos. Amin.” - In timp ce ascultam acest blestem, mărite Spirit, simțeam că mă trec fiorii. După umila mea știință despre cele sfinte, știu că pe Dumnezeu îl chemi cu rugă fierbinte să-ți vină în ajutor atunci când ești la necaz. Lui Dumnezeu îi mulțumești cu toată căldura sufletului tău pentru că ți-a ascultat ruga ta din momentele de restriște. Pe Dumnezeu îl porți în suflet și în gând oricând și
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]