23,741 matches
-
și colorați, pe care Ata îi prăjea în unt de cocos, sau cu câte un homar. Iar uneori ea făcea o mâncare picantă cu crabii mari ce se târau pe țărm chiar pe sub picioarele tale. Sus pe munte erau portocali sălbatici, și din când în când Ata urca împreună cu două-trei femei din sat și se întorcea încărcată cu fructe verzi, dulci și savuroase. Atunci se coceau nucile de cocos și verișoarele și verișorii ei (ca toți băștinașii, Ata avea o puzderie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe care îmi propunea să dorm. Dar până la urmă am dat nepăsător din umeri. Când îmi construisem casa din arhipelagul Paumotu dormisem săptămâni întregi afară pe un pat încă și mai tare decât acesta, fără alt adăpost decât niște arbuști sălbatici; cât despre insecte, pielea mea tăbăcită putea să le suporte toate răutățile. Ne-am dus la râu să ne scăldăm în timp ce Ata pregătea cina, și după ce am mâncat ne-am așezat pe verandă. Am fumat și am sporovăit. Tânărul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și să câștige experiență. Apoi, cu bani împrumutați de la un prieten din Franța, și-a cumpărat o insulă în arhipelagul Paumotu. Era un inel de pământ care înconjura o lagună adâncă, pământ nelocuit și acoperit doar de tufăriș și guava sălbatice. Cu femeia plină de inițiativă care era nevastă-sa și cu câțiva băștinași a debarcat acolo și s-a apucat să clădească o casă și a curățat terenul de buruieni ca să poată să planteze cocotieri. Asta se întâmplase cu douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos, cu părul țeapăn ca o mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am decis să merg la Castel, pentru a pătrunde mai adânc într-un mister printre ai cărui puțini spectatori mă număram odinioară. Da, în ziua aceea am dat la o parte mărăcinii care se adunaseră la poartă într-un mănunchi sălbatic și am strecurat cheia în încuietoarea cea mare. M-am simțit ca un prinț lamentabil care forțează ușile unui palat în care se află vreo frumoasă adormită. Atâta doar că aici, în spatele ușilor, nimic nu dormea cu-adevărat. IX Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de o femeie țintuită într-un scaun cu rotile. Era o mică bijuterie pentru doamne carabina asta cu o singură țeavă care strălucea ca o monedă bine lustruită de douăzeci de centime, iar pe patul puștii din lemn de cireș sălbatic, Gachentard gravase o propoziție în engleză: „Nu vei simți nimic“. Era ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să nu se potrivească și soției lui într-o seară în care l-ar fi deprimat prea tare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Chalons, a schimbat trenul pentru a ajunge la Paris. Trei zile mai târziu, era la Le Havre, unde se îmbarca la bordul vasului Borăal. Două luni mai târziu, debarca în Australia. Cărțile spun că în Australia există deșerturi, canguri, câini sălbatici, întinderi netede și nesfârșite, oameni care par să trăiască încă în epoca de piatră și orașe noi, curate și strălucitoare. Nu știu dacă ar trebui să le dăm crezare. Uneori, cărțile mint. Tot ce știu e că în Australia trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pline de uniforme. Un râu, un fluviu de ghetre noi, de nasturi strălucitori, de epoleți cusuți trainic. Unii cântau aici, alții urlau mai încolo, sau fluierau după puținele fete care mai întârziau prin magazine. Parcă se apropia o imensă împerechere, sălbatică, sângeroasă și colectivă, o izbucnire de viață brută, pe care o simțeam fierbând și care se pregătea să țâșnească. M-am întrebat ce căutam eu în mijlocul tuturor acelor neghiobi care încă nu-nțeleseseră nimic și care, în majoritatea lor, urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
facă vreun gest, fără nici un cuvânt, și pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră toată ziua orașul, intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în bordeluri, îmbulzindu-se cu sticla-n mână și ținându-se de gât. De acum, nu mai râdea niciunul. Toți deveniseră rigizi ca statuile, ba căpătaseră și culoarea lor de fontă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nasul lipit de geamuri, la căldură, cu un pahar de lichior în mână, cu burta gata să plesnească de atâta mâncare și cu privirile ațintite spre puștiul gol, care se încovoia în gerul acela cumplit, vorbind despre vânătoarea de iepuri sălbatici, despre astronomie și tâmplărie. Toate astea mi le închipui, dar nu cred că sunt departe de adevăr. Lucrul sigur e că un pic mai târziu Despiaux l-a însoțit pe colonel, care a ieșit din nou, îndreptându-se spre prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
terminat cu o mică măciulie de fildeș. Mă privea fără să mai facă vreun pas. Cred că mă auzise trecând și ieșise pe poarta din fundul parcului său. Ne-am privit îndelung, fără să ne spunem nimic, ca niște animale sălbatice care se cântăresc înainte de a sări unul la celălalt, sau așa cum se măsoară doi vechi prieteni care nu s-au văzut de ani buni. Nu cred că arătam prea bine. Mi se pare că timpul îmi scofâlcise trupul și trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
întregimea ei, era un peisaj viu, în care coasa nu intrase de mult, hălăduiau meri bătrâni, umbră lângă umbră, caprifoiul înflorea fericit și greu peste buruieni, via urca pe copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste pietrele verzi, un pârâu curgea atât de liniștit, încât părea că ascultă, iar apa saluta ținutul ca și cum s-ar fi închinat celei mai frumoase femei dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
printre copaci și straturi, prin lucerna înaltă, pe pământul măsurat, împărțit în straturi, semănat, săpat, pământ de care avea grijă numai ea. Maestrul, cu mâna lui, nu făcuse nimic acolo, el nu iubea spațiul ăla, pentru că nu mai avea frumusețea sălbatică de la început, acum era altfel, iar lui, ordinea și măsurarea nu-i plăceau deloc. Loredana se gândise din primele zile la grădină, hai s-o civilizăm, să-i îmbunătățim imaginea, să dăm încolo sălbăticia, ne trebuie ceva îngrijit de mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vreau să vorbim de asta prin viu grai, fiindcă îți simt tremurul din glas, ca și când te-ar înșela pe tine, păi, eu îmi pusesem speranța în Tina mea, să mă ajute ea cu liniștea și calmul ei, dar, fată, tot sălbatică a rămas. Mi-ai spus de teama maică-sii, că nu vrea ca fiică-sa să ducă o viață anostă și să trăiască printr-un singur bărbat și te sperii că m-aș supăra, că m-aș simți atacat... Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
l-a obligat să stea deoparte și să analizeze situația. „12 Univee“ ridica pentru el o serie de semne de Întrebare, din cele mai diverse. Locuiau acolo trei sau patru băieți insignifianți și destul de speriați de la Lawrenceville, doi tineri amatori sălbatici de la o școală particulară din New York (pe care Kerry Holiday Îi poreclise „bețivii plebei“), un flăcău evreu, tot de la New York, și, ca un fel de compensație pentru Amory, frații Holiday, de care i-a plăcut de la bun Început. Despre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
O, Clara, a exclamat Amory, ce mai diavol ai fi putut fi dacă Dumnezeu ți-ar fi Împins puțin sufletul În direcția opusă! — Poate, a răspuns Clara, dar nu cred. Niciodată nu-mi ies din pepeni. Niciodată n-am fost sălbatică. Izbucnirea de adineauri a fost una de pură energie primăvăratică. — Și tu ești pură energie primăvăratică. Acum pășeau agale. Ba nu, iarăși greșești. Cum poate o persoană cu reputația ta de inteligență strălucită să creadă mereu lucruri neadevărate despre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
trupul meu. A fost cândva o vară cu ploaie subțire; Orice vânt era cald În acel anotimp... Iar acum tu treci pe lângă mine prin ceață, o năzărire Cu părul răsfirat de ploaie, cu buzele ude-arcuite În timp, În ironia aceea sălbatică, În voioasa disperare Care, cum am văzut pe vremuri, te-mbătrânește. Ca un spectru treci plutind În fața ploii, care Peste câmpii flori fără tulpini risipește. Cu vechile-ți nădejdi, frunze și iubiri moarte iară... Vagă ca visele, palidă de-atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
coada ochiului la blond. Blondul se joacă aparent nepăsător cu un yo-yo, achiziționat de la o țigancă cu tot felul de sclipiciuri pentru luat mintea copiilor. Domnul Popa se apropie, făcându-se că se uită în altă parte. Yo-yo-ul se mișcă sălbatic, în ritmul nebunesc al inimii tânărului blond. Domnul Popa se oprește și face calea-ntoarsă cu gândul meschin, dar necesar de a se folosi de osul simbolic al Contesei pentru o diversiune. Yo-yo-ul se calmează. Domnul Popa ia osul și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
glasul sonor al lui Johnny: ― Intră! Intru. Fum puternic, lumină obscură, la masa din sufragerie Johnny al meu cu tipa și Claudia jucau cărți. ― Bă, eu am venit de teamă să nu vă bateți. Ce vorbești, nenică, păi ce, suntem sălbatici? Chestia asta cu sălbaticii mi-a plăcut teribil, mai ales că mi-am amintit cum a găsit Adrian, un coleg de-al nostru, apartamentul după ce-i dăduse cheia lui Johnny pentru o întrevedere: dezastru. Patul rupt, dulapul dizlocat, caloriferul smuls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Rainer și Anna, pe care oricum nu i‑ar asocia nimeni cu lumea din tramvai, pentru că nu arată ca unii care vin de la muncă, se postează fără griji pe platforma deschisă și lasă vântul să le bată direct pe chipurile sălbatice. În curând tramvaiul o să fie doar o amintire, iar sub ei se vor afla într‑o mașină nouă. Prăpastia dintre Hans și gemeni s‑a adâncit și mai tare aici, unde mai sunt și alți oameni de față, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Hans și își imaginează cum este, mai exact cum va fi peste puțin timp. În pantaloni scurți l‑a mai văzut la WAT și la fotbal. Fără nimic pe el trebuie să fie și mai atractiv. E ca un animal sălbatic, nu poți să‑l dai gata cu discursuri despre literatură și asta o excită pe Anna. Oricât de cultivată ar fi, în momentul de față nu e decât trup și trebuie să se coboare la nivelul celorlalte trupuri, unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
simți foarte golașă fără capul pe care o femeie trebuie să și‑l piardă în această situație. Drept care Anna își dosește capul în bibliotecă și îl cercetează atent pe Hans care arată de parcă s‑ar crede un animal frumos și sălbatic, de pildă un lup. Hans strânge tare din dinți (vechiul său truc), chestie care vrea să sugereze pasiune, excitare și totodată singurătate, ceea ce sugerează de fiecare dată și John Wayne și Brian Keith și Richard Widmark și Henry Fonda. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o privire înțelegătoare, ca de la bărbat la bărbat. Fiul nu se uită în spate, ci drept înainte. O lumină se reflectă pe o suprafață ondulată. Apa se miră și murmură, pe frigul ăsta vrei să intri? O pereche de rațe sălbatice își ia zborul dând puternic din aripi și stropind totul în jur. Scapă cine poate, asta se știe și nimeni nu vrea să plătească el oalele sparte, când unui idiot îi vine să se sinucidă. Copacii șoptesc ca un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
țară din Grinzing. Pe poteca asta o iau, așadar, cei trei, iar când vor ajunge jos, vor bea o cafea. Vilele vechi din vale se ascund după copaci, deși sunt foarte arătoase. Verandele închise cu sticlă sunt îmbrăcate în viță sălbatică, a cărei soră domestică se ține la o distanță respectabilă și lucrează pentru proprietarul vilei, căruia îi aduce profit. Frumusețea incredibilă și extravagantă a acestui oraș se impune aici într‑un mod atât de iresponsabil, încât până și Rainer încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]