2,957 matches
-
cele mai importante realizări ale arheologiei din secolul al XIX-lea a fost dezvoltarea stratigrafiei, suprapunerea straturilor fiind asociată cu perioade succesive, idee initiatata de William Smith , James Hutton și Charles Lyell . Aplicarea stratigrafiei pentru arheologie a avut loc în săpăturile pe site-uri preistorice și din epoca bronzului . În al treilea și al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea , arheologii , cum ar fi Jacques Boucher de Perthes și Christian Jürgensen Thomsen au ordonat cronologic artefactele pe care le-au
Arheologie () [Corola-website/Science/296548_a_297877]
-
Jacques Boucher de Perthes și Christian Jürgensen Thomsen au ordonat cronologic artefactele pe care le-au găsit . O figură importantă în dezvoltarea arheologiei într-o știință riguroasă a fost ofițerul de armată și etnologul , Augustus Pitt Rivers , care a început săpăturile de pe terenul sau în Anglia, în anii 1880. Abordarea să a fost extrem de metodica cu standardele timpului , si este în general considerat ca fiind primul arheolog științific . El a aranjat artefacte sale în funcție de tipologie și ordine cronologică . Acest stil de
Arheologie () [Corola-website/Science/296548_a_297877]
-
datare bazat pe ceramică și constatările din ceramică , care a revoluționat baza cronologică a Egiptologiei . El a fost , de asemenea, un mentor pentru o întreagă generație de egiptologi , inclusiv Howard Carter , care a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon în 1922. Primele săpături stratigrafice populare care au prins la public au avut loc pe site-ul antic Troia , efectuate de Heinrich Schliemann , Frank Calvert , Wilhelm Dörpfeld și Carl Blegen în anii 1870, descoperind și cercetând nouă orașe diferite, suprapuse , de la preistorie la epoca
Arheologie () [Corola-website/Science/296548_a_297877]
-
de piatră, de chirpici sau chiar gropi, fiind capabil să genereze o hartă a ariei cercetate. Se mai utilizează la o scară mai mică rezistivitatea electrică sau detectoarele de metale. Cercetarea arheologică propriu-zisă o reprezintă șantierul arheologic. În arheologia modernă săpătura arheologică se face prin colectarea tuturor materialelor descoperite în raport cu poziția lor pe verticală (poziția stratigrafica) și orizontală dar și asocierea lor cu complexele arheologice descoperite. Asocierea poziției verticale și orizontale a obiectelor descoperite se face și în raport cu obiectele sau complexele
Arheologie () [Corola-website/Science/296548_a_297877]
-
întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșit de secol XIV. Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
a dezvoltat o localitate. Orașul român se întindea pe teritoriul a ceea ce astăzi reprezintă străzile "Rue de la Croix", "Rue du Collège", "Rue de l'Ange" și "Rue des Brassiers" și avea și un târg. Împrejurimile orașului erau și ele locuite, săpăturile arheologice descoperind cimitire la Saint-Servais, Jambes și în cartierele "La Plante" și "Grands-Malades". La un moment dat orașul a luat foc, în timpul Imperiului Român de Apus. Monedele descoperite ne arată că Namur a rămas întotdeauna în imperiu, până la sfârșitul acestuia
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
ulterior metrou. Se prevedea construirea a 3 linii, între Hipodrom și Piața Unirii (8,2 km), de la Gara București Est până la Șoseaua Academiei intersecție cu Știrbei Vodă (5,5 km) și între Gara de Nord și Piața Victoriei (1,3 km), prin săpături de la suprafață. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a făcut uitată și această inițiativă. În anul 1952 s-a emis o Hotărâre a Consiliului de Miniștri privind înființarea "Institutului de Proiectare" și a "Direcției Generale a Metroului din București
Metroul din București () [Corola-website/Science/298423_a_299752]
-
Blokumannaland" sau țara valahilor. Lângă localitatea Nufăru (fostă Prislav, jud.Tulcea) au fost identificate ruinele unei așezări fortificate care a fost pentru scurt timp (968-971) reședința varegilor conduși de Sveinald (Sviatoslav în Cronica lui Nestor) fiul lui Ingvar (Igor) În săpăturile arheologice de lângă Nufăru au fost găsite structuri de lemn specifice construcțiilor populațiilor nordice Plătit de împăratul Nikephoros Phocas, Sveinald a adunat o armată de varegi și pecenegi în 968 și a a alungat bulgarii din zona Dobrogei de astăzi și
Varegi () [Corola-website/Science/306978_a_308307]
-
aproximativ în secolul al VI-lea Gherghel a comparat datele unor istorici ca Genesios cu datele din lexiconul "Suidas" și a considerat că răspândirea denumirii de vlah sau valah in Europa s-a făcut de la sud la nord prin intermediul varegilor. Săpăturile arheologice din România au scos la lumină diverse obiecte care au aparținut varegilor, in localitățile Păcuiul lui Soare, Dinogeția (Garvăn), Isaccea și Nufăru. Monede arabe apărute în urma comerțului varegilor cu lumea arabă au fost descoperite lângă Nistru la Alcedar (2
Varegi () [Corola-website/Science/306978_a_308307]
-
1950-1952 se descoperă urmele unei construcții din castru, care se va dovedi a fi horrea. Primele cercetări sistematice au fost efectuate la bastionul sud-estic în anul 1958. În anul 1971, cu ocazia construirii noilor rezervoare de apă, au fost reluate săpăturile care de atunci se desfășoară an de an. Ruinele castrului au rămas în picioare până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate din castrul roman au fost folosite pentru construcția a numeroase clădiri din centrul Turzii. În castru au fost
Castrul roman Potaissa () [Corola-website/Science/306992_a_308321]
-
Edward Stanhope Molyneux Herbert (Berkshire, 26 iunie 1866 - Cairo, 5 aprilie 1923), a fost al cincilea conte de Carnarvon; împătimit colecționar de antichități egiptene și, totodată, egiptolog britanic. Posibilitățile materiale l-au ajutat îndeajuns pentru susținerea financiară a expediției de săpături arheologice, a căror conducere a încredințat-o conaționalului egiptolog, Howard Carter, operațiune care a dus la descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor, din Egipt. A intrat în istorie cu numele simplu de Lordul Carnarvon. În anul 1890, la moartea
George Herbert () [Corola-website/Science/307003_a_308332]
-
Wombwell cu care, în 1898, l-au avut pe Henry , care va fi al șaptelea conte de Carnarvon. Contele era un mare iubitor de egiptologie și, în 1907, a plecat în Egipt cu intenția de a face o campanie de săpături pentru îmbogățirea propriei colecții. Dându-și imediat seama că era absolut necesar să aibă pe teren un expert care să fie și la curent cu dificultățile unei astfel de cercetări, a cerut părerea lui Gaston Maspero, care l-a indicat
George Herbert () [Corola-website/Science/307003_a_308332]
-
Howard Carter, ca fiind persoana cea mai potrivită și care, pe deasupra, în acea perioadă rămăsese fără ocupație. Cei doi s-au înțeles de îndată și, între ei, s-a născut o profundă prietenie. Cu bogățiile familiei, Lordul Carnarvon, a finanțat săpăturile conduse de Howard Carter la Theba (Egipt) și altele, care au îmbogățit substanțial colecția de piese egiptene a contelui. Arheologul însă, visa să descopere în Valea Regilor mormintele a doi faraoni, despre care se știa puțin pe atunci: Amenoth al
George Herbert () [Corola-website/Science/307003_a_308332]
-
mormintele a doi faraoni, despre care se știa puțin pe atunci: Amenoth al IV-lea, „"Faraonul eretic"”, și Tutankhamon, „"Faraonul copil"”. L-a convins pe Lordul George Herbert să finanțeze întreprinderea. Grație abilității sale, Lordul a reușit să obțină concesionarea săpăturilor, care pe atunci erau încă în mâinile arheologului Theodore M. Davis, și astfel în 1917 echipa condusă de Carter a început excavările. Au urmat cinci ani de muncă fără nici un rezultat în schimb cu mari eforturi financiare pentru Lordul Carnarvon
George Herbert () [Corola-website/Science/307003_a_308332]
-
dazamăgit, a declarat închis șantierul. Entuziasmul, încă viu, al lui Carter l-a convins, în cele din urmă, să mai acorde „visătorului” încă o stagiune de excavări, timp suficient să termine sectorul care rămăsese încă necercetat. Pe 3 noiembrie 1922 săpăturile și-au reluat cursul și, deja în cea de-a doua zi a văzut lumina scara unui mormânt necunoscut. Arheologii, ajunși curând la intrarea în mormânt, au constatat - plăcut surprinși - că sigiliile de la intrare erau intacte ceea ce însemna că în
George Herbert () [Corola-website/Science/307003_a_308332]
-
Băneasa, în BCMI, VII, 1914, p. 174-178. Mănăstire Hurezi în 1731, în BCMI, VIII, 1915, p. 88-90. Morminte domnești. Matei Basarab, Doamna Elena și fiul lor Mateiaș. Ultimele zile, meșteri și stil, în BCMI, VIII, 1915, p. 170-175. A efectuat săpături arheologice esențiale pentru cunoașterea trecutului medieval al Țării Românești, de o mare însemnătate fiind acelea de la Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște, care au reușit să retușeze istoria începutului Evului Mediu românesc, unele dintre aceste descoperiri fiind încă mult discutate în cercurile
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 și 1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnica de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București. A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 - 20 iulie 1940 a fost și director al Muzeului Național de Arheologie, înainte de a fi numit director al Accademia di România din Romă (1941-1947). În 1947, autoritățile comuniste
Scarlat Lambrino () [Corola-website/Science/307201_a_308530]
-
Ion Nestor era atent la modul de enunțare a constatărilor fiecărui participant pe șantier, intervenind atunci cand consideră necesar, cu conexiuni care permiteau o clarificare a problemei în discuție. Pedant până la detaliu cerea colaboratorilor să acorde atenție fiecărui amănunt întâlnit în cadrul săpăturii, consemnarea imediată a celor observate, permițând ulterior realizarea unei analize a cărei finalitate constă în înțelegerea evoluției modului de viață a creatorilor culturii materiale și spirituale respective. A fost Laureat al Premiului de Stat (1962)
Ion Nestor () [Corola-website/Science/307244_a_308573]
-
martie 2008 ruinele unui templu străvechi, cu drumuri și sistem de irigare la Sacsayhuaman, o faimoasa fortateată lângă capitala incașilor Cuzco. Datarea cu carbon radioactiv a Sacsayhuaman a arătat că cultură killke a construit fortăreața în anul 1100. În 2007, săpăturile au dezvăluit un alt templu la marginea fortăreței, indicându-i întrebuințarea religiaosă cât și cea militară. Cuzco a fost capitala imperiului Incas. Orașul era împărțit în două sectoare : "urin" și "hanan", care erau și ele la rândul lor împărțite în
Cuzco () [Corola-website/Science/307273_a_308602]
-
Limbi și Literaturi Străine, Facultatae de Istorie și laboratoarele specifice facultăților. Facultatea de filozofie inițial a funcționat în această clădire, dar după '89 a fost mutată în sediul amenajat în fosta cantină studențească R3 din Campusul Studențesc Regie. În urma unor săpături efectuate în 21 noiembrie 1968 a fost găsită „piatra fundamentală” în interiorul căreia se află caseta metalică, utilizată pentru păstrarea documentului și a sigiliului țării, în prezent expusă în Muzeul Universității din București. Piatra de temelie a primei clădiri a fost
Palatul Universității () [Corola-website/Science/307285_a_308614]
-
acest deal au existat schituri cu obște de călugări, care au fost distruse din cauza vitregiilor vremurilor. Cronicile istorice amintesc de existența unui schit cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril", care a existat în perioada secolului al XIX-lea. În urma săpăturilor efectuate în perimetrul mănăstirii s-au descoperit oseminte ale călugărilor îngropați aici, iar pe o cărămidă datată din anul 1864 era înscris numele unui ieromonah Porfirie, care fusese îngropat lângă peretele bisericii. Schitul a ajuns în paragină din motive care
Mănăstirea Sfântul Mina din Roșiori () [Corola-website/Science/308509_a_309838]
-
pe teritoriul Brașovului. Se află situată în zona „Între Chietri”, cu vedere directă înspre sud-estul Tâmpei și cu dealul Stejeriș — în ambele locuri fiind regăsite alte vestigii dacice. Avea rol de refugiu pentru populația dacă a așezărilor civile dimprejur. Primele săpături arheologice datează din anii 1913, fiind efectuate de către cercetătorul Julius Teutsch. Alte lucrări au fost făcute în anii '50 (de către A. D. Alexandrescu și I. Pop) și în anii '80 (de către Fl. Costea, el publicând și un amplu studiu pe această
Cetatea de la Pietrele lui Solomon () [Corola-website/Science/306591_a_307920]
-
1663 din ordinul patriarhului armean din Ierusalim. Ele au slujit multă vreme drept han pentru pelerini. În 1799 l-au adăpostit pe Napoleon și apoi pe soldații săi loviți de epidemia de ciumă, precum și pe prizonierii otomani. Aici au loc săpături arheologice care au pus în evidență construcții din epocile precedente - bizantină și cruciată. Este situată lângă strada Herzl, în cartierul Abu Kabir, aflat în prezent in Tel Avivul propriu-zis, pe o colină în mijlocul anticului cimitir evreiesc din perioada romană-bizantină, care
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
anii 1679 și 1686, prima tiparniță din Moldova, înființată de același mitropolit, unde au fost tipărite "Dumnezeiasca Liturghie" (1679, 1683), "Psaltirea de-nțeles" (1680), "Molitălvnic de-nțeles" (1683), "Parimiile preste an" (1683) și "Viața și petriaceria sfinților" (4 vol., 1682-1686). Săpăturile arheologice efectuate în anii 1966-1968 în interiorul casei și pe latura sa estică au infirmat aceste ipoteze. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul aceste clădiri a existat un cimitir. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu au
Casa Dosoftei () [Corola-website/Science/306825_a_308154]
-
regelui Carol I. Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul Libertății. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de știință Constantin I. Istrati (1850 - 1918), profesor universitar și academician. Prima săpătură la terasamente a fost făcută la 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus mutarea din loc a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan. Suprafața inițială a parcului a
Parcul Carol I () [Corola-website/Science/307958_a_309287]