4,125 matches
-
prin componenta sa reiterativă, propune o analiză asupra abolirii timpului (Eliade), aspirație care apropie omul modern de cel arhaic. Scriitorul/lectorul ar trebui să-și asume o metafizică textuală care presupune transcenderea textului, ca manifestare singulară, irepetabilă și definitivă a scriiturii: "Dacă ne străduim să pătrundem semnificația adâncă a unui mit, suntem obligați să constatăm că această semnificație revelează conștientizarea unei situații în Cosmos și că ea implică, în consecință, o poziție metafizică" (Eliade:1999, 11). În registru literar, Cosmosul corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în termenii unei poetici istorice sau ai psihosociologiei literaturii. Dacă vom dori să construim un corpus al intertextualității explicite, va trebui să găsim un ordin, o lege de funcționare. [...] Periodic, în istoria literară, textele par să renunțe la sensul și scriitura monolitice, atrase de pregnanța culturală a textelor dinainte. [...] Problema este dacă această "periodicitate", pusă cu titlu de ipoteză, există realmente și dacă ea joacă vreun rol în istoria culturii. Să fie vorba despre un proces spasmodic prin care o epocă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
abordare la Julia Kristeva, când stabilește locul semiotic pentru intertextualitate: gândire care gândește gândirile și se gândește pe sine. În semantica lor ontică, mitul și intertextul au sensuri care converg. "Istoria este lectura progresivă a lumii și a ei înseși; scriitura este un mod privilegiat al acestei lecturi" (Helbo:1978, 11). Intertextualitatea nu se limitează la rescriere, după cum mitul nu presupune doar reluarea unui traseu, ci trăirea nouă a unei stări de început de lume. Repetarea din mit și din intertext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
profund personal. Dar intratextul suscită și o altă interpretare: detașarea scriitorului de propriul eu. "Autocitarea este un mijloc de a te considera pe tine ca altul" (Michel Butor)15. Dacă intertextualitatea, mai ales în practica postmoderniștilor, ajută la definirea poeticii scriiturii inclusiv prin poziționare hermeneutică, intratextualitatea favorizează redefinirea sau fixarea (niciodată identică) a reperelor universului interior auctorial. Sigur că numărul reluărilor intratextuale are tot atâta relevanță ca și ponderea repetare/diferire. Vom remarca în proza eminesciană perechi hipertext/hipotext, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
merge până la nivelul prediscursiv al operei lui Mihai Eminescu, iar continuatoarea muncii universi tare a orientalistului român și prietena lui, Amita Bhose, ajunge chiar mai departe, regresiv spre rădăcinile cugetării, până la fondul comun de înțelepciune românesc și indian. Încifrată în scriitură, înțelegerea lumii de dincolo de lume conotează revelarea eternității grave din fiecare lucru, după cum Eliade, mai târziu, semnalează sacrul ascuns în fiecare element profan. Dacă Sergiu Al-George, venind din cultura românească, vede în Eminescu un poet vizibil determinat de indianism, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
povestește o istorie (conform codurilor literare ale romanului de sfârșit de secol XIX), avantextul este ca o meditație cu voce tare asupra posibilității punerii în operă, un joc de ipoteze, de alternative, de întrebări-răspunsuri și evaluări autoreflexive apropo de proiectul scriiturii, o vorbire a sinelui su sine. Manuscrisul ar fi, deci, o scriere a cărui singură funcție este aceea de a pregăti o altă scriere. [...] Avantextul constituie, deci, un fel de dialog al autorului cu el însuși"42. (h2e) [...] și-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pastișa; * parodia; * colajul. BURGOS Jean [1982] (1988) Pentru o poetică a imaginarului, traducere de Gabriela DUDA și Micaela GULEA, București: Editura Univers (Pour une poétique de l'imaginaire, Paris: Éditions du Seuil, Collection "Pierres vives"). * relația dintre funcția mitică și scriitura poetică. BUTTOR Michel (1993) Improvisations sur Michel Butor. L'écriture en transformation, Paris: Éditions Différence. * repetarea: conservare vs transformare. COMPAGNON Antoine [1998] (2007) Le Démon de la Théorie. Littérature et sens commun, Paris : Éditions du Seuil, Collection "Points", Série "Essais" (Lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
limba sanskrită, studiu introductiv, notițe introductive, comentarii și note Sergiu AL-GEORGE București: Editura Științifică. 1971 Pentru o teorie a textului Introducere, antologie și traducere Adriana BABEȚI și Delia ȘEPEȚEAN-VASILIU Antologie "Tel Quel" 1960-1971, București: Editura Univers, Colecția "Studii". 1980 Romanul scriiturii. Antologie Selecție de texte, antologie și traducere Adriana BABEȚI și Delia ȘEPEȚEAN-VASILIU Antologie Roland Barthes, București: Editura Univers, Colecția "Studii". 1987 Théorie des genres Dir. Gérard GENETT et Tzvetan TODOROV Paris: Éditions du Seuil, Collection "Points". 1986 Volume colective manifestări
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la care ar fi aduse să compară o operă sau un autor; el este mult mai vast și la cu totul alt nivel, acel câmp în care se efectuează ceea ce Sollers a numit, superb și într-un mod indelebil, (...) traversarea scriiturii: e textul în măsura în care traversează și este traversat] (Roland Barthes "Réponses", în Tel Quel, nr. 47/1971, Paris: Éd. du Seuil, p.101). 52 Michael Riffaterre "L'intertexte inconnu", Littérature, nr. 41, februarie, 1981, p.4. 53 Smaranda Vultur "Intertextualitatea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
jocul estetic, un manipulator de semne și reprezentări. Homo spectator este înlocuit gradual de către homo symbolicum. Bibliografie E.A. Poe Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri. Schițe, nuvele, povestiri 1843-1849. Traducere, note și comentarii de Liviu Cotrău. Iași: Polirom, 2005. Scriitura epifanică Anglistul clujean Liviu Cotrău a revenit pe piața noastră editorială cu volumul al treilea din remarcabilul său proiect cultural de tipărire a operelor complete aparținînd romanticului american Edgar Allan Poe în limba română. După proza scurtă a scriitorului, ediția
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
modelului identitar/cultural dominant, permițînd interacțiunile mentaliste și, pînă la un punct, simbioza. În ultimul său roman Never Let Me Go/Să nu mă lași să plec vreodată (2005), prozatorul își proiectează temele epice favorite, inovator, pe un fundal de scriitură science fiction, lucru ce ar putea anunța o schimbare majoră în opera sa, în deceniile următoare. Oricum, Kazuo Ishiguro (nominalizat ori laureat al unor premii prestigioase de literatură) se dovedește cu precădere, pe palierul psihologic al ficțiunii un romancier de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
du siècle. Numele real al acestui Caulfield longeviv este Charles Bukowski, poet și romancier american, cu notorietate semnificativă în anii optzeci, născut în 1920 și dispărut în 1994. Singularitatea scriitorului în cauză vine dintr-o curioasă suprapunere a vieții cu scriitura. Am putea spune, fără a greși neaparat, că, în cazul lui Bukowski, străvechea butadă "artistul e opera și opera e artistul" constituie o realitate concretă, lipsită de umbra oricărei metaforizări. El și-a scris, pur și simplu, existența, în aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
extrage personaje mai concludente psihologic decît cele existente astăzi în opera sa epică (altfel, să recunoaștem, vastă și solidă!). Pentru un lector atent al romanelor britanicei recent "nobel-izate", acest decalaj dintre materialul existențial și materialul psiho-tipologic valorificat de facto în scriitura autoarei este cumva deconcertant și chiar inexplicabil, avînd în vedere faptul că Lessing se dovedește, în alte aspecte narative, o bună observatoare a universului înconjurător. Ar trebui să deducem, ca atare, că varietatea derulării biografice nu implică, automat, și o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
clasa lui Dostoievschi, atunci, cu siguranță, din cea a lui Thackeray. Romanul masiv, The Golden Notebook/ Carnetul auriu, publicat de autoare în 1962 (și tipărit recent, la Polirom, într-o frumoasă versiune românească*) a rămas drept arhetipul prin excelență al scriiturii unde principiul ideologic-social depășește, prin importanță, toate celelalte posibile ramificații simbolice ale literarității. Textul creio nează povestea scriitoarei Anna Wulf care deține patru carnete cu informații/analize mai mult sau mai puțin introspective despre viața ei. Carnetele au culori metafo
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
derare și pe cea dramatică sau pe cea teoretică) rămîne extrem de vastă, creionînd, în timp, un profil estetic cumva înșelător. Pe fundamentul mai curînd versatil al creației poetului, se poate vorbi despre o dualitate a viziunii lui literare. Există, în scriitura sa, un anumit "cameleonism" creator. De la începutul activității și pînă în prezent, Heaney rămîne un constructor liric cu o identitate (tema tică, intelectuală, etc.) deviantă. Dacă volumul de debut al scriitorului, Death of a Naturalist/Moartea unui naturalist (1966), folosea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
este un scriitor japonez cu o viziune occidentală asupra literaturii. Totuși, observația, deși valabilă, nu explică integral popularitatea autorului (născut în 1949), atît în Orientul extrem, cît și în Vest. Temele lui, împreună cu perpectiva modernă pe care o dezvăluie în raport cu scriitura și literaturitatea îl fac interesant în Europa și Statele Unite, dar fondul mentalist asiatic, de la care se revendică, îi păstrează, concomitent, legătura nealterată cu lectorii din Japonia natală. În realitate, se poate spune că Haruki Murakami reprezintă un caz fericit, de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
exemplu este tatăl lui Tengo, care revine, enigmatic, în suprarealitatea lui "1Q84", cu toate că, în realitatea lui "1984", el se află în comă. Așa cum precizam în cronica anterioară asupra lui Murakami, 1Q84 articulează, în secțiunile sale inițiale, o alegorie despre mecanica scriiturii, unde Autorul, Textul și Cititorul sînt tipologiile principale. În volumul de față, se conturează însă clar o a patra figură indispensabilă actului estetic: Criticul. Detectivul (cu studii juridice) Ushikawa angajat de secta Pionierilor pentru a o localiza pe Aomame (ucigașa
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Entuzi asmul "încifrator" al lui Murakami reactualizează marile epopei alegorice ale mitologiei, unde fiecare gest auctorial reprezenta o mișcare înspre lumea tropilor, o rotație către zona translucidă a semioticii. În pofida faptului că palierul simbolic al romanului ocupă prim-planul construcției, scriitura lui Haruki Murakami nu rămîne criptică. Firele intrigii țesute "între lumi" și legate subtil de Ushikawa (și, parțial, de celelalte personaje) conduc lectorul spre epifania finală: cu toții ne trezim suspendați, într-un fel sau altul, între realitățile și ficțiunile propriilor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Shīrăz. Traducere de Ioana Văcărescu. București: Leda-Corint, 2008. CUPRINS Nota autorului 5 Tragedia ca război cultural 7 Două capodopere iacobite 20 Răzbunare și disimulare 27 Grotesc și arabesc Edgar Allan Poe 38 Diversiunile narative ale unui precursor (post)modern 45 Scriitura epifanică 56 Balena albă o experiență mesmerică 64 O povestire romantică de peste ocean 70 Stăpîni și sclavi 78 Reflectorul jamesian 85 "Straniu" sau "miraculos"? 91 Cronica unui paricid epic 95 Feminitate și victorianism 102 Cazul straniu al domnișoarei Hare și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
legături între neomodernism și deconstructivism (lingvistic), problemă fundamentală tuturor domeniilor literaturii, utilă prin direcția nouă pe care o pune în discuție. Identificând limbajul drept punct comun de legătură între aceste două curente, Ioana Em. Petrescu alătură noțiunea de text deconstructivist scriiturii de început de postmodernitate, având la bază filosofia derridiană, care redefinește deconstrucția drept o reconstrucție, adică o permanentă refacere, procesualitate orientată către trecut. În consecință, fie la nivel lingvistic, fie la nivel ideatic, rolul artistului-poet devine acela de a crea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fi o bază teoretică pentru capitolele ulterioare, prin atenția pe care o acordă definirii și încercării de a clarifica importante concepte de teorie literară și de critică a textului, concepte necesare în noua abordare pe care intenționăm să o oferim scriiturii Anei Blandiana. Pornind de la conceptul de canon, considerat element de reper static, a cărui definiție o vom urmări atât din prisma dicționarelor literare, cât și din punctul de vedere al criticilor și al istoricilor literari, ne propunem să argumentăm în ce măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un limbaj nou: "vorbind despre refuzul totalității, al centrului și al prezenței, Derrida, Paul de Man sau Hillis Miller vorbesc despre absența semnificatului însuși, adică absența oricărui sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă pot folosi aici acest termen) nihilismului deconstructivist și a subversivității demersului său, subversivitate radicală pentru că sfârșește în autosubversivitate. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se estompează, devenind tăcere. Deși, odată cu dobândirea unei anumite maturități scriitoricești, autoarea adoptă o poziție a dezinhibării, interiorul deschizându-se tot mai mult și devenind exterior, discursul inițial se golește de orice formă a expresivității stilistice, transformându-se într-o scriitură a demetaforizării. Primele volume stau sub semnul metaforei, ultimele sub semnul absenței acesteia. De altfel, încă de la început, metafora vieții se confundă în permanență cu metafora morții, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea interioară a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
destinul colectiv", cum apreciază prefațatorul de astăzi. După douazeci și cinci de ani, el capătă un înțeles întrucâtva diferit: persoana întâi plural o simțim, citind volumul, ca fiind aceea a poeților tineri, din deceniul șapte, cu biografia, cu imaginile, cu scriitura lor, în atâtea privințe, asemănătoare. Diferențierea literaturii care abia începuse, plătea încă prețul unor locuri comune, care dau poeziei și prozei acelor ani un izbitor aer de familie, în pofida personalității inconfundabile reunite în tablou"45. Și, cum criza identitară își
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
statutul textualității. Mai mult, termenul de text e înlocuit, uneori, prin acela de operație textuală sau transformări textuale variante care subliniază apăsat caracterul dinamic al relațiilor care alcătuiesc textul (de aici, și posibilitatea echivalării textului în accepția dinamică menționată cu scriitura și scrierea cu dublul sens, adică, al termenului de écriture)"5. Atribuind problematica deconstrucției neomodernismului, am considerat necesară prezentarea detaliată a Generației '60. Marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]