4,690 matches
-
după datină, o să facem sfânta pomenire. Ligheanul l-am luat eu, apa din puț avea o culoare plumburie și era foarte tulbure, emana și un miros ciudat, mi-a venit în minte ce spusese Zsolt despre osemintele de pe fund, am scufundat ligheanul ușor turtit în apă, s-a umplut cu zgomot, iar apa a făcut un mic vârtej în mijloc, am aruncat apa asta dintâi, pe urmă l-am umplut din nou, mai grijuliu, și l-am dus celorlați, Csabi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar, fără cârje, n-avea de ce să se sprijine, așa că s-a întins la loc, pe pământ și, întors pe-o rână, privea cum se rostogolește baraca în apă și cum flăcările se sting, sfârâind, baraca însă nu s-a scufundat cu totul, partea de sus a continuat să ardă, plutind spre mijlocul apei și oprindu-se apoi, în timp ce flăcările se răsfrângeau, roșii, în oglinda cenușie-a apei, de parcă însuși puțul ar fi ars, iar caporalul, nemișcat și cu bărbia-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Molène, căci trecuse pe acolo de mai multe ori și știa deja că locul acela Îi costase viața pe destui marinari experimentați. Voia s-o ferească pe Marie, deja cumplit de Încercată, de o eventuală descoperire macabră. - Băieții s-au scufundat pînă la epavă, nu era nimeni la bord, explică el. Anexa a dispărut și ăsta e mai curînd semn bun, adăugă el ca s-o liniștească. Cred că Nico a luat-o ca să ajungă pe continent. - Nimic nu dovedește că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înaintînd agale În direcția cimitirului. La cîțiva metri distanță, pe chei, Fersen și Morineau supravegheau descărcarea unei platforme. Deodată, cablul macaralei scîrțîi, se rupse brusc, platforma se răsturnă și toate lăzile căzură În apă Într-o jerbă de stropi. Se scufundară pe loc. Fersen nu-și putu opri uun șuvoi de Înjurături. Morineau Își luă un aer Îngrozit: - Tot materialul de supraveghere video! E o nebunie, vă pricepeți cumva la deochi sau ce se Întîmplă? Luca Îl fulgeră cu privirea. - Mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ambarcațiunii furate... Lucas păru de data asta interesat; luă raportul și făcu o mutră scîrbită. - Dobitocul! - Cine? - Vrei să te pun la treabă? Stéphane bătu rapid În retragere, Lucas formă pe mobil numărul de telefon al Mariei. Ticălosul de Bréhat scufundase barca și ascusese anexa la Morgat, lăsînd să se creadă că era opera lui Nicolas. Avu un gest de agasare cînd nimeri peste căsuța vocală și nu se feri să-și ascundă nemulțumirea. - Sună-mă urgent. Vreau să pot da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să le spun vreodată. Și continuă cu glas răgușit: - Te iubesc. - Strînge-mă tare, răspunse ea Încet. Rămaseră Înlănțuiți pînă ce chipurile lor ajunseră la cincizeci de centimetri de tavanul grotei, apoi, uniți Într-o ultimă sărutare, se lăsară să se scufunde. Coborau Încet spre fundul apei cînd lipsa aerului deveni crucială, făcînd-o pe Marie să plonjeze În angoasa coșmarului care o chinuia de cînd se Întorsese pe insulă. Bătînd apa cu picioarele, zgîriindu-l pe Lucas pe cînd el Încerca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la volanul mașinii cînd auzi informația. Opri pe marginea drumului, doborîtă. Era cu neputință, Christian nu putea să fi dispărut, era ceva de negîndit, dintotdeauna Îl crezuse invincibil pe mare... Apoi se strecură gîndul cel mai cumplit: și dacă se scufundase din cauza ei? Dacă, din cauza atitudinii ei și a rupturii lor, Încetase să mai lupte și se lăsase dus de mare? O dată mai mult, se simți blestemată. Mobilul Începu să sune. Era Lucas. Nu răspunse. El Închise, Împărțit Între Îngrijorare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
informația mai departe lui Morineau, pentru ca el să ceară ajutorul scafandrilor militari de la CPEOM spre a căuta corpul scriitorului, Superfrelonul se ridica, vira la 180° și zbura spre Lands’en În lumina asfințitului, la acea oră nedefinită cînd soarele se scufundă În ocean. Chiar dacă aruncaseră anatema asupra ei, pînă și cei mai duri dintre insulari se bucuraseră că fata lui Milic fusese găsită teafără și nevătămată, iar acum serbau vestea bună la un pahar la cafeneaua din port, unde Pierre-Marie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai are nici un rost. Iar tu Îmi vorbești de bani! Am mai mulți decît pot cheltui. RÎse scurt, un rîs ca un plînset. - Da, voiam să fug, dar nu așa cum Înțelegi tu. Voiam să fug În larg și să mă scufund, pentru ca tot coșmarul ăsta să se sfîrșească și, cu voia lui Dumnezeu, să mă duc lîngă Loïc. Glasul i se frînse. Lacrimile Îi șiroiau În tăcere pe chip. Era pentru prima oară că Marie o vedea plîngînd, dar, departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și se opri. Ajunseseră În largul mării. Ceremonia putea Începe. Marie se apropie de cele două sicrie pe care tatăl ei le urcase la bord și Îl ajută să le dea drumul În apă. Era dorința lui Loïc să fie scufundat În mare după moartea sa, desigur că asta ar fi fost și dorința lui Nicolas dacă viața i-ar fi dat timp să se gîndească la sfîrșit. Din dragoste pentru ei, tînăra polițistă era gata să Încalce legea. Cu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
astea nu-l va privi sau atinge vreodată cu adevărat. De mai multe ori În seara aceea, Annabelle, În timp ce dansa, aruncase priviri În direcția lui. Michel ar fi vrut să se miște, dar nu putuse; avea senzația netă că se scufundă Într-o apă Înghețată. Totuși, totul era nespus de calm. Se simțea separat de lume de câțiva centimetri de vid, formând În jurul lui un soi de carapace sau de armură. 15 A doua zi dimineață, cortul lui Michel era gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
e-mail-urile la fiecare... treizeci de secunde, poate. Ideea e că în treizeci de secunde se pot schimba multe lucruri. — Și, în plus, Samantha, continuă Maya, vezi vreun computer în camera asta ? — Nu, răspund, privind ascultătoare în jur la încăperea micuță scufundată în penumbră. — De asta rugăm clientele să își lase toate echipamentele electronice în seif. Și nu e voie cu telefoane mobile. Și nici cu computere portabile. Își întinde larg brațele. — Acesta este un loc de reculegere. O oază departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mai simplu pat pe care l-am văzut în casa asta, mare, pătrat și acoperit cu lenjerie albă gofrată. Mă lupt cu dorința subită și copleșitoare de a mă întinde pe el cu fața în pernă și de a mă scufunda în uitare. Ce drăguț, zic politicoasă. E o cameră foarte frumoasă. — Bine ! Eddie își lovește palmele una de alta. Păi, Samantha, ce s-o mai lungim, ai primit slujba ! Îl privesc prin aburul minții. Slujba ? Ce slujbă ? — Eddie ! sare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
explic că e o neînțelegere. Mă ia din nou un val de amețeală și mă așez pe pat. Apoi, fără să-mi dau seama, mă întind pe spate pe cuvertura albă și răcoroasă și închid ochii. E ca și cum m-aș scufunda într-un nor. Nu vreau să mă ridic. Nu vreau să mă ridic din patul ăsta. E raiul pe pământ. A fost o zi lungă. O zi lungă, epuizantă, transformată într-un coșmar dureros. Tot ce vreau e să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
picioare agitată, cu mintea înnebunită la gândul tuturor lucrurilor pe care le am de făcut... După care mă opresc, asemeni unei mașini care frânează la un stop. O clipă, nici nu sunt în stare să mă mișc. Apoi, șovăind, mă scufund înapoi în pat, copleșită de cea mai ciudată și mai extraordinară senzație pe care am trăit-o vreodată. Nu am nimic de făcut. Nu am nici un contract de citit, nici un e-mail la care să trebuiască să răspund, nici o ședință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
știu de ce nu s-a gândit nimeni să scoată bani din ședințe de făcut curat, ca alternativă la fitness. Îmi umplu cada cu apă fierbinte și torn în ea niște ulei de baie de-al lui Trish, după care mă scufund în apa parfumată și mă întind pe spate fericită. De vis. Am să stau aici până mă uită Dumnezeu. Închid ochii, lăsând apa să-mi scalde umerii și timpul să plutească pe lângă mine în fuioare lungi. Cred că am ațipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
serii și ultimele raze de soare îmi încălzesc umerii. Îți stă foarte bine cu părul așa, apropo, zice el. — A, mersi. Îi zâmbesc nonșalantă. Nu e mare lucru. Fâl. Trecem podețul și ne oprim să privim râul. Potârnichile albe se scufundă în căutarea hranei, iar soarele presară apa cu pete de chihlimbar. Un cuplu de turiști se fotografiază unul pe altul și mă cuprinde un sentiment de mândrie. Eu nu sunt în trecere prin locul ăsta, îmi vine să le spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
apoi se oprește. — Lissy. Ce-a vrut ? Urmează o tăcere. — Se pare că verișoara ta a cîștigat nu știu ce premiu al industriei, spune pe un ton de scuze. Și o să sărbătorească evenimentul sîmbătă, o dată cu ziua mamei tale. — A. Mă bucur. Mă scufund și mai adînc În scaun. Era tot ce Îmi lipsea. Să mi-o imaginez pe vară-mea Kerry strîngînd la piept victorioasă nu știu ce trofeu de argint Cel-mai-bun-agent-de-turism-din-lume-ba-nu-din-univers. — Și a sunat și Connor, ca să vadă dacă știu ceva de tine, adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Abia aștept. Noapte bună, Emma. — Noapte bună. CÎnd Îmi Întoarce spatele pentru a coborî, urc scările spre etaj. Mă duc spre scaunul din față, locul În care Îmi plăcea la nebunie să stau cînd eram mică și privesc spre Londra scufundată În noaptea adîncă și ploioasă. Dacă mă uit suficient de mult timp pe geam, luminile felinarelor se vor transforma Într-o ceață, ca de caleidoscop. Ca de basm. Prin minte mi se perindă amestecate imagini cu femeia În auriu, cocteilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o aud pe Lissy la capătul firului. Am fixat videoul. — Mersi, Liss, spun cu gura plină. Ești o fată de aur. — Nu-mi vine să cred că nu te lasă să te uiți și tu. — Știu. E extrem de nedrept. Mă scufund mai bine În scaun și mai mușc o dată din Aero. — Lasă, nu contează, ne uităm diseară Împreună. O să-și fixeze și Jemima videoul ei, așa că nu se poate să nu se Întregistreze. Dar ce face Jemima acasă ? spun mirată. — Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spune Artemis imediat. Nu vom uita. Paul dispare iar la el În birou, iar eu rămîn cu ochii țintă la computer, așteptînd să se Încarce programele. O să fie bine, Îmi spun. Am să mă concentrez asupra muncii, am să mă scufund total În... CÎnd, brusc, Îmi dau seama că cineva fredonează o melodie, destul de tare. Parc-aș recunoaște-o de undeva. E... E formația Carpenters. Iar acum, i se alătură În cor alți cîțiva. — Close to yoooou... — Ești bine, Emma ? spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cele mai mari stânci din munții mei. - Cu luntrele n-o să putem să trecem marea, l-am Încercat eu pe Logon. - Ar trebui niște luntre foarte mari, și asta doar ca să ne Înecăm mai Încolo. Până la urmă, marea asta o să scufunde orice luntre... - Ascultă, Logon, m-am Înfuriat. Și dacă nu sunt eu Vindecătorul ăla pe care l-ați așteptat? - Păi, acum, ce să mai facem? Noi pe tine te-am urmat și din cauza ta s-a iscat lupta asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zise că În luntrile acelea mergeau la vânătoare cei din neamul lui Cipusik. De vânat, vânau niște animale nemaivăzute pe care uriașa Nunatuk mi le arătă chiar atunci: nici pești nu erau pentru că răsuflau, nici porci nu erau pentru că se scufundau sub apă, și nici urși nu erau pentru că aveau blana prea scurtă. Trecură multe zile așa și, după un timp, mai-mai că uitasem de ce mă trimisese Moru În călătorie. Era tot mai frig, dar zilele Începuseră să se lungească din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
căcat” sau “Îl bag În mă‑sa!” N‑avea În el nimic din neîmblânzitul campusului. Slăbiciunile, friabilitățile lui erau vizibile. Știa, În chip obsesiv, ce Înseamnă să fii dat la fund de greșelile și vinovățiile tale. Dar Înainte de a se scufunda ți‑ar fi descris peștera lui Platon. Ți‑ar fi vorbit despre sufletul tău, deja subțiratic, și Împuținându‑se rapid - din ce În ce mai rapid. Îi atrăgea pe studenții dotați. La cursurile lui era Întotdeauna Înghesuială. Așa Încât Îmi venise ideea că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Îmi plac demarcațiile. Mă simt bine când mi se trasează marginea. Nu mă găseam acolo ca să sfidez nemărginirea, ci ca să Înot și să plutesc calm. Ca să mă pot gândi la Ravelstein. Adeseori Rosamund mă remorca sau mă purta În apă, scufundându‑mă până la umeri. Își Încolăcea brațele sub mine și mă balansa Înainte și Înapoi. Nu era o femeie voinică - nici nu era nevoie să fie. În apa mării ești flotabil, nu trebuie să faci eforturi ca să plutești, așa cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]