KorAP: Find »[drukola/base=seducție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...94 95 96 ...101 >

2,506 matches

Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260

șesul prăfos al lui Grigore Alexandrescu. Cartea de față Încearcă să meargă mai departe și să descopere resorturile intime ale opțiunii pentru o formă sau alta de peisaj. O opțiune sau o respingere, pentru că poezia se naște nu numai din seducția, dar și din oroarea față de obiectul liric. Teroarea față de o categorie a materiei este, uneori, mai productivă În planul poeziei decît iubirea sau umilința... Spiritele Întemeietoare nu sînt cu necesitate elementare, monocorde, spiritele Întemeietoare ating, adesea, În sfera lor, o

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată de o energie imaterială și desfășurată Într-un regim de neliniște voluptuoasă, de nelămurită seducție. Imaginile citate sînt, totodată, imagini purificatoare. Energia lor este ascensională, aeriană, prefigurînd trecerea În alt regim psihic. Dezlegat de alte obligații, discursul erotic este aici mai pur și, prin aceasta, mai profund. Discursul se tulbură din nou În poemele ulterioare

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Manifestă o disponibilitate totală, gîndul lui fiind că poezia poate transforma orice obiect Într-un subiect de poezie. Are, În același timp, o teamă aproape patologică de dezordine, deși, cercetîndu-i poemele, vedem că haosul este elementul lor cel mai fertil. Seducția pe care o arată față de forțele dezlănțuite ale universului este serios concurată de frica de „dezmădulare” a universului. Față de obiectul liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesapu care se potolește Îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
agresiunea față de obiect. O exaltare, totuși, care nu duce la pierderea rațiunii, o agresiune care se ferește să „desfigureze” obiectul. Surescitarea este totdeauna controlată la Heliade, agresivitatea este luată În primire de retorica abundentă a poetului. Violența se transformă În seducție, limbajul o abstractizează, numeroasele referințe mitologice o dispersează Într-un spațiu vast. Numai În poemele satirice (Ingratul, Un mueroi și o femeie, Solcan, O festă În comemorară zilei de 23 septembrie 1854 sau cobza lui Marinică, CÎntecul ursului etc.) fantezia

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
În retorica poeziei recomandă limbajul tăcerii. CÎnd limba rămîne mută, vorbesc ochii. Privirea devine mesagerul focului interior: „Și amorul cu mîhnire Te privește și suspină”. O privire mîhnită, menită nu să seducă „obiectul de iubit” (nu există o strategie a seducției În poemele lui Grigore Alexandrescu pentru că faptele sînt dinainte hotărîte, poemul vine În urma evenimentelor), ci să exprime doar o „mirare”, o emoție discretă, un chin care rareori se dă pe față. Figura liricii erotice a lui Alexandrescu este așteptarea.* Există

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a lui Bolintineanu este, putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect este privirea. Privirea dintîi, matinală, inocentă și privirea din urmă, bolnavă, corupătoare, aceea ce confundă natura cu arta și se hrănește cu clișeele cele mai

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a lui Bolintineanu este, putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect este privirea. Privirea dintîi, matinală, inocentă și privirea din urmă, bolnavă, corupătoare, aceea ce confundă natura cu arta și se hrănește cu clișeele cele mai uzate

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
cîmp și, zărindu-l, Aglaia se Înspăimîntă „de atîta haz cu nuri”, apoi, amăgită, pierdută, fata cade În brațele pruncului (Amor apare sub Înfățișare de prunc) Înșelător. Agentul de corupție este și aici privirea, iar zîmbetul e primul semn al seducției: „Îl privește, Îl numește și să-nșală a-i zîmbi”... Tot ca un copilaș ingenuu apare Amor În alt poem (Într-un rădi, de dimineață), din sfera micii poezii pastorale. Deghizat („schimbat la față”), Amoriu culege flori pe cîmp și gîndește

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
care-și Încetează cîntecul În dimineața vieții. Se observă chiar un regres al vîrstei erotice, de la Văcărești la Bolintineanu și, În genere, la romantici. Cei dintîi cîntă femeia coaptă, ibovnica are o anumită experiență, farmecul ei este studiat. Cunoaște instrumentele seducției și școala tăcerii. Heliade aduce În poezie psihologia puberală. Fata din Sburătorul se adresează cu inocență mamei. Tot Heliade strică tradiția dînd cuvîntul femeii. Obiectul erotic slăvit Începe să vorbească despre sine și se vede, deodată, că suferința lui este

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
sub semnul cupei, fiind, În esență, emotiv-depresiv, invadator și retractil, nostalgic (citește: plîngăreț, suspinător), cu Înclinații spre voluptatea durerii (mazochism prefăcut). Însă tristanismul se combină, la el, cum am arătat, cu donjuanismul, trefla cu inima (cupa), depresiunea morală cu energia seducției. Lipsește din pasiunea conachiană energia cosmică, deși În versuri sînt chemate adesea, ca martori, cerul și stelele, iar marele univers participă, cînd confesiunea atinge momentul dramatic, prin semne premonitorii: fulgerul, trăsnetul etc ... Semnele caroului nu se văd Însă În această

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
celebra lui pudoare și vorbește, Încifrat e drept, despre un rai ascuns, despre țÎÎșoarele dezvălite, de furia gurilor Împreunate, de răsuflările Îndesite care duc gîndul mai departe de vers. Conachi este cel care instaurează, cred, tirania ochilor În poezia română. Seducția Începe totdeauna cu o privire. O privire ce corupe și Înlănțuie. Efect dublu: subiectul și obiectul intră Într-o relație de dependență. Ochii, dar, dintre părțile corpului sînt mai des invocați, slăviți. Ei varsă foc, robesc, ucid. E suficientă o

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
plin de nuri La căutături, CÎt de Înfocați SÎnteți cînd cătați La amurezați...” Nu e mai puțin adevărat că același elogiu aduce poetul ochilor verzi. În acest veritabil război al ochilor, verzii par a deține puterea cea mai mare de seducție: „Ce putere, Doamne sfinte, ai sădit În ochii verzi, Ah, la dînși cînd cat, mă farmăc și de plăcere mă perzi. N-au mijloc de măsurare, ci de gene-mpovărați Și la milă la chinuri sînt porniți și Înfocați. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Să mă ici dintre cei vii Și În mormînt să m-arunci, Ca să scap de-atîtea munci? Vino, vino, de mă ia, Căci tu ești scăparea mea.” Aici și În alte versuri promisiunea de a pune capăt zilelor intră În strategia seducției. Sentimentul morții capătă substanță acolo unde strategia Încetează și În fața Îndrăgostitului se deschide cu adevărat perspectiva dispariției. Iată un poem (Două inimi ce se despart) ce stă ambiguu la frontiera dintre simulare și senzația reală de stingere. Conachi se grăbește

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
acela ce „face morți” și aruncă „În munci / pre amorezați”... Infinit mai subtile, mai perfide sînt armele psihice. Obiectul erotic are, În acest cîmp, o capacitate de invenție uluitoare. Delii milă la mînie e un spectru vast de nuanțe ale seducției și represiunii. Conachi le exaltă mai ales pe cele din urmă. Chiar seducția (cînd seducția vine din cealaltă parte) este resimțită ca o formă de agresiune. 12. O agresiune Întoarsă, ca toate celelalte, spre petrecere. Simptomele descrise pînă acum n-

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
mai perfide sînt armele psihice. Obiectul erotic are, În acest cîmp, o capacitate de invenție uluitoare. Delii milă la mînie e un spectru vast de nuanțe ale seducției și represiunii. Conachi le exaltă mai ales pe cele din urmă. Chiar seducția (cînd seducția vine din cealaltă parte) este resimțită ca o formă de agresiune. 12. O agresiune Întoarsă, ca toate celelalte, spre petrecere. Simptomele descrise pînă acum n-au nici un Înțeles dacă la capătul lor nu vedem ceea ce este esențial În

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
sînt armele psihice. Obiectul erotic are, În acest cîmp, o capacitate de invenție uluitoare. Delii milă la mînie e un spectru vast de nuanțe ale seducției și represiunii. Conachi le exaltă mai ales pe cele din urmă. Chiar seducția (cînd seducția vine din cealaltă parte) este resimțită ca o formă de agresiune. 12. O agresiune Întoarsă, ca toate celelalte, spre petrecere. Simptomele descrise pînă acum n-au nici un Înțeles dacă la capătul lor nu vedem ceea ce este esențial În această poezie

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-i pricină. Poetul n-are, va să zică, sentimentul atopos-ului, iar cînd spune că-l are nu spune ce gîndește cu adevărat. Are cuvinte pentru toate situațiile, nuanțele pasiunii, degeaba se plînge el! Scrisul Însuși este o petrecere și un instrument de seducție. Voi arăta mai tîrziu cît de complexă este retorica amoroasă a Încercatului amant. Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma subtilă a literaturii, sub forma neputinței de a-și scrie pasiunea, de a trece

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Din fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist este ținut oarecare vreme afară și, atunci, intervine jăluirea și, odată cu ea, apare poezia (ea Însăși obiect erotic și instrument de seducție erotică). Iatacul nare propriu-zis o identitate. Ca orice lucru sfînt n-are chip Este un spațiu al bănuielii: reveria unei intimități misterioase Conachi nu se incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de interior pomenit În poeme

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
sub un copac mare... Aici se desfășoară ceremonia jurămîntului, aici se primește făgăduința, aici, În fine, se petrece „fericirea cea mare”. Voind (afectînd) să fie un anahoret, Conachi rămîne un seducător. Figura ascezei voluntare este, În esență, o figură a seducției. Figura ascezei antrenează și un peisaj liric care, la Conachi, se deschide spre marele univers. Din direcția, e drept, a decorativului grandios. 15. În afara cîtorva fetișuri (cum este pentru Werther panglica dăruită de Charlotte), nici un alt obiect nu pătrunde În

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
cum este pentru Werther panglica dăruită de Charlotte), nici un alt obiect nu pătrunde În lumea Îndrăgostită, zice Barthes: „este o lume săracă din punct de vedere senzual, abstractă, stoarsă, dezinvestită; privirea mea străbate lucrurile fără a le recunoaște puterea de seducție; sînt indiferent față de orice senzualitate, În afară de aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect primit. Umbreluța este, negreșit, un mesager. Mesagerul unei mari pasiuni, investit și cu alt

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
s-o apere de orice i-ar primejdui trupul și morala. Mai este, În aceste condiții, obiectul metonimic un fetiș? Schimbîndu-și adresa, el a pierdut Învestitura de care vorbește Barthes. Umbreluța nu e imaginea femeii inaccesibile, este un instrument de seducție și vigilență (ocrotire). Mesagerul și paznicul unei pasiuni suspicioase: „Umbreluță norocită, Ia sama, că ești menită Să umbrești un obrăjel Plin de nuri și frumușel. Cată să mi-l păzăști tare Și de vînturi și de soare, Și cînd alți

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Și cînd alți ochi lor căta, Să te pui drept fața sa, Că tu, umbreluță, știi Că Îl tem și de stihii.” Există, totuși un obiect-fetiș În poezia lui Conachi: veriguța. Împreună cu cele trei mărgăritărașă, ea simbolizează trei elemente ale seducției feminine: duhul, nunii și limbajul blînd și fermecător: „Veriguța ce mi-ai dat-o cu trei mărgăritărașă Însămnează duhul, nurii și vorba cea drăgălașă, Iar verigile de aur pe care stau pusă ele SÎnt unite, ca s-arăte că tu le

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Dar primii noștri poeți? Conachi părea a avea preferință pentru trandafir: „Un trandafir ți-am ales Din florile ce am cules...” Însă lîngă trandafir există crinul, viorica, toporașul și „floricica numă-uita”. Floarea, În genere, este cultivată pentru valoarea ei de seducție. Pus la piept, Între rîvniții sîni, trandafirul devine un simbol ornamental și un simbol, evident, erotic. Mirosul bagă foc În sîmțîri, participă cu alte cuvinte la procesul de erotizare: „Nu știu floare este asta, ori amori În strai schimbat, Căci

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
viitorul („giurămînt iți fac... că și ceriul și pămîntul de s-or strămuta, Zulnie, eu nu mi-oi schimba cuvîntul”). Traduse În gramatica afecțiunii, timpurile lui Conachi sînt următoarele: prezentul (timpul durerii, al absenței, al fugii; timpul bocetului, timpul prefăcătoriei, seducției și timpul scriiturii); trecutul, care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
al poeziei asupra femeii slabe de fire. Moralistul e pe punctul de a pune În discuție temeliile morale ale literaturii erotice. O temă nouă se deschide, astfel, În versurile lui: tema poeziei care smintește femeia și strică familia. Operația de seducție prin poezie e condamnată. Din această acră morală iese un cîntec despre surparea fizică a femeii ușoare: „Fost-ai lele cînd ai fost, Dar acum ești lucru prost; Ai fost floare, trandafir, Dar acum ești borș cu știr; Ț-a

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]