KorAP: Find »[drukola/base=senzație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...94 95 96 ...904 >

22,588 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

cu genunchii, să ne rupem coastele. Oasele lui Ponko trăgeau greu, brațele și picioarele loveau sec, părul, pe care încercam să-l apuc, ca să-l răstorn, era ca o mătură aspră, din păr de câine. Pe când eram încleștați, am avut senzația că în lupta aceea avea loc transformarea, și când aveam să ne ridicăm el avea să fie eu și eu el; dar poate că mă gândesc la asta abia acum, sau numai tu, Cititorule, te gândești la asta, nu eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
surde și dureroase, cu răspunsuri sălbatice și sfâșietoare, această consistență a acțiunii unui trup asupra unui alt trup, modelarea efortului și precizia propriei receptivități, adaptându-le la imaginea reflectată, pe care adversarul ți-o trimite ca o oglindă. Dar, dacă senzațiile pe care ți le evocă lectura rămân sărace în comparație cu orice senzație trăită, este și pentru că ceea ce simt eu acum, în timp ce-l strivesc pe Ponko sub pieptul meu, sau în timp ce rezist când îmi răsucește brațul la spate, nu este senzația de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
acțiunii unui trup asupra unui alt trup, modelarea efortului și precizia propriei receptivități, adaptându-le la imaginea reflectată, pe care adversarul ți-o trimite ca o oglindă. Dar, dacă senzațiile pe care ți le evocă lectura rămân sărace în comparație cu orice senzație trăită, este și pentru că ceea ce simt eu acum, în timp ce-l strivesc pe Ponko sub pieptul meu, sau în timp ce rezist când îmi răsucește brațul la spate, nu este senzația de care aș avea nevoie pentru a afirma ceea ce vreau să afirm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
dacă senzațiile pe care ți le evocă lectura rămân sărace în comparație cu orice senzație trăită, este și pentru că ceea ce simt eu acum, în timp ce-l strivesc pe Ponko sub pieptul meu, sau în timp ce rezist când îmi răsucește brațul la spate, nu este senzația de care aș avea nevoie pentru a afirma ceea ce vreau să afirm; vreau să spun, a o poseda pe Brigd, carnea aceea sănătoasă de fată, atât de diferită de trupul osos al lui Ponko, și chiar a o poseda pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
alternează cu două pagini tipărite. Albe; tipărite; alde; tipărite; tot așa până la sfârșit. Filele au fost tipărite pe o singură parte; apoi, au fost împăturite și legate, de parcă ar fi fost complete. Iată că romanul acesta, atât de bogat în senzații, ți se prezintă dintr-o dată sfâșiat de văgăuni fără fund, de parcă dorința de a reda deplinătatea vitală ar revela golul de dedesubt, încerci să sari peste lacună, să reiei povestirea, agățându-te de bucata de proză ce vine după ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
care e poziția autorului față de Tendințele Gândirii Contemporane și a Problemelor Ce Se Cer Soluționate. Pentru a-ți ușura sarcina, îți sugerează o listă de nume de Mari Maeștri, alături de care ar trebui să-l plasezi. Ai din nou aceeași senzație ca atunci când coupe-papier-ul ți-a deschis paginile albe în fața ochilor. - N-aș putea spune în mod precis. Vedeți, nu sunt sigur nici măcar de titlu sau de autor. Ludmila vă va explica: e o poveste cam complicată. — Ludmila citește un roman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
care a învățat să nu citească. În același timp, însă, te-ntrebi ce legătură poate exista între Cititoare și Non-Cititor, și dintr-o dată ți se pare că tocmai distanța dintre ei îi ține împreună, și nu-ți poți reprima o senzație confuză de gelozie. Ai vrea să-l mai tragi de limbă pe Irnerio, dar ați ajuns sus, pe o scăriță laterală, la o ușă scundă cu firma „Institutul de Limbi și Literaturi Botno-ugrice“. Irnerio bate la ușă cu putere, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
spătarele înalte și curbate, în formă de coș, ca să apere de vânt, erau așezate în semicerc: păreau să sugereze o lume în care specia umană a dispărut, iar lucrurile nu știu decât să vorbească despre absența acesteia. Am avut o senzație de amețeală, de parcă m-aș fi prăbușit dintr-o lume într-alta, și în fiecare dintre ele ajungeam puțin după ce sfârșitul lumii avusese loc. Am trecut prin dreptul terasei după o jumătate de oră. De pe un scaun, văzut din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
umede a moluștei, care se dilata și se contracta. Discuția pe care o aveam în minte, despre forma scoicilor ca armonie înșelătoare, înveliș ce ascunde adevărata substanță a naturii, nu se mai potrivea Atât priveliștea ariciului, cât și desenul transmiteau senzații neplăcute și crude, ca viscerele expuse privirii. Am început discuția spunând că nimic nu e mai greu de desenat decât aricii de mare: atât învelișul țepos văzut de sus, cât și molusca răsturnată, cu toată simetria radiind din structura ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
sau invadatorilor, a furtunilor...). Cartea pe care aș avea acum poftă s-o citesc e un roman în care se simte apropierea povestirii, ca un tunet confuz încă, a destinului istoric și a destinului personajelor, un roman care să dea senzația că trăim o răsturnare încă fără nume, fără formă... — Bravo, surioară, văd că faci progrese! Dintre biblioteci a apărut o fată cu gâtul lung și chip de pasăre, privirea fermă de după ochelari, părul bogat și creț, îmbrăcată cu o bluză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
a ne sustrage avalanșei de oameni care ne înconjoară ar fi să pășim prin aer, să zburăm... Iată, și eu mă simt suspendat ca deasupra unei prăpăstii... Poate că povestirea aceasta este un pod peste gol, care avansează răspândind vești, senzații și emoții, pentru a crea un fundal de schimbări fie colective, fie individuale, în mijlocul cărora se poate deschide o cale; neclare rămân, însă, multe circumstanțe istorice și geografice. Îmi croiesc drum în mulțimea de detalii ce acoperă golul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
întunericul strigătului ce iese din gâtul ei, găsesc foaia împăturită în patru cu numele meu scris cu penița sub formula condamnărilor la moarte pentru trădare, semnată, contrasemnată și cu timbrele reglementare. În acest punct se deschide discuția. Întâmplări, personaje, ambianță, senzații sunt date la o parte pentru a face loc conceptelor generale. — Dorința polimorfă-perversă... — Legile economiei pieței... — Omologiile structurilor semnificante... — Devierea și instituțiile... — Castrarea... Numai tu ai rămas acolo absorbit, tu și Ludmila, în timp ce nimeni nu se mai gândește să reia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
în lumea traducătorului mitoman. Ultimele două dorințe sunt ușor de realizat și nu se exclud una pe alta. La cafenea, așteptând-o pe Ludmila, începi să citești cartea trimisă de Marana. Într-o rețea de linii ce se leagă Prima senzație pe care ar trebui s-o transmită această carte e ceea ce simt eu când aud telefonul sunând; spun ar trebui, căci mă îndoiesc că vorbele scrise pot da o asemenea idee, chiar și parțială. Nu e suficient nici să declar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
aduce decât amărăciune și supărare. Nici nu cred că o încercare de a descrie această stare de spirit ar merita o metaforă, de pildă arsura sfâșietoare a unei săgeți ce-mi pătrunde în carnea șoldului; nu pot recurge la o senzație imaginară pentru a reda o senzație cunoscută, căci, deși nimeni nu știe ce simți când ești lovit de o săgeată, toți ne închipuim că e ușor de imaginat: senzația de a fi neapărați, fără adăpost în fața a ceva venind spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu cred că o încercare de a descrie această stare de spirit ar merita o metaforă, de pildă arsura sfâșietoare a unei săgeți ce-mi pătrunde în carnea șoldului; nu pot recurge la o senzație imaginară pentru a reda o senzație cunoscută, căci, deși nimeni nu știe ce simți când ești lovit de o săgeată, toți ne închipuim că e ușor de imaginat: senzația de a fi neapărați, fără adăpost în fața a ceva venind spre noi din spații străine și necunoscute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ce-mi pătrunde în carnea șoldului; nu pot recurge la o senzație imaginară pentru a reda o senzație cunoscută, căci, deși nimeni nu știe ce simți când ești lovit de o săgeată, toți ne închipuim că e ușor de imaginat: senzația de a fi neapărați, fără adăpost în fața a ceva venind spre noi din spații străine și necunoscute - asta se potrivește perfect și pentru țârâitul telefonului; în plus, senzația inexorabilă, peremptorie, ezitările existente în vocea cuiva pe care nu-l văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
lovit de o săgeată, toți ne închipuim că e ușor de imaginat: senzația de a fi neapărați, fără adăpost în fața a ceva venind spre noi din spații străine și necunoscute - asta se potrivește perfect și pentru țârâitul telefonului; în plus, senzația inexorabilă, peremptorie, ezitările existente în vocea cuiva pe care nu-l văd. Încă înainte ca vocea să spună ceva, pot prevedea nu ce va spune, dar măcar reacția pe care o va suscita în mine ceea ce se pregătește să spună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu-l văd. Încă înainte ca vocea să spună ceva, pot prevedea nu ce va spune, dar măcar reacția pe care o va suscita în mine ceea ce se pregătește să spună. În mod ideal, cartea ar trebui să înceapă dând senzația unui spațiu ocupat în întregime de prezența mea, căci în jur nu se află decât obiecte inerte, inclusiv telefonul, un spațiu ce pare să nu mă poată conține decât pe mine, izolat în timpul meu interior; apoi, întreruperea continuității timpului, spațiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Lane și cheamă o casă după alta, să vadă dacă mă găsește.“ Uneori, toate casele sunt tăcute și pustii, pe trunchiurile copacilor aleargă veverițele, coțofenele coboară să ciugulească grăunțele puse pentru ele în vase de lemn. Alergând, simt o vagă senzație de alarmă, și, chiar înainte de a capta sunetul în ureche, mintea înregistrează posibilitatea țârâitului, aproape îl cheamă, îl aspiră din propria absență, iar în acea clipă, dintr-o casă ajunge, mai întâi atenuat, apoi mereu mai distinct, sunetul clopoțelului, ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cale și povestirea va trebui să se chinuie iarăși să manevreze în mod alternativ schimbătorul de viteză al lui „tu“ feminin și „tu“ masculin; dar acum, dat fiind că pielea trupurilor voastre încearcă să găsească alipirea cea mai bogată în senzații, să transmită și să primească vibrații și mișcări unduioase, să pătrundă plinurile și golurile, dat fiind că activitatea mentală contribuie și ea la cea mai deplină înțelegere, ne putem adresa vouă incluzându-vă într-o unică persoană bicefală. În primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Dar nu ironizați această perspectivă de armonie conjugală: ce imagine de pereche mai fericită i-ați putea opune? Îi vorbești Ludmilei despre romanul pe care-l citeai așteptând-o. — E o carte din cele care-ți plac ție: comunică o senzație de neliniște încă de la prima pagină... O scânteie interogativă apare în ochii ei. Te cuprinde un dubiu: poate fraza asta cu neliniștea n-ai auzit-o de la ea, ai citit-o undeva... Sau poate că Ludmila a renunțat deja să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
scriitorul chinuit cu oarecare dispreț, dar și cu invidie. Îl consideră pe scriitorul productiv nimic mai mult decât un artizan abil, capabil să producă romane făcute în serie pentru a răspunde gustului publicului; dar nu-și poate reprima o puternică senzație de invidie față de omul care se exprimă pe sine cu o siguranță atât de metodică. Nu e numai invidie, e și admirație, da, admirație sinceră: modul în care scriitorul acela își pune toată energia în scris indică o anume generozitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
disc cu Ravel. Scriitorului productiv nu i-au plăcut niciodată operele scriitorului chinuit; citindu-le, i se pare întotdeauna că e pe punctul de a ajunge la punctul decisiv, dar apoi acest punct îi scapă și rămâne doar cu o senzație de jenă. Dar acum, privindu-l în actul de a scrie, simte că acest om se luptă cu ceva obscur, confuz, un drum ce trebuie deschis, care nu se știe unde duce; uneori i se pare că-l vede umblând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
și altădată tăcerea lui îmi slujise drept avertisment să nu mă las pradă unor conjuncturi pripite, omițând o serie de etape încă nesupuse verificării. Păstrând ca pe o comoară această lecție, am început să-mi concentrez atenția, pentru a culege senzațiile cele mai mărunte în clipa conturării lor, când sunt încă precise și necombinate într-un mănunchi de impresii difuze. Makiko, fiica cea mai mică a domnului Okeda, a venit să servească ceaiul, cu mișcările ei plăcute și grația ei copilărească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
o frază oarecare, dar n-a făcut-o. De altfel, Makiko a terminat repede de servit ceaiul și s-a ridicat. M-am uitat fix la alunița pe care o avea pe buză, în partea stângă; mi-a produs o senzație asemănătoare cu cea dinainte, dar mai atenuată. Makiko m-a privit tulburată, apoi a lăsat ochii în jos. După-masă a fost o clipă pe care nu o voi uita prea ușor, deși îmi dau seama că, povestind-o, pare ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]