6,584 matches
-
devine, la rându-i, parte (Weltanschauung). "În cercul hermeneutic arată M. Riedel întregul poate să apară totdeauna doar ca <<totalitate relativă>> sau continuitate care păstrează deschisă experiența istorică dinspre trecut spre viitor."165 Așa cum se știe, conform interpretării hermeneutice, "un singular nu poate fi înțeles decât sub presupoziția cvasisistematică a întregului [...], iar o înțelegere a întregului poate fi dobândită abia prin comprehensiunea singularului", ceea ce îl face pe autorul citat să vorbească despre "modelul comprehensiunii prin prezumție", întrucât indiferent care sunt conținuturile
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
continuitate care păstrează deschisă experiența istorică dinspre trecut spre viitor."165 Așa cum se știe, conform interpretării hermeneutice, "un singular nu poate fi înțeles decât sub presupoziția cvasisistematică a întregului [...], iar o înțelegere a întregului poate fi dobândită abia prin comprehensiunea singularului", ceea ce îl face pe autorul citat să vorbească despre "modelul comprehensiunii prin prezumție", întrucât indiferent care sunt conținuturile ei cunoașterea hermeneutică "se sprijină, sub aspect logic, pe o prezumție" (în termenii folosiți anterior: "o ipoteză de lucru"), care este aceea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cu totul improprie apriorismului tradițional, ale cărui "forme închise", atemporale și rigide Dilthey le acuză fățiș (vezi I, 3C). Apoi să ne amintim că până și succesiunea conceptelor în decursul istoriei este din punctul de vedere al lui Dilthey "ceva singular" și "inepuizabil pentru gândire" (s.n.) vezi II, 2Bc. În plus, atitudinea lui față de metoda hegeliană de a deriva realitatea dintr-o logică autonomă, care funcționează în virtutea propriei imanențe, nesocotind imanența vieții, atestă refuzul cel puțin în primă instanță al unor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ca o cunoaștere supusă unei astfel de grile invariabile să deformeze într-un fel sau altul realitatea, ceea ce ar fi din nou în dezacord cu intențiile și metodele filozofului german. Corelațiile sufletești explică Dilthey formează un întreg, fiindcă "fiecare trăire singulară este raportată la o totalitate" constituită istoric, în care secvențele din trecut, trăirea prezentă și momentele viitoare se înseriază într-o "conexiune a vieții". Aceasta "nu este o sumă sau o îngrămădire a unor momente succesive, ci o unitate constituită
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conține o serie de "corelații particulare ale acțiunilor", axate, la rându-le, pe ele însele "prin stabilirea valorilor și realizarea lor". "Toate explică Dilthey în Construcția lumii istorice... sunt însă structural legate într-o totalitate în care, din semnificabilitatea părților singulare, survine sensul conexiunii lumii social-istorice, astfel că exclusiv în această conexiune structurală trebuie întemeiată orice judecată de valoare și orice proiect cu privire la viitor" (s.n.)106. Se poate observa cu ușurință că și aici contextualismul promovat cu insistență de către Dilthey este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nu găsesc nimic altceva decât forme în cadrul cărora sufletul își desfășoară acțiunea"139, constată Dilthey. De altfel, într-unul dintre manuscrisele pe care a lucrat la Einleitung..., el notează că în științele spiritului, "un ultim scop îl constituie atât conceperea singularului, a individualului, cât și dezvoltarea uniformităților abstracte"140, adică a principiilor. Pentru corelația acestor științe trebuie să avem în vedere faptul că "părțile componente, uniformitățile, relațiile care constituie intuiția cursului vieții sunt cuprinse laolaltă în viața însăși", iar "cunoașterii cursului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fundamentează pe corelațiile comprehensiunii, care, la rândul lor, au ca suport, în mod progresiv, corelațiile trăirii și ale expresiei. Orice înțelegere în Geisteswissenschaften este determinată de interdependența dintre particular și general, fapt subliniat cu claritate de filozoful german: "Comprehensiunea personalității singulare" e condiționată de "cunoașterea sistematică", după cum aceasta din urmă depinde, la rându-i, de "sesizarea vie a unității singulare a vieții" (s.n.). De aici, autorul trage concluzia că în științele spiritului, prin procesul comprehensiunii, "totul este determinat prin raportul dependenței
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Orice înțelegere în Geisteswissenschaften este determinată de interdependența dintre particular și general, fapt subliniat cu claritate de filozoful german: "Comprehensiunea personalității singulare" e condiționată de "cunoașterea sistematică", după cum aceasta din urmă depinde, la rându-i, de "sesizarea vie a unității singulare a vieții" (s.n.). De aici, autorul trage concluzia că în științele spiritului, prin procesul comprehensiunii, "totul este determinat prin raportul dependenței reciproce"157. Apoi, comprehensiunea duce la constituirea unei noi serii de categorii, cele extraintelectuale, între care Dilthey enumeră "esențialitatea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pus în evidență de către același comentator. Pe urmele istoriștilor, el consideră că întregul apare "doar ca <<totalitate relativă>> sau continuitate care păstrează deschisă experiența istorică dinspre trecut spre viitor". Tot Riedel avansează ideea unui "model al comprehensiunii prin prezumție" ("un singular nu poate fi înțeles decât sub presupoziția cvasisistematică a întregului", iar pe de altă parte, "înțelegerea întregului poate fi dobândită abia prin comprehensiunea singularului"), și precizează că prezumția vizează "sesizarea unui particular în propria sa particularitate printr-o deducție controlată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istorică dinspre trecut spre viitor". Tot Riedel avansează ideea unui "model al comprehensiunii prin prezumție" ("un singular nu poate fi înțeles decât sub presupoziția cvasisistematică a întregului", iar pe de altă parte, "înțelegerea întregului poate fi dobândită abia prin comprehensiunea singularului"), și precizează că prezumția vizează "sesizarea unui particular în propria sa particularitate printr-o deducție controlată empiric a generalului" (s.n.)173. De altfel, în System der Ethik, Dilthey se exprimă cât se poate de tranșant: "Ori o idealitate imanentă a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
La filozoful hermeneut întîlnim, așadar, o comprehensiune imanentă, ceea ce înseamnă, evident, mai mult decât metafizica "pozitivistă", "imanentă" la care se referă Mircea Florian (vezi I, 3D). O asemenea comprehensiune are la bază o conștiință psihologică structurată teleologic, care pleacă de la singularul vieții, de la Lebenserfahrung (fără a omite aici acele presupoziții despre care am vorbit deja175), și ajunge la principii, la uniformitățile abstracte, pentru a afirma și a realiza prin dinamismul istoricității corelațiile și valorile vieții. Sufletul trebuie să-i dea acestei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
consideră această opinie a lui Dilthey "un adevărat elogiu adus interpretării, actului critic al resemnificării creației umane prin hermeneutică", prin "interpretare comprehensivă (verstehende Deutung)" ibid. 172 "Corelația întregului istoric" este considerată de autor o corelație "ne-trăită de nici un individ singular" și în care "nu întîlnim subiecți reali, ci doar <<subiecți logici>>" (V. Drăghici, Prefață la op. cit., p. 14). Potrivit celor afirmate anterior, nu susținem această idee. 173 Pentru întregul context vezi II, 2Bf. 174 Apud M. Popa, Prefață la Wilhelm
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că România, de când există ea ca stat național (1859), nu a avut decât doi teoreticieni ai istoriei (Xenopol și Antohi), iar autorul acestei cărți nu poate fi considerat filosof sau teoretician al istoriei. Ceea ce încerc să propun prin cercetările mele, singulare, izolate, destul de anevoioase, este o teorie critică a cunoașterii istorice, dar nu o teorie a istoriei, care de fapt, nu există într-un mod didacticist, disciplinar și autonom. Există mai mulți Foucault într-unul singur, astfel că sintagma Les Foucault
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de întrebările pe care le-am formulat în convergență sau în diferență cu problematica gânditorului francez. Foucault este de citit, dar nu oricând și nu oricum. Este de citit dincolo de inevitabilele efecte de discurs ale gândirii sale; dincolo de limbajul său singular de mare povestitor de idei și de probleme, în același timp rațional și critic, bizar și inexplicabil, rezonabil și original. Gânditorul francez, ce vine dinspre istorie spre filosofie și socio-umane chiar dacă manualele și lucrările de solemnitate academică s-au gândit
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și Dali (idei originale plecate dintr-o depășire a concretului istoric, a realului), este și Georges de la Tour (intercalarea paragrafelor clare, inteligibile cu cele abstracte, încărcate de ambiguitate, bizarerie). Tablourile foucauldiene (acele serii de serii de reprezentări ale gândurilor sale singulare, ale ideilor desprinse din substanța istoriei) încă nu pot fi admirate, apreciate, criticate sau contestate pe de-a-ntregul din moment ce scrierile și spusele gânditorului francez sunt încă în curs de recuperare de către editurile din Franța și de cele din afara Hexagonului. Relațiile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
provocat de alții; 2) este nebun tot ceea ce ne atinge adevărul din interiorul nostru, din acțiunile și din faptele noastre. Nebunul spune adevărul!, dar cu condiția ca spusul său să respecte evidența faptelor (ceea ce s-a întâmplat în realitatea trecută, singulară a subiectului în cauză). Altfel, orice adevăr devine un neadevăr. Atât timp cât nebunia nu este evidentă, doar "stabilită" în mod arbitrar printr-un "limbaj științific", avem de a face cu instrumentalizări politice! Critica foucauldiană îi vizează îndeosebi pe practicienii științelor sociale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fenomene de istorie social-politică privind sexualitatea nu s-au putut dezvolta fără mijloace concrete, iar aceste mijloace concrete sunt dezvoltarea și difuzarea în spațiul public a unei literaturi erotico-pornografice. Această industrie a incitării la consumul de pornografie nu arată neîntâlnitul, singularul, unicul sau nevăzutul, ci întreține ceea ce Foucault numea "o erotică a adevărului, o raportare a adevărului la intens"82, dar, mai degrabă, iluzia adevărului și o diminuare a plăcerii intense! Prin pornografie, energia sexuală, atât de vitală, se consumă în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fi "și politică". A fi intelectual înseamnă a fi într-o sferă a civilității și a pune presiune pe grupurile de politicieni... Dogmatismul modern, căci despre umanism nu poate fi vorba, induce efecte de putere în cadrul societății, stârnește, intensifică puterile singulare, marginalizate instituțional și ierarhic. Acest fenomen al lumii moderne ar fi bine să-l înțelegem odată pentru totdeauna prin ceea ce Foucault spune: "The university hierarchy is only the most visible, the most sclerotic and least dangerous form of this phenomenon
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
după ideile-forță ale anumitor cunoașteri, devenite "religii" și dogmatică socială? Un răspuns, preliminar, la cele două întrebări complementare ar fi: 1) A cunoaște implică voința, iar orice act de voință nu are loc decât printr-un exercițiu al puterii tale, singulare. 2) Puterea în sine presupune existența controlului, iar ideea de control este inextricabil legată de tehnici și de posibilități de a cunoaște pentru a schița un plan de acțiune. Un alt răspuns ar putea fi formulat din considerente istorice: din
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
omul medieval sau premodern. Cu toate acestea, individul modern este strivit de presiunea totalitară și în creștere a unui sistem social-politic nereformat și care-l supraveghează continuu, într-un mod insidios și nelegal, pentru a-i controla forțele, puterile sale singulare și relațiile lui cu mediile social-politice. Problema ieșirii din minorat, formulată de Kant și readusă în discuție de Foucault, nu este doar problema unei emancipări individuale în gândire, ci ea vizează într-un mod profund întreaga structură social-politică modernă. Această
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de altceva. Cu cât profitul este "mai mare", cu atât dezumanizarea este mai profundă. Pe linie corporatistă, individualitatea omului și a lucrurilor a devenit un "produs", un efect al puterii-cunoaștere într-un dezacord profund cu ideea Luminilor, aceea a individului singular, aflat în activitatea sa de emancipare culturală și de gândire. Ceea ce avem în această degenerare contemporană a Liberalismului nu sunt decât indivizi (intelectuali!), o medie ca valoare a gândirii. Indivizi docili, servili și în obediența unei complicități de voință și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
întrebare cardinală: unde este omul în această lume de profituri, poate și de succese? Evident că el nu poate fi în structurările dezumanizante de care se înconjoară, de falsele sale identificări social-politice. Totuși un mare anonim, un mod sublim și singular al unui om contemporan se află dincolo de cuvinte, dincolo de vreun decizional politic, dincolo de vreun normativ arbitrar, pus la cale de intelocrați. Există un om, pe care nimeni nu-l vede: nici istoria, nici filosofia, nici lingvistica. Existența acestui mare anonim
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
noastră, autoritățile politice cu vocație totalitară vor să elimine orice formă de autonomie civică? Toate aceste întrebări nu vizează nici libertatea, nici puterea, ci relațiile dintre natura cunoașterii noastre și funcționalitatea cunoașterii-putere, funcționalitatea principiului reprezentării, vizează relațiile dintre puterile noastre singulare, limitate și forțele de intervenție/represiune ale statului politic, forțele instrumentelor puse "la lucru". Orice cunoaștere (despre libertate, despre putere, despre creșterea animalelor sau despre ce vreți dvs.) poate fi utilizată atât constructiv, cât și distructiv, în relațiile individ-stat modern
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
animalelor sau despre ce vreți dvs.) poate fi utilizată atât constructiv, cât și distructiv, în relațiile individ-stat modern. Pe de altă parte, orice cunoaștere poate fi încorporată puterii-cunoaștere, interesată să își consolideze și sporească puterea colectivă în raport cu civilii. Aceștia acționează singular, iar puterea lor este una limitată în raport cu cea a statului. Problema care se ridică nu este existența în sine a unor cunoașteri, considerate "periculoase" sau "reacționare", ci utilizarea cunoașterii cu scopul sporirii controlului asupra civililor de către factorul politic. Aici vedem
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
asupra civililor de către factorul politic. Aici vedem necesitatea unei etici între civic și politic, între formele de cunoaștere ale civililor și formele de control, de represiune și de manipulare ale puterii-cunoaștere. Orice putere politică care își exercită mecanismele împotriva puterilor singulare ale cetățenilor unui anume stat este o putere totalitară, o contra-putere. Ea produce rezistență. Nu controlul politic asupra societății este problema de fond, ci situația sau procesul prin care acest control politic creează relații inegale, arbitrare între cele două tipuri
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]