KorAP: Find »[drukola/base=social-democrat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...94 95 96 97 >

2,408 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

În special În subiectul Încă delicat al diviziunii Est-Vest și al numărului mare de germani exilați, UCD era ferm pe poziții ca partid-umbrelă al centrului majoritar - o premieră În cultura politică germană. Principala victimă a succesului UCD a fost Partidul Social-Democrat (PSD). La prima vedere, acesta ar fi trebuit să aibă o poziție mai bună, chiar și după ce pierduse electoratul socialist prin tradiție din nordul și estul Germaniei. Performanțele antinaziste ale lui Adenauer nu fuseseră prea strălucite: În 1932, el Încă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la 18 martie 1953, comuniștii au votat Împotrivă, liber-democrații s-au abținut, iar Uniunea Creștin-Socială și partidul lui Adenauer au avut păreri Împărțite, mulți deputați opunându-se oricăror Wiedergutmachen (reparații). Pentru ratificarea acordului, Adenauer a avut nevoie de voturile opoziției social-democrate. Nu o dată, Adenauer a exploatat nervozitatea internațională față de o posibilă resurecție a nazismului pentru a-i Împinge pe aliații Germaniei de Vest În direcția dorită. Dacă Aliații doreau ca Germania să contribuie la apărarea Europei, atunci - sugera Adenauer - ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
după decenii de criză economică, divizare și dictatură, era să folosească resursele statului pentru a elimina patologiile sociale asociate cu formele capitaliste de producție și cu funcționarea neîngrădită a economiei de piață, construind nu utopii economice, ci societăți viabile. Politica social-democrată nu era Întotdeauna pe placul tineretului nerăbdător, după cum aveau să arate evenimentele ulterioare. Dar ea rezona cu cei care trecuseră prin deceniile teribile de după 1914: În anumite zone din vestul Europei, la mijlocul anilor ’60 social-democrația nu mai Însemna o politică

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu cei care trecuseră prin deceniile teribile de după 1914: În anumite zone din vestul Europei, la mijlocul anilor ’60 social-democrația nu mai Însemna o politică, ci un mod de viață. Lucru de netăgăduit În Scandinavia. Între 1945 și 1964, scorul Partidului Social-Democrat Danez la scrutinul național a crescut de la 33% la 42%; Partidul Muncitoresc Norvegian a câștigat constant Între 43% și 48%; cât despre social-democrații suedezi, ei au obținut la toate alegerile postbelice minimum 45%. La alegerile din 1968 au depășit chiar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
comparabil, iar la alegerile generale din Marea Britanie din 1951, laburiștii lui Clement Attlee au primit 48,8% din voturi (deși conservatorii, cu mai puține sufragii, au obținut mai multe locuri În parlament). Remarcabilă este constanța lor. An de an, partidele social-democrate scandinave au primit peste două cincimi din votul concetățenilor, rămânând la guvernare zeci de ani fără Întrerupere - ocazional În fruntea unei coaliții cu parteneri minoritari cooperanți, dar de cele mai multe ori singure. Între 1945 și 1968, opt guverne daneze din zece

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1968, opt guverne daneze din zece au fost conduse de social-democrați; În aceiași ani, toate cele patru cabinete suedeze și trei din cele cinci norvegiene au fost social-democrate. și oamenii au rămas aceiași: norvegianul Einar Gerhardsen a condus două guverne social-democrate timp de paisprezece ani; În Suedia, Tage Erlander și-a cârmuit partidul și țara timp de 23 ani, din 1946 până În 19692. Societățile scandinave moșteniseră o serie de avantaje. Mici și omogene social, fără colonii sau ambiții imperiale, ele erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Bo Widerberg a redat memorabil episodul Într-un film din 1969, 7dalen ’31). Dacă În perioada interbelică Scandinavia - și În special Suedia - nu a avut soarta altor societăți afectate de criză de la marginea Europei, meritul le revine În mare măsură social-democraților. După primul război mondial, partidele socialiste scandinave au abandonat În linii mari dogma radicală și ambițiile revoluționare pe care le Împărtășiseră cu socialiștii nemți și cu alte mișcări socialiste din Internaționala a II-a; În cursul anilor ’30, ei au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În comunități de un protestantism fervent, neîngrădite de obediența tipic rurală față de preot sau moșier - a constituit platforma durabilă pe care s-au clădit cele mai reușite democrații sociale din Europa. Coalițiile „roșu-verzi” (la Început Între Partidul Agrar și Partidul Social-Democrat, apoi exclusiv În interiorul celui din urmă) erau de neconceput În altă parte; În Scandinavia, ele au devenit o regulă. Partidele social-democrate au fost vehiculul prin care societatea rurală tradițională și proletariatul industrial au pășit Împreună În epoca urbană: În acest

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
s-au clădit cele mai reușite democrații sociale din Europa. Coalițiile „roșu-verzi” (la Început Între Partidul Agrar și Partidul Social-Democrat, apoi exclusiv În interiorul celui din urmă) erau de neconceput În altă parte; În Scandinavia, ele au devenit o regulă. Partidele social-democrate au fost vehiculul prin care societatea rurală tradițională și proletariatul industrial au pășit Împreună În epoca urbană: În acest sens, În Scandinavia, social-democrația nu era doar o opțiune politică printre altele - era Însăși manifestarea modernității. Statul asistențial scandinav apărut după

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Norvegia era și cea mai Întinsă dintre țările nordice, cu o populație de numai patru milioane presărată pe cel mai lung litoral european: 1.752 de kilometri. Multe dintre satele și orașele Îndepărtate sunt și azi complet dependente de pescuit. Social-democrat sau ba, guvernul de la Oslo trebuia să dedice resursele statului unor obiective sociale și comune: subvențiile care se dirijau din centru spre periferie (pentru transport, comunicații, educație și asigurarea de servicii și specialiști - mai ales În treimea de țară aflată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
socialistă” era concentrat În mâinile unui număr redus de proprietari, mai mic decât oriunde În Europa de Vest. Guvernul nu a interferat nici cu acumularea privată, nici cu piața bunurilor și de capital. Chiar și În Norvegia, după cincisprezece ani de guvernare social-democrată, sectorul de stat al economiei era mai restrâns decât cel din Germania de Vest creștin-democrată. Dar În ambele țări, ca și În Danemarca și Finlanda, statul a aplicat fără milă impozitul progresiv, redistribuind profitul privat pentru binele public. Pentru mulți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
asigurările erau fără egal În lume (față de SUA și chiar față de Elveția); la fel liniștea și confortul material În care scandinavii Își duceau viața tihnită. La jumătatea anilor ’60, „Nordul Înghețat” al Europei avea deja un statut mitic: chiar dacă modelul social-democrat suedez nu putea fi reprodus cu ușurință În alte părți, el stârnea valuri de invidie și o admirație universală. Oricine cunoaște cultura nordică, de la Ibsen și Munch la Ingmar Bergman, va recunoaște un alt aspect al vieții scandinave: aplecarea spre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Cum s-a dovedit după mulți ani, autoritățile scandinave nu abandonaseră complet interesul teoretic - și practic - pentru „igiena rasială”. Între 1934 și 1976, În Norvegia, Suedia și Danemarca au fost aplicate programe de sterilizare sub auspiciile și cu știrea guvernelor social-democrate. În acești ani, 6.000 de danezi, 40.000 de norvegieni și 60.000 de suedezi (90% femei) au fost sterilizați cu scopul „igienic” de a „ameliora populația”. Motorul intelectual al acestor programe, Institutul de Biologie Rasială de la Universitatea din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
le-au cedat fără probleme Îi permiteau să acționeze nesupravegheat Întru ceea ce tot el decreta că este interesul comun. Nici un ombudsman nu s-a gândit să investigheze abuzurile celor situați În afara comunității ocrotite a cetățenilor plătitori de impozite. Pentru guvernele social-democrate din Scandinavia de după război, se pare că nu era mare diferență Între impozit progresiv, concediu de paternitate și control forțat al reproducerii cetățenilor „defecți”. O concluzie posibilă ar fi că lecțiile morale ale celui de-al doilea război mondial nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mondial nu erau atât de clare cum s-a presupus - tocmai (și nu Întâmplător) În țări precum Suedia, cu o conștiință colectivă aparent fără pată. În afara Scandinaviei, o altă țară mică, neutră, situată la marginea Europei de Vest, aproxima idealul social-democrat: Austria. Similaritatea era atât de mare la suprafață, Încât mulți vorbeau despre „modelul austro-scandinav”. Austria, o țară fără bogății, predominant rurală, ca și Suedia sau Norvegia, devenise o oază prosperă și calmă de bunăstare asigurată de stat. și În Austria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și conservatorii din Partidul Popular - pentru a evita Întoarcerea la conflictul deschis din deceniile interbelice. Dar asemănările se sfârșesc aici. Austria era Într-adevăr „socială” (având cel mai mare sector naționalizat dintre democrațiile vest-europene, după Finlanda), dar nu era foarte social-democrată. Primul șef de guvern socialist a fost cancelarul Bruno Kreisky În 1970. Deși Austria a implementat În timp măsuri și servicii sociale asociate cu sistemul social-democrat scandinav - creșe, ajutor familial, pensii de șomaj și de vârstă generoase, acces universal la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cel mai mare sector naționalizat dintre democrațiile vest-europene, după Finlanda), dar nu era foarte social-democrată. Primul șef de guvern socialist a fost cancelarul Bruno Kreisky În 1970. Deși Austria a implementat În timp măsuri și servicii sociale asociate cu sistemul social-democrat scandinav - creșe, ajutor familial, pensii de șomaj și de vârstă generoase, acces universal la educație și Îngrijire medicală, rețele de transport exemplare subvenționate de stat -, ea se deosebea de Suedia prin alocarea sistematică de posturi, fonduri și favoruri În funcție de afiliația

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
străduiau mai degrabă să stabilizeze o democrație fragilă decât să revoluționeze politica socială 5. Ca și restul societății austriece, social-democrații locali și-au uitat prompt trecutul. În alte țări, social-democrații au abandonat mai greu nostalgia transformărilor radicale. În RFG, Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri că „socialismul democratic, ale cărui origini În Europa sunt morala creștină, umanismul și filosofia clasică, nu ține să proclame adevăruri absolute”. Conform

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
după inovații economice (sau politice). Ca mai toți politicienii britanici, indiferent de culoarea politică, el era extrem de convențional și pragmatic, mândru de propria miopie În problemele de interes public: „o săptămână e un veac În politică”. Cu toate acestea, statul social-democrat britanic avea specificitatea lui și nu e vorba doar de refuzul insular al partidelor implicate de a accepta denumirea de mai sus. Stânga britanică (și, pe atunci, multe dintre partidele de centru și centru-dreapta) urmărea cu precădere dreptatea. Atât reformele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lucrătorilor o pensie În funcție de salariul avut În momentul pensionării și indexări ulterioare În funcție de costul vieții, avea să devină o povară insuportabilă pentru buget În noile circumstanțe economice și demografice. Privind retrospectiv, e limpede că egalizarea forțată a salariilor În Suedia social-democrată a redus economiile private, inhibând astfel investițiile viitoare. Era clar Încă de pe atunci că redistribuția efectuată de guvern și compensațiile sociale fixe Îi favorizau pe cei care știau să profite: Îndeosebi clasa de mijloc educată, care se va lupta pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
statul asistențial - pe care le credea În firea lucrurilor. Pe măsură ce influența tot mai mult locul de muncă și bunăstarea cetățenilor, statul Își pierdea din autoritatea asupra moralei și opiniilor acestora. Pe atunci, nimeni nu a fost surprins. Adepții liberali și social-democrați ai statului asistențial considerau că guvernul poate foarte bine să se Îngrijească de situația medicală și economică a populației, garantând bunăstarea cetățenilor de la naștere până la moarte, fără să-și bage câtuși de puțin nasul În vederi și practici strict personale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întorsătură neplăcută. Rutinizarea aparentă a chestiunilor publice În mâinile unei caste protectoare de supervizori nu garanta apatia publicului. În această privință, cel puțin, prognoza lui Aron nu s-a adeverit. Așa se explică faptul că tocmai generația crescută În paradisul social-democrat visat de părinți era cea mai plină de resentimente și mai iritată de neajunsurile vremii. Un simptom pregnant al acestui paradox poate fi văzut - destul de concret - Într-un domeniu În care statul progresist din Est și din Vest era neobișnuit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale de stânga erau strict dependente de votul clasei muncitoare, motiv pentru care se identificau cu aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Italia și Germania. Din 1963, scena politică italiană era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale, opoziția radicală a fost nu doar marginalizată, ci exclusă complet din parlament. „Sistemul” părea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de concentrare naziste - doar o metaforă utilă pentru crimele imperialismului. Un slogan radical inscripționat În 1966 pe zidurile de la Dachau spunea: „Vietnam este Auschwitz-ul Americii”. Stânga extraparlamentară din Germania și-a pierdut astfel rădăcinile antinaziste. Înfuriate de faptul că Partidul Social-Democrat al lui Willy Brandt intrase În guvernul de coaliție al lui Kiesinger, organizațiile studențești social-democrate au migrat rapid spre extreme. Sectele constituente, mai ostentativ antioccidentale decât mișcările șaizeciste din restul Europei, au adoptat nume din Lumea a Treia: maoiști, desigur

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]