3,995 matches
-
traversează din cînd În cînd cerul - se aud răpăituri pe diverse tonalități, Întîi dintr-o parte, apoi, ca un răspuns, din partea cealaltă. E convinsă că luminile de pe cer sînt fie stele căzătoare, fie focuri de artificii. Mama ei e foarte speriată, cumpără un brad de la țigani și pornesc Înapoi spre casă ocolind mult, pe alei printre blocuri, trecînd printr-un gard viu. — Uită-te și tu ce prostie am făcut, fir-ar să fie de treabă! La ce mi-o fi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
plus că la televizor numai asta spuneau, ai văzut că și În București s-au dat lupte pînă aproape de Anul Nou. CÎnd v-am găsit la spital atunci Încă nu eram... mă rog, adică eram... nu eram chiar așa de speriați... Undeva În față, liziera de salcîmi de camuflaj Își desenează din ce În ce mai accentuat filigranul negru pe cerul alb-gri, pînă cînd la un moment dat ne strecurăm printre crengile de pe care se scutură picături strălucitoare de apă. Soarele se vede ca un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
zi de școală, am intrat pe poarta comună celor două instituții de Învățămînt fără emblemă pe braț, fără șapcă, eram un elev nou, nu apucasem să mă conformez regulilor noii școli, nu cunoșteam Încă pe nimeni, eram ca o oaie speriată. Era prima mea zi În școala aia futută, nu primisem număr, nu apucasem să-mi cumpăr șapcă cu sigla liceului. Andrei era În poartă, ca să se asigure că totul merge bine, Într-un palton negru, cu pălărie, flancat de doi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să plece și se îndepărtă, alergând spre ușă cu pași ușori, care abia de răsunau pe dalele din piatră. Părintele Bernard îi făcu un vag semn cu mâna. Se simțea și el deconcertat. Surprins, fâstâcit, îngrijorat, timid și, pe undeva, speriat. — Aș dori să-ți cer ceva, spuse Rozanov, vorbind de astă-dată cu o voce clară. — Cu plăcere, așteptați o clipă să fac mai multă lumină. Preotul se îndreptă, cu un foșnet al sutanei, spre cel mai apropiat comutator și aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
camera ei, ținând-o de mână. Exista în George ceva care nu era el însuși, ceva plăpând, chiar patetic, un mic animal oropsit, care-l înnebunea cu scâncetele lui. Dacă ar fi putut, ar fi ucis animalul acela slab și speriat. Ca să se înarmeze împotriva lui, își concentra întregul resentiment pe care-l purta omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său prețios dispreț față de femei. Ploaia îi muia părul, întunecându-i-l și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Îl invidiez pe Pavel. Dar nu crezi în mântuirea fără Dumnezeu? Ce le oferi oițelor dumitale? Sau le îndrugi minciuni? — Într-adevăr, ce le ofer? — Iluminarea și așa mai departe? Când mă gândesc la asemenea lucruri, mă simt umil și speriat. — Nu te cred. Și ce faci atunci? — Mă rog. — Cum poți? — Mă adresez lui Hristos, omul. — Lui Hristos? A murit de mult. — Al meu, nu. Pentru mine e o figură mitică. — Inventată de dumneata. — Nu... nu inventată... nu-i ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fie nebun de gelozie pe Tom? Oare ajunsese într-adevăr în situația în care renunțase definitiv la orice speranță a unei relații directe între el și Hattie? De ce se grăbea atât de tare s-o paseze altuia? Gândul năuc și speriat care se degaja din asemenea sumbră întrebare și de care se ferea chiar în momentele de sălbatică exaltare a imaginației era acela că, dacă dăduse greș cu Amy și cu Hattie, nu s-ar putea, în cele din urmă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
noroc că fusese scutit până acum) acea înnegurare, acea înveninare a imaginației, care constituie una dintre cele mai maligne și mai comune forme de suferință omenească. Lumea lui devenise bizară, plină de crime crâncene, de calvaruri, de pedepse. Se simțea speriat și vinovat, anticipa o catastrofă care urma să se întâmple exclusiv din vina lui, dar la care contribuiseră și vrăjmași malefici, pe care îi detesta. Nu-i folosea să facă apel la rațiune și la bunul-simț, să-și spună că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
afară. — Atunci de ce s-au adunat toți în capătul ăsta al grădinii și vin mereu tot mai mulți oameni, pe poarta din spate. — Hattie, nu intra în panică... — E absolut scandalos. Să tragem toate storurile! Alex se întoarse de la fereastră, speriată și mânioasă. În salon ardea o singură lampă, în capătul din fund, dar cea mai mare parte a încăperii era cufundată în penumbră. Ceva se rostogoli pe covor, în fața ei, și Alex scoase un mic strigăt de spaimă. Se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mine și când mă întorc, te strig. Valerie spuse: Bună, Nesta, l-ai văzut cumva pe George? A, bună Diane, l-ai văzut cumva pe George? E aici? întrebă Diane și, pe dată, dispăru printre tufișuri. E ca un șoricel speriat, comentă Nesta. Mă apucă scârba când văd o femeie atât de înspăimântată de un bărbat. Valerie trecu mai departe, căutând, suferind. Tom își spuse: „Nu mă pot duce să bat la ușă. N-or să-mi dea drumul înăuntru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și zid. Încerca să-l zărească pe George, de a cărui proximitate nu se putea hotărî să se despartă. Sus, în salonul cald, iluminat, din casa Belmont, îndărătul draperiilor împreunate, Alex deschise o nouă sticlă de whisky. Nu mai era speriată, nu se mai sinchisea de cele ce se petreceau în grădină, nu o mai interesa cine erau cei care o invadaseră. Spera să se întâmple o catastrofă, un omor, sau să ia foc Papucul. Când străbătuse camera, cu sticla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
putut fi urmărit până în cele mai mici amănunte. Se dădu câțiva pași îndărăt; pe față îi apăru întâi o expresie de fâstâceală și iritare, apoi de extremă panică. Cei care nu se tem de dezaprobarea publică pot fi în schimb speriați, în mod abject, de ridicol. Combinația dintre brațul lui Hattie întins cu bravură de-a curmezișul ferestrei și corul puternic, zeflemitor, de afară, era mult prea mult. Se întoarse și dispăru din cameră. Străbătu holul, descuie ușa din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
promisese lui John Robert să n-o facă; și, în orice caz, se temea ca nu cumva să afle John Robert. Era înspăimântat de represaliile acestuia. Joi, însă, era mult mai puțin convins că promisese ceva și mult mai puțin speriat. După încercarea ratată de a telefona, ar fi vrut să dea o fugă până la Papuc, dar nu îndrăznea. Dacă s-ar pomeni acolo nas în nas cu John Robert? Dar de dorit, dorea foarte mult să se ducă. Și, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
doilea papuc. Sări o clipă într-un picior, reușind să-l încalțe, apoi rămase locului, ținându-și o coadă în mână. John Robert se holbă la ea de parcă ar fi fost o vedenie, apoi îi spuse: — De ce arăți atât de speriată? Pearl închise ușa camerei de zi și se lipi de ea, de cealaltă parte. John Robert intenționase să-și amâne vizita la Papuc până când avea să i se potolească agitația și să i se clarifice mintea. Totuși, văzând că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
păruse mult mai importantă decât „a cere explicații“ sau „a lua măsuri“. Și acum era mai tulburat decât se așteptase, văzând-o pe fata care, deși căutase, semiconștient, să arate ca o școlăriță, radia de o matură feminitate. — Nu sunt speriată, răspunse Hattie, aruncându-și coada împletită peste un umăr și pe cea despletită peste celălalt umăr. Era, de bună seamă, speriată, totuși, pomenindu-se brusc față-n față cu bunicul ei. Hattie se simțea năpădită de un val de independență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-o pe fata care, deși căutase, semiconștient, să arate ca o școlăriță, radia de o matură feminitate. — Nu sunt speriată, răspunse Hattie, aruncându-și coada împletită peste un umăr și pe cea despletită peste celălalt umăr. Era, de bună seamă, speriată, totuși, pomenindu-se brusc față-n față cu bunicul ei. Hattie se simțea năpădită de un val de independență iritată, care făcea ca răspunsul ei să nu fie ipocrit. John Robert se așeză pe unul din scaunele mai masive, evitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Împinse ușa glisantă și plecă. Tom aranjă instinctiv rochiile, ascunzându-se după ele și lipindu-se de peretele din spate al dulapului adânc. Picioarele lui, ieșind pe sub poalele rochiilor, păreau uriașe. Întinse mâna și crăpă ușor ușa glisantă. Se simțea speriat și rușinat. Aparatul de radio se auzea din nou, foarte tare. Auzi ușa de jos deschizându-se, apoi pașii lui George pe scări și o auzi pe Diane spunându-i ceva. George intră în camera de zi, se scurseră vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
telefon Emma, pe la ora cinci după-masă, Pearl crezu că e Hattie și decepția o făcu să atingă punctul suprem al disperării. A fost semnalul final. Stând de atâta vreme în casă singură cu gândurile ei torturante, începuse să se simtă speriată, îngrozită. Nu se prea gândise la Emma, nici măcar nu avea o părere formată despre el, dar în acele momente simți că ar fi fost o prezență binevenită. Avea nevoie de ajutor, de o prezență umană și Emma, propunându-i-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care v-ar conveni să efectuăm operația.“ Alex le răspunse imediat că, probabil, e vorba de o eroare, că ea nu văzuse niciodată vreo vulpe, nici sălbatică, nici domestică, și că în grădina ei nu există nici o vizuină. Se simțea speriată și hăituită, de parcă ea ar fi urmat să fie zăgăzuită și gazată. Era și furioasă. Cum de aflaseră cei de la primărie? Probabil că Ruby pălăvrăgise în dreapta și-n stânga. Alex ar fi vrut s-o scarmene zdravăn pe Ruby dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
m-ai socoti mârșav dacă aș încerca să te omor? — Dar n-a încercat. A fost un accident. — Și atunci de ce nu s-a mai întors Stella? Gândește-te la asta. Stella e speriată. Femeia asta curajoasă și puternică e speriată. — Nu știu de ce nu s-a întors Stella și nici tu nu știi. Și nu văd de ce Stella nu trebuie să fie niciodată condamnată. Las' că știu eu de ce ești împotriva Stellei. — Oh, încetați odată, încetați! strigă Tom, prinzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
inima în piept. Totul e atât de negru. Ce povară... Părintele Bernard își figurase o scenă în care, în cele din urmă, George va „căuta refugiu“ la el, dar scena imaginată nu semăna deloc cu cea de față. Era întristat, speriat, zăpăcit de starea de spirit a lui George pe care nu o putea înțelege, dar în legătură cu care simțea că ar trebui, pe loc, să întreprindă ceva. Ar fi dorit ca George să se așeze și să-i depene o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-ar fi dovedit fără îndoială vorbăreț și i-ar fi furnizat informația dorită; dar un portar care nu-l cunoștea l-ar fi întrebat cine e și ce caută la această oră. Și în prezenta lui stare de spirit, speriată și împovărată de sentimentul vinovăției, Tom simțea că, dac-ar fi luat la întrebări, ar fi în stare să izbucnească în lacrimi. Își mai imagina și că ar fi fost posibil să se ivească brusc Rozanov în persoană, și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-o pe Pearl. Și acum îmi iei tot restul. Hattie îi dăruise lui John Robert „ziua“ pe care i-o ceruse, adică vineri. Dar în acea dimineață, după lamentabila lui izbucnire sentimentală, nu mai putuseră discuta normal. Amândoi erau puțin speriați și foarte doritori să dea îndărăt. El îi spunea întruna: „Îmi pare rău“, iar ea îi răspundea: „E în ordine“. „Apologia“ lui John Robert, „explicațiile“ lui bolborosite se transformaseră într-o lungă trecere în revistă a tuturor întâlnirilor lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se lățea spre șolduri fără a întrece însă o anumită lățime. Și totuși fără măsură. Dar și aici se ascundea ceva. Nestor întinse mâna și atinse cu degetul șoldul manechinului. Manechinul se clătină ușor. Își întoarse spre doamna Ivona privirea speriată, fiindcă ea trebuie să fi fost aici stăpâna. Dar ea îl încurajă. Poți să pui mâna pe el. Pe el sau pe ea? Nestor își lipi palma de șoldul ei neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lucru știut, prin dreptul plitei nimeni n-avea voie să treacă era teritoriul sacru de unde izvodeau bucatele pentru toată suflarea din casă. Căposul de curcan stătea neclintit acolo și doar își ridica și cobora capul roșu-vinețiu cu mișcări sacadate, cumva speriat, dar totodată și ferm pe poziție. Alexandra voia cu tot dinadinsul să treacă, să iasă în curte, dar curcanul nu se lăsa cu niciun chip alungat. Și atunci ea s-a aplecat cu gingășie spre el și a încercat cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]