4,031 matches
-
cu susul în jos. Wilkins își vîrî degetul mare în orificiu și-l scoase cu vîrful muiat într-un albastru sclipitor. Rima se apleca să privească, iar Wilkins îi atinse ușor fruntea, făcîndu-i un semn, ca o mică vînătaie, între sprîncene. Surprinsă, scoase un chițăit. — N-a durut, nu-i așa? întrebă Wilkins. Și tu, Lanark. Lanark, prea deprimat să mai pună întrebări, primi un semn similar; apoi Wilkins își vîrî a doua oră degetul mare în măciulie și-l scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
atinse părul rărit de pe scalp. Fără îndoială că îmbătrînise. O privi pe Rima, care stătea cu ochii închiși. Părul îi redevenise negru, și în afară de burta mare, întreaga ei figură era mai subțire decît arătase pe coridoarele consiliului. O încrețitură între sprîncene o făcea să arate ca o fetiță supărată, dar buzele ei aveau liniștea frumoasă a unei femei mature și mulțumite, de treizeci-patruzeci de ani. O privi îndelung dar nu se putu decide cu privire la vîrsta ei. Ea oftă și murmură: — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi fost la fel, dacă s-ar fi întors. Ajunse la scaun, se prăbuși acolo și stătu drept, dar picotind, pînă cînd cineva păru că țipă la el. Deschise ochii și spuse nedeslușit: — Nu... sînt... animal. Un funcționar bătrîn cu sprîncenele zbîrlite i se adresă din spatele ghișeului: — Atunci ar trebui să fii în registrul profesional. — îîî... Cum? — Coboară la etajul doi. Lanark se întoarse la lift și se trezi ca lumea de abia cînd se află în el. Se întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
începu să-și frîngă mîinile. Sînt neputincios, strigă el. N-ar fi trebuit să vin aici, nu am ajutat pe nimeni, nici pe Rima, nici pe Sandy sau pe altcineva. Trebuie să mă duc acasă. — Acasă? zise Monboddo ridicînd o sprînceană. — în Unthank. Poate că e rău acolo, dar cel puțin răul se vede, nu e poleit cu minciuni ca aici. Ești un caz periculos. Dar te voi ajuta. Deschide spațiul de refugiu, domnișoară Thing. în fața biroului era o carpetă cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
problema. Orice ar fi, cred că ar fi înțelept s-o accepți pentru moment. Ține minte că ești într-o poziție forte. Teoretic, dacă ai avut deja două corpuri, de ce nu l-ai avea și pe al treilea. Ridică o sprânceană. ― Evident, asta nu-i decât o ipoteză. Gosseyn renunțase să mai creadă că a avut vreodată două corpuri. Tocmai voia să i-o spună pe un ton batjocoritor, dar se răzgândi. Își îngustă ochii, bănuitor. Tipii aceștia urmăresc un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
și diafană. Ochii, mai mici și mai depărtați decât îi am, priveau parcă spre înăuntru. Linia bărbiei părea o mângâiere a creionului. Gura, mult accentuată, domina toate cele trei elemente ale feței. (Țineam între dinți vechea mea pipă „en corne“.) Sprâncenele subliniau și ele un spațiu esențial deasupra căruia fruntea și părul mi se contopeau în rotocoale de fum. Lipită de obrazul meu, acolo unde ar fi trebuit să-mi fie urechea stângă, se afla Zenobia. Părea un cercel uriaș sau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
toate“, spunea Constantin și eu nu mai știam dacă vorbea despre pasăre sau despre Dryope. „Părerea mea e că nu există nici o deosebire între ele...“ Imita gesturile și tonul cuiva absent, rostea afectat cuvintele altuia, ridica pe rând când o sprânceană, când alta, își țuguia buzele. Nu mai râdea. „Ești dat naibii...“, am spus. „Așa e“, a confirmat Constantin. „Mă uit prin gaura cheii, dintr-o cameră întunecată, în bezna încăperii de alături. Păcat că nu văd mare lucru...“ „Ce să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nici cu un milimetru. „Nu știu“, am răspuns. „A trecut pe aici o singură dată și atunci nu eram acasă.“ „Să nu minți !“, m-a avertizat Vizitatoarea. Acum îi vedeam bine obrajii ușor veștejiți, contururile moi ale bărbiei, cuta dintre sprâncene. Se cam răstea la mine, i-aș fi tras peste ochi pălăriuța aia de pichet. Scormonea în geantă, căuta ceva acolo... * Pe aeroportul din Nairobi, un Boeing 747, având la bord 361 de pasageri, s-a lovit de o hienă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Eu te consider și așa un înțelept, deși înțelepciunea dumitale, ca și urechea, mi se pare cam împuțită... Dar hai să ne închipuim că am venit să-ți pun întrebarea...“ „Ce întrebare ?“ Părea amuzat și speriat, în același timp. Ridicase sprâncenele și încrețise fruntea, ai fi zis că era gata să pufnească în râs sau s-o ia la fugă. „N-avea grijă, domnule Sima“, l-am liniștit eu, „n-am să pun întrebarea la care te gândești. Poate că nici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
semn tinerelor să se dea la o parte. Erau niște fete vioaie. Una dintre ele opri apa. Celelalte se dădură înapoi. Liniștea se instaura în sala de baie. Cel ce se îmbăia se lăsă pe spate, strângându-și buzele, cu sprâncenele contractate, și-l măsură pe zveltul Gosseyn-Ashargin. Tensiunea provocată de această examinare asupra sitemului nervos al lui Ashargin era grozavă. De vreo zece ori, printr-un efort de voință, Gosseyn făcu pauză cortico-talamică non-A. Era obligat, nu numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
problema. Orice ar fi, cred că ar fi înțelept s-o accepți pentru moment. Ține minte că ești într-o poziție forte. Teoretic, dacă ai avut deja două corpuri, de ce nu l-ai avea și pe al treilea. Ridică o sprânceană. ― Evident, asta nu-i decât o ipoteză. Gosseyn renunțase să mai creadă că a avut vreodată două corpuri. Tocmai voia să i-o spună pe un ton batjocoritor, dar se răzgândi. Își îngustă ochii, bănuitor. Tipii aceștia urmăresc un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
apoi spuse: - Poate că pielea îl ferește de căldură și de energie. - Poate. Dar, având în vedere incertitudinea în care ne aflăm, cred c-ar trebui să-i cerem lui Morton să-l închidă într-o cușcă. Siedel își încrunta sprâncenele a îndoiala. - Asta-i o propunere mai rezonabilă, Smith, rosti Kent. - Deci, te-ai declara mulțumit, Kent, dacă l-am închide într-o cușcă? Kent rămase pe gânduri o clipă, apoi răspunse, cu o undă de regret: - Da. Dacă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vota pentru el. De vreme ce a acționat contrar legilor în vigoare la bordul acestei nave, am tot dreptul să mă apăr cum pot. Te rog, de aceea, să rămâi neutru în acest conflict pur personal. - Nu înțelegi, replica Siedel, încruntând din sprâncene. Mă aflu aici în calitatea mea de psiholog. Constat că i-ai hipnotizat pe acești oameni fără permisiunea lor, ceea ce mi se pare cu totul imoral. Mă miră că te așteptai să mă asociez la o asemenea faptă. - Te asigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
din spațiu. În cazul în care mediul natural al acestei creaturi nu e spațiul, trebuie să aflăm de ce și cum a ajuns acolo unde am găsit-o. - Văd că va trebui să punem la vot chestiunea, zise Morton, încruntând din sprâncene. Am putea fixa în jurul cuștii un înveliș de metal care să absoarbă o parte din energia scutului de protecție, Soluția asta te-ar mulțumi, von Grossen? - Da, mi se pare rezonabilă, răspunse acesta. Dar va trebui să mai discutăm înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
atace? Vă asigur că nu încerc să-mi promovez propriile idei, dar după părerea mea... planul expus adineaori e lipsit de orice valoare! Morton păru sincer mirat. - Nu crezi că-i o judecată cam prea aspră? întrebă el, încruntând din sprâncene. - Dacă am înțeles bine, zise Grosvenor, planul prezentat de dumneavoastră este o variantă modificată a celui propus inițial. La ce anume s-a renunțat? - Cei doi fizicieni propuneau să fie energizate patru etaje, răspunse directorul. Grosvenor rămase pe gânduri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cu mere așezate la distanță de un deget unele de altele, ca să nu se transmită putreziciunea vreunuia la cele din jur. — Stai, vreau s-aud și eu! Ce te-a întrebat străinul? — Îl cunoști și dumneata? se miră Nicu. Avea sprâncenele ca linia unui acoperiș - jos-sus, susjos - nu bine arcuite, ca frații Margulis, și asta îl făcea să pară mereu uimit sau încruntat. — Mi-a zis... ăăă... mi-a zis: stai puțin, băiatule, te rog. Mi-e cam frig și mă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fiindcă au venit câțiva și la noi, pentru tindă și lucrau când aici, când dincolo... Ar fi minunat! — Numai că, vedeți dumneavoastră, e o problemă... Acum bărbatul iar părea mai bătrân și iar i s-a făcut o cută între sprâncene. — E casă de vară și n-are sobă, nici lemne, nici așternut. Însă știți că omul e în stare de multă stăpânire. Simeon Stâlpnicul a trăit o grămadă de vreme pe un stâlp. Și-ntr-o zi l-a mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
înnăscută - și răcnise tot timpul ca din gură de șarpe că nu recunoaște nimic, să nu-i pună lui în cârcă ce n-a făcut. Acum, la a doua arestare, Fane nu mai țipase, îl privise numai pe Costache pe sub sprâncene: — Ce-ai cu mine, Jeane, ce-mi tot murdărești mâinile cu de-a sila, ce ticăloșie puneți la cale? De ce mă bagi în belea? Io lucrez curat, cu-rat, nu bat, nu omor! Doar fur. Costache ceruse din arhivă amprentele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fără dovezi, și, în al treilea rând, ai mințit că n-ai jucăria la tine. Asta ți-o pot dovedi. Vezi că-i în buzunarul din stânga, nu mă fă s-o caut eu. Nicu se supuse în mare silă. Avea sprâncenele în unghi mai ascuțit decât de-obicei, ca un v întors. Pupă văcuța și o întinse privind în lături. Conu Costache o cercetă, apoi se sculă, se duse la șemineu. Nicu fu sigur c-o s-o arunce în flăcări și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ești bine-crescut!“, se hotărî să-l sprijine pe portar și spuse, cât putu de ironic: — Bună dimineața, domnișorule! Șopârla se uită mirată la el, dar nu-și pierdu timpul. S-a găsit portmoneul? întrebă Nicu, iar unghiul extrem de ascuțit al sprâncenelor lui arăta îngrijorare, dar de sens opus celei pe care s ar fi cuvenit s-o aibă. Tocmai atunci portarul spuse: — Repetați anunțul? Nu... da... repetăm, spuse tânărul. Nu vă osteniți, știu drumul, adăugă și o luă iute și unduit
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fluid care, se spune, apare numai între anumiți oameni, și se bucurară să constate că amândoi erau aceiași și că fluidul din prima zi trecea și-acum între ei. — Necazuri! spuse polițistul în loc de orice salut, iar Generalul ridică doar din sprâncenele albe, cu peri crescuți în dezordine. Nu risipea nici unul vorbele. Conu Costache acceptă și cafeaua, și coniacul și le combină, turnând câteva picături de coniac în cafea, à la manière de Marghiloman. Povesti pe scurt despre cele două cazuri care
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Dar nasul dumitale ce spune? — Înclin spre ideea că e un escroc de lux, un falsificator de bani din lumea bună sau un hoț de bijuterii cu mult stil, venit de departe, poate de peste ocean. Însă... Generalul îl îndemnă din sprâncene să meargă mai departe. Însă mi s-a părut și cu mințile cam duse, cum spun oamenii. De ce s-ar exclude cele două? — Ce mă miră e că primul redactor de la Universul, cel care a scris articolul despre celălalt caz
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
citească. — Bată-te norocul, tocmai la mătăluță mă gândeam. Da ce-i, ce s-a petrecut? întrebă speriat, când văzu că băiatul, alb tot de viscol, cară colivia cu o Pestriță foarte necăjită înlăuntru. Nicu arăta la fel de jigărit ca pasărea, sprâncenele i se uneau ca vârful săgeții și, cu tot frigul de afară, obrajii nu i se îmbujoraseră deloc. Nu-i place la mine nu m-a-ndrăgit io o iubesc cred că-i bolnavă i-e dor de casa ei! Vorbise ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să le ocolească. Mai bine nici să nu știe. În loc să răspundă, Alexandru se încruntă: — De data asta e altfel! — Mare noutate, izbucniră frații mai mari. — Acum mi-e mie frică. Cred că am pierdut-o deja. Iulia Margulis. Marioara încruntă sprâncenele, numele îi spunea ceva, dar nu de bine, apoi își aminti o ființă mică și oarecare, îmbrăcată cam sărăcăcios, care fusese la ei la o petrecere dată de Mișu. Într-adevăr, fratele ei se ocupase mult de ea, asta o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fi fost mulți, dacă totul reușea, astfel că meritau investiți. Voia să aibă avere proprie, ca să se facă pictor. Îi pomenise ceva în acest sens avocatului. — Restul l-am aflat de la Alexandru, fiul lui Hristea Livezeanu. Generalul încruntă foarte puțin sprâncenele, iar Costache, care-l știa de pe vremuri, de când era Prefect, crezu că înțelege ce spune de parcă i-ar fi auzit gândurile: Are faimă de coureur, dar nu-i băiat rău. Și sunt prieten cu familia lui. — Mi-a povestit chiar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]