2,683 matches
-
om leneș, de Ion Creangă [23]. Iar la matimatică ne-a dat să facem o împărțire, scoțându-se 9 cifre zecimale. Eu am fost în bancă cu Grigore Pavlov care avea 18 ani. Și era îmbrăcat foarte frumos cu haine strâmte și cu guler călcat și manșete. Și i-am zis: "Domnule, iar când am văzut că nu pricepe, i-am zis: Domnule, da dumneata nu ești prost puțin ! ". El a copiat de la mine, că alt feli, nu putea scrie nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
M-a condus într-un reduit unde stătuse o zi și două nopți. Treptele pe care am coborât și podeaua celulei păreau să indice că ne aflam sub nivelul apelor Nevei, care curgea la baza fortăreței. Celula, înghețată și întunecată, strâmtă și lungă, avea un pat de campanie fără așternut. O gaură pentru nevoile firești, era săpată lângă ușa de intrare. Hrana, dezgustătoare, într-un castron de fier soios, era de nemâncat; o furculiță și o lingură de lemn cu marginile
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
istorie a lumii de gabriel chifu trăită și tot de el povestită că: "De curând, s-a întâmplat să fiu silit să schimb iar orașul și casa. Acum locuiesc la București, bineînțeles, tot cu chirie, într-o garsonieră atât de strâmtă încât, zău, nu prea încap în ea, mai ales în diminețile când sunt fericit și îmi cresc din umeri un fel de aripi, iar sufletul și el sporește, îmi iese din piept, se înalță ca planta din sămânța de muștar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Și cu el mă cuprinde Mare e iubirea Ta! Niciodată n-oi uita Maica cea milostivă De noi Îi este milă În genunchi să o rugăm Că păcate multe avem! Ea ne scoate din ispite Să mergem tot Înainte... Drumu-i strâmt și lunecos Greu ajungem la Hristos Te strigăm cu glasul tare Ai milă de fiecare Îndură-te de noi Că suntem pierduți și goi! Goi În fapte bune Trândavi la rugăciune Bogați În păcate Nu ne lăsa Măicuță la moarte
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
luminează, se umple de lumină. Se face mai bun, mai darnic, milostiv și lesne iertător. Vine și Sf. Duh și locuiește În El. poate deveni un bun balsam pentru el și pentru cel din jurul lui. Poate merge pe calea cea strâmtă, trece prin greutăți și necazuri mai ușor, că-L ajută Sf. Duh și-L Întărește. Este comunicativ și-l afectează suferința celor din jurul lui. Este receptiv la tot ce-l Înconjoară! Este prietenos și sincer. Așa-i place Lui Dumnezeu
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
am luat banii de la el. Erau acolo doi prieteni de-ai lui, da’ nu s-au băgat. I-aș fi crestat. Urcam pe-o scară de bloc. Treptele erau dintr-un metal negru, tocit. Ne-am oprit În fața unei uși strîmte, Îmbrăcate În metal, și Jack a ciocănit Într-un fel elaborat, lăsîndu-și capul În jos ca un spărgător de seifuri. A deschis ușa un homalău masiv, flasc, Între două vîrste, cu tatuaje pe antebraț și chiar și pe dosul palmelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
celulă numai pentru noi. Eu m-am Întins pe banchetă. Simțeam o durere puternică În plămîni. Răul de la lipsa drogului diferă de la un om la altul. Unii suferă mai ales de stări de vomă și diaree. Genul astmatic, cu toracele strîmt și adînc, e expus unor crize violente de strănut, curgeri abundente din ochi și din nas, uneori spasme ale bronhiilor, care-ți blochează respirația. În cazul meu cea mai rea e scăderea presiunii sîngelui, cu deshidratarea care rezultă de aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
și să te vindeci singur e că răul ține de la cinci la opt zile. Douăsprezece ore ar fi ușor. Douăș’patru de ore ar mai merge, dar cinci pînă la opt zile e prea mult. M-am Întins pe bancheta strîmtă de lemn, Învîrtindu-mă de pe o parte pe alta. Tot corpul mă ustura, tremurînd tumefiat - carne congelată de marfă În agonia dezghețului. M-am Întors pe burtă și un picior mi-a alunecat de pe banchetă. M-am Întins În față și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
sau „Curge lumânarea, îndreptează mucul! 25 lei kilo“. Popa Cristea era beat; când toca de biserică, s-a dus la arhondărie de a băut cu soldații. Totuși era un tablou straniu de artă: luna vărsa o lumină argintie prin ferestrele strâmte ale bisericii, arătând și ascunzând alternativ pe maicele în picioare în lungul șir al stranelor, toate în același port, cu ramura de salcie în mână, formând o serie decorativă prin repetirea uniformă a costumului și atitudinii. Bineînțeles, mă conformam la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
altuia dintre contem porani, cu harul inimitabil de povestitor. Când Arghezi, într-un târziu, s-a ridicat să plece, mulțimea a izbucnit în aplauze asurzitoare, apoi a năvălit toată în stradă, deversând trotuarul până la mijlocul Pieței Palatului, lăsând doar un strâmt culoar de trecere până la automobilul din fața intrării. S-a aplaudat iarăși furtunos, îndelung, s-au auzit urale, ceva cu totul neobișnuit în acel timp al severelor supravegheri. Cred că a fost prima (și ultima) ovaționare în stradă, în comunism, a
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ne sufocăm. Eram obișnuiți cu largile spații ale clădirii boierești din Ana Ipătescu 15, unde, înainte de evacuare, România literară ocupa în întregime primul etaj. Azi funcționează acolo, în toată clădirea, Ambasada Libiei. Eu și Horea împărțeam, așadar, în redacție aceeași strâmtă încăpere în care ne primeam colaboratorii, eu criticii, iar el poeții, ceea ce înseamnă că la el venea mai multă lume decât la mine, potrivit algoritmului din comunitatea literară. La Horea, într-adevăr, îmbulzeala era mare în mai toate zilele, ofertanții
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
chemate să delimiteze antinomic două sfere existențiale: absolutul și cotingentul". E exprimată aici ideea pe care se dezvoltă studiul (în trei trepte) consacrat, cel mai recent, Luceafărului: Luceafărul. Treptele spiritului Hyperionic*. Mai întâi, George Popa face distincția, necesară, între "spațiul strâmt" al omenescului și "spațiul stelar" al Luceafărului, un spațiu "situat în afară de timp și de loc", un spațiu al "absolutului" unde se află ființa supremă. Năzuința pământencei Cătălina către ideal mărturisește "elanul structural al ființei umane către dezmărginire", dorința finitului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
al existențialității. În cel de al doilea eseu Transvaluarea hyperionică a temporalității din tripticul ce alcătuiește prezentul studiu, pune în discuție problema denivelării valorice între "două registre ontologice pe scheme antinomice". Factorul timp este de luat aici în considerare. Cercul strâmt al omenescului trebuie înțeles ne spune George Popa ca fiind tocmai limita temporală a acestuia, "o lume a finitudinii". Noutatea pe care marșează exegetul în interpretarea sa constă în faptul că lumea finitului este marcată de norocul, de bucuria de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
unor ilustre personalități ale eminescologiei, de la Maiorescu și Călinescu la Tudor Vianu (pentru care "retragerea hyperionică nu este resemnare, este singurătate liber consimțită", în care "nu încap, aș zice eu, neliniștea și norocul trecător al celor doi protagoniști ai cercului strâmt") și Constantin Noica ("După opinia mea /.../ sensul neputinței și vina "orbirii" din natura superioară a geniului, de care vorbea Noica, sunt înscrise în profunzimea textului"), de la Dan C. Mihăilescu ("Cătălin devine într-o exegeză ca aceea semnată de Dan C.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
umbră. Cine știe? Dac-aș fi cultivat serios această dragoste a mea înnăscută, poate că aș fi astăzi în alte împrejurări materiale, căci pictura e o artă cosmopolită. Un tablou bun e oriunde bun, în timp ce literatura e mărginită în limitele strâmte ale țării. Dar părintele meu, deși om cult pentru timpul în care trăia, era totuși sub influența vechilor prejudecăți și, prin urmare, în contra unor profesiuni astăzi onorate în toate țările și în toate straturile sociale. Așa, când l-am rugat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă ostenește; când înot cu fața în sus îmi trebuie o mișcare din palme aproape nesimțită, ca să mă susțin la suprafață. Astfel eu pot ceti, mânca și chiar dormi pe apă. Precum un om doarme pe un pat cât de strâmt și prin somn instinctiv se ferește de margine, ba doarme chiar calare și nu cade, așa și eu nu mă duc la fund, fiindcă instinctiv palmele mele se mișcă făcându-și datoria de vâsle. Ș-apoi eu, fiind cam gros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ce serviciu oi fi având de stau numai două ore. De dimineața, de la 7 la 9 sunt plecat, două treceri pe lângă teritoriul ei, după care dispar din raza sa vizuală. Când ea toată ziua trebuie să zacă în baraca aia strâmtă. Cum poți să fii vânzător într-o baracă? Cum poți să fii persan? Poate raționamentul ăsta mă face să-i consider pe toți cei care nu scriu sau nu citesc niște cretini, niște neisprăviți. Ajuns la bloc, era posibil să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
trecut deloc pe la seminarul ăla. După aceea, la un moment dat, i-am dat niște texte ale mele și, mă rog, după asta au urmat lungile zile petrecute pe cine știe ce terase ale unor dughene de cartier sau în bucătăria asta strâmtă, cu un text în față, încercând să-l periem, încercând să ne punem de acord asupra locului unui cuvânt în frază. Pentru mine, R.T. era metonimia unei epoci interesante. Un martor, o relicvă pe care am găsit-o, am pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mii de draci În ea, curtezana Europei galante, cu toți marii duci ruși la picioarele ei, „La Belle“ Otero, care pomenește În memoriile ei despre bătrânețe, despre dragostele purtate În Bucureștiul nostru („foarte pitoresc oraș, cu multe biserici, cu străzi strâmte și cu grădini minu nate“) cu acel fericit necunoscut Nargilescu, cum și de palmele trase unui alt compatriot al nostru dubios, Guido Vasco. Fapt semnificativ: nici unul din banda lunatecă a boemei noastre melomane nu am frecventat, diprețuind-o chiar, sărmana și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și mormântul al tuturor. FORMAȚIUNEA NOASTRĂ SUFLETEASCĂ BOEMĂ ERA, ÎN fond, alimentată din afară de acel liberalism intelectual al timpului, de acel mare curent de circulație universală a ideilor și sen ti mentelor la modă, năvălindu-ne (fără radio) peste granițele strâmte ale țării, peste cenzura dascălilor pedanți și a părinților Îngrijorați de viitoarea carieră a tinerelor și zănatecelor lor vlăstare. Eram toți niște puiandri de „cetățeni ai lumii“, animați de vaste curiozități și dorinți de a cunoaște; superficiali, de bună seamă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de usturoi, cu ceva piper și ardei iute, formulă supe rioară tuslamalei tripes à la mode de Caën, așa cum se servește, cu o sticlă de cidru alături, la Pharamond, În hainele Pari sului, rue de la Grande Truanderie, printre uli cioarele strâmte din Evul Mediu, cu femei pe la colțuri, În șor țuleț, pantofi Înalți, [cu] breton pe frunte și ochii după tine; cum și paceaua din rasol de picioare de vițel, cu sos de lămâie și cu usturoi. Cât privește mâncărurile cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
o matahală de om, mută munții dacă-și pune-n cap, trece prin zid, tatei i se părea că descoperise la el vocația aceea rară de tiran adevărat, pentru unul ca el scena orășelului nostru era în chip evident prea strâmtă, nu-i dădea prilejul să-și manifeste toate disponibilitățile, mai adăuga tata, tot pe șoptite. La trei zile după ce se înscăunaseră stăpâni ai orașului, Gârmoci și Fanache i-au luat domnului Toma cizmăria și el a ajuns să fie angajat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la un moment dat palmele lor s-au atins și atunci Irina a avut încă o dată inițiativa: l-a lua de mână și nu i-a mai dat drumul până acasă. A deschis ușa, au pătruns într-o săliță destul de strâmtă și de aici într-o cameră de dormit. Irina s-a simțit obligată să repete ceea ce deja îl anunțase prima oară: -Stau cu chirie. Apoi el a luat-o în brațe și s-au sărutat aproape sufocându-se, încercând zăpăcitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ne-au oferit ocazia să pătrundem Într-un nou domeniu al botanicii: oca, quinua, canihua, rocoto, porumb. Am văzut oameni purtînd aceleași veșminte ca indienii din camion, În mediul lor natural. Purtau ponchouri scurte, de lînă, În culori Închise, pantaloni strîmți, trei sferturi, și sandale făcute din sfori sau din cauciucuri vechi de mașină. Devorînd tot ce vedeam, am continuat să coborîm valea, spre Tarata. În limba aymara, acest nume Înseamnă culme sau punct de Întîlnire - un nume bine ales, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
lângă piață, se afla autobaza IRTA. Ajunsesem la cinci minute de dânsa când, în dreptul județenei de partid, am fost opriți de o matahală de milițian, care ne pofti să-l urmăm. I-am dat ascultare, nedumeriți, până la o cameră destul de strâmtă de la etaj, în care se aflau mai mulți ofițeri de miliție, dar și urâtul din vagonul de cale ferată de la Zărnești. Atunci am înțeles totul. Am fost rugați să ne legitimăm. Eu - născut la Chișinău, în URSS; Mihai - la Torino
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]