2,445 matches
-
cerești cine sunt cei adormiți în Hristos și socotiți vrednici să aibă parte de prima înviere. Ea arată de asemenea, cine dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, fiind astfel gata să fie strămutați în Împărăția Sa veșnică. Această judecată stabilește dreptatea lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a celor ce cred în Isus. Ea arată că cei care au rămas credincioși lui Dumnezeu vor primi Împărăția. Încheierea acestei lucrări a Domnului Hristos va
Cele 28 puncte de Doctrina Adventistă () [Corola-website/Science/315431_a_316760]
-
Dobrovleanii...”" În anul 1774 a fost construită în satul Bosanci o biserică de lemn de către meșterii populari Chiril Ungureanu și Crăciun Cazac. Aceasta devenind neîncăpătoare a devenit necesară construirea unei noi biserici. În anul 1920, biserica de lemn a fost strămutată în satul Moara Nica (aflat în apropiere de Bosanci). a fost construită între anii 1902-1905, jumătate din cheltuielile de construcție fiind suportate de prințul Mihail Sturdza (1886-1980), politician și ministru de externe (14 septembrie 1940 - 26 ianuarie 1941), care deținea
Biserica Sfântul Gheorghe din Bosanci () [Corola-website/Science/317313_a_318642]
-
serviciile românești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietică. Același document includea în categoria "elementelor antisovietice" și "moșierii", "comercianții", "polițiștii și jandarmii", "albgardiștii", "primarii", "refugiații din URSS" și alte "elemente sociale străine". În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii. Ca bază juridică a strămutării a servit "Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali", aprobat în mai 1941. La 7 iunie 1941
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei () [Corola-website/Science/317440_a_318769]
-
organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus" Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul și răspunderea Ministerului Securității de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foștilor
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei () [Corola-website/Science/317440_a_318769]
-
români basarabeni și bucovineni s-au întors în locurile natale, însă peste o mie de persoane au rămas să trăiască în Kârgâzstan, pentru că în Republica Moldova și nordul Bucovinei (Ucraina) nu mai aveau pe nimeni și nici mijloace de a se strămuta. Așa se explică faptul că în câteva localități din Kârgâzstan, (Bishkek, Belovodskoe, Kant, Sukuluk, Gheorghievka - fosta Moldovanovka - și altele), trăiesc compact zeci de familii de etnici români. Nikolai Feodorovici Bugai, "Informații din rapoartele lui Beria și ale lui Kruglov către
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei () [Corola-website/Science/317440_a_318769]
-
de târg. Locuitorii catolici din Răducăneni și-au construit case pe dealul Pietrosu și apoi o biserică între anii 1807-1808. Satul Răducăneni, fiind clădit pe panta unui deal, a suferit de pe urma alunecărilor de teren. În anul 1825 catolicii și-au strămutat gospodăriile pe actuala vatră a Satului Vechi. Proprietarul moșiei a donat un teren pentru construirea unei biserici și a unui cimitir. Între anii 1826-1829, conform Schematismului Misiunii Catolice de Iași din 1850 și din 1856, credincioșii catolici și-au construit
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul din Răducăneni () [Corola-website/Science/317496_a_318825]
-
Parcul Carol I. Acesta a fost vernisat în anul 1923, în fața Palatului Artelor (care, în acea vreme, găzduia Muzeul Militar). Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, lucrarea a fost demontată în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a fost strămutată la Mausoleul de la Mărășești, pentru a nu concura cu "Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism". Abia la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia readucerii Mormântului Ostașului Necunoscut pe locul său originar, din 1923, pe
Emil Wilhelm Becker () [Corola-website/Science/321816_a_323145]
-
fost prezentă familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public. Pentru realizarea Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a fost strămutat la Mausoleul de la Mărășești. În baza Hotărârii Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat și, pentru o lună, a fost depus în interiorul Mausoleului de la Mărășești, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. La data de 26 octombrie
Mormântul Ostașului Necunoscut () [Corola-website/Science/321830_a_323159]
-
de la fondarea SPLA / M în 1983 - care rezultă din neglijența gravă, lipsa de dezvoltare de infrastructură, precum și distrugeri majore. Mai mult de 2,5 milioane de oameni au fost uciși, și mai mult de 5 milioane de oameni au devenit strămutați pe plan extern în timp ce altele au fost strămutate la nivel intern, mulți devenind refugiați ca urmare a războiului civil. Un referendum a avut loc intre 9-15 ianuarie 2011 pentru a determina dacă Sudanul de Sud ar trebui să declare independența
Sudanul de Sud () [Corola-website/Science/321884_a_323213]
-
din neglijența gravă, lipsa de dezvoltare de infrastructură, precum și distrugeri majore. Mai mult de 2,5 milioane de oameni au fost uciși, și mai mult de 5 milioane de oameni au devenit strămutați pe plan extern în timp ce altele au fost strămutate la nivel intern, mulți devenind refugiați ca urmare a războiului civil. Un referendum a avut loc intre 9-15 ianuarie 2011 pentru a determina dacă Sudanul de Sud ar trebui să declare independența față de Sudan, cu un rezultat de 98.83
Sudanul de Sud () [Corola-website/Science/321884_a_323213]
-
proprietate o suprafață de pădure. Astfel, Direcția Silvică Suceava și statul român, prin Ministerul de Finanțe, trebuie să pună la dispoziția Fundației Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei o suprafață de 166.813 ha de vegetație forestieră. Procesul a fost strămutat ulterior la Curtea de Apel Timișoara, unde s-au judecat apelurile. Curtea de Apel a dat dreptate Fondului și a dispus retrocedarea a 166.613 de hectare de pădure în favoarea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. În urma recursului formulat de Regia
Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei () [Corola-website/Science/322350_a_323679]
-
noiembrie. Biserica de lemn din Slătioara nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava, deși are o vechime mare. În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca (urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice) a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]
-
altă parte din săteni au ajuns până în localitatea de astăzi Slătioara, unde starețul Chiril le-a construit o biserică de lemn, în același an cu cea din Râșca și purtând hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil". Odată cu sătenii din Râșca strămutați la Slătioara, s-au stabilit acolo și ardeleni refugiați din calea persecuțiilor religioase din Ardeal care au întemeiat satul Buda, pe care au denumit-o după capitala Regatului Ungariei, orașul Buda (astăzi Budapesta). De-a lungul timpului, în această biserică
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]
-
fiefuri) ale statului polonez în diferite perioade istorice, în principal în timpul Dinastiei Piaștilor. De-a lungul timpului, aceste regiuni au fost germanizate prin colonizare "(Ostsiedlung)" și expansiune politică "(Drang nach Osten)". Marea majoritate a locuitorilor de etnie germană au fost strămutați sau au fugit din teritoriile în discuție în ultimele faze ale războiului și imediat după încheierea luptelor, deși în Polonia a mai rămas o serie de germani. În aceste teritorii au fost colonizați de către autoritățile comuniste polonezi originari din Polonia
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
rusă a făcut unele aprecieri privind numărul locuitorilor din Principate, inclusiv în zona dintre Prut și Nistru. Prezentând situația anterioară anului 1806, funcționarii țariști arătau că teritoriul era populat insuficient. În perioada războiului ruso‐turc (1806-12) multe sate s‐au strămutat peste Prut. La 1810, potrivit unor date incomplete culese de ruși, între Prut și Nistru locuiau 327.199 de persoane, din care numai circa 7-8% erau ne-români. Potrivit opiniei lui Zamfir Ralli-Arbore, înainte de anexare, în ținut locuiau nu mai
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
1837-1857, statisticile oficiale constatau că, în medie, anual, au fost aduși în teritoriul pruto-nistrean peste 21.000 de coloniști. Încă la începutul războiului ruso‐turc din 1806-12, sudul Basarabiei, fiind părăsit de câteva mii de tătari nogai care s‐au strămutat în Dobrogea, a devenit un teritoriu propice colonizărilor. În acest scop, în anii 1808-1809, autoritățile țariste au strămutat restul tătarilor nogai în Crimeea, iar pământurile acestora au intrat în proprietatea statului rus. Pe aceste terenuri, administrația a decis să colonizeze
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
coloniști. Încă la începutul războiului ruso‐turc din 1806-12, sudul Basarabiei, fiind părăsit de câteva mii de tătari nogai care s‐au strămutat în Dobrogea, a devenit un teritoriu propice colonizărilor. În acest scop, în anii 1808-1809, autoritățile țariste au strămutat restul tătarilor nogai în Crimeea, iar pământurile acestora au intrat în proprietatea statului rus. Pe aceste terenuri, administrația a decis să colonizeze elemente etnice care să fie recunoscătoare și fidele regimului. Românii moldoveni nu făceau parte dintre acestea. Procesul de
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
Dumnezeu. După doi ani de tratative (620-622), Muḥammad și-a trimis rând pe rând adepții la Medina, el părăsind ultimul orașul său natal, în compania lui Abu Bakr (cel care-l va și urma la conducerea comunității islamice). S-au strămutat aproximativ 70 membri ai comunității islamice, ei fiind cunoscuți mai apoi sub numele de "muhăğirūn" ("emigranți"). Susținătorii lor din Medina au primit mai târziu numele de " 'anșăr" (partizani, sprijinitori). Mutarea lui Muḥammad la Medina reprezintă un pas decisiv pentru soarta
Umma () [Corola-website/Science/328994_a_330323]
-
(de asemenea, "Adelheid", "Adelais" sau "Adeline") (n. cca. 1014/1020 - d. 19 decembrie 1091) a fost markgrafă de Torino de la 1034 până la moarte. Ea a fost cea care a strămutat sediul mărcii de la Torino la Susa și a fost ultima reprezentantă din familia Arduinicilor. Născută la Torino, Adelaida era fiica markgrafului Ulric Manfred al II-lea de Torino cu soția sa Bertha, fiica markgrafului Oberto al II-lea de Genova
Adelaida de Susa () [Corola-website/Science/324960_a_326289]
-
cu varietatea Cuza Vodă, a se vedea paginile de Alexandru Ioan Cuza (dezambiguizare) și Cuza Vodă (dezambiguizare)." Alexandru I. Cuza este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Iași, Moldova, România. Satul Alexandru Ioan Cuza a fost strămutat pe 16 noiembrie 1878 de pe malul vestic al râului Siret într-o zonă mai puțin predispusa la inundații. Vechiul nume al satului era "Șcheuleț". În apropierea satului există două situri arheologice: unul la Movila, la circa 2 km. V de
Alexandru I. Cuza, Iași () [Corola-website/Science/324457_a_325786]
-
Amfilohie Hotiniul a fost călugărit la mănăstirea Secu și a urmat Academia Ortodoxă de la Kiev. S-a mutat la cele veșnice în anul 1800 și a fost inmormintat lîngă biserică mănăstirii Zagavia, în partea dreaptă a absidei Altarului, fiind apoi strămutat în incinta sfintului lăcaș. Diplomatul Ion I. Onu s-a născut la 1 septembrie 1868, în satul și comuna Badeni, de atunci, comuna Scobinti, județul Iași, urmează școală primară în satul natal cu nimeni altul decît cu renumitul învățător Mihai
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
industriei reprezentată de fabrica de cherestea, încetând, practic să mai existe. Biserica construită în centrul satului este dinamitată din ordinul conducerii comuniste, deși se intenționase păstrarea ei. Ruinele acestei biserici sunt vizibile când nivelul lacului scade. Cum localnicii au fost strămutați în zona satului Audia, care a devenit reședința comunei Hangu și în 1968 a preluat denumirea de "Hangu".
Hangu, Neamț () [Corola-website/Science/324502_a_325831]
-
așezare din comuna, avînd în luna martie 2002 un numar de 499 de gospodării și o populație de 1.659 persoane. Satul Leghin este o așezare recentă, care s-a dezvoltat mai mult după anul 1958 când aici au fost strămutate un numar de 70 familii care locuiau de-a lungul albiei râului Bistrița, zona ocupată actual de lacul de acumulare Izvorul Muntelui. Până la strămutarea acestor familii, aici se găseau câteva locuințe care aparțineau de satul Stînca, împreună cu cătunul Poiana Focșei
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
frați au întemeiat domeniile care în 1550 vor deveni satul Cupșeni din județul Maramureș, numit inițial Kupsafalva ("satul (lui) Cupșa"), apoi Kupsan (1733) Kopseni (1750) Cupșeni (1854). Numai unul dintre frații Cupșa a rămas să stăpânească această localitate, ceilalți doi strămutându-se în Măgoaja și Nicula. Datele din documentele cercetate arată că satul Măgoaja a fost întemeiat în anul de grație 1588. Teritoriul actual al satului, fiind aproximativ nouăzeci la suta acoperit cu păduri seculare, constituia o bogăție imensă pentru principat
Cupșa () [Corola-website/Science/323664_a_324993]
-
Cupșeni, care a găsit aici terenuri întinse, cu dealuri împădurite și nelocuite, pe care el le-a întreținut și populat pe cheltuiala să. Tot în secolul al XIV-lea, în timpul domniei lui Balc, o altă ramură a familiei s-a strămutat în Polonia, unde s-a remarcat prin fapte de vitejie și a primit moșii și titluri nobiliare, dar și dreptul de a stăpâni domeniile dăruite după datinile străvechi românești. În anul 1607, principele Sigismund Rákóczy recunoaște originea nobilă a familiilor
Cupșa () [Corola-website/Science/323664_a_324993]