190,155 matches
-
placă treaba asta -, să participe cu produse intelectuale la simpozioane, colocvii, congrese, reuniuni științifice unde să-și manifeste în mod umanist interesele (poate și ele tot umaniste). Statutul auctorial al profesorului universitar mi se pare, într-adevăr ambiguu. De ce? Pentru că textele sale nu sînt produse ale unor stări intempestive sau ale unui proiect permanent desfășurat de o vitalitate creatoare conjugată cu o cultură asimilată, ci rezultate ale unor comenzi, opționale, desigur, dar care impun ele data acțiunii scripturale. E drept, majoritatea
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
de constrîngeri care trebuie să fie respectate de discursurile sale scris și oral, pentru a accede la stratul superior al geosferei frecventate. În fine, profesorul universitar este de cele mai multe ori un autor doar formal pentru că nu-l interesează deloc audiența textelor publicate - poate doar una limitată la un mai mult sau mai puțin variabil și legitim cerc științific de colegi și cerc instituțional furnizor al demnităților academice. În general, profesorul de lingvistică, de pildă, nu simte nevoia să se adreseze cititorului
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
cititorului decît printr-un discurs codat care-și ignoră posibila funcție estetică sau chiar culturală. Profesorului de medievistică nu-i pasă dacă ceea ce scrie are vreo relevanță pentru cititorul de azi, ocupat cum este cu sisificul travaliu hermeneutic asupra vreunui text multă vreme ignorat. Chiar și profesorul de secolul XX poate ocoli o bibliografie recentă necanonizată și cu destin cît se poate de dubios, pentru a nu-și compromite, crede el, investitura academică a discursului pe care-l produce. Cu alte
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
unei prezentări corecte, n-aș avea loc să rezum toate intervențiile, apoi, iar, n-ar avea rost să fac afirmații complezente despre calitatea excepțională a microstudiilor reunite. Spun că, dincolo de o limită a decenței și a unei normale ținute academice, textele autorilor sînt inegale și varietatea mizelor și intereselor este mai degrabă obolul adus de „partea română”, care cuprinde și lingviști, și medieviști, alături de „douăzeciștii” pe care studenții de la franceză îi cunosc foarte bine. Sau, dacă nu, o vor face de-
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
estetic al modernității”, iar primul, prin exemple care merg de la pictura lui Hugo van der Goes (sec. XV) la cea a lui Paul Delvaux (sec. XX), sau de la Philippe de Comynes la Hegel, de weltanschaaung și grila mentală flamandă. În texte subtile, ludice și impregnate de un scepticism post-metafizic, în cazul lui Radu Toma, ori aflate într-un cuceritor balans între detaliul revelator și scînteia speculativă, ca la Ioan Pânzaru, autorii spun foarte multe despre ei înșiși, reușesc să fie autentici
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
scînteia speculativă, ca la Ioan Pânzaru, autorii spun foarte multe despre ei înșiși, reușesc să fie autentici și să lase în urmă, fără s-o uite nici o clipă însă, convenția academică. Cei doi ar fi putut fi, în viață, scriitori. Textele lor se citesc întotdeauna cu plăcere, sînt provocatoare intelectual, au un mod de adresare personal care devine stil. Poți să le refuzi concluziile - și atunci tot ele te obligă să-ți structurezi un argumentar sau măcar să-ți pui întrebări - dar
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
de adresare personal care devine stil. Poți să le refuzi concluziile - și atunci tot ele te obligă să-ți structurezi un argumentar sau măcar să-ți pui întrebări - dar nu le poți refuza niciodată lectura. În cazul de față, cele două texte intră de la distanță în polemică: autorii par că se contrazic în prezență, ca Cioran și Țuțea în filmul lui Gabriel Liiceanu (nu fac aici decît o comparație „topologică”). Radu Toma vede în literatura echenoziană, postmodernă, un artificiu rupt de transcendență
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
postmodernă vorbește despre o lume „scoasă din țîțîni”, autarhică (asta face literatura beckettiană, prin excelență), crede autorul în final, iar cititorul suferă. Nesațul de lume cu sens al lui Ioan Pânzaru se transpune într-o sistematică a culturii în care textul de față se înscrie ca o verigă. Concluzia expunerii sale afirmă o nevoie nețărmurită de sens și o încredere greu de clintit în cunoaștere: „Nu este vorba în nici un caz de o manieră de abordare a tipologiei etnice, ci de
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
sau alta, privirea flamandă.” Îmi este dat să nu-i dau nici unuia dreptate. Dar rămîne să le recomand tuturor cititorilor, cu minte și ochi curioși, flamanzi sau nu, sensibili la epopeic ca și la arderea lui pe rug, să citească textele celor doi, de aici sau de aiurea. Merită, cu atît mai mult cu cît autorii, profesori de franceză, n-au nici pe sfert capitalul simbolic al altor intelectuali români foarte mediatizați (dacă ne gîndim că, la vîrsta lui, Adrian Cioroianu
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
ne gîndim că, la vîrsta lui, Adrian Cioroianu are probabil un public de zece ori mai nemeros decît Ioan Pânzaru și Radu Toma la un loc). Fără ca îndemnul meu să fie luat drept argument pentru excepționalitatea a două din șaptesprezece texte ale volumului prezentat - există intervenții foarte bune și nici una nu iese de sub incidența calificativului pozitiv - el trebuie citit astfel: printre profesori există și autori.
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
Preda. Mărturisesc că nu am nutrit pentru asta vreun resentiment pentru el - ba chiar l-am înțeles: era manifestarea acelui provincialism teribil care roade adînc talentul românesc și îl face obtuz și olog. Ba chiar am scris despre Moromeții un text la care țin foarte mult și l-am publicat în Romanul lecturii - text pe care însă, spre mirarea mea, nici un critic nu l-a remarcat. Bețe în roate nu mi-au pus și alții decît cei numiți; Valeriu Râpeanu și
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
chiar l-am înțeles: era manifestarea acelui provincialism teribil care roade adînc talentul românesc și îl face obtuz și olog. Ba chiar am scris despre Moromeții un text la care țin foarte mult și l-am publicat în Romanul lecturii - text pe care însă, spre mirarea mea, nici un critic nu l-a remarcat. Bețe în roate nu mi-au pus și alții decît cei numiți; Valeriu Râpeanu și Dumitru Ghișe au avut misia să temporizeze, să mă poarte cu vorba...” O
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
nevoie, în repetate rînduri, să mă întorc asupra paginilor citite. Cartea e un lung eseu despre imaginarul morții din perspectivă antropologică și psihanalitică și, secundar, un discurs despre nesiguranța constitutivă și inerentă a cercetătorului în fața subiectului pe care-l studiază. Textul e unul greu, dens, dificil nu doar prin tema abordată, ci în primul rînd prin concentrarea de erudiție. Bibliografia numără douăzeci de pagini și majoritatea titlurilor sînt cărți străine, de strictă specialitate. Pe fiecare pagină a cărții sînt citați mai
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
înrudite - nu atît de absente pe cît am fi tentați să credem - păcătuiesc prin banalitate, stîngăcie terminologică și interpretativă, cartea lui Matei Georgescu se află la extrema opusă. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Orice ochi obișnuit cu lectura unor texte dificile vede că scriitura lui Matei Georgescu e una profundă, că autorul e stăpîn pe instrumentele cu care operează, că nu e vorba de o simplă aglomerare de neologisme fără sens și coerență, așa cum se întîmplă destul de des. Dar nu știu care
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
excesul de erudiție și discursul personal. Într-un anume sens, nu peiorativ, cartea e un colaj, o acumulare concentrată de lecturi și interpretări personale. Cred că nu poți avea acces la sensul multora dintre interpretările lui Matei Georgescu fără medierea textelor la care trimite autorul. Și acesta ar fi doar primul pas. Ceea ce nu înseamnă că firul demonstrației construite de autor e discontinuu. Înseamnă doar că e greu de urmărit și că trebuie să ai o bibliografie comună. Nemurirea ca pedeapsă
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
de inocență, ale cunoscutei legende a evreului rătăcitor, care-și începe istoria în anul 1602, cînd în Germania e tipărită o carte populară ce prezenta în rezumat povestea vieții unui cizmar evreu, numit Ahasverus, care asistase la crucificarea lui Iisus. Textul german, tradus de Avram Rotenberg în carte, istorisește că Ahasverus purta povara nemuririi și că fusese condamnat să nu aibă odihnă și să umble necontenit, colindînd desculț toate colțurile pămîntului, pentru vina de a fi cerut crucificarea lui Iisus și
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
una ambivalentă și această ambivalență va favoriza dezvoltările și interpretările ulterioare ale legendei. Contribuția cea mai importantă a autorului român la studiul comparativ al diferitelor versiuni ale legendei e capitolul Legenda cizmarului din Ierusalim. Avram Rotenberg analizează aici diferențele dintre textul cărții populare germane din 1602 și textul unei cronici engleze ceva mai timpurii, din care fuseseră preluate mai multe amănunte, pentru a fi însă trecute cu vederea o serie de alte detalii. Acuzațiile grave aduse poporului evreu de cronica engleză
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
dezvoltările și interpretările ulterioare ale legendei. Contribuția cea mai importantă a autorului român la studiul comparativ al diferitelor versiuni ale legendei e capitolul Legenda cizmarului din Ierusalim. Avram Rotenberg analizează aici diferențele dintre textul cărții populare germane din 1602 și textul unei cronici engleze ceva mai timpurii, din care fuseseră preluate mai multe amănunte, pentru a fi însă trecute cu vederea o serie de alte detalii. Acuzațiile grave aduse poporului evreu de cronica engleză sînt eliminate de autorul anonim al cărții
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
din 19 noiembrie, dl Dan Puric acordă un interviu în care tema principală este, firește, situația teatrului. Actorul și regizorul Dan Puric este, fără îndoială, dincolo de calitățile sale profesionale, și un om inteligent. Așa că ne miră oarecum unele contraziceri din textul încredințat Alinei Boboc. Dacă ne luăm după titlu, care este un citat, „în teatrul nostru nu este criză, ci dezastru”, nu ne-am fi așteptat să citim, chiar în primele rînduri ale interviului, că guvernul nostru a fost atît de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
Cronicarul mărturisește că n-a vrut să afle răspunsul dlui Puric. * Vasile și Elisaveta Novac scot la Pitești publicația Satul natal, trimestrială, pe o hîrtie foarte bună și frumos ilustrată. Numărul 6, recent apărut, e mai mult o antologie de texte mai mult sau mai puțin celebre despre sat. Nimic de obiectat, poate doar faptul că orășenii se simt ușor discriminați citind elogiile aduse satului, ca să nu spunem și că ele țin de o modă ceva mai veche în literatura noastră
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
din opera lui Steinbeck se numără Iarna vrajbei noastre, La est de Eden, Joia dulce, Pășunile raiului, Șoareci și oameni, Tortilla Flat, Cannery Row și Eu și Charley descoperim America. Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea este un text rămas pe nedrept în planul doi. Iar aici cititorul român va avea parte de o surpriză imensă, fiindcă va descoperi un Steinbeck inedit. Un maestru al ironiilor scăpărătoare, un fotograf al stupizeniilor, un arhivar al absurdului citadin din care se
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
lor de atunci, care nu putea să fie alt fără muntenesc. Acestaș dialect să vorbește astezi în Ardeal, în Valea Hațegului” (p. 20). Țiganii munteni vorbesc deci, logic, muntenește; din comparația cu felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un român, o formă similară e marcată ironic, fiind subliniată în text: „Dar povestea hailaltă?” (Opere, I, 1967: 240-248). Și la Caragiale, în Dă-dămult... mai dă-dămult..., în replicile țiganului Drăgan și ale babei vrăjitoare apare insistent aceeași particularitate: „să-l duc la halde mama”; „hatunci, humplut”; „hapoi”, „copilul hăsta”, „sa horrdoni sa
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
în dar Elogiul bătrâneții al lui Hermann Hesse. Delicatețea criticului mă încântă. Mă plâng lui că, în urmă cu o zi, vizitând a doua oară biserică de alături unde zace Descartes, si întrebând pe un enoriaș dacă nu au vreun text despre locul lui de veci, acesta îmi răspunsese indiferent, cu o ironie greu stăpânita că nu acolo trebuia să caut eu textul dorit... Dommage! am făcut eu, înțepat. Va să zică, nici mort nu-l iartă! În schimb, despre toți sfinții mărunți
La doi magoți (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13346_a_14671]