15,306 matches
-
o piatră de acolo, se și grăbesc s-o strice: o agață de urechile lor sau o găuresc, o strâng în metal, și-o pun pe deget sau la gât, iar când se plictisesc o aruncă sau o dăruiesc altcuiva... "Tristă soartă pentru ce-i frumos în lumea asta!" șopti către agatul de alături un cristal de ametist. Așa violet cum era, toate celelalte i se plecau pline de respect, ca unui înțelept doar se știe că el fusese printre pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la o minune. Dar n-a fost nici o minune. Nu atunci. Am dormit , prima dată după atâta vreme, afară. Nu ne mai săturam de aer, parcă-l mâncam, când îl respiram. Ne-am trezit în zori. Zori cenușii, pustii și triști. Dar eram afară ! Eram vii ! Trăiam ! Nu știu ce și-au spus tata și vecinul, dar s-au apucat să caute prin dărâmături. Am înțeles când au găsit piciorul altarului. Au muncit toată ziua, dar spre seară altarul era ridicat. Și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și grâne, dar cu rădăcinile în sus... dacă te uitai bine, copacii nu erau uscați, nu... doar se întorseseră așa, într-o noapte, cu toții, împlântându-și coroana în pământ și lăsând undeva, sus, spre cer, doar rădăcinile, ca niște mâini triste, strigându-și teama... Ploaia cădea, dar nu ajungea pe pământ, ci se usca, așa, pe la jumătatea drumului; soarele, când răsărea, dădea înconjur orizontului, dar nu se mai ridica pe boltă, așa că nu era nici zi, nici noapte nici secetă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
caută, îi găsește și-i ia la pieptul Lui. Și-i hrănește cu trupul și sângele Lui, ca să nu le mai fie niciodată foame și sete. Și-i acoperă cu inima Lui, ca să nu le mai fie niciodată frig și trist și pustiu în suflet. Iar când adorm, se trezesc la viață, împăcați, în brațele Lui. De aceea în inimile oamenilor e întotdeauna primăvară și bucurie și viață fără de sfârșit fiindcă acolo e El. "Cine sunt eu ?" șopti ca în vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
există un singur și simplu secret: veșnicia este prezentul. Și numai prezentul. Și așa, viața se face veșnicie, veșnicia se face viață pentru fiecare. Și acum, rămâi tu în locul meu, să le spui asta când or să vină la tine triști sau veseli, nemulțumiți sau plini de bucurie până când ai să găsești pe altcineva, care să fi înțeles taina timpului și să-ți spună: vreau prezentul. Dăruiește-mi, te rog, prezentul de fiecare clipă." * În zori, când m-am trezit, dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dreptate tata. Singură n-are cum merge, că de când a murit bărbatu-său, Iosif, nu iese din casă. E tot frumoasă, ca întotdeauna mama zice că pare o copiliță, ca atunci când s-a logodit cu Iosif, dar ochii îi sunt triști, triști așa erau și când trăia Iosif. Cine știe ce-o fi cu ea. Ei, bine, dacă vrea, n-are decât să meargă. Tot eu alerg mai repede și-o să-l văd mai întâi. Nu prea sunt în largul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tata. Singură n-are cum merge, că de când a murit bărbatu-său, Iosif, nu iese din casă. E tot frumoasă, ca întotdeauna mama zice că pare o copiliță, ca atunci când s-a logodit cu Iosif, dar ochii îi sunt triști, triști așa erau și când trăia Iosif. Cine știe ce-o fi cu ea. Ei, bine, dacă vrea, n-are decât să meargă. Tot eu alerg mai repede și-o să-l văd mai întâi. Nu prea sunt în largul meu în preajma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum mă uitam pierdut în ochii Lui și nu vedeam decât Calea, am simțit mai mult decât am văzut că i se umezesc ochii. Știam că se uită după mama Lui, pe care o simțise plecând, cu pasul ușor și trist al Celei care știa. Și nu a făcut nimic ca s-o oprească, fiindcă nimeni, niciodată, nu oprește pe cel care urmează deja Calea, Adevărul și Viața. Nunta Stătea într-un colț și plângea. Mă uitam de ceva timp la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu soarele la răsărit și, cum stătea acolo, la pământ, cu brațele întinse în cruce, părea că lumina cerului îmbrățișează tot pământul, dar nu era așa : în jur noaptea se făcea tot mai adâncă, tot mai neagră, mai rece, mai tristă. Cum putea fi atâta sfâșiere în atâta lumină ? Inima mea nu mai simțise niciodată atâta durere, frică și liniște, și împăcare. Credeam că mă frâng de mila Lui. Apoi, L-am auzit șoptind (sau poate era doar vântul văii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
juca în viața mea cu așa ceva își spuse ea; era făcută din petece și pănuși de porumb), dar cu cât se uita mai mult cu atât simțea urcând în piept o bucurie cum nu mai cunoscuse niciodată : dulce și amară, tristă și plină de soare, caldă și care-i făcea inima să tremure... Păpușa aceea o privea și parcă bucuria ieșea de acolo... Deodată se simți trasă de mână: era prichindelul care tare vroia să vina și ea la colinde... O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dealuri, eu eram tot lângă oaia bălțată cu mielul ei. Și focul se stinsese. Am sărit în picioare : visasem ?! Unchiu-mio m-a luat deoparte și mi-a spus că femeia îmi dăduse înapoi mielul și s-a uitat obosită și tristă la el, a oftat, l-a mângâiat (Auzi colo, mi-am spus ! A mângâiat mielul, înseamnă că i-a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe, că așa mare cum ești, dormeai ca pruncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de multe ori mă gândeam să mă pierd și eu așa, în lume, să nu le mai fiu alor mei o gură în plus, că de ! cine se mai uită la un orb care cerșește... oameni săraci pe la noi, oameni triști... asta-i tot... s-ar putea sfârși... doar și eu văzusem tot ce putea fi mai frumos pentru mine... și aș putea să plec mulțumit... Dar cine știe ? Mâine, când o să treacă, am să-L strig. Am auzit că, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mamei bătrână de-a binelea, adică! Uite-i picăturile de apă în păr, parcă-s pietre prețioase! Și ce bucuroasă e! Acuș' or să strige la ea, fiindcă e o jignire să te bucuri doar tu singură, când toți sunt triști! Ne-am așezat cu toții la masă. Dar ea nu-și dezlipea ochii de la străin. Și nici eu, nu știu cum, nu mă puteam uita decât la el. Mi-am zis că seamănă cu Regele meu, dar... eu nu-L recunosc pe Regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acolo... M-am uitat pe furiș la bătrân. Stătea cu ochii închiși. Știam că nu doarme: buzele I se mișcau și, din când în când, ajungea la mine un murmur... păreau cuvinte, dar într-un grai tânguitor ca o muzică tristă... Cine știe ! mi-am spus, o fi vorbind cu tatăl nostru... în limba acelor străini... doar a stat atâta vreme pe acolo... Într-un târziu, a tăcut și a deschis ochii. S-a uitat lung la mine și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uită rudele lor care suferă, îi uită pe părinți, îi uită pe copii, îi uită pe toți ceilalți oamenii mari nu se văd decât pe ei și nu vor decât bucuria pentru ei și atât. Nu-i interesează ceilalți. Sunt triști mereu și nici măcar nu știu asta numai că văd tot timpul că le lipsește ceva : oricât de bogați ar fi, mereu le lipsește ceva și nu știu ce. De aceea adună mereu, mereu, mereu și uite ce rămâne cu ei. (se stinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
roman al lui Vasile Ilucă - „Hanul cercetașului” - conține, Întărind spusele mele, elementele acelei structuri de rezistență despre care scriam mai Înainte. Pomârla tradițională - istorico-culturală - Iașul spiritual, dar, mai ales, personajele - cu rădăcini rurale, unele trecute prin lumina Învățăturii - precum și experiențele triste, mai Întâi Într-un război - pe care l-am câștigat pierzându-l - mai apoi Într un regim impus cu forța și respins din start de organismul sănătos al poporului român - toate acestea, dar și altele Încă, Îl pun pe cititor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ai venit În Iași și ai avut „onoarea” să stai de vorbă cu el, era doar maior. Acum cine știe ce grad o fi având?” - l-a dădăcit gândul de veghe. Când a ajuns În clinică, profesorul l-a Întâmpinat cu chip trist. ― Bine ai venit. Chiar acum câteva minute a sunat colonelul Zdup, securistul, și mi-a atras atenția ca să fii prezent la el la ora zece. Lucrurile păreau limpezite atunci când ai venit la catedră. Mă Întreb ce mai dorește de la tine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
tocmai pe când Gruia se gândea bucuros că a reușit să n-o trezească din somn pe Maria. „Nu prea am priceput ce ai vrut să spui, cumetre” - i-a răspuns Gruia. „Nu te gândești că biata fată va fi foarte tristă când se va trezi și nu te găsește lângă ea?” „Am vrut s-o las să se odihnească În liniște În patul ei, fiindcă acolo, la Maternitate... De. Ca la casă străină”. „Te iert, fiindcă te așteaptă o zi foarte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Păi atunci, hotărî bătrânul, ia să-ncepem cu un cântec pe care l-am învățat când eram copil de-o șchioapă, de la un lăutar vestit... Ascultă și bagă bine la cap!... Și bătrânul se porni să plimbe arcușul pe coarde trist și tânguitor. Lui Culae aproape că-i dădură lacrimile ascultând, copleșit de o jale care venea din timpuri apuse și de la oamenii care purtaseră în sufletul lor acea jale. Ei, ți-a plăcut cântecul ăsta?... vru deadul să știe, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dădură lacrimile ascultând, copleșit de o jale care venea din timpuri apuse și de la oamenii care purtaseră în sufletul lor acea jale. Ei, ți-a plăcut cântecul ăsta?... vru deadul să știe, când sfârși. Culae murmură că alt cântec mai trist și mai de jale nu auzise în viața lui. Da, trist și frumos cântec, încuviință bătrânul. Da' ia ascultă-l acum, nepoate, și pe-ăsta..., pe care-l știu de la un unchi de-al meu, mare meșter și el... Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apuse și de la oamenii care purtaseră în sufletul lor acea jale. Ei, ți-a plăcut cântecul ăsta?... vru deadul să știe, când sfârși. Culae murmură că alt cântec mai trist și mai de jale nu auzise în viața lui. Da, trist și frumos cântec, încuviință bătrânul. Da' ia ascultă-l acum, nepoate, și pe-ăsta..., pe care-l știu de la un unchi de-al meu, mare meșter și el... Ascultă-l și ține-l bine minte !... De data aceasta, arcușul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
am fost, totuși, destul de norocos aici, la București, completă medicul, cu o voce reținută. Recunosc lucrul acesta în fața dumneavoastră, domnule Teodorescu, care, după cum am aflat, ați fost unul dintre cei care i-au ajutat pe evrei în acele timpuri de tristă memorie. Mendelică dădu din cap aprobator. Din păcate, s-au petrecut destule drame și aici, în România... Frații și surorile mele, care n-au părăsit Sighetul ca mine, ca să vină la București, au fost trimiși cu toții în lagăr, de unde nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de acolo urma să se îmbarce pe un vapor cu destinația Israel. După ce mașina nu se mai văzu, Stelian și Mișu Leibovici o porniră la rândul lor către centrul orașului. În urma lor fosta casă a lui Iorgu rămânea pustie și tristă, în așteptarea noilor stăpâni. Era o dimineață însorită, dar rece, și crengile copacilor se clătinau zgribulite în bătaia vântului de sfârșit de martie. 7 În tramvaiul care îi ducea spre centrul orașului, ceasornicarul își aduse aminte de Aronică și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Vlădăreanu nu se lăsase încovoiat de grelele încercări la care îl supusese soarta. Mai întâi de la alții, apoi chiar din gura lui, Fănel Trifu aflase cum refuzase el, în lagărul de la Oranski, să se înroleze în divizia "Tudor Vladimirescu" de tristă amintire, apoi cum fusese scos din armată, după ce, iarăși, respinsese propunerea de a se pune, cu experiența și cu competența sa, în serviciul noului regim. Invitându-i într-o cămăruță mobilată simplu, țărănește, fostul ofițer al armatei regale române le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un an de la moartea Elvirei. Parastasul ei se ținu într-o zi ploioasă și rece de la începutul lui noiembrie. Cu mijloacele-i modeste și cu ajutorul creștinesc al vecinilor de peste drum, Stelian izbuti să facă tot ce era omenește posibil, pentru ca trista aniversare să nu treacă neobservată. Însă, spre deosebire de parastasul Cristianei, când încă mai avea pământul și o brumă de venit de pe urma lui, parastasul Elvirei se desfășură în condiții mult mai modeste, mai bine zis de sărăcie cu lustru. Vântul înghețat scutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]