7,094 matches
-
Ele servesc doar la prins hîrtii... dar n-are rost să-mi pun toate speranțele Într-o biată clamă, nu-i așa? Am pornit Încet Înainte, m-am oprit, m-am Întors pe călcîie și am luat-o Înapoi, pe trotuarul asfaltat... Am măsurat treizeci și doi de pași normali de la colțul clădirii cu numărul 3. CÎnd mi-am ridicat privirile, am zărit șirul de lumini de stradă, ce păreau niște ochi artificiali care uitaseră să clipească, rînduite parcă În cinstea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
oricît și-ar calcula viteza, tot n-ar reuși să se Îndepărteze cu mai mult de trei metri de străinii pe care nu-i cunosc... exerciții simulate pentru festivalul etern ce se repetă În fiecare seară. Am pășit la marginea trotuarului ca să opresc un taxi. Tashiro Îmi tăie calea și-mi șopti, precipitat, stropindu-mi urechea: — Vă rog, ascultați-mă! E un secret teribil. L-am zărit... L-am văzut pe domnul Nemuro. Nu mint. De ce nu vreți să mă ascultați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
s-a tăiat respirația. Intenționam să-i vorbesc, dar cînd i-am văzut expresia feței, mi-a pierit curajul. Nu știu dacă aveam dreptul să mă amestec sau nu. — Era o stradă lată sau Îngustă ? — O stradă obișnuită... cam cît trotuarul de pe-aici... — Ți-a lăsat impresia că pune ceva la cale... sau că este nervos? — Nici vorbă. Sigur nu m-am Înșelat. Nervos?... Ba dimpotrivă... total lipsit de griji și se părea că-i tihnește plimbarea. — Și de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
colțurile stîrnea un sunet vag, aproape neauzit. Nici nu mi-am dat seama cînd mi-au Înghețat toți porii și sîngele rece, ajuns la cord, se transformă Într-o pungă de gheață. Doar forma i-a mai rămas de inimă. Trotuarul distrus... și, normal, aceeași minge albă de cauciuc abandonată pe pajiște... și pantofii mei prăfuiți, ce sclipeau la lumina străzii de parcă erau auriți... și stîrvul străzii plin de fisuri.... și gura de canal de sub iarba veștejită, abandonată ca și mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În zece centimetri puteau deveni neașteptat de utile pe timp de lapoviță și la vremea dezghețului prin ușurarea scurgerii apei spre rigole. Cu tot efortul de a construi un astfel de drum, puține mașini treceau pe-aici. Cum nu exista trotuar, patru-cinei femei, ce se Întorceau de la cumpărături, se răspîndiseră de-a latul, sporovăind nestingherite. În mijlocul pantei apăru deodată un băiețandru ghemuit pe patine cu rotile, imitînd din gură un claxon. M-am dat, normal, la o parte, căci și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o plăcuță cu numele orașului: litere albe pe un fundal albastru. Aveam senzația că era numele la oare mă așteptam, dar nu mai aveam Încredere În mine. Drumul s-a lărgit brusc, ajungînd la o răspîntie unde se găseau și trotuare. Luminile de la poalele dîmbului erau aprinse, dar zece metri mai Încolo era Încă suficientă lumină afară. În orice direcție priveam Însă, totul părea pustiu și m-a cuprins o panică de nedescris. Mă simțeam ca prins În capcană Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Într-un peisaj În care pictorul uita să pună și oameni. Și deoarece nu existau oameni, nu se vedeau nici mașini. Mai Încolo Însă se zăreau urmele treceri pe aici a unor ființe umane: un muc de țigară la marginea trotuarului, de exemplu. După lungimea scrumului, putea deduce că a fost aruncat acolo doar cu cîteva secunde urmă Mai Întîi am luat-o la fugă spre dreapta. Am zărit o gură de metrou, de unde am tras concluzia că partea principală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tovarășu’ să ne cumpărăm singuri pufarine!” „Haida-ți, tovarășu’, să mergem să ne cumpărăm pufarine, tovarășu’...” „Da’ eu n-am bani, tovarășu’... Tovarășu’, tovarășu’...” Oamenii se uitau la noi, se uitau la mine, clătinau din cap, treceau pe partea cealaltă a trotuarului. La capătul străzii Napoca, aproape de Biblioteca Universitară, ne-a oprit un echipaj de miliție. „Tovarășu’ profesor, ce-i cu ăștia aici, de ce-i lăsați pe stradă?” „Suntem în excursie.” „Ce excursie, tovarășu’, deranjați liniștea publică!” „Da’ vrem să ne cumpărăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ne dăm seama că mai suntem încă vii. Ăia care voiseră să ne aresteze plecaseră. Un Aro albastru, de la poliție, se învârtea în jurul pieței. Îl vedeam toți, știam că nu mai avem cale de întoarcere, eram singuri în mijlocul pieței. Pe trotuare s-au adunat într-o jumătate de ceas mii de oameni. „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Strigam. Eram congestionați, răgușiți; strigam ca-ntr-un delir continuu. Călin s-a urcat pe o mașină „Veniți cu noi! Veniți cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
delir continuu. Călin s-a urcat pe o mașină „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Ei, Mihaela, și-atunci am văzut ce însemna lașitatea semenului meu. Între noi și ei nu erau decât patru metri de astfalt. Toți stăteau pe trotuare, mii de oameni se uitau la noi, nimeni nu trecea! Câțiva s-au aventurat până la mijlocul șoselei, s-au uitat înapoi și s-au întors pe trotuar. Unii s-au pus în genunchi. Nimeni n-a trecut. Din lașitate, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
noi și ei nu erau decât patru metri de astfalt. Toți stăteau pe trotuare, mii de oameni se uitau la noi, nimeni nu trecea! Câțiva s-au aventurat până la mijlocul șoselei, s-au uitat înapoi și s-au întors pe trotuar. Unii s-au pus în genunchi. Nimeni n-a trecut. Din lașitate, sau poate pentru că au avut timp să se gândească (nu ca noi) înainte de a face pasul cel fără de-ntoarcere. De fapt, poate chiar asta e lașitatea. „Nu vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
timp să se gândească (nu ca noi) înainte de a face pasul cel fără de-ntoarcere. De fapt, poate chiar asta e lașitatea. „Nu vin ei la noi, atunci mergem noi la ei.” Asta am zis și-am plecat dinspre piață spre trotuar. Acolo ne-au surprins și fotografiile care s-au făcut (cine știe din ordinul cui, dar au apărut în Paris Mach), aproape de trecerea de pietoni. Dar tot atunci a venit și formațiunea aceea de soldați și s-a desfășurat în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
făcut (cine știe din ordinul cui, dar au apărut în Paris Mach), aproape de trecerea de pietoni. Dar tot atunci a venit și formațiunea aceea de soldați și s-a desfășurat în fața noastră, în semicerc, cu spatele spre Continental. Cei de pe trotuare au început să-i huiduie. Am prins curaj. Călin a început să se dezbrace și-a înaintat spre ei. Era cu doi pași în stânga mea. „Nu-l lăsăm!” a strigat Lucian și s-a așezat între noi. Călin a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
am lăsat încet în jos, ca-ntr-o imagine dată la relanti. Apoi am auzit alte împușcături, și-atunci brusc am realizat că, de fapt, se trage în noi și m-am ridicat și-am fugit spre salcâmii de la marginea trotuarului. Era un haos cumplit, un clocot difuz de tropăit de bocanci, urlete și miros de pulbere arsă. Am scăpat printr-un gang care ieșea afară din piață. Totul se golise. Am plecat spre profesorul Radu; acasă, în garsoniera pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
acum, pe undeva prin dosarele mele, o hârtie de la el prin care „cere” să fiu socotit luptător sau erou al revoluției. „Trebuie să vă înscrieți, mă, și voi acolo, nu vedeți că s-au înscris toți ăia care stăteau pe trotuare și se uitau la noi?!” Da, toți ăia care stăteau pe trotuare, m-ai ales dacă au avut șansa să se aleagă cu câte o mică rană dintr-un glonț rătăcit, pe când fugeau, sunt acum în asociațiile de revoluționari. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cere” să fiu socotit luptător sau erou al revoluției. „Trebuie să vă înscrieți, mă, și voi acolo, nu vedeți că s-au înscris toți ăia care stăteau pe trotuare și se uitau la noi?!” Da, toți ăia care stăteau pe trotuare, m-ai ales dacă au avut șansa să se aleagă cu câte o mică rană dintr-un glonț rătăcit, pe când fugeau, sunt acum în asociațiile de revoluționari. Acum câțiva ani citeam în presă că avem vreo 300.000! Mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Cluj nu vor să mai știe de noi; se referă la noi ca la „grupul Nemeș” și trec repede peste asta, ca nu cumva să ne trezim și să spunem că, de fapt, ei nu erau cu noi, ci pe trotuare, chirciți... Dar, după această experiență, trăiesc viața altfel. Nu mai am frici! Mi-am demonstrat, la modul fundamental, real, nu retoric, că sunt liber, și nu sunt laș. Oricât de jos aș cădea, oricât de multe lucruri nasoale s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
moldovenesc lipsit de venituri, rămas acasă pe post de tată casnic. Dar prea adesea acesta ia direcția cârciumii și lasă copiii în grija Domnului și a bunicilor. Învățătoarele, multe dintre ele, au luat drumul clasicizat deja, către curățenie, căpșune sau trotuare. E departe de roz ca să nu viseze generația vârstnică la comunism. Poate doar moldovenii educați în valori liberale și capitaliștii ruși care stăpânesc de fapt economic Moldova să nu mai vrea comunism sovietic. Microbuzul. Cumpărături, război și sex. Pro sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și ale celor împricinați se confruntau cu tăcerea judecătorilor și în felul acesta urcau spre tavan și dincolo de el, stâlpii unei spiritualități a cărei origine venea din vechimea civilizațiilor latine. Nimeni nu-și dădea seama. Era zăduf, era vară, fierbințeala trotuarelor cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile în căldură... Iarna ferestrele se zguduiau în crivățul bătând din răsărit, zăpada scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vedeam în uniforme de soldați - „vivandierele Rusiei” gândeam dar nu era așa, aflasem mai târziu că luptaseră cot la, cot cu bărbații... Iată imperiul altei lumi, îmi spuneam...și nimeni nu știa nimic despre această lume, noi care priveam de pe trotuare, se vorbeau fel de fel de lucruri, unele înspăimântătore despre regimul de acolo. Dar mulți - printre ei mă număram și eu - nu dădeau crezare, noi cei crescuți în lumina altei civilizații... Deodată, domnul Pavel se ridică în picioare și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în vârstă ar fi purtat, cum era moda timpului, fără să aibă nevoie, și baston cu măciulie de argint. Și cofetăriile de cartier, unde avea mare trecere, ca și cele din centru, cu măsuțe rotunde sau pătrate, scoase vara pe trotuar sub copertine colorate pe care, la deschidere dimineața sau seara, târziu, la închidere, le derulau băieții de prăvălie îmbrăcați excesiv de curat, pantaloni călcați la dungă, cămăși albe scrobite, și șorțuri, asemenea, învârtind de o manivelă aflată în interior lângă vitrină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca în urmă cu treisprezece ani, Anna Viaceslava, neschimbată, în uniforma de elevă, atunci abia începuse războiul, era în 1939, - cum să înțeleagă o asemenea realitate? - „Nu se poate, domnule judecător; mi-ar fi spus, unde-ați mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îmi revenii, controlându-mă. Nu știu ce gândea, era, în orice caz, veselă, rochia-i de mătase i se foia pe trup odată cu mișcările umerilor. După câțiva pași, în fața cofetăriei din centru cu mesele din tablă și scaunele de răchită, scoase pe trotuarul larg, aflate sub lungi copertine colorate, se opri și spuse scurt: - Aici! - Ce? - Mâncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lângă noi. „Cofetărița” - cum îi spunea Marga Popescu - (ea zâmbi), ne servi, avea 18 ani, era moleșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ochi, presupun că a fost elevă până de curând, dar mi-e jenă s-o întreb. - Ați da dovada unei deformații profesionale fără noimă, e ca și cum eu aș întreba-o dacă are cazier judiciar, observai zâmbind. Căldura răsfrântă de asfaltul trotuarului larg din partea asta a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile în diversitatea lor coloristică dând impresia unei abundențe comerciale, contrazisă însă de primele vitrine, pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îndeajuns, nefiind atentă la perorările doamnei Pavel despre avantajele estetice ale acestei camere așezate cu deschiderea ferestrelor spre micul bulevard, căci prin fereastra din curte se vedea și-o parte a bulevardului, invadat acum de mireasma salcâmilor plantați pe marginea trotuarelor largi. În după-amiaza acelei zile merserăm - așa cum aranjasem - la doctor care ne primi la policlinică (vechiul lui cabinet de cu douăzeci de ani în urmă fusese naționalizat, odată cu interzicerea firmelor particulare). Ne primi cu jovială politețe, dar consultul, căruia Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]