3,613 matches
-
cu lăcomie în clepsidra nesfârșită. Mă întreb dacă mai există undeva un țărm... Pescăruși bezmetici îmi dau târcole despicând cerul cu fâlfâirile aripilor umede ca niște lopeți putrezite. Mă privesc adânc priponindu și pleoapele plumburii în fruntea mea albastră de văzduh nesfârșit. Apoi, se adună în stol, ca într un sfat al bâtrânilor, șoptindu-și tainic: -E fiica pierdută a oceanului îmblânzit... Speriați, își acoperă unii altora pliscurile chinuite, ca atunci , în copilărie, când bunicile ne pecetluiau buzele cu palmele lor
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
îndatorați. Marioneta asculta înmărmurită povestea fastuoasă a oricui. Părea că a nimerit în cercul „alcoolicilor anonimi”, unde sufletele solidare își varsă, pe umărul de lângă ele, amarul. Zâmbește trist, dar liber și simte voluptatea libertății ca pe o pasăre liberă a văzduhului. Păpușarul o zărește și-i strunește bine încheieturile. Aceeași impasibilitate i se reașază pe chip. Poveștile se mai aud, dar foarte departe. Nu le mai pricepe sensul. A obosit de atâta joacă. Într o noapte senină, va privi cu mare
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
văi și-o vale-adâncă, văleu lupii mă mănâncăăă!” unduia prin frunzișul des al sălciilor... Am înaintat încet, să nu-l tulbur pe cântăreț... Când bătrânul a dat cu ochii de mine, o frântură de melodie a rămas să plutească în văzduh, în timp ce el mă pivea cu oarecare fereală... M-am prefăcut nepăsător. Vorba ceea: „Nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”... M-am așezat cuminte la locul meu și am cătat în jur... Într-o vârșă se zbăteau
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Abia când am ajuns în pădure mi-am întors capul și am privit înapoi. Mă așteptam s-o văd pe țigancă venind în urma mea, dar cât ți-i calea nici țipenie... Doar din când în când câte o pasăre săgeta văzduhul... Soarele era deja două suliți pe cer, iar eu mai aveam încă destulă cale de străbătut... 26 aprilie 2008 Vasile Ilucă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
departe, mângâindu-și, nervos, sprânceana, semnul bizar de la coada sprâncenei. Orașul anihilat. Noaptea, mâluri putrede. Rareori, cadența păzitorilor... Spasmul câte unei bufnițe, lovind antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii și avioanele și fantomele brusc întinerite. Avionul se tot leagănă, de pe o parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scoale și morții. Alarmă infernală, sfârșitul lumii. Anatol Dominic Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit al zilei noi. Tolea aflase de la amicul și vecinul său Gafton că s-ar reduce personalul în multe întreprinderi. A ridicat, nepăsător, din umeri. A auzit, apoi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui mari, albaștri, se întoarseră spre vecin. Un tânăr îngust, tuciuriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așa, nici el să nu-i vadă ochii arși, mâinile avide, febrilitatea lor ardentă, tăind aerul. Cerneala cerului, petele alburii, mișcătoare, în care recunoaște fiara nocturnă. O amețeală... se lungesc membrele și ghearele și poftele, părul se răsfiră, zburlit, în văzduhul încins, în toxinele unei uriașe ființe străine. Se scutură, închide deschide ochii. Gura se umple de o lavă lipicioasă, abundentă. O gură hămesită, în care limba și dinții cresc și cresc. Se încordează, se scutură, reintră în încăpere. Mâna mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
i-a zis că Mao vrea ca oamenii să fie răniți, Kuai Da-fu și-a dat seama cam ce ar vrea Mao să li se facă. Strig slogane alături de Kuai Da-fu. Învățătura lui Mao e tunetul care despică văzduhul și vulcanul care fărâmă fundul oceanului! Învățătura lui Mao e adevărul! Mao m-a lăsat să înțeleg secretul conducerii. Mareșalul Peng De-huai a fost un loialist care cândva a jucat un rol-cheie în crearea republicii. Cu toate astea, Mao mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cer. Luna se ivește din nou. Ramurile lovesc în geam, de parcă în el ar ciocăni spiritele. Aflu abia mai târziu de la Kang Sheng ce s-a întâmplat în noaptea cu furtuna. 30 aprilie 1967. Chiar înainte ca norii să părăsească văzduhul, Mao i-a invitat la el în cabinet, la un păhărel, pe „băieții din vechea gardă” pe care îi atacase anterior. I-a delectat cu labă de urs prăjită. S-a purtat de parcă nu se întâmplase nimic de pe 18 februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
așa, pe malul drept, mi s-a făcut cald; era o căldurăăă - de cuptor! Așa că m-am dezbrăcat pe dată și m-am azvârlit În apă. Am sărit de pe o salcie - Înăltișoară, salcia - Într-o vâlboană strașnică. Am zburat prin văzduh cât am zburat, pân-la urmă n-am mai zburat chiar așa, m-am lăsat pe-o aripă - pe apă; am intrat cu capul În jos - cu mâinile-ntinse, negreșit. Am umblat ce-am umblat prin apa ceea - și era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pluta, nemișcat și mișcă strașnic din pulă - jurau că abia ieri Îl văzuseră pentru ultima oară. Dacă nu se jurau ei - mai uită omul, nu? - atunci mă juram eu pe ce-aveam mai sfânt: că-i văzusem pula ciomăgoasă bătând văzduhul de parc-ar fi fost clopot uite, mai adineaurea! L-am tot căutat pe Cazimir. L-am căutat - să-l revedem. Așa, cam la trei zile, după ce ni se făcea piele de babă de atâta ghiloseală În gârla din dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
șăde-ghine cu flăcăul ori cu omul, până când dă peste ea fumeia și-o poftește să-și caute altă convenabilă - s-o-ngrășat pi la șăli ș’ pi la chept, da chicioarele tot subțiri, tot subțiri, ca să fie sprinteioară, când bate cu ele văzduhul - așa zic gurile rele. O văd pe domnișoara Tuza arătând, la clasă, cum e cu trenul-și-tunelul - cum să fie, uite-așa! Și arăta, repetat, cum trenul vine de-aici și intră-n tunel dincoace, uite-așa! o mână de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Sibiu. Ninge. Și când te gândești că suntem În martie! - și ninge. Sibiu. Toată lumea refugiată coboară. În iarnă. Cât să fi călătorit de la Chișinău la Sibiu: o săptămână? Două? Sau nici n-am mers cu trenul, ne-am mutat, prin văzduh - cu tot cu tren - de la Chișinău la Sibiu? Suntem urcați În camioane și descărcați În curtea unei mănăstiri. Nu e chiar mănăstire, aici sunt trimise fetele. La internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
degetul mare și arătătorul, cu care căutai postul dorit, apoi totul mergea așa: între zece seara și miezul nopții, urechea tatei stătea lipită de difuzor, parcă acolo crescuse. El alegea și scotea vocile din supa de zgomote, supa curgea din văzduh, iar eu deseori îmi puneam întrebarea cum găsește ea drumul până la noi în bucătărie. Pe aparat erau niște puncte mici, verzi, care dansau după cum vorbeau vocile. Când se întorcea de la operă, mama n-avea voie să facă nici o mișcare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în pauzele dintre emisiuni și, fiindcă știa dinainte ce-o așteaptă, își pregătea toate la îndemână, încă de după-amiază. Marțea și vinerea, eu aveam voie să stau treaz până mai târziu, iar atunci se transmitea emisiunea politică și vocile din văzduh spuneau că iubitul conducător era rău și recolta la fel și aproape toate lucrurile despre care noi învățam la școală ce bune sunt. Tata încuviința, dând din cap. Însă tata nu mai mergea la școală de mult, el nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de pompieri, celelalte s-au întors la bază și lumea s-a împrăștiat, ici-colo zărindu-se grupulețe care comentau evenimentul. O mașină de poliție, al cărei girofar se învârtea neîncetat, încerca să restabilească traficul. Două ciori, apărute de undeva din văzduh, s-au instalat pe stâlpul de telegraf ca să vadă și ele ce se întâmplă acolo jos. Midori părea epuizată. Privea în gol, departe. N-a mai scos nici o vorbă. — Ești obosită? am întrebat-o eu. — Nu chiar. Pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
turnurile lor mobile. Sarazinii cunosc Însă secretul proiectilelor incendiare de la bizantini. Proiectilul de foc grecesc avea un capăt gros cât un butoi, iar coada era ca o lance mare; sosea ca un fulger și părea un dragon ce zboară prin văzduh. Răspândea o lumină atât de intensă, că Întregul câmp se vedea ca ziua. În timp ce tabăra creștină e toată numai flăcări, un beduin trădător Îi arată regelui un vad, În schimbul a trei sute de monede bizantine de aur. Regele decide atacul, traversarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
târgului ***. Și iată că se Întâmplă povestea aia urâtă. Într-o zi, partizanii se arătară În târg. Coborâseră de pe coline și se vânturau pe străzi, Însă fără uniforme bine stabilite, cu eșarfe albastre la gât, trăgând rafale de pistol-mitralieră În văzduh, ca să-și semnaleze prezența. Vestea a făcut Înconjurul, toți s-au Închis În casă, Încă nu se știa ce fel de oameni erau. Mătușa Caterina dădu drumul unor cuvinte de Îngrijorare, În fond ziceau că sunt prietenii lui Adelino Canepa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-i cu asta, băiețel flocos? Dacă află managerul Ungureanu sau inginerul Vrânceanu...Măi cățelul pământului, Mercedes-ul acela e impozabil. După ce plătesc taxele, dacă mai rămânem cu volanul. Deci tot săraci suntem? lătră mopsul. Fără greș, fecioru’ tatii; săraci ca văzduhul, ca gheața, ca piatra cubică...Așa să trăiești stăpâne întru mulți ani sănătoși cu bucurie și la mai mare că, uite, după gura aia de metrou e tocmai blocul pe care-l căutăm noi. Prâslea Prefectului de Ianuarie pândea însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fiindcă tocmai s-a trezit din somnul anotimpurilor reci. Odată cu ea au venit și păsărelele care ne încântă cu recitalurile lor. Primul zâmbet al primăverii a apărut, dezbinând farmecul glaciar al iernii, puterea gingașilor și purilor ghiocei a învins zăpada. Văzduhul miroase a iarbă proaspătă. În livezi se văd pomii înfloriți, natura s-a îmbrăcat într-un verde crud. În pădure, ursul și-a reluat plimbarea ca un domn stăpânitor, iar albinele au început să strângă polenul florilor. De lângă lacul din
Arta si creatie in anotimpul primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
a prins deja culoare. După ce și-a pieptănat părul, și-a pus pe cap un voal alb prin care a anunțat izvoarele că pot începe să murmure poveștile adunate în timpul iernii. Un cer de primăvară plutește pe apele aurii ale văzduhului. Lujerele verzi ale florilor împânzesc natura, iar petalele lor par niște dansatoare în bătaia vântului. Soarele este mai darnic în lumină, zilele s-au mărit, iar nopțile s-au micșorat. O dată cu sfârșitul iernii, încep zilele senine de primăvară. Viața parcă
Arta si creatie in anotimpul primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
nu ar vindeca rănile pricinuite de viciul uman. Continuăm să trăim într-o tenebroasă rutină. Natura divină își cere iertare după ce curcubeul sparge cu gingășia sa de culori zidul mohorât clădit de furtună. Atunci vor apărea zburdalnici mieii albi, năzdrăvanii văzduhului ce filtrează în lâna lor mițoasă blândele mângâieri ale soarelui. Copacii se vor reface oblojiți de vraciul blond purces din răsăritul lumii. Degetele strivite vor înverzi și-n semn de recunoștință vor saluta cântând un imn luminii. Iarba se va
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
doi! zice Dănuț, scoțând cutia de chibrituri. Dârdâind binișor din balamale, Vierme eliberează dopul sticlei cu matrafust, din coș, ridicând-o în mâna dreaptă, gata să zvâcnească. Unu..., doi! Și...!! Aruncă, Bossule!!! Chibritul aprins de Poet zboară fulgerător, întersectând în văzduh jerba prelungită a jetului lichid de alcool rafinat, proiectată cu boltă, cu o dibăcie haiducească, pe care i-o dă lui Vierme numai frica morții, moment în care aerul irespirabil, îmbâcsit de miasmele acumulate de hidrocarburi, din jurul și de deasupra
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cum îi tremură balamalele. Poate să se-ncurce și să strice rânduiala! Ferească-ne șaptezeci de soboare de eremiți! conchide Poetul. Îngerul își aplecase una dintre aripi, atingînd și înfiorând, cu pana lungă de la capăt, unda apei din cristelniță. Prin văzduh, o aromă intensă de busuioc și de mirt, împroaspătă nările Avocatului. Sigur, sigur, scăldătoarea Siloamului! Sfințirea și preschimbarea apelor! Osanà! își aminti acesta, clipind bucuros, către Poet. Boss, nașule! Scoate maimuța... ăă..., copilul, din coș și ține-l bine-n
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]