4,259 matches
-
suspinând Of, iarba e tristă și ea Iar zilele-aleargă de zor într-un gând S-apropie iarna cea grea Și totuși cu câtă splendoare și fast Se plimbă azi toamna pe-alei Cu-alaiuri ce poartă pe umeri contrast De verde si roșu-n condei Aromă și gust caruselul divin De galben cât ține zarea Buchet de miresme pe cerul senin Discret iți i-a răsuflarea Privirile-mi cad pe salcia verde Și-un gând se ridică mai sus Pe aripi
De toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83229_a_84554]
-
le-am Împletit Într-o coadă grea care-mi atârna până la coapse. M-am Împodobit cu straturi de culori neașteptate, tonuri incompatibile asortate prin textura materialului, model sau felul cum cădea acesta. Purtam pandantive și medalioane mari din gaspit 1 verde fosforescent atunci când oamenii se așteptau la ceva rezervat, cum ar fi jadul imperial. Pantofii mi-i desenam singură și erau făcuți de un pantofar din Santa Fe. —Ați remarcat vârfurile Întoarse ale papucilor, În tradiția persană? le atrăgeam eu atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
surpriză În flacoanele ei cu medicamente și În cutiile cu tutun de prizat. Caca d’oie, adunat din străfundurile cotețului de gâște, era unul dintre ingredientele lor favorite pentru că reunea trei caracteristici ale lucrurilor scârboase: fetid, vâscos și de un verde dezgustător. Când Îmi povesteau cu ce se ocupaseră mă tăvăleam pe jos de râs. Ah, cât Îmi lipsesc frații mei! De cele mai multe ori, Însă, frații mei nu erau acasă să mă salveze de asalturile Mamei Scumpe. De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Întâmplase cu scânteia dintre ei, cu vibrația? Ca un cuplu de bătrâni, Își mestecau bomboanele unul lângă altul și se uitau În tăcere pe fereastră, mimând interesul, cu ochii pe jumătate Închiși. Porțiuni de teren plat În diferite nuanțe de verde, câteva coline cu pâlcuri de copaci. Totul arăta la fel. Ceea ce vedeau ei de fapt erau câmpuri de trestie-de-zahăr cu mătase ca a porumbului, desișuri de bambus Înalt și pini tineri Înalți de șase metri. Pe dreapta, se găseau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se Îndrepta spre cortul cu acoperiș ascuțit ce adăpostea piața de alimente, locul de Întâlnire stabilit. Cortul era un imperiu al culorilor: auriul și cafeniul șofranului, gălbenelelor, curry-ului și chimenului; roșul fructelor de mango, al ardeilor iuți și al roșiilor; verdele frunzelor de țelină, al fasolei păstăi, coriandrului și castraveților. Copiii mai mici se uitau cu poftă la tăvile Întregi de jeleuri din alge colorate artificial În galben-aprins. Mamele lor erau atente la vânzătorii care le cântăreau orezul, zahărul de palmier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În dreptul deschizăturii. Părea imposibil să intre pe acolo, dar vegetația cedă cu scârțâituri și pârâituri, iar camionul Își făcu loc prin poarta care-i opunea rezistență precum un nou-născut forțând perineul mamei sale. Pătrunseseră Într-o lume nouă vârstată cu verde, un univers sălbatic plin de viață, dominat de o singură culoare, care vibra și respira. Oriunde te uitai, peisajul era sufocat de plante târâtoare și agățătoare, liane, unduindu-se, șerpuind peste tot, de parcă jungla s-ar fi terminat la numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o singură culoare, care vibra și respira. Oriunde te uitai, peisajul era sufocat de plante târâtoare și agățătoare, liane, unduindu-se, șerpuind peste tot, de parcă jungla s-ar fi terminat la numai un metru În fața lor. Tot acest ocean de verde Îi amețea. Trunchiurile copacilor erau acoperite cu mușchi și căptușite cu epifite: ferigi, bromelia și orhidee micuțe În culori pale Își aveau rădăcinile Înfipte În scorburile și adânciturile pline cu pământ ale copacilor. Păsările țipau Încercând parcă să-i avertizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe o sită cu cadru de lemn. Harry Își dădu seama că erau la fabrica de hârtie. Tot ce spuseseră martorii era adevărat! Și ce s-a Întâmplat după? Harry de-abia putea respira. Tăiați. Și iată: o pată de verde, o bucată de cer și trupuri hurducăite Însoțite de icnete și țipete. Se aude un motor ambalat, iar cineva - pare Moff - strigă: —Țineți-vă bine! Totul se mișcă dintr-o parte În alta și se vede cum Dwight intră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mei erau foarte severi. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că era vina mea. După ce am născut, mi-am dat seama că se supărau deoarece se gândeau la binele meu. Mama era genul de persoană care îmi spunea totul verde-n față. Atunci începeau certurile. Mama se enerva și tata intervenea între noi și zicea: «Ești foarte importantă pentru noi. Ne facem griji și de aia ne supărăm.» Chiar și așa, tot nu îmi convenea. De aceea am decis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
adrese. Se hotărî să intre. Se căzni să deschidă o poartă grea, din scânduri negre, a cărei mișcare era frânată de buruieni. De când n-o mai fi deschis-o cineva?" se întrebă el, trezindu-se în fața unui maidan de un verde bolnav, invadat de brusturi enormi, mai înalți ca el. Pâlniile frunzelor, de mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
leșiei. În continuarea potecii, dar vertical, pornea o scară de incendiu cu trepte lipsă și semicercuri de sârmă care te împiedicau să cazi pe spate. Urcă anevoie prin trupul de omidă al scării, oprindu-se des. Jos imaginea se schimbă. Verdele deveni cenușiu, iar brusturii, pierzându-și înălțimea, păreau un morman de urechi de elefant. La capătul scării era o ușă suspendată, în care ciocăni dintr-o poziție incomodă. Nici un răspuns. Bătu violent cu pumnul și își ascuți auzul. Nici un răspuns
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cam la 40 km la miazănoapte de Coimbra. Sunt locuințe modeste dar sănătoase, cu grădini și arbori roditori, căci întreg ținutul e mănos. Șoseaua trece printre livezi de măslini și holde, nu prea departe de casa lui Salazar. Pe aici, verdele puternic cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit de argilă și nisip după cele dintâi secete. Aici văzduhul e mai dur, culorile mai precise. Se văd în zare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și arbori roditori, căci întreg ținutul e mănos. Șoseaua trece printre livezi de măslini și holde, nu prea departe de casa lui Salazar. Pe aici, verdele puternic cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit de argilă și nisip după cele dintâi secete. Aici văzduhul e mai dur, culorile mai precise. Se văd în zare spinările roșcate ale masivului Caramulo. Se știu astăzi prea puține amănunte despre copilăria lui Oliveira
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
barbă până la bărbie. Numai că era caraghios să vezi un pensionar cam verde stând în vârful stâlpului din Centrul Orașului. Și trebuia să dea autografe. Și copiii mai mari se cățărau până la el și-l trăgeau de barbă. - Barba lui verde. - Exact... Și mai după aceea a avut barba până la picioare!... Da, și a murit acolo, dar... - Pe stâlpul ăla... - Da, și l-au dus... l-au dus pe o planetă din Spațiu și l-au îngropat. - Pe planeta lui din
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
Mi-a trebuit doar dragostea ta de jucarie... Acum văd lucrurile ceva mai în roz. Vino la mine în vizită peste o saptămână.“ 8. Și după o săptămână, Pinocchio s-a dus pe Muntele Pleșuv. Acum era complet colorat în verde de la brazi și erau o mulțime de semne de orientare, nu ca înainte, doar că erau niște semne vesele, dar cam vrăjitorești. Și când s-a dus la Peșteră, a văzut că ușa nu mai era invers. Era dreaptă, și
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
pas săltat un războinic îmbrăcat cu o splendidă platoșă, toată din solzi de fier, iar pe cap având un coif ascuțit, dotat cu obrăzare mari; mijlocul îi era încins cu o panglică lungă, sau mai degrabă un brâu, de un verde strălucitor. Bărbatul, care, se vedea limpede, era comandantul armatei dușmane, trecea fără grabă printre rândurile războinicilor săi, dar își îndrepta adesea privirea către cele ale burgunzilor. Pentru moment, lui Sebastianus îi trecu prin minte că putea fi însuși Atila. „Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să cântărească forțele ce le aveau înainte. O fantă de lumină se deschisese în pătura de nori care, până atunci, acoperise valea; un mănunchi de raze se reflecta acum în apa nu prea adâncă a râului, iar reflexele strălucitoare însuflețeau verdele ierbii care flanca albia sa pietroasă și pe acea mai întunecat al brazilor din jur, care alcătuiau fundalul pregătirilor de luptă. în tăcerea apăsătoare din vale, Sebastianus putea auzi limpede, din când în când, fornăitul cailor robuști ai burgunzilor, plescăitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu găsea deloc ocazia să o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de milă, ținând caii cu copitele în apă. Nimeni nu vorbea, însă foarte curând Sebastianus distinse, mai întâi în șoaptă, apoi tot mai intens, ecoul unui bubuit depărtat. Soarele apunea și, pe când lumina zilei se stingea domol, feluritele nuanțe de verde ale vegetației din jur dispăreau tot mai mult sub vălul uniform al unui cenușiu trist, prăfos. în fine, încetul cu încetul, spațiul dintre cele două maluri începu să se lărgească tot mai mult și înaintea lui Sebastianus, pe fundalul munților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi făcu semn lui Sebastianus să se apropie de birou, pe care, fără ezitare, îl goli de toate hârtiile, măturându-l cu un singur gest larg al brațului și dezvelind astfel o hartă desenată pe piele în diferite culori: cu verde erau trasate contururile Galiilor; cu negru erau schițate sumar râurile, în vreme ce câteva pete roșii indicau principalele cetăți. Așadar, ceea ce, luminat dinspre cadrul unei ferestre larg deschise, se oferea privirii lui Sebastianus era teatrul operațiunilor. — Privește aici, îi spuse Etius, făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adrese. Se hotărî să intre. Se căzni să deschidă o poartă grea, din scânduri negre, a cărei mișcare era frânată de buruieni. De când n-o mai fi deschis-o cineva?" se întrebă el, trezindu-se în fața unui maidan de un verde bolnav, invadat de brusturi enormi, mai înalți ca el. Pâlniile frunzelor, de mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
leșiei. În continuarea potecii, dar vertical, pornea o scară de incendiu cu trepte lipsă și semicercuri de sârmă care te împiedicau să cazi pe spate. Urcă anevoie prin trupul de omidă al scării, oprindu-se des. Jos imaginea se schimbă. Verdele deveni cenușiu, iar brusturii, pierzându-și înălțimea, păreau un morman de urechi de elefant. La capătul scării era o ușă suspendată, în care ciocăni dintr-o poziție incomodă. Nici un răspuns. Bătu violent cu pumnul și își ascuți auzul. Nici un răspuns
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ca în acea după-amiază de sâmbătă din primăvara trecută când am fost să văd Die Zauberflöte cu Carl și cu Amy și cu fata aceea foarte stranie pe care au adus-o pentru mine, iar eu am purtat îmbătătoarea ta verde.șSe referea aici la una dintre cele patru cravate scumpe pe care le cumpărasem cu un an înainte. Interzisesem strict tuturor fraților mei -dar îndeosebi lui Seymour, care avea cel mai ușor acces la ele -să se apropie de sertarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]