7,044 matches
-
Satul meu (1925) poetul își devine propriul epigon. Cartea e un soi de monografie a Miorcanilor, mai exact o colecție de gravuri și stampe reprezentând oameni și peisaje. Poeziile, fiecare numai de două strofe, sunt construite cerebral, manierismul, prețiozitatea, carența vibrației fiind manifeste. Nu lipsesc totuși imaginile grațioase, miniaturile executate cu gingășie și umor. Unele par niște exerciții în vederea viitoarelor „poeme într-un vers”: stâlpii de telegraf înfloresc în toamnă cu rândunele ce sunt „un fel de frunze negre cu piept
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
Dobrogea fiind, în înțelegerea lui, o prelungire a Greciei. Liric, descoperirea „țărmului pierdut” echivalează cu o nouă regăsire. Florica îi restituise sufletul copilăresc; sub cerul Helladei, el dispare ca ins, se metamorfozează în ochiul absolut, vrăjit de splendoarea artei eterne. Vibrația este, comparativ cu aceea din Pe Argeș în sus, incontestabil scăzută, însă armonia versului, transparența imaginii și puritatea ei sporesc. Scrise mai cu seamă în endecasilab, uneori și în versuri mai scurte, multe turnate în forma fixă a sonetului (care
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
și autohton, din înseși nervurile poemelor sale, fundal istoric pe care joacă luminile sensibilității sale elegiace; dacă, precum vom vedea, calificația de poet al experiențelor formale se justifică din abundență, cu indicarea naturii elegiace a liricii sale, am determinat și vibrația ei diferențială, și chiar universul moral în care se mișcă. D. Pillat este un horațian, depănând intuiția timpului ireparabil cu regretul insistent după copilărie și adolescență, mai apoi cu presimțământul morții, fatală finalitate a curgerii vremii, cu ireversibila ei lege
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
elemente ale conflictelor inițiale, P. le-a rescris fără să le altereze substanța prin adaptări și actualizări forțate. Datorită nuanțării investigației psihologice, motivării mai subtile a dramelor sufletești, amplificării conflictelor și a tensiunii epice, nuvelele din Eternele iubiri au o vibrație mai profundă. Cu un titlu ce amintește de nuvela lui Mateiu I. Caragiale, romanul Remember se structurează pe alte coordonate, fiind o evocare limpidă și totodată o confesiune despre psihologia feminină. SCRIERI: Bogdana, București, 1939; Beznă, București, 1943; Povestea lui
POSTELNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
literară va căuta să determine cu toată preciziunea posibilă materialul exterior: izvoare, influențe, dar ea va trebui să aibă permanent în vedere și reacțiunea artistului creator față de acest material, pentru că valoarea artistică a unei opere este determinată numai de unicitatea vibrației pe care materialul extern, general, comun, o împrumută de la sufletul creator”. Mai mult, istoria literară trebuie să înregistreze și „reacțiunea unei opere de artă asupra ei însăși”, prin care „fragmentul anterior influențează întotdeauna asupra aceluia în curs de realizare.” La fel de
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
de confesiune directă. Scriind, adeseori artificial și retoric, o poezie cu ecouri din Lucian Blaga și V. Voiculescu, dar și din Ion Minulescu sau Ion Vinea, autorul pare să își demonstreze mai mult cultura poetică și stăpânirea mijloacelor decât o vibrație lirică autentică: „Port pe cap nenumărate turnuri, / Rotitoare zidiri, foișoare - ale lumii, / Răcoroase capete de mare, / Începute și neterminate.” Intuiții critice notabile, exprimate câteodată prețios, apar în Volumul și esența (1972), grupaj de studii privitoare la romane românești interbelice și
PROTOPOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289048_a_290377]
-
unde sunt prezentate într-o viziune proprie contribuții memorialistice și de ficțiune. În acest imens material narativ sau poetic, susținut în cea mai mare parte de experiența trăită, există în cele din urmă o aspirație spre concizie de o mare vibrație și deschidere către mister. De asemenea, în narațiunea Pe bulevard în jos..., din volumul de povestiri cu același titlu (1990), se schițează o complicație survenită din senin, cu urmări grave asupra destinului protagonistei, în linia prozei lui Mihail Sadoveanu, V.
RADULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
Mountolive, București, 1984, Clea, București, 1984; G. K. Chesterton, Hanul zburător, București, 1985; George Meredith, Unul dintre cuceritorii noștri, pref. trad., București, 1986; Aharon Appelfeld, Badenheim ’39, București, 1988; Thomas Hardy, Idilă pe un turn, București, 1988; Raymond Federman, Îndoita vibrație. Zâmbete în Washington Square, București, 1989, Celor pe care i-ar putea interesa, București, 2000; Al. Dumas-fiul, Dama cu camelii, București, 1991; Norman Spinrad, Solarienii, București, 1992; Radu Florescu, Raymond McNally, În căutarea lui Dracula, București, 1992; Petru Popescu, Înainte
RALIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289123_a_290452]
-
nouă prin transpunerea versetelor într-o melodioasă limbă românească. În general, tălmăcirile poetului sunt remarcabile, parnasianismul său structural ajungând în spațiul acestora la maxima realizare de sine, fără ca perfecțiunea prozodică să se substituie, cum se întâmplă uneori în versurile proprii, vibrației. Romanul în două volume Purgatoriul (1922) a produs impresie la apariție, mai cu seamă prin amploare și prin noutatea tematică. Nu era primul roman cu mediu citadin, și nici primul care înfățișa capitala, dar până atunci, de la Ciocoii vechi și
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
religioase cardinale, cea a Învierii, sfârșitul acesteia formând al doilea volet, Misteriosul stol, iar ultimul, Din vremea de demult, este repovestirea legendei populare a călătoriei făcute de Dumnezeu și Sfântul Petru pe pământ. Simplitatea mijloacelor artistice utilizate, regăsirea stilizării populare, vibrația afectivă fac din Bisericuța neamului un poem al vechii evlavii țărănești și din M. un autentic poet religios. SCRIERI: Aripi negre, București, 1909; Aripi fantastice, București, 1925; Simfonia vieții, București, 1943; Bisericuța neamului, București, 1943. Repere bibliografice: [Informații biografice], „Anuarul
MUNTEANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
Beniuc. Unele accente din poezia socială a lui Mihai Eminescu au fost, cu siguranță, inspirate de M., devenit și „personaj” (sub chipul unui mare poet romantic și damnat) al unor ample poeme eminesciene din tinerețe. Pe lângă puținele poezii de autentică vibrație, după 1848 va fi doar autorul a numeroase versuri ocazionale, în care retorismul greoi și confuz, stângăcia expresiei sau stridența unor neologisme nu mai sunt compensate de patosul din poeziile care l-au făcut cunoscut. Articolele lui M., mai ales
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
de transcrierea frumuseților naturii și a stărilor pe care acestea le induc. Anotimpurile, ploaia, negura, ninsoarea, vântul, căldura, frigul, momentele zilei, lumina, noaptea, surprinse în panouri ample sau în simple secvențe picturale, atestă o sensibilitate mereu trează, receptând năvalnic imagini, vibrații, fiori etc. Chiar și rarele stări de melancolie vorbesc de tălăngi tânguitoare, copaci aplecați de vânt și ploaie, de „neguri purtate de vânturi”. Când și când este semnalată opoziția dintre tumultul veșnic al firii și singurătatea, efemeritatea individului, ca și
MURASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
în cicluri cu titulatură heliadescă, vestind îmbrățișarea progresivă a totalității din perspectivă cosmic-religioasă: Pronaos, Natura, În nostalgia unui cămin, Patria, Umanitatea, Dumnezeu. Lui N. îi lipsește însă suflul unei imaginații pe măsura temelor propuse și harul expresiei menite să dea vibrație intenției vizionare. Din această cauză, tensiunea mistică - incontestabilă ca punct de plecare - se neutralizează, eșuând într-o poezie conceptuală, cu puține insule de lirism adevărat (G. Călinescu a reținut Ploaia de noapte, Scafandrierii și În ceasul din urmă - profesiune de
NANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
știut să evite edulcorarea lacrimogenă, sentimentalismul desuet. Unele texte au fost puse pe muzică, dar s-au banalizat prin reluarea în interpretări neadecvate. Citite cu detașare, ele își relevă substanța, fără poză și artificiu. Versul își păstrează, măcar în parte, vibrația nealterată, farmecul ingenuu al emoției, tălmăcit cu accente nostalgice, în imagini cromatice ce prevestesc atmosfera bacoviană: „Îți mai aduci aminte, doamnă? / Era târziu și era toamnă, / Și frunzele se-nfiorau, / Și tremurau în vântul serii / Ca niște fluturi chinuiți, / Ca
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
practică. De nu e originală în premise și concluzii, îndatorate și unele și celelalte stoicilor, în special lui Marc Aureliu, căruia istoricul i-a și consacrat un studiu, concepția lui P. este profund personală în accente, în articulațiile interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în care s-a întrupat un înțelept din Hellada. Gânditorul se exprimă sacerdotal, frazele au o cadență gravă, unele sunt versete, tonul general este poematic, dialogurile - căci
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
Așteptările spulberate („E beznă grea în lume, în suflet și în cer”), doliul, jalea pierderii unor ființe dragi intensifică dorința dispariției: „Să mă dau pământului să mă soarbă/ Să mă prefacă, să mă plămădească, să mă fiarbă” (Cântec de singurătate). Vibrația trăirilor, exprimarea lor directă, fără apel la artificii de efect, conferă poeziei scrise de P. o anumită forță, care o face mai convingătoare decât proza sa. SCRIERI: Îmi placi!..., pref. Tudor Arghezi, cu o caricatură de Ross, București, 1933; Ceai
PERETZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288758_a_290087]
-
prin conținut, prin viziune și semnificații. Ca perimetru citadin, romanul circumscrie cartierul evreiesc al capitalei, acțiunea desfășurându-se de la începutul secolului al XX-lea până după primul război mondial. Este, în esență, un roman al unei umanități ultragiate, de intensă vibrație lirică. Autorul știe să alterneze și dă în același timp coerență secvențelor în care destine diverse se întrepătrund, conturând imaginea unei comunități aparte, cufundată într-o atmosferă sumbră. Se configurează o tipologie a învinșilor, a celor cu o existență distrusă
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
distrusă de neîmpliniri, căzând resemnați în fața durității vieții și a zădărniciei efortului de a se salva din mediul mizer, interzis oricărei speranțe. Este o amplă, minuțioasă și tulburătoare frescă socială, o radiografiere a unei colectivități peste care se abate nefericirea. Vibrația lirică izvorăște din înțelegerea unei realități crude, P. descoperind în promiscuitatea personajelor neașteptate valențe sufletești. Trasează drumul de la aspirație la suferință, deznădejde, înfrângere și creează o atmosferă, un halou al suferinței resemnate. Nucleul narațiunii îl constituie drama unei familii, proiectată
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
sugestii, privilegiind citatul, evitând duritățile de expresie și postura apodictică. Liviu Rebreanu credea că P. „aduce o notă nouă în critica românească: omenia”. Pe de altă parte, glosele lui impun stilul artist al criticii. Fraza este bogat ornamentată, are o vibrație euritmică, o fluiditate melopeică, discursul se desfășoară în falduri, somptuos, ca în arta barocului. Interpretul cultivă cu voluptate fraza de bogată și complicată broderie, apelează la perioada amplă, în care alternează ingenios întorsătura arhaică și rafinamentul lexical modern. În fine
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
umbră cineva / Deodată hohotul se sparse/ Tăcerea galbenă creștea/ Prin noi trecură păsări arse.” Imaginația ecoului (1981) continuă percepția fabuloasă a lumii și registrul grav, dar aduce și o esențializare a gândirii poetice, care atinge echilibrul între tensiunea spiritului și vibrația lirică. Evadând din contingență, poeta se concentrează asupra esențelor, pătrunde într-o lume în care mișcarea e „un dar al neclintirii”, întunericul - „insomnia/ Luminii când dispare ora”, uitarea - „liniștea memoriei care-și contemplă dăinuirea”, iar „ființa e năpădită de neființă
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
de o robustețe remarcabilă, O. cultivă în poezie un decadentism programatic. Imaginația sa se complace în scene de un fantastic macabru și bizar. Pe urmele lui Maurice Rollinat, el asociază plăcerea, moartea și descompunerea (Cadavrul și scheletul, Sodoma). Neajungând la vibrația mai adâncă a acestei poezii a abisului, îi rămâne un imitator conștiincios, dar superficial. Mai personal este în poezia de alură parnasiană, transpunere, în viziune clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
esențe, transsubstanțieri. Cântărețul de sticlă, poemul titular al primei plachete, rezumă metoda prin care descrierea unor sinestezii - sunetele „de sticlă” ale bluesului unui jazman virtuoz - primește reverberări magice: „și el despică arșița/ Cu pasul jaguarului/ [...] trompeta se-ntoarce spre umăr,/ vibrațiile cerului se sparg/ în mii de sunete colorate/ și oamenii aleargă desculți/ în urma picioarelor lui goale”. Dominantă într-o primă etapă este comunicarea într-un orizont epopeic, dar și cerebral încifrată - tiparul de adâncime e în barbiana Riga Crypto și
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
Cerna, Duiliu Zamfirescu etc. Suntem tradiționaliști ca doctrină estetică, fiindcă considerăm tradiționalismul ca pe o categorie literară salvatoare.” Rubrici: „Încrustări”, „Memento”(știri culturale), „Reviste bucureștene”, „Revistele clujene”, „Aprecieri”. P.c. cultivă o poezie minoră, de un patetism desuet, lipsită de vibrație autentică. Se publică proză de Gh. Brăescu, I. Agârbiceanu, Aurel Decei. Cronica literară este semnată de V. I. Bergheanu. În articolul Pe cărări drepte, Marin Dragnea aduce elogii poporanismului și sămănătorismului, dezavuând energic modernismul („nu putem accepta exagerațiile noului curent
PAGINI CULTURALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288610_a_289939]
-
până la (simili)delir, personajul lui O. se mișcă printre recognoscibile semne ținând în mână o carte. Ce carte, nu-i greu de intuit. Fatalismul își fîlfâie aripa-i sumbră peste destinele unor eroi. Tema jocului-metaforă a vieții intră în supramodulate vibrații. Ce e viața dacă nu un „joc” plin de capcane „la capătul căruia așteaptă moartea sau huzurul” (Scarlat, din Veac de iarnă), un „joc” de „patimă și primejdie” (Hâncu). Sau cum zice Selim (din Săgetătorul): „Fiecare ne jucăm aici. Unul
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
actoricești) care par menite să reziste „dintelui vremii” (titlul unui volum care urma să îi apară), cum și insatisfacția de a fi fost martor la o cădere. „Sub semnul celor două măști îngemănate”, consacră, în articole nu lipsite de o vibrație sufletească, pagini unor directori de scenă, unor confrați și, mai ales, actorului, „omul-mască” prin harul căruia se săvârșește miracolul de sub lumina rampei. În lumea nu rareori narcisiacă, fermecător sau iritant cabotină, câteodată coruptibilă a criticii dramatice, P. s-a impus
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]