10,890 matches
-
însă și unele excepții care dau de gândit, asociabile unor practici contemporane: unii naziști s-au dus după război la biserică, s-au spovedit și au fost ajutați să-și schimbe „costumația” și să emigreze în America Latină ca misionari! Problema vinovăției este, desigur, legată și de formele de complicitate directă sau indirectă. Revenind la complicitatea și vina originară de care vorbeam, ea conține nuanțe speciale ce justifică nevoia de prelucrare a trecutului și, mai ales, a sentimentului de vinovăție confuz declanșat
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
misionari! Problema vinovăției este, desigur, legată și de formele de complicitate directă sau indirectă. Revenind la complicitatea și vina originară de care vorbeam, ea conține nuanțe speciale ce justifică nevoia de prelucrare a trecutului și, mai ales, a sentimentului de vinovăție confuz declanșat în noi de comunism pentru a ne culpabiliza. El trebuie să fie conștientizat și acceptat cu curaj, așa încât să devină o conștiință a vinovăției, altfel nu vom ajunge niciodată unde trebuie. Ideea de bază este că problema nu
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
speciale ce justifică nevoia de prelucrare a trecutului și, mai ales, a sentimentului de vinovăție confuz declanșat în noi de comunism pentru a ne culpabiliza. El trebuie să fie conștientizat și acceptat cu curaj, așa încât să devină o conștiință a vinovăției, altfel nu vom ajunge niciodată unde trebuie. Ideea de bază este că problema nu poate fi rezolvată fără o conștiință colectivă a vinovăției - nu doar conducătorul sau partidul singur a trimis intelectualii și disidenții la Canal sau în închisori, ci
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ne culpabiliza. El trebuie să fie conștientizat și acceptat cu curaj, așa încât să devină o conștiință a vinovăției, altfel nu vom ajunge niciodată unde trebuie. Ideea de bază este că problema nu poate fi rezolvată fără o conștiință colectivă a vinovăției - nu doar conducătorul sau partidul singur a trimis intelectualii și disidenții la Canal sau în închisori, ci poporul. Noi am executat ordinele și pe cei puși la zid, noi am ieșit în stradă și am cerut „capul lui Moțoc”, noi
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
decembrie 1989 lozincile comuniste. Masele au fost întotdeauna mult mai criminale decât individul singular, dictatorul instigator creează doar iluzia legalității faptelor odioase. Se poate face o paralelă și cu recentul film Patimile lui Cristos sau cu modul de prelucrare a vinovăției din Germania, însă nu știu câte „adevăruri” mai pot fi salvate la noi după 15 ani. Se poate discuta și de grade ale vinovăției, însă, psihologic vorbind, nu există nevinovăție - excluși pot fi doar cei care au fost pedepsiți cumva sau executați
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Se poate face o paralelă și cu recentul film Patimile lui Cristos sau cu modul de prelucrare a vinovăției din Germania, însă nu știu câte „adevăruri” mai pot fi salvate la noi după 15 ani. Se poate discuta și de grade ale vinovăției, însă, psihologic vorbind, nu există nevinovăție - excluși pot fi doar cei care au fost pedepsiți cumva sau executați. Dacă ai știut și nu te-ai distanțat, nu ai întreprins ceva să împiedici sau să aduci faptele reprobabile la cunoștința celorlați
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și nu te-ai distanțat, nu ai întreprins ceva să împiedici sau să aduci faptele reprobabile la cunoștința celorlați, atunci te faci vinovat cel puțin moral, iar după Constituția germană ești pasibil de pedeapsă. Este ceea ce, juridic vorbind, germanii numesc „vinovăția vecinului” (die Schuld des Nachbars), a martorului, a celui care stă cel mai aproape de un eveniment antisocial și nu ia atitudine, tocmai pentru a se împiedica în viitor orice scuză, chiar și atunci când fapta se petrece în curtea vecinului. El
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
cu un alt articol la fel de umanist: poți fi pedepsit și dacă nu le acorzi ajutor celor care au nevoie de el (die hinterlassene Hilfeleistung). Nu este de ajuns să spui că ți-a fost frică pentru a scăpa de o vinovăție care a făcut să sufere atâția oameni, într-o formă sau alta. Problema adevărului social este foarte dramatică, întrucât confirmarea lui moral-umană in senso, fiind conceptuală, adică invizibilă, oferă un criteriu dificil de reprezentat mental. Doar „avantajele” care se verifică
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
această dinamică și efectele ei asupra comportamentului. Nici măcar în cazurile individuale nu există, psihologic vorbind, nevinovăție - nu vei omorî niciodată un om dacă nu ți-ai reprezentat măcar o dată acest lucru. Acest aspect, invizibil oricărui judecător, este suficient pentru demonstrarea vinovăției, chiar și dacă făptașul era sub influența alcoolului. Putem vorbi de dubla morală a comunismului, însă nicidecum de circumstanța atenuantă a maselor inconștiente și hipnotizate. Starea hipnotică, manipularea sau dezinformarea nu exclude niciodată vinovăția, asta trebuie să ne fie clar
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
oricărui judecător, este suficient pentru demonstrarea vinovăției, chiar și dacă făptașul era sub influența alcoolului. Putem vorbi de dubla morală a comunismului, însă nicidecum de circumstanța atenuantă a maselor inconștiente și hipnotizate. Starea hipnotică, manipularea sau dezinformarea nu exclude niciodată vinovăția, asta trebuie să ne fie clar! Dacă individul și-a găsit protecția neputinței în atotputernicia masei și s-a eliberat de complexul colapsului existențial, corectându-și imaginea de sine confuză, prin identificarea cu proiectele paranoice ale „conducătorului”, atunci putem vorbi
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a eliberat de complexul colapsului existențial, corectându-și imaginea de sine confuză, prin identificarea cu proiectele paranoice ale „conducătorului”, atunci putem vorbi doar de un proces simbiotic, cu multiple fenomene de transfer, care însă nu exclude, în nici o fază, absența vinovăției. Dacă nu te identifici cu ceva, trebuie s-o afirmi, să te distanțezi, pasivitatea și tăcerea acuză, iar cel care nu este revoltat de un act de agresiune sexuală față de un copil poate fi considerat, psihologic vorbind, un pedofil latent
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
asupra generațiilor viitoare; - o gândire revanșardă nu este și soluția prelucrării trecutului, însă RDG-ul nu a produs miliardari peste noapte, cum e cazul țărilor din Europa de Est; - spălarea creierului în comunism nu a reușit și o spălare a conștiințelor de vinovăție; - nu trebuie să-ți justifici niciodată greșelile prin afirmații sau gânduri de genul: „Dacă n-o făceam eu, o făcea altcineva”; - ea ajută la evitarea nedreptăților de orice fel și a apariției naționalismelor. În orice societate se pot găsi destui
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de filosofie mărginită. Am citit că Securitatea s-a ocupat chiar de bârfe erotice și s-a folosit de slăbiciuni sexuale pentru a șantaja anumite persoane. Concret, ea a fost și este un mecanism de întreținere a unui complex de vinovăție, de a fi făcut sau a nu fi făcut ceva, de a nu fi fost suficient de loial, și a cărei transparență este blocată din motivele arătate. Dacă se va produce deconspirarea ei, vom obține reacția prichindelului dintr-un basm
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
epică speculația freudiană despre cei care eșuează din cauza succesului. Personajul, învingător în confruntarea cu capcanele socialului, își obține și supraveghează ascensiunea printr-o inflexibilă strategie și cu sacrificiul preceptelor morale elementare. Numeroasele frustrări cristalizează însă în subconștient un sentiment de vinovăție față de sine și față de ceilalți și îi trimit din interior semnele unei teribile anxietăți, sub imperiul căreia în cele din urmă își curmă viața. De la teza freudiană scriitorul își permite o singură corecție, antrenând textul într-o direcție facil cvasifantastică
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
eroice și sensuri vizibil politice. Jocul cu umbre, subintitulat „roman (oarecum) parodic”, redactat în 1988, dar publicat abia în 2000, reia, cu nuanțe kafkiene, problematica reconstruirii identității prin recursul la memorie, în contextul anamnezei (aici, cu justificare terapeutică), al obsedantei vinovății fără vină, înscrisă în codul genetic al lumii căreia R. îi alcătuiește rechizitoriul în jocurile de oglinzi ale memoriei. SCRIERI: Vara, Cluj, 1972; Prin defileu, București, 1975; Zidul în care s-a tras cu pușca, București, 1979; Uitarea și neuitarea
RADULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
până-n toamnă, unde „Caragiale se ridică pentru a proroci [...] zilele pe care le trăim noi astăzi”. Hărțuit de agresivitatea ignară a intelocutorilor-procurori, împins, cu argumente grotești, să mistifice realitatea istorică, scriitorul ajunge să-și declare, într-un acces de exasperare, „vinovăția”, la capătul unui proces intelectual constituit într-o copie fidelă a proceselor politice staliniste ale vremii: „Într-o jumătate de oră, cu creionul în mână, tăiem tot ce spuneți.” Acesta este contextul în care apare trilogia Un om între oameni
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
poemele mai scurte și fără pretenții filosofarde, atunci când asprimea, duritatea unor imagini aproape că explodează dintr-un aparent cotidian evocator. Al doilea volum, Tirada de pe Muntele Placid - The Mount Placid Tirade (2003), exprimă intens dorința lepădării de trup, starea de vinovăție, în care laitmotivul e uciderea îngerului și a tatălui. Sentimentul tragic al lui „a-fi-în-lume”, perceptibil și anterior, conduce acum la retragerea în sine și în meandrele memoriei. Tărâmul poetic este unul nordic, întunecat, materia este aspră, densă, înghețată: „În sens
PEDVIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288746_a_290075]
-
proza momentului”). Alcătuite mai ales din proze scurte, scrierile lui P. etalează variate procedee (palimpsest, intertextualitate, autoreferențialitate, introspecție), adaptate cu ingeniozitate situațiilor-context și transpuse într-un stil plin de naturalețe epică. Tematica aleasă, definită în general de patru coordonate - ratarea, vinovăția, moartea, însingurarea -, nu conduce spre recurențe obositoare, prozatorul având capacitatea de a prezenta de fiecare dată câte un nou aspect al conflictelor ce jalonează existența. Preocuparea dozării eficiente a elementelor care articulează narațiunea se evidențiază încă de la început: Grădina de
PETRESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
elementelor care articulează narațiunea se evidențiază încă de la început: Grădina de vară (1989) reunește povestiri al căror element tematic esențial îl reprezintă ratarea, iar în subsidiar - însingurarea și, eventual, sfârșitul; Eclipsa (1993) focalizează ideea morții, lăsând pe fundal însingurarea și vinovăția; Într-o după-amiază de vineri (1997) reflectă în primul rând starea de însingurare, apoi moartea și vinovăția. Naratorul „proteic” (Ioana Pârvulescu) se delectează „consumând” ironic experiențe. În povestirea Globul de cristal (din volumul Grădina de vară), el este pacientul în
PETRESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
element tematic esențial îl reprezintă ratarea, iar în subsidiar - însingurarea și, eventual, sfârșitul; Eclipsa (1993) focalizează ideea morții, lăsând pe fundal însingurarea și vinovăția; Într-o după-amiază de vineri (1997) reflectă în primul rând starea de însingurare, apoi moartea și vinovăția. Naratorul „proteic” (Ioana Pârvulescu) se delectează „consumând” ironic experiențe. În povestirea Globul de cristal (din volumul Grădina de vară), el este pacientul în comă din salonul unui spital, care în starea-limită dintre moarte și viață își analizează viața de familie
PETRESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
Tensiunea provocată de obsesia unirii - posibilă prin abilitatea și înțelepciunea lui Deceneu - și de orgoliile căpeteniilor de triburi este bine dozată. Celălalt palier al scrierilor lui P. - „teatrul-dezbatere” și „proza-document”, cum au fost numite - revelează un autor preocupat de tema vinovăției și de examinarea propriei conștiințe. Metafora „sălii de așteptare”, prezentă într-o piesă de teatru și dezvoltată apoi într-un roman dedicat eticii juridice, are o dublă semnificație: loc de „consumare a existenței noastre” și spațiu al conștiinței. Personajele sunt
POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288865_a_290194]
-
reflecție asupra ușurinței cu care inocenții, pradă imo(amo)ralității celor din jur, pot săvârși fapte necugetate. Naratorul-procuror nu se grăbește să-și acuze personajele, mizând îndeobște pe „recuperarea” eroilor săi și fiind interesat de meditația asupra justeții legii în raport cu vinovăția reală a indivizilor. SCRIERI: Stejarul, Brașov, 1968; ed. (Acuzatul Gheorghe Șincai), București, 1979; File din activitatea și lupta comuniștilor brașoveni (în colaborare cu Mircea Băltescu), Brașov, 1971; Sala de așteptare, Brașov, 1971; Complot la Sarmizegetusa, București, 1973; Sala de așteptare
POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288865_a_290194]
-
moartea bunicului său. In acel moment, Gwen începe să plângă. Exercițiul celor două scaune Terapeutul îi propune apoi tehnica gestaltistă a celor două scaune. Gwen comunică virtual cu bunicul său așezat pe scaunul din fața sa. Ea reușește să-și exprime vinovăția de a nu fi fost alături de el în ultimele sale minute, rușinea de a nu fi la fel de strălucitoare ca și el și supărarea că acesta a plecat atât de devreme și le-a abandonat, pe ea și pe mama sa
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
1995, sub titlul Somnul insulei, regizorul Mircea Veroiu face o ecranizare după romanul Al doilea mesager. Prima carte a lui N., Ultimii, este un roman matur, inițiind o problematică pe care autorul nu o va abandona niciodată, despre adevăr și vinovăție, dar deocamdată abordată într-un mod oarecum atipic, comparativ cu scrierile ulterioare, în sensul în care narațiunea se apropie de o proză de atmosferă, cu accente proustiene. În centru se află o poveste polițistă, o crimă ambiguă și un fascinant
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
ambiguu ilustrează o teză preeminentă la N., aceea a nevinovăției vinovate, frecventă în literatura cu substrat politic din anii ’70 și chiar de mai târziu. Căutarea adevărului și împlinirea dreptății sunt strâns legate de soarta victimei (ambiguu) inocente, ideea de vinovăție și cea de adevăr având mereu conotații duble, întrucât sensul social al adevărului nu coincide cu sensul moral. Dacă tema se va menține, ca și tehnica schimbării perspectivelor narative (modelul este cel al romanului-mozaic, cum mărturisește autorul), atmosfera crepusculară, hipnotică
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]